La data de 9 februarie 1899, în nr IV-V de pe anul XXX din publicatia Transilvania, organul ASTRA, se publică »Testamentul lui Emanuil Gozsdu«. Sibiiu, tiparul tipografiei archidiecesane, 1899, 22 pag. Preţul 10 cr. D. Mateiu Voileanu, asesor consistorial, publicând testamentul marelui Mecenat Gozsdu în broşură separată, şi făcându-l astfel mai accesibil publicului românesc, contribue totodată şi la realizarea în cercuri mai largi a dorinţei fondatorului, care în alin. 2. a punct. 10 al testamentului dispune următoarele:

„Pentruca disposiţiunile acestea testamentare sub decursul timpului să nu se dea uitării, dispun, ca testamentul acesta să se cetească în toţi anii în toate bisericile parochiale române răsăritene, la 9 Februarie cal. v., ca în diua nascerei mele. Venitul curat al broşurei se va da în folosul mesei studenţilor dela şcoalele rom. centrale din Braşov”

Pentru ca dispoziţiunile acestea tastamentare sub decursul timpului să nu se dea uitării, dispun ca testamentul acesta să se citească în toţi anii în toate bisericile parohiale române răsăritene, la 9 februarie, căl.vechi, ca în ziua naşterii mele.
.
P e s t a, în 4 Novembre, 1869.
(L.S.) Emanuil Gozsdu m.p.

TESTAMENTUL LUI EMANUIL GOZSDU

Pentru cazul morţii mele următoarele informaţiuni şi espresiunea dorinţei mele din urmă servească de cinosură jurisdicţiunilor civile, soţiei mele, rudeniilor mele, şi tuturor acelora, pe cari voiesc să-i împărtăşesc din rămasul meu.

Observ mai nainte de toate, că afară de hîrtiile de valoare, cari, scrise pe numele meu, se află ori în lada mea, ori pentru contragerea vreunui împrumut, provăzute cu girul meu, sunt depuse la vreun institut de bani, afară de acestea toată averea mişcătoare care se află în locuinţa mea, în casa mea si în curtea mea de afară; precum sunt mobilele de casă, tot felul de vase, argint, aur,petre scumpe, cai, vite, trăsuri, care, unelte, toate sorţile de stat ori private, cari s-ar afla în lada mea de fer, în fine hîrtiile de valoare, cari ar fi provăzute cu giră de mîna mea proprie, încă pînă sunt în viaţă sunt proprietatea soţiei mele Melania născută Dumtsa, de aceea ele să nu fie luate în conscripţiune.

Dacă între actele mele s-ar afla documente privitoare la pretenţiunea mea de patru mii (4000) florini faţă cu massa concursuală a lui Ioan Poynár, acele faţă cu massa rămasului să se considere de nule, deoarece acea pretenţiune a mea încă mai de mult o am donat tuturor copiilor lui Ioan Poynár.

Despre averea mea proprie dispun după cum urmează:

