DESPRE AGONIA LIMBII ROMÂNE

De fapt, conferinţa organizată de Centrul Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuţi, anunţată de directorul instituţiei respective, scriitorul Vasile Tărâţeanu, în cadrul suitei de evenimente culturale menite să promoveze limba română şi identitatea românească, a avut un generic mult mai optimist („Cultură, spiritualitate şi identitate românească”), abordând în principal statutul, rolul şi funcţiile limbii române în Ucraina.

Însă, deoarece nu de azi, de ieri, şi nu doar de la votarea în parlamentul ucrainean a legii ce ne pune cruce la toate speranţele rolul limbii noastre e în continuu regres, vrând-nevrând conferinţa a virat pe făgaşul disputelor aprinse, în luările de poziţie evidenţiindu-se clar starea de plâns la care am ajuns cu limba ce ne-a dat-o Dumnezeu.

Până acum, deşi înţelegeam gravitatea situaţiei, ne amăgeam cu gândul: câinii latră, caravana trece. Dar din momentul când în şcolile din satele noastre nu se va vorbi, nu se va scrie româneşte, nu mai este lucru de şagă. Şi-atunci vom rămâne numai cu poveştile, dacă va mai avea cine să le spună copiilor, aşa cum a avut norocul în copilăria sa părintele Constantin Nicula dintr-o parohie a Sibiului, unul din conferenţiarii invitaţi la evenimentul de la Cernăuţi.

[info]Cea mai buna oferta la Manuale. Reduceri + dublu puncte de fidelitate + vouchere cadou![/info]

DESPRE AGONIA LIMBII ROMÂNE

Bunica sa maramureşeancă, deportată de unguri şi de ruşi, înainte de a învăţa să citească, a ascultat poveşti, pe care le-a transmis nepotului. Acum nepotul le spune, la radio, copiilor din ţara întreagă – într-o cheie antologică, ce chiar dacă nu schimbă lumea, îi învaţă pe tineri frumuseţea limbii, curajul de a învinge prin dragoste. Părintele povestitor crede cu cerbicie că nu se poate vorbi de literatura română fără a nu porni de la poveşti. Pentru el Făt Frumos este Duhul Sfânt, iar cea mai frumoasă poveste a fost întâlnirea cu Hristos. Experienţa sa de povestitor l-a convins că trebuie să dăm glas poveştilor româneşti, că micuţii au nevoie de „Capra cu trei iezi”, de „Harap Alb”: „Dacă nu le spunem copiilor poveşti, alţii le vor spune minciuni despre noi”.

Pledoaria sa a fost susţinută de scriitorul Mircea Lutic, care a vorbit despre izvoarele cristaline ale limbii din basmele populare, şi de dna Svetlana Preuteasa, consilier de relaţii la Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru Românii de Pretutindeni. Impresionat de prelegerea preotului, dr. doc. Ilie Popescu, preşedintele Societăţii regionale „Golgota”, a evocat efectul terapeutic al poveştilor din oropsita-i şi flămânda copilărie, petrecută cu fraţii mai mari şi mai mici în exilul din Kazahstan. De multe ori a adormit, potolindu-şi foamea cu poveştile ce i le spunea sărmana mamă.

Cititi intreg articolul pe ZorileBucovinei.com

Articolul DESPRE AGONIA LIMBII ROMÂNE apare prima dată în Glasul.info.

La origini, latina clasică a început probabil ca o limbă militară înainte de a deveni mai tarziu una literară. Rădăcina cuvântului latin “clasă” este legată de cuvântul “grad”, în sensul militar, și nu de înțelesul său economic victorian și marxist. Idealul roman, mitul care a ghidat orientarea romanilor, și-a avut originea în clasa bazată pe grad și nu pe avere.

Republica Romană a fost inițial, cel puțin în teorie, fondată ca o republică militaristă și nu una plutocratică. Poate că aceasta nu s-ar fi dovedit a fi un mit posibil din punct de vedere practic, dar a fost în schimb într-adevăr unul foarte productiv. Ideea unui stat-cazarmă i-a supraviețuit ideei unei republici; forțați la destinata răscruce să aleagă între cele două variante, Sulla și Cezar aleg valorile marțiale în dauna platitudinii republicane. Dacă nu ar fi făcut-o, Roma ar fi fost fie depășită, fie umilită, fie ambele cu cel puțin două sute de ani mai devreme decât a putut rezista.

“Clasa marilor finanțatori și speculanți, equites (un termen care începând cu Mommsen a fost tradus în mod eronat drept “cavaleri”), a avut întotdeauna o înțelegere foarte bună cu populația și organizațiile sale, cluburile votanților (sodalicia) și bandele armate precum cele ale lui Milo și Clodius. Ei furnizau banii pentru alegeri, revolte și mite, iar C. Gracchus, în schimb, le-a predat provinciile pentru a fi exploate nelimitat sub protecția statului. În acele locuri ei au adus o sărăcie incredibilă prin jafuri, cămătărie și prin vânzarea unor orașe întregi în sclavie.

Și dacă aceasta nu era de ajuns, au pus stăpânire și asupra instanțelor, unde și-au judecat propriile infracțiuni și s-au achitat unii pe alții. În ceea ce îi privea, ei i-au promis dictatorului totul, doar pentru a-l abandona împreună cu reformele sale bine intenționate imediat ce și-au asigurat beneficiile. Această alianță între bursă și sindicate există și acum ca și atunci.

