Până și campionatul mondial de fotbal stârnește iredentismul unora dintre unguri

Frustrați probabil din cauză că Ungaria nu este și ea în lumea bună a fotbalului, precum a reușit iată de curând o țară mică precum Croația, ungurii și-au adus iarăși aminte de anumite capricii ale istoriei, și anume de vremurile când ungurii își exercitau un oarecare control asupra teritoriului de astăzi al Croației moderne.

Într-un grup destul de exclusivist de pe o rețea de socializare, de unde românii sunt adesea rapid expulzați la prima contradicție mai aprinsă cu moderatorii sau administratorii grupului, ori cu alți membri în care s-a umflat prea mult iredentismul și propaganda aflată la limita extremismului, o postare surprinde prin nonșalanța prin care un membru de pe acel grup afirmă că Ungaria este în finala campionatului mondial de fotbal.

Pentru cei care îi cunosc pe croați, este mai mult decât limpede cât sunt aceștia de toleranți la orice încercare de secesionism, și cât de mult ia Croația în serios orice manifestare care pune câtuși de puțin în pericol securitatea națională. Asta nu i-a împiedicat de-a lungul timpului pe unguri să încerce și în Croația ceea ce fac de ani buni în România de pildă. Însă cum Croația nu-i România, iar toleranța prost înțeleasă nu face casă bună cu croații, toate încercările și acțiunile “neortodoxe” ale ungurilor de pe teritoriul croat se sfârșeau de cele mai multe ori chiar înainte de a începe.

De la nici o masă fără pește, la unguri s-a ajuns la nici un subiect de discuție care să nu fie deturnat spre iredentism și spre așa zisa Ungarie Mare. Nici măcar campionatul mondial de fotbal nu a scăpat fără ca discuțiile legate de fotbal să fie deturnate către politică și către pretențiile absurde ale maghiarilor.

Dacă pe viitor România va câștiga și ea printr-o minune vreun trofeu important la vreun turneu internațional și ungurii vor spune că de fapt Ungaria a câștigat acel trofeu, să nu vă mire în nici un fel, e doar consecința faptului că s-a umflat iar iredentismul în unii maghiari și dă pe dinafară.

Articolul Până și campionatul mondial de fotbal stârnește iredentismul unora dintre unguri apare prima dată în Glasul.info.

Istro-romanii sunt un mic grup etnic care, se pare ca apartin chiar de stramosii nostri de la nord de Dunare. Cu o populatie autohtona nu mai mare de 1250 – 1500 vorbitori de limba romana,  situati izolat si la distanta de Romania , intr-o masa de slavi, ei au stiut, secole intregi, sa-si pastreze identitatea de neam, de limba si de traditie.

Iata de ce, originea, istoria, limba si tot ce tine de cultura lor, a intrat in atentia a numerosi istorici lingvisti, filologi, etnografi si folcloristi din intreaga lume.

Asezati intr-o regiune extrem de saraca, din partea central-estica a Peninsului Istria, care astazi apartine Croatiei, putinii locuitori de aici care au fost capabili de acest adevarat miracol au dus intotdeauna o viata grea.

Istro-românii – o enigmã a românitãţii

Dupa procesul de romanizare balcanica in care au intrat in secolele I si II d. Ch., cei din Peninsula Istria au facut fata invaziei slavilor si apoi celei otomane, cunoscand de-a lungul anilor si alte stapaniri, cum ar fi cea comunista, iugoslava.

O asemenea istorie i-a pus pe cei din acest teritoriu la grele incercari si de aceea multi dintre ei au plecat in Italia sau mai departe. Asa se face ca multi dintre membrii acestei mici comunitati romanesti au fost nevoiti sa ia calea pribegiei.

Peste 500 dintre ei s-au stabilit la New York, iar cateva zeci au ajuns in Australia.

O situatie ca aceasta, pe langa multe altele, poate explica usor cum se face ca, din cei peste 5 000 de membri cat numara aceasta comunitate romaneasca la inceputul veacului, astazi nu mai sunt decat in jur de 1250 – 1500.

In prezent, mai multi sunt in localitatea Jeiani (Seiani), situata la cca. 20 km de Fiume (Rijeka). Mai putini se intalnesc (sau se mai intalneau) si la Susnevita, Sucadru, Letai, Bardo si Nosel. Oamenii de aici isi pastreaza constiinta si identitatea nationala si se numesc pentru aceasta rumari sau vlaschi.

De altfel, multi dintre cercetatorii care s-au aplecat cu pasiune si cu interes asupra intrebarilor ce se pun pe seama acestor comunitati, au ajuns la concluzia ca aceasta a fost fondata pe o colonie romana (poate chiar inaintea colonizarii Daciei de catre Traian) (P.Kandler) si ca limba ce-o vorbesc are elemente ce pot fi atribuite «latinei balcanice» (Carlo Taglavini).

Un interes deosebit l-au aratat istro-romanilor si romani ca Gh. Asachi,I.H.Radulescu, V.A.Urechia, Ion Maiorescu, Lecca Morariu, Sextil Puscariu, T.T.Burada,Vlad Bejan si Emil Petru Ratiu.

Dintre conationalii nostri, este impresionanta contributia carturarului hertean Gh. Asachi (Herta), care si-a trimis si fiul pentru a cerceta si cunoaste pe acesti frati ai nostri si care a publicat in tara o culegere de texte in limba (n.n. graiul) comunitatii istro-romane.

Este de asemenea de apreciat Lecca Morariu pentru indemnul sau, ca sa se selectioneze si sa se trimita in zona «echipe de exploratori» care sa incerce «sa salveze acolo ce mai poate fi salvat».

Importante sunt si observatiile facute de T.T.Burada, care constata ca istro-romanii, care «isi pastreaza limba» nu-si reneaga neamul si ca, desi au fost «dati uitarii» sute de ani, romanii de aici au «constiinta de sine».

Iata deci, motivele pentru care consideram ca Tratatul bilateral incheiat de Romania cu Croatia in 1944, care creaza cadrul legislativ pentru afirmarea culturala a minoritatii istro-romane, este pe deplin justificat. (…)

* Material preluat din lucrarea «Romanii din jurul Romaniei» coordonata de Prof. Dr. Doc. Ion Gherman, Ed. Vremea, Bucuresti, 2003.

Sursa:

Articolul Istro-românii – o enigmã a românitãţii apare prima dată în Glasul.info.