1. Din rămasul meu mai nainte de toate să se asigure douăsprezece mii (12.000) florini v.a. pe seama copiilor Iuliei Mandrino măritată Petru Margaritovici, a fiicei după sora primei mele soţii Anastasia Pometa, din interesele acestei sume să se dea lui Michail Mandrino, pînă la moartea lui, anual trei sute şaizeci (360) fl.v.a. în rate treilunare, celelalte interese să se pună în cassa de păstrare din Pesta, spre a se înmulţi cele douăsprezece mii florini testaţi sub punctul acesta, şi să se capitalizeze pînă atunci, pînă cînd din copiii Iuliei Mandrino va ajunge careva etatea legală (majorenitatea); dacă într-aceea s-ar întîmpla să moară Michail Mandrino, atunci toate interesele după douăsprăzece mii să se pună spre fructificare în cassa de păstrare din Pesta. Cînd vreuna din fetele Iuliei Mandrino prin căsătorie, sau fiul ei devenind majoren, vor fi îndreptăţite de a-şi primi proprietatea lor în cale legală şi dacă va mai fi în viaţă Michail Mandrino, atunci pentru asigurarea alimentării lui, din întreg capitalul de douăsprăzece mii şi interesele capitalizate în decursul timpului, să se pună la o parte şase mii (6000) fl.v.a.; din aceste şase mii de florini după modalitatea de mai sus să se dea lui Michail Mandrino interesele de şase, toată cealaltă sumă apoi să se împartă în atîtea părţi, cîţi copii va avea atunci Iulia Mandrino, şi partea ce vine pe seama celui majoren, să se extragă aceluia în timpul cel mai scurt posibil, însă aşa ca prin erogaţiunea aceasta să nu se ştirbească lăsămîntul în cazul cînd în el nu s-ar afla bani gata; partea ce mai rămîne pentru copiii ceilalţi, să nu se înmulţească prin capitalizare, şi aceasta să se continue pînă la majorenitatea lor, de sine se înţelege, că la împărţire întreg capitalul crescut şi cu capitalizarea intereselor, totdeauna se împarte în atîtea părţi, cîţi sunt copiii cari încă nu şi-au primit partea; copilul care vine împărtăşit la urmă primeşte întreaga sumă ce a mai rămas, dimpreună cu toate interesele ei.
Dacă însă va muri Michail Mandrino, suma de şase mii (6000)fl.v.a. rezervată pentru intertenţiunea lui, tot după principiile expuse mai sus să se împartă în părţi egale între toţi copiii Iuliei Mandrino, fiindcă acea sumă din capul locului este proprietatea lor. Dacă vreunuia dintre copii, încă în viaţă fiind eu, i-aşi da partea statorită în punctul acesta, partea aceea e a se computa în lăsămîntul testat tuturor copiilor Iuliei Mandrino.

2. După moartea mea să se conscrie prin intrevenirea executorilor mei testamentari, numiţi mai jos, toată averea mea imobilă, hîrtiile mele de valoare, pretenţiunile mele asupra lăsămîntului Mauriciu Ernst, fraţii Vilibald şi Virgil Bogdanoviciu, Laurenţiu Marczibányi, cele asupra lui Aleşiu Fényes, asupra consoţilor Balcz şi Nark, asupra lui Antoniu Rottenbiller şi asupra consoţilor Martin Koszalek, care dacă la moartea mea se vor afla în posesiunea mea, vor forma lăsămîntul meu; din venitul acelora să se solvească înteresele datoriilor mele şi ratele obligate în cassa de păstrare din Pesta, apoi să se repareze bunurile mele, încît ar reclama conservarea lor; în fine să se solvească înteresele de şase după cele 12.000 fl. testaţi în punctul prim pe seama copiilor Iuliei Mandrino.

3. Soţia mea, născută Melania Dumtsa, după detragerea sarcinilor amintite în punctul al doilea, să aibă întreg venitul curat ce mai rămîne pînă cînd va purta numele meu, însă la cazul care abia se poate presupune, cînd acel venit curat nu ar da anual suma de şase mii (6000) fl., să ia ca interteţiune văduală venitul întreg; la cazul cînd venitul ar trece peste suma de şase mii (6000) fl., suma ce trece peste şase mii să se folosească spre depurarea datoriilor mele şi a legatului de 12.000 fl. din punctul prim.

4. Dacă iubita mea soţie ar păşi la a doua căsătorie, în loc de interteţiune văduală să i se solvească din venitul meu şaizeci de mii (60.000) fl.v.a.; în scopul solvirei acestei sume, dacă iubita mea soţie nu ar voi să aştepte pînă se vor vinde realităţile mele imobile cu preţ convenabil, să se zălogească la vreun institut de credit hîrtiile mele de valoare pînă atunci, pînă cînd realităţile se vor putea vinde în mod convenabil; la punctul acesta fac atentă pe iubita mea soţie, şi o rog, asemenea şi pe executorii mei testamentari, să nu se grăbească cu vinderea pămînturilor mele de mare extensiune de lîngă drumul de fer, căci după a lor favorabilă poziţiune preţul lor la toată întîmplarea va creşte. La cazul cînd iubita mea soţie ar muri ca văduva mea, atunci din lăsămîntul meu poate liberă dispune despre douăzeci şi cinci de mii (25.000) fl.v.a. care sumă rămasul meu e obligat a o solvi după moartea soţiei mele, în sensul testamentului ei, de sine se înţelege că suma aceasta rămîne proprietatea rămasului meu la cazul dacă ea asupra ei nu ar dispune prin testament.