Face parte din evoluția naturală a unor astfel de perioade ce decurge din ura comună îndreptată împotriva autorității statului și a liderilor economiei productive, cele două obstacole în calea principiului anarhic al câștigului fără efort. Marius – un naiv din punct de vedere politic, precum mulți alți lideri populari – și susținătorii săi, Saturninus și Cinna, nu gândeau diferit față de Gracchus; și, prin urmare, Sulla, dictatorul laturii naționaliste, după ce a luat cu asalt Roma, a organizat un măcel teribil împotriva clasei financiare, care nu și-a mai revenit niciodată. Dupa domnia lui Cezar, ei au dispărut complet din istorie ca factor politic.” – Oswald Spengler, The Hour of Decision.

Strivind clasa equites, Sulla a salvat lucrarea Scipioților și a oprit Roma să devină o a doua Cartagina. Masacrarea acestor proto-Shylock pretinzând a fi cavaleri a asigurat ca iarna Clasică să fie iarna eroică a lui Cezar și nu o iarnă sterilă a comercianților. Cezarismul nu este condiționat, precum sezonul de iarnă asociat cu acesta; el este construit împotriva iernii zdrobitoare și construcția sa înseamnă distrugerea equitismului economic.

Clasicii nu pot avea Grecia fără Roma, asa cum nici Creștinismul nu poate avea Vechiul Testament fără Noul Testament. În secolul al XVIII-lea, francmasonii din Occident și fanarioții din Răsăritul Creștin Ortodox au pornit un război ocult împotriva moștenirii romane. Atât francmasonii cât și Fanarul s-au caracterizat încă de la început, pe lângă filo-iudaism, prin promovarea intereselor imperiilor de tip cartaginez (Imperiul Britanic și cel Otoman) si nu de tip roman. Acest Iudaism al Clasicilor a tratat moștenirea romană ca fiind sterilă și nedemnă de atenție.

Comparându-l cu vechiul cult european al zeiței fertilității Demeter, cultul roman al mult mai “castei” zeițe a focului Vesta a fost fără îndoială o evoluție înspre acceptarea de către Europa a Maicii Domnului, chiar dacă la momentul acestei acceptări timpul zeiței Vesta era deja trecut. Roma a reprezentat o evoluție spirituală a Greciei și nu un declin.

Chiar și în timpul Evului Mediu, Constantinopolul încă avea o considerabilă populație vorbitoare de limbă latină. Declinul demografic și căderea acesteia din urmă trebuie să fi fost un motiv pentru căderea Bizanțului în fața agresiunilor occidentale și turco-islamice, care l-au încercuit din direcții opuse. Memoria adevăraților Romani Răsăriteni a fost îngropată în mod deliberat de către turci și Fanar, iar instituțiile vest europene nu au fost nici ele prea dornice în a-i aminti pe aceștia. Soarta populației vorbitoare de limbă latină a Constantinopolului reprezintă o poveste demografică cu rol de avertisment. Este exemplul moștenirii culturale a unei populații pe moarte, moștenire ce nu a fost continuată, ci dimpotrivă, a fost în mod malițios ștearsă din istorie.[1]

“Inamicul este hostis, nu inimicus în sens mai larg; πολεμιος și nu εχθρός […]. Deoarece limba germană ca și alte limbi nu face distincția dintre dușmanii privați și cei politici, este posibilă apariția multor concepții greșite sau false. Deseori citatul verset <<Iubiți pe vrăjmașii voștri>> (Mat. 05:44; Luca 06:27) se citește ca diligite inimicos vestros, ἀγαπᾶτε τοὺς ἐχθροὺς ὑμῶν, și nu diligite hostes vestros. Nu există nicio mențiune în legătură cu inamicul politic. Niciodată în lupta de o mie de ani dintre creștini și musulmani nu le-a trecut prin cap creștinilor să se predea, în loc să apere Europa, din dragoste față de Saracini sau Turci. Inamicul, în sensul politic, nu trebuie să fie urât în mod personal și doar în sfera privată are sens să ne iubim dușmanii […]. Cu siguranță nu înseamnă că ar trebui să ne iubim și să ne sprijinim dușmanii propriului popor.”- Carl Schmitt, The Concept of the Political

Una din diferențele dintre limba română și limbile occidentale este că limba română încă păstrează distincția Clasică între diferitele tipuri de inamici. Observația lui Carl Schmitt că limbile occidentale parodiază porunca Scripturii de a ne iubi vrajmașii nu se aplică în cazul limbii române, deoarece traducerea în română nu Îl citează pe Hristos spunând că trebuie să ne iubim “dușmanii” noștri. În acest sens, română este singura limba romanică.

Fabricarea armelor este singura formă de artă care nu este încă moartă. Aceasta este mai mult decât o simplă afacere, este expresia primordială a tăriei romane în epoca modernă.

Înarmarea reprezintă un destin național. Unde s-a aflat odată o casa de toleranță în Chișinău, trebuie să stea o fabrică de armament. În locul unei bănci ca un țânțar din Bucuresti, sau a unei societăți “deschise” sorosiste din Iași, este nevoie de o altă fabrică de arme și tot asa. Națiunea româneasca poate ca nu va mai da niciodată un Eminescu, dar are de dat un Kalashnikov.