5. Echivalentul de stat pentru daniile de 12.000 fl. din punctul prim şi 60.000 fl. din punctul al patrulea, să se solvească din massa rămasului meu, ca astfel acele danii să poată fi primite fără nici o prescurtare sau detragere.

6. Astrucarea rămăşiţelor mele pămînteşti o încredinţez iubitei mele soţii, însă o rog, ca să o facă cît se poate de simplu şi cu cheltuieli cît se poate de puţine, chemînd să funcţioneze numai exclusiv preotul român din Pesta; în loc de cheltuieli zadarnice să împartă între săraci în prima sîmbătă după înmormîntarea mea o sută (100) fl.v.a.; fie încredinţată iubita mea soţie că luxul costisitor de o oră întru nimica nu va schimba judecata lumii, care asupra fiecărui om numai după moartea lui s-a obişnuit a se spune fără rezervă. Cu privire la înmormîntarea mea mai fac următoarele dispoziţiuni: a) trupul meu pus provizoriu în un sicriu de aramă să fie aşezat lîngă sicriul primei mele soţii în cripta familiei Pometa ridicată de mine; b) după moartea soţiei mele Melania Dumtsa să se facă o criptă nouă în despărţămîntul destinat pentru români, şi atunci rămăşiţele mele să fie mutate în cripta cea nouă lîngă trupul soţiei mele a doua.

7. Întreagă averea mea, care va rămîne după solvirea datoriilor mele, după solvirea daniilor din punctele 1 şi 4 şi după cheltuielile de înmormîntare, care cheltuieli le-am restrîns prin dispoziţiunile din punctul 6, o las în întregul ei acelei părţi a naţiunei române din Ungaria şi Transilvania, care se ţine de legea răsăriteană ortodoxă. Din lăsămîntul acesta voiesc să se constituie o fundaţiune permanentă, care va purta numele “Fundaţiunea Gozsdu”;
pentru administrarea şi destenaţiunea ei servească ca normă nestrămutabilă următoarele mele dispoziţiuni:
a) După moartea mea să se inventarizeze întreaga mea avere, din aceea să se detragă sarcinile ce vor fi mai rămas, să se solvească, respectiv să se asigure intertenţiunea de văduvă a soţiei mele, (punctul 3) sau suma testată ei (punctul 4), sau la cazul dacă ar muri ca văduva mea, să i se asigure suma de douăzeci şi cinci de mii (25.000) fl., în sensul punctului 4, în fine pe seama copiilor Iuliei Mandrino să se asigure suma de 12.000 fl. (punctul 1), apoi ce mai rămîne să se predea pe lîngă inventariu special, ca eredului universal, reprezentanţei, pe care o voi descrie mai circumstanţial în cele următoare;
b) dacă reprezentanţa fundaţiunei ar afla mai avantajoasă vinderea averii imobile, aceea pe lîngă consensul soţiei mele, chiar şi dacă ea s-ar fi măritat, o pot face executorii testamentului meu şi fără influenţa reprezentanţei fundaţionale, avînd în vedere observarea mea din punctul 4, ba între împrejurări favorabile vînzarea se poate face din mînă liberă şi cu ocolirea licitaţiunii; dacă în chestiunea aceasta executorii testamentului meu nu ar fi de o opiniune, să decidă opiniunea acelei părţi, la care va sta soţia mea;
c) deoarece prorocesc cel mai strălucit viitor acţiunilor de la prima cassă de păstrare din Pesta, din cari acţiuni am în prezent 54 de bucăţi, aceste pînă cînd referinţele patriei nu se schimbă spre rău, – de ce să o ferească Dumnezeu – să nu se vîndă, şi fiindcă după ele vin interese cu mult peste 6%, nici reprezentanţa fundaţiunei să nu le vîndă, ci să le păstreze ca izvor sigur de venit;
d) pentru administrarea fundaţiunei mele, din naţiunea orientală ortodoxă română împuternicesc următoarea reprezentanţă:
aa) pe mitropolitul sau archiepiscopul oriental ortodox român;
bb) pe toţi episcopii orientali ortodocşi români din Ungaria şi Transilvania;
cc) toţi atîţi, şi afară de aceştia încă trei bărbaţi laici autoritaitivi, cunoscuţi pentru onorabilitatea lor, şi pentru trezvia lor împreunată cu sentimente de devotaţi români orientali ortodocşi, la a căror alegere să aibă vot decisiv soţia mea, chiar şi dacă s-ar fi măritat, executorii testamentului meu, dacă vor mai fi în viaţă, asemenea rudeniile mele cari poartă numele Poynár de Király-Darócz din comitatul Bihorului; din această familie Poynár, dacă se va afla vreun individ capabil în ea, cel puţin unul să fie ales în reprezentanţă.
e) După ce reprezentanţa aceasta va primi în numele naţiunei orientale ortodoxe române din Ungaria şi Transilvania rămasul fundaţional, şi acela îl va aşeza pe lîngă controlul cuviincios în cassa mitropolitană ortodoxă română, să-l depună spre fructificare la locuri sigure şi cu credit solid; pînă atunci să-l depună sub numele fundaţiunei la cassa de păstrare din Pesta, Oradea mare, Arad şi Sibiu; două treimi din venitul curat să se capitalizeze în fiecare an şi să se înmulţească cu cametele cametelor, respectiv cu venitele venitelor, cinzeci (50) de ani de la timpul primirei.
f) Din a treia parte a venitului, respectiv a intereselor, plătindu-se un oficial purtătoriu de socoteli, restul sumei să-l împartă reprezentanţa fundaţională ca stipendii acelor tineri români de religiunea răsăriteană ortodoxă, distinşi prin purtare bună şi prin talente, ai căror părinţi nu sunt în stare cu averea lor proprie să ducă la îndeplinire creşterea şi cultivarea copiilor lor. La locul acesta se stabileşte ca principiu general: ca stipendiile să se facă după cerinţele împrejurărilor locale şi după gradele claselor şcolare, anume: studenţilor în ţări străine sau în Budapesta, respectiv ascultătorilor de ştiinţe mai înalte, să se dea stipendii mai mari decît acelora cari studiază în provincie şi respectiv în şcoli inferioare; stipendiile anuale, destinate celor dintîi, să nu fie mai mari de 500 fl. şi mai mici de 300 fl., – iar pentru cei din urmă să nu fie mai mari ca 300 fl.
g) După expirarea celor 50 de ani menţionaţi în punctul e), cametele capitalizate să se adauge la capital – şi cantitatea mărită prin cametele acestora să se privească ca o sumă capitală, şi apoi din venitul acestei sume trei cincimi să se capitalizeze cu interesele şi cu interesele intereselor lor iară cinzeci de ani, amăsurat computultui de “anatocism”.