Arma de mâine aparține celui care va avea curajul să curețe Roma de equites.

[1]  Acest paragraf a fost bine primit de către pr Aldea, a cărui activitate deosebită ca istoric a reprezentat însăși inspirația pentru acesta.

Text scris de Amory Stern apud adrian90blog.wordpress.com

Traducere:Adrian Ionescu

Articolul Însemnări despre asprimea romană apare prima dată în Glasul.info.

Popoare din Occident, cultivand de atat de indelungata vreme, departe de barbarie, artele pacii, pastrati pururea o recunoscatoare amintire natiunilor orientale care, asezate la hotarele Europei, v-au acoperit si v-au adapostit de revarsarea tatarilor, de armiile turcesti […].

Popoarele acestea au oprit adeseori in loc barbarii, i-au hartuit adesea. Invinse chiar si tot va erau de folos, tocind furia dusmanilor lui Dumnezeu prin suferintele ce le-ndurau.
Cum oare sa numesc Romania? […] Opt milioane de oameni de aceeasi limba, de aceeasi rasa, una din marile natiuni ale lumii trecea neobservata.

Un reputat istoric francez despre eroismul românilor

De ce ? Intr-asta sta chiar raul nefericirii lor ; aflati in bataia valurilor unei mari furioase, alcatuita din nenumarate popoare, stapanii schimbandu-se intr-una, oboseau ochii celui ce-i urmarea, tulburandu-i privirea cu aparenta lor mobilitate.

Contemplandu-le istoria te simteai ametit si, asemenea calatorului care, stand pe malul Dunarii si privindu-i curgerea tumultoasa, ar dori sa desluseasca, sa prinda, sa numere fiece val revarsandu-se peste alt val, apoi ostenit, descurajat, si-ar intoarce privirea, deplangandu-si inutila sfortare.

Valurile de pe fata apei se schimba neincetat, dar nu si adancul. Romania — de la Traian si pana-n zilele noastre — a ramas credincioasa ei insasi, statornica in geniul sau originar. Popor nascut pentru a suferi, natura l-a inzestrat cu doua daruri ce-l fac sa dainuie : rabdarea, supletea, facand laolalta ca, desi ingenuncheat, sa-si inalte necontenit fruntea.

Nu asemuiti aceasta tara cu monumentele romane, ori cu drumurile eterne ce-i brazdeaza cuprinsul. Ci mai curand cu trainicia si mladioasa rezistenta a digurilor care infrunta oceanul ; din granit daca ar fi fost, apele le-ar fi smuls.

Fondul acestei rezistente nu sta in sumbra acceptare a raului […]. Romanul […] pastreaza nestirbit tot ceea ce i-au lasat strabunii : portul, moravurile, limba si mai cu seama marele lor nume de Romani ! Noblete prea bine dovedita. Limba lor e intru totul latina *.

Laboriosul geniu al rabdatoarelor legiuni care-au impanzit lumea cu lucrarile lor supravietuieste in aceasta mare colonie a imperiului. Colonul italian s-a casatorit cu fiica si cu sora dunareanului ; dar elementul dintai e cel predominant in acest amestec […] Valahul […] are statornicia, indaratnicia legiunilor antice.

Suferintele neinchipuite ale acestui popor, mai ales asprele si violentele schimbari care i-au zguduit soarta, n-au impiedicat catusi de putin poezia sa sa infloreasca.
In arta a zamislit suspine, melodii duioase, de un farmec intristator. Ca orice popor de origine italiana, e sensibil la culoare.

Bisericile, indeosebi la romanii transilvaneni, sunt toate zugravite de mana mesterilor tarani. Paturile le sunt de asemenea zugravite, precum si seile si jugul vitelor. Lada pe care fata o aduce-n zestre, sumanul pe care singura si-l impodobeste, vadesc in motivele lor ornamentale asemanarea cea mai izbitoare cu vechile mozaicuri romane.
[one_half]

Elita Basarabiei la 1917-1918. Zece personalitati care au facut Unirea – Andrei Popescu

[/one_half]

Dansurile sunt de asemeni romane, dupa cum jocurile sunt cele din antichitate. E un popor elegant, cu usurinta in exprimare si care vorbeste de minune. Nici o diferenta de limbaj intre taran si omul cultivat ; la drept vorbind, e ca si in Italia — nu exista popor de rand — sau, pentru cine sustine cu orice pret ca exista, eleganta si distinctia se afla mai cu seama la tara […]

Placuta lor ospitalitate intampina, cauta, indatoreaza strainul. In multe tinuturi valahe exista miscatorul obicei de a se pune la marginea drumului vase pline cu apa pentru calatorul ce-ar putea trece. Intrati in coliba aceasta. O femeie frumoasa, care toarce, va iese in intampinare, va da buna ziua cu gingasie in fermecatoarea ei limba straveche. Lasa totul la o parte, se osteneste, va primeste asa cum ar face o fiica sau o sora intampinandu-l pe fratele cel drag intors acasa.

Da fuga la fantana si, dupa vechea datina, iti aduce apa ne-nceputa ** apa limpede de care nimeni nu s-a atins. Dupa ce te-ai spalat pe maini, iti intinde un stergar stralucitor, cusut cu fluturi de aur, pe care l-a lucrat pentru nunta, pentru a impodobi gatul celui iubit. Te imbie cu tot ce are, cu smantana cea mai buna, cu poamele pastrate pentru fiul care lipseste […].
„

Ah ! daca omul meu ar fi acasa, v-ar indruma asa cum trebuie ; v-ar sluji de calauza. Dar e departe, in munti„. „De ce asa departe ?„ „Vai ! N-as fi vroit sa spun… Stapanul e tare hain ; si nu putem plati darea, daca nu manam vitele sa pasca departe, sus la munte, pe pamanturile fara stapan… Pe de-asupra a mai navalit si strainul, ne-a furat nutretul ; vaca, biata de ea, s-a hranit peste iarna cu scoarta copacilor… Ne-au ucis boii ; ca sa aram, a trebuit sa tragem in jug chiar noi„.

Prea dureroasa poveste, atat de des intamplata. Apasatoare fatalitate !… Stapanul s-a schimbat, dar nenorocirea nu. Pe vremuri, cirezi nenumarate, milioane de oi, de boi treceau Dunarea drept tribut. Astazi raman in tara, dar numai in folosul stapanului. Cu ce s-a ales taranul dintr-asta ?

Ordinea a patruns in administratie, fiscul numara mai bine… il stoarce mai bine pe plugar. In dreptul taranului care nu putea sa plateasca, fiscul trecea pe registru : A fost supus la cazna ardeiului. Nenorocitul, pus pe plita, deasupra unui gratar incins si acoperit cu ardei, era tinut asa douazeci de minute.

Cand se invinetea, i se zbarlea parul si era aproape mort, era dat de-o parte, fiind socotit neplatnic sau, pentru a spune ca perceptorul : „Scuturat, tuns chilug si stors pana la piele„.***

Oameni apartinand oricarei natiuni, orice vederi ati impartasi, cititi frumoasa si aleasa proclamatie a revolutiei valahe de la 1848 ; luati aminte la moderatia de necrezut, la indurarea de care a dat dovada, la crutarea cu care i-a imbratisat pe toti ; ochii, sunt incredintat, vi se vor umple de lacrimi, nu veti putea ajunge pana la capat.

Dar revolutia aceasta atat de blanda e adanc inradacinata. S-a intiparit in inima poporului si nu va mai fi scoasa de-acolo.

In romaneste de Angela CISMAS

NOTĂ : Fragmentele alese fac parte dintr-o lucrare publicată de Jules Michelet în 1853 : Principatele dunărene.

Sursa: cersipamantromanesc.wordpress.com

Articolul Un reputat istoric francez despre eroismul românilor apare prima dată în Glasul.info.

Comentariul unui ardelean postat la articolul de pe site-ul profesorului Ion Coja, „Mondializarea opoziției la mondializare prin constituirea unei INTERNAȚIONALE A NAȚIONALIȘTILOR! Unica soluție!”.

Eu n-as miza pe un astfel de optimism, domnule profesor.Ungurii s-au dat intotdeuna dupa vant. Curajosi, ce-i drept, s-au dat intotdeauna dupa vantul care batea cel mai tare. Ca s-a numit alizeu de la apus, Austria, Germania sau, in zilele noastre, cand le-a convenit, U.E., sau alizeu de la rasarit, fosta U.R.S.S. sau actuala Rusie, ungurii au stiut intotdeauna sa “fenteze” in implinirea idealurilor proprii. De asta fondurile propagandei unguresti au fost mereu colosale, chiar si pe vremea comunismului victorios, in dauna intereselor asa-zis comune.

Parerea unui ardelean despre sansele unei cooperari cu ungurii

[one_half]

Habsburgii, ungurii si romanii

[/one_half]

In vremea Unirii, de exemplu, propaganda ungureasca batea insistent la portile occidentului, pana hat in America si cheltuia sume imense in sustinerea propriilor cauze.

[alert-success]O minune a facut ca, emigratia romaneasca, masiv, ardeleneasca din America sa se uneasca si sa exercite o presiune mai mare asupra conducerii americane pentru sustinerea cauzei noastre.[/alert-success]

Asta si datorita, in mare masura, Scolii Ardelene si a Bisericii Greco-Catolice, in mare parte. Dar despre acest lucru se stie si se vorbeste prea putin in vechiul Regat. No offense!

[alert-success]Emigratia romanesca de dincolo de ocean a sprijinit cu fonduri apreciabile cauza interesului national, real, in primul razboi, de exemplu, pentru ca ei au fost primii care au simtit pe propria piele efecte “binefacerilor” dualismului austro-ungar, ca doar nu de bine trecusera oceanul cu 2-10 dolari in buzunar, atat aveau si cam atat au putut prezenta la coborarea de pe vase in Eliss Island.[/alert-success]

Exista documente si ele pot fi studiate. Pe langa asta, exista si un folclor autentic legat de acele vremuri, multi romani ardeleni bateau drumul cu trenul sau pe jos, din lipsa de bani, pana, hat departe, la Hamburg , Bremen, Antwerp, Havre, pentru a nu se imbarca din portul unguresc de la Fiume! Dar asta-I alta tema de discutat. Poate altadata.

[alert-warning]Pentru romanii ardeleni, nici azi nu exista o garantiei a cuvantului maghiar. Care sa fie respectat.[/alert-warning]

Oare intamplator pe trenurile cu refugiati din Ardealul cotropit in ’40 statea scris “tatari unguri…”? Ce le stiau bietii tarani romani in ’40 si noi le aflam abia azi! Tatarii unguri….! A se vedea si http://www.martiriromani.com/A…

[alert-warning]” Fratilor romani. Suntem refugieti din com. Salard jud. Bihor. Fastam batuti de jandarmi cu pene (n.m. …pene…a nu se intelege pene de gasca!) si de tatari unguri. Toate avutiile noastre bucate fan casa masa si tot ce-am avut a ramas la tatari de unguri numai cu hainele am ramas. Frate romane, stai macar o clipa si te gandeste la cei care sunt alungati cate si cate au suferit noi de la unguri de cand au venit peste noi din 6 septembrie pana in 10 octombrie cate au facut cu noi. Frate roamne de-ar avea cineva inema mai tare ca peatra si tot ar lasa o lacrama de planset.”[/alert-warning]

Cer ceva, vreun codru de paine? Ruga lor ar putea-o intelege mai degraba moldovenii care strigau, in perioada aceluiasi dualism austro-ungar ca „toti ardelenii vin la noi”! D-aia poate, mai tarziu, venirea moldovenilor buluc in Ardeal n-a deranjat asa mult, veneau la fratii lor, dincolo de munti unde industria le putea asigura un al trai decat cel lasat acasa, peste munti, in Moldova. Curand gospodariile moldovenilor ardeleni nu semanau deloc cu cele ale moldovenilor de dincolo de Carpati.

Nu, domnule profesor, optimismul in ce-i priveste pe acesti tatari de unguri si altii proveniti din aceeasi zona, nu are ce cauta in aceasta discutie.

[alert-warning]Nu atata timp cat noile generatii de iredentisti maghiari se antreneaza nestingheriti in padurile Ardealului, neintrebati si nederanjati de nici o structura veghetatoare a statului roman privind doar, sa zicem, portul ilegal de arme, fie ele si albe, atata timp cat noile generatii de maghiari, traitori in spatiu romanesc din Ardeal sunt indoctrinati inca din gradinita in contra romanilor si vaccinati cu “virusul” Ungariei Mari, atata timp cat reprezentanti de frunte ai statului maghiar, in frunte cu presedinte, primu-ministru, ministri de externe sau ambasadori maghari, se strang la Tusnad si fac propaganda antiromanesca, iar ai nostri, presedinti (audiind dezbaterile in casti “pentru traducere” din maghiara in romana sau acceptand traducerea propriului mesaj din romaneste in maghiara in plin teritoriu romanesc, in pline granite romanesti), prim-ministri romani care-si fac campanie in “secuime” in limba maghiara si le fac temenele sau fac afaceri cu ei (vezi cazul Rudas Erno), li se permite sa-si bata joc de simbolurile noastre nationale (vezi cazul spanzurarii “simbolice” a lui Avram Iancu), intinderea de sarma ghimpata la granita tarii in cadrul granitelor comune din uniune pentru care s-au spalat atatia bani si s-au facut atatea sacrificii de catre poporul roman…scuzati-ma, dar nu vad nici un optimism.[/alert-warning]

Sigur ca Trianonul nu le-a convenit, dar ciudat este cum de nu se prevaleaza de Diktat? Oare nu pentru ca dictatul e cam de trista amintire? Nici n-au obtinut nici cat ar fi vrut si ar cam da nasol cu barda in trendul antifascist si antinazist, nu mai vorbesc de holocash!

N-avem, domnule profesor, noi, ardelenii (si nu stiu de ce nu se intelege asta nici in restul teritoriului romanesc) nici o speranta. Nationalismul unguresc nu va avea niciodata tangente cu nationalismul romanesc, nici macar din perspectiva crestina.

Nu atata timp cat ungurii, printre cele zece porunci, au inserat “dictonul” : “in afara de romani”! Noi, ardelenii, iertam, dar nu uitam. Manipularea din 15 martie ’90 e si ea un exemplu dureros.

[alert-announce]

Sursa:

[1] ioncoja.ro

[2] Rena

[/alert-announce]

Articolul Părerea unui ardelean despre șansele unei cooperări cu ungurii apare prima dată în Glasul.info.

Despre grupul Ilascu si actiunile sale s-au spus nenumarate minciuni de catre propagandistii prorusi de la Tiraspol sau de catre cei la Moscova. Insa Ilie Ilascu ramane pentru romanii de pe ambele maluri ale Prutului un erou al razboiului dintre Republica Moldova si asa zisa republica transnistreana. Impreuna cu alti tovarasi de lupta a fost detinut politic, fiind prizonierul separatistilor pro-rusi din Transnistria, indurand cu totii multi ani de inchisoare dura, torturi, umilinte si asta numai pentru ca au crezut in romanism, in datoria de a-ti apara patria si neamul.

Adevarul despre Ilie Ilascu incepe sa apara incetul cu incetul la vedere

O postare a lui Ilie Ilascu de pe contul sau de Facebook aduce inca putina lumina asupra evenimentelor din anul 1992:

1.  Eu intr-adevar am fost mobilizat de catre Ministerul Securitatii Nationale ale Republicii Moldova la luptele armate in razboiul moldo -rus din 4 martie 1992.

2.  Detasamentul special ,,BUJOR” intr-adevar a existat si a activat militar in acel nefericit razboi…

3.  La acea vreme ieram ofiter in rezerva al fostei Armate Sovietice in grad de capitan…Republica Moldova a fost nevoita sa intre in razboiul pentru independenta fara a avea ARMATA NATIONALA…

4. La 1 martie 1992 am fost chemat la Comisariatul militar din Tiraspol pentru a fi mobilizat in trupele speciale ale Federatiei Ruse sau RMN.La acea vreme locuiam legal in orasul Tiraspol. Mi s-a confiscat livretul militar, dupa ce am refuzat sa ma inrolez in armata rusa…si am venit la Chisinau.Unde am si fost ,,prins”si mobilizat de catre cei de la MSN. Au efectuat aceasta mobilizare Victor Berlinschii, Anatol Plugaru, Ion Rusu, Petru Tabuica si altii de la MSN… ” Sursa: Ilie Ilaşcu

Sursa: Glasul.info

Cititi si: Pe 5 Mai 2001 este eliberat Ilie Ilascu, unul dintre fondatorii Miscarii de Eliberare Nationala din Basarabia

Articolul Adevarul despre Ilie Ilascu incepe sa apara incetul cu incetul la vedere apare prima dată în Glasul.info.

Iata ce spunea Mihail Eminescu in ziarul Timpul in ianuarie 1878 referitor la rusi: „Cu un cuvant, de la Rusia nu primim nimic. N-avem nevoie de patronagiul ei special si nu-i cerem decat ceea ce suntem in drept a-i cere ei, ca oricarui om de rand, cu fata curata: sa respecte pe deplin conventia incheiată cu noi. Nici s-a batut pentru noi, nici n-am poftit-o sa se bata; deci nu are dreptul de a trata cu Turcia in numele nostru. Nici ea s-a luptat pentru noi, nici noi pentru dansa, ci fiecare pentru sine si ale sale; ea pentru a implini mandatul Europei si pentru confratii ei de peste Dunare; noi pentru noi.

Eminescu despre fratia romano-rusa: „niciodata insa in curgerea veacurilor, turcii nu au pus in discutie limba si nationalitatea romana. ”

Deci inca o dată: Nu voim s-auzim de nici un aranjament cu Rusia, nu-i concedem dreptul de a trata in numele nostru, caci n-am insarcinat-o nici noi cu aceasta, nici puterile europene”.

In acelasi ziar in martie 1878 poetul nostru national spunea : Insusi numele „Basarabia” tipa sub condeiele rusesti. Caci Basarabia nu insemneaza decat tara Basarabilor, precum Rusia inseamna tara rusilor, Romania tara romanilor”.

Iar in iunie 1878 Mihai Eminescu aducea urmatoarele completari :

[one_half]
Mini MP3 Player with TF Card Slot Back Metal Clip – $1.84[/one_half]„De atunci (1812, n.n.) si pana acum masurile silnice pentru starpirea romanismului se iau fara de curmare. Administratia, biserica si scoala sunt cu desavarsire rusesti, incat este oprit a canta in ziua de Pasti „Hristos a inviat” in romaneste.
Nimic in limba romaneasca nu se poate scrie; nimic ce e scris in limba romaneasca, nu poate sa treacă granita fara de a da loc la presupusuri si persecutiuni; ba oamenii de conditie se feresc de a vorbi in casa romaneste, pentru ca nu cumva o sluga sa-i denunte; intr-un cuvant, orice manifestatie de viata romaneasca e oprita, rau privita si chiar pedepsita.
Sute de ani, romanii au fost cel putin indirect stapaniti de turci: niciodata insa in curgerea veacurilor, turcii nu au pus in discutie limba si nationalitatea romana. Oriunde insa romanii au cazut sub stapanirea directa ori indirecta a slavilor, dezvoltarea lor fireasca s-a curmat prin mijloace silnice”.

Nota red. Material trimis de SURENA

[alert-announce]Sursa: [1] ioncoja.ro[/alert-announce]

Foto: captura Youtube

Articolul Eminescu despre fratia romano-rusa: „niciodata insa in curgerea veacurilor, turcii nu au pus in discutie limba si nationalitatea romana. ” apare prima dată în Glasul.info.

Ion Coja: “Nu românii, ci rușii și ucrainenii au ucis evrei în Transnistria! E timpul să se afle adevărul despre evreii uciși de ruși și ucraineni în Transnistria! Nu de către români!”

La părăsirea Odessei şi, în general, a Ucrainei de sud-vest, pe care au avut-o în administraţie, românii nu au spart nici măcar un geam… Au lăsat totul în stare de funcţionare. Ne-au rămas de la acest corespondent de pe front, Vasili  Grossman, şi însemnări care nu au văzut lumina tiparului în presa militară sovietică. După câteva decenii, aceste notiţe au fost traduse şi publicate de doi americani, Antony Beenor şi Liuba Vinogradova, autorii cărţii A writer at war. Vasilii Grossman, Editura Vintage, 2005.

Despre această apariţie editorială ne-a scris dl Ioan Ispas, român din America. Textul domniei sale l-am introdus pe site-ul meu. Revin asupra acestui text atât de important, pentru a detaşa în chenar însemnarea făcută de Vasili Grossman asupra represaliilor antievreieşti de la Odessa.

E timpul să se afle adevărul despre evreii uciși de ruși și ucraineni în Transnistria! Nu de către români!

Cititi si: Istoria interzisa – Un submarin sovietic a omorat 800 de evrei romani ce fugeau in Palestina

Îl citez, aşadar, pe evreul sovietic Vasili Grossman:

[one_half]
Oulm Men Quartz Watch with Dual Movt – $15.33[/one_half]„Darea de seamă a secretarului OBCOM [Obcom, abreviere de la Oblastnoi comitet (Comitetul regional) – A.P.], Riasents: Domanevka a fost locul în care evreii au fost executaţi. Ei au fost duşi acolo de poliţia ucraineană. Şeful poliţiei din Domanevka a ucis el însuşi 12.000 de oameni. În noiembrie 1942, Antonescu a emis legi care dădeau drepturi evreilor. Execuţiile în masă care au avut loc în cursul anului 1942 au fost oprite. Şeful poliţiei din Domanevka şi opt din cei mai apropiaţi colaboratori au fost arestaţi de români, duşi la Tiraspol şi trimişi în judecată.

 Crime a făcut şi procurorul public (din Domanevka), un jurist rus din Odessa, care ucidea opt sau nouă oameni pe zi ca să se distreze. Aceasta se numea pentru el „să mergem la împuşcat”. Ei ucideau oameni în grupuri separate (…)

Dar până a fost publicat ordinul lui Antonescu, doar 380 de evrei din Odessa au mai putut părăsi Domanevka şi patruzeci de copii care se aflau în creşă. Numărul total al evreilor din Odessa, executaţi în Domanevka, a fost de aproape 90.000 de oameni.

Cei care au supravieţuit au primit ajutor de la Comitetele evreieşti
din România”.

 Citat memorabil, glorios pentru cauza adevărului.

 Glosăm pe marginea acestui citat următoarele întrebări:

1) De ce nu apare acest text în lucrările holocaustologilor? De ce nu a fost mediatizat şi comentat de angajaţii Institutului care cheltui banii publici ai românilor pentru cercetarea Holocaustului imaginar din Transnistria?

2) De ce în Raportul comisiei Wiesel nu apare nici o referinţă la procesul intentat de autorităţile româneşti din Transnistria criminalilor de la Domanevka? Cum s-a încheiat acest proces? Unde se află arhiva acestui proces?

3) Existau în Transnistria, sub ocupaţia românilor, creşe pentru copiii evrei?

De la acelaşi Vasili Grossman ne-a rămas şi explicaţia pentru crimele săvârşite împotriva evreilor din Ucraina: „În 1932, zece ani după războiul civil, campania dusă de Stalin împotriva chiaburilor şi pentru colectivizarea forţată a agriculturii a provocat o mare foamete şi moartea a şapte milioane de oameni (…) Agenţii stalinişti au răspândit zvonul că evreii au fost de vină pentru această foamete. Acest factor ar putea explica mai târziu entuziasmul cu care ucrainenii i-au ajutat pe germani la masacrarea evreilor”.

Aşadar, „entuziasmul cu care ucrainenii i-au ajutat pe germani la masacrarea evreilor…”

Acest evreu, Vasili Grossman, un evreu bine informat, nu spune niciun cuvânt despre români în relatarea sa despre asasinatele din Ucraina care au făcut victime zeci de mii de evrei pentru singura vină de a fi evrei! Relatarea lui Vasili Grossman este făcută chiar în zilele imediat următoare evenimentelor la care se referă.   

După același referent, ajuns apoi un celebru scriitor de limba rusă, concurent al lui Mihail Șolohov, în Transnistria administrația românească a fost agreată de localnici. E timpul ca arhivele de la Odessa, Kiev și Moscova să fie puse la dispoziția istoricilor imparțiali, corecți.

Ion Coja

Sursa:

[1] ioncoja.ro

Articolul E timpul să se afle adevărul despre evreii uciși de ruși și ucraineni în Transnistria! Nu de către români! apare prima dată în Glasul.info.

Dincolo de realitatile istorice si sentimentele nationaliste inflamate de ambele parti de catre manifestarile comunitatii maghiare din Romania pentru observatorii externi din afara Romaniei aceste lucruri par inacceptabile pentru un stat de drept si le considera subminare pe fata a puterii de stat.

Miodrag Stanojevic, un profesor sarb de istorie din Vojvodina condamna revizionismul unguresc care are loc in Romania. Bun cunoscator al evenimentelor petrecute in Romania acesta ne propune un exercitiu de imaginatie referindu-se la ceea ce a facut Csibi Barna pe care il numeste “ un degenerat care isi permite sa dea foc in centrul Romaniei unei papusi reprezentand un erou al romanilor ( n.r. Avram Iancu) “:

“Va propun un exercitiu de imaginatie:

• -un roman ar fi dat foc la Budapesta unei papusi reprezenatandu-l pe Kosuth Lajos
• -un turist german ar fi incendiat la Tel Aviv o papusa reprezentandu-l pe David Ben Gurion sau pe Golda Meir
• -un un ungur din Vojvodina ar fi incendiat la Novi Sad o papusa
  reprezentandu-l pe Milos Obilic

Un sarb vorbind despre revendicarile ungurilor din Romania

[one_half]
SONSDO 6635A Unisex Quartz Watch – $3.37[/one_half]De ce îşi permit asta în România? De ce nu îşi permit acelaşi lucru în celelalte ţări unde au minorităţi maghiare şi revendicări revizioniste, adică Slovacia, Serbia, Ucraina? Simplu, pentru că ei ştiu (aşa cum au menţionat în “Traseul Legendelor Sătmărene)” că românii sunt “un popor paşnic, binevoitor şi primitiv” şi, completez eu, un popor “imbecil de tolerant”. Totodată ei ştiu că slavii (din Slovacia, Serbia, Ucraina) nu sunt aşa. Şi nu îşi permit.

Afirm cu tărie că nu există nicăieri în lumea civilizată o ţară care să acorde atâtea drepturi unei minorităţi alogene cum acordă România minorităţii maghiare. Şi totuşi nu vor fi mulţumiţi niciodată, sâcâindu-vă perpetuu (ca un ţânţar în miezul nopţii) cu aceeaşi pretenţie imbecilă: autonomie. Tupeul lor se manifestă şi prin faptul că ei consideră ca fiind similară pretenţia lor de autonomie teritorială în România cu cea a catalanilor din Spania, ignorând cu bună ştiinţă marea diferenţă: catalanii sunt băştinaşi în Spania, pe când
maghiarii sunt alogeni asiatici în România.“

Cunoastem cu totii tragediile rezultate din conflictele inter-etnice din spatiul fostei Iugoslavii si nu ne dorim asa ceva in Transilvania. La ora actuala inca sunt mult mai multe exemplele de buna convietuire intre romani si maghiari , contra-exemple pentru manifestarile celei
facute de un lunatec ca Csibi Barna sau altii ca el.

Alta realitate a convietuirii timp de secole la rand a romanilor cu maghiarii in Transilvania pe care profesorul sârb nu o cunoaste este aceea ca in timp romanii au ajuns sa fie maghiarizati sau ungurii au ajuns sa fie asimilati ca romani.

Au existat momente in Transilvania cand prin catolicizare s-a ajuns si la maghiarizare atat pentru romani, secui, sasi si alte nationalitati care altfel nu ar fi putut ocupa functii in administratie. La fel de adevarat este ca in regimul comunist mai ales intre anii 1960-1970 a existat o politica de asimilare pe cat posibil a cetatenilor romani de etnie maghiara. Multi maghiari au fost “convertiti” in romani de catre conducerea comunista rusofila care isi dorea alogeni la varfurile conducerii politice in Romania.

Astfel undeva in subconstientul romanilor exista si “temerea” ca se va isca un conflict fraticid pentru ca a afirma acum ca exista o rasa pura a ungurilor sau o rasa pura a romanilor ar fi o teorie la fel de imbecila ca si teoria poporului pur arian sau a poporului pur semit.

Studiile genetice ne dovedesc ca ungurii de astazi din punct de vedere genetic nu mai pastreaza nici 10% din ADN-ul asa zisilor stramosi huni / maghiari . Pe romani si unguri ii despart limba, obiceiurile si cultura dar din punct de vedere genetic sunt cat se poate de apropiati purtand mai departe ambele popoare genele celei mai vechi populatii europene aflate in acest spatiu comun.

Romanii si maghiarii din Transilvania trebuie sa convietuiasca in continuare in liniste si pace, nu trebuie sa se lase manipulati de catre politicieni, nici de catre cei maghiari nici de catre romani, nici de catre politicienii maghiari din Romania nici catre cei unguri veniti din Ungaria.

Atat politicienii maghiari cat si cei romani seamana zazanie si zgandaresc sentimentele ambelor etnii cu scopul de a-si creste cota de popularitate si a castiga voturi, speculand sentimentele nationaliste.

Asa ca domnule Miodrag Stanojevic nu romanii cu maghiarii trebuie sa se afle in conflict ci cu oamenii politici care ii reprezinta si care ii manipuleaza. Trebuie formate echipe mixte de romani si de maghiari care sa-i cotonogeasca pe politicienii care ii viziteaza in timpul campaniilor electorale.

Stopeaza autonomia drujbele lui Verestoy Attila? Stopeaza autonomia saracia si lipsa locurilor de munca? Stopeaza autonomia furtul celor de la UDMR? Stopeaza  autonomia Tinutului Secuiesc cardasia dintre tradatorii de la Bucuresti si cei de la UDMR? Stopeaza autonomia incompetenta celor de la UDMR si faptul ca nu au facut nimic notabil pentru comunitatea locala?

Note:http://ceicunoi.wordpress.com/2014/02/04/originea-ungurilor-si-istoria-lor-in-transilvania-si-europa-pe-scurt-si-foarte-clar-de-la-un-profesor-de-istorie-sarb-edu/

Articolul Un sarb vorbind despre revendicarile ungurilor din Romania apare prima dată în Glasul.info.