h) Din cele două cincimi, ce rămîn din venitele acestei sume principale – scoţindu-se afară spesele pentru purtarea socotelilor – să se dea iarăşi stipendii studenţilor distinşi cu calităţile de sub f), însă acum să se extindă stipendierea şi asupra tinerilor cari voiesc a se cvalifica pentru cariera artistică, preoţească şi învăţătorească.
i) După ce şi al doilea period de cinzeci de ani va decurge, să se compute la capital interesele capitalizate, şi cantitatea mărită prin cametele acelora să se privească de o nouă sumă capitală, şi după aceea jumătate din venitele sumei acesteia să se capitalizeze, precum s-a arătat sub e) şi g), iară cinzeci de ani.
k) Din a doua jumătate a venitului acestei sume, substrăgînd spesele pentru purtarea socotelilor, să se ajute după principiile de mai sus mai mulţi tineri studenţi, însă atunci să se remunereze din venit şi preoţi şi învăţători săraci cu însuşiri eminente, familie numeroasă, şi îmbătrîniţi.
l) După trecerea şi a rîndului al treilea de cincizeci de ani, să se adauge la capital cantitatea adunată din camete şi din jumătatea acestor camete capitalizate, şi astfel să se facă o sumă principală stabilă, însă atunci să încete capitalizarea ulterioară.
m) Cu toate acestea din a zecea parte a venitului întregii fundaţiuni, să se facă un fond de rezervă pentru încunjurarea pierderilor posibile din capital sau a confuziunilor ce s-ar putea naşte din nerăspunderea cametelor; – dacă prin separarea zecimii din venitul curat pentru fondul de rezervă, fondul acesta s-ar mări într-atîta, încît să ajungă a cincea parte din suma principală a fundaţiunii, fondul de rezervă să se aduge la capitalul principal, şi să se înceapă un nou fond de rezervă pentru scopul de mai sus, tot în acelaşi mod.
n) Venitul întreg din suma principală a fundaţiunei – cu separarea şi economisirea fondului de rezervă – să se întrebuinţeze pe lîngă sus expusele ajutorări, pentru orice alte scopuri religioase ale românilor de religiunea ortodoxă răsăriteană, după buna chibzuire a majorităţii reprezentanţei, avînd în vedere prosperitatea şi înflorirea patriei comune, a bisericii răsăritene ortodoxe, şi a naţiunei române.
o) La toate ajutorările ce se dau din această fundaţiune, – pe lîngă egala cvalificaţiune – să aibă întîietate Poynárii din Bihor, care se trag din neamul moşului meu după mamă, Dimitrie Poynár, dacă vor rămîne credincioşi religiunei răsăritene ortodoxe.
p) Cunoscînd zelul dezinteresat al tuturor membrilor naţiunei române, în privinţa promovării bunei stări a naţiunei sale, sunt convins că toţi membrii reprezentanţei vor lua asupra lor osteneala împreunată cu afacerile şi îngrijirile reprezentanţei fără vreo remunerare materială, simţindu-se remuneraţi prin conştiinţa, că au ajutat şi ei la prelucrarea materiei date de mine spre înflorirea iubitei naţiuni.
q) Pînă cînd la naţiunea română se va înfiinţa pe cale constituţională, o adunare naţională, un congres sau alt organizm autonom, reprezentanţa fundaţiunei dă seamă despre administrarea sa numai publicului mare, astfel că, nealterîndu-se suprainspecţiunea regimului de stat, socotelile se dau judecăţii publice prin foaia oficială ungurească, şi prin trei foi române mai răspîndite; – iar dacă naţiunea va cîştiga o corporaţiune organică autonomă, socotelile se substern aceleia spre aprobare, apoi se prezentează regimului de stat unguresc, şi în modul arătat mai sus, se dau publicităţii, – şi dacă în administrare s-ar comite erori sau fapte în contra dispoziţiunilor acestora sau poate defraudaţiuni, rog şi împuternicesc pe înaltul regim unguresc pentru emandare, în virtutea dreptului său de suprainspecţiune; de altmintrelea eu înţeleg o astfel de inspecţiune guvernială, care va fi normată şi definită prin lege.
r) Reprezentanţa are dreptul exclusiv de a împărţi stipendiile şi ajutoarele la aceia, cari în urma concursurilor publicate în trei foi române, în intervale cuviincioase, şi în înţelesul punctelor f) h) k) n) şi o) prin majoritate de voturi se vor recunoaşte mai demni.
s) Dacă cu timpul biserica ortodoxă răsăriteană din patrie
s-ar constitui astfel, ca sîrbii cu românii răsăriteni să ţină împreună sinoadele bisericeşti, sau dacă în privinţa naţională românii de religiunea răsăriteană ar ţinea împreună cu românii greco-catolici, numiţi altfel uniţi, congrese sau alte adunări naţionale permise de lege, – în astfel de adunări mestecate, fundaţiunea mea nicicînd sub nici un titlu să nu se poată face obiect de discusiune; – asupra soartei acestei fundaţiuni nu numai votul, dar nici chiar opiniunea sîrbului şi a românului unit să nu se asculte.

8. Pentru executarea testamentului meu rog pe iubiţii şi onoraţii mei amici: dd Michail Széher, Georgiu Ioanoviciu de Duló şi Valea-mare, şi pe George Grabovski de Apadia – de la acăror amiciţie ce mi-au arătat în decursul vieţii, sper şi aştept că ei vor lua sarcina aceasta asupra lor şi vor executa testamentul meu cu conştiinciozitate.

9. La caz cînd în testamentul acesta s-ar ivi astfel de îndoieli, după cari drepturile soţiei mele s-ar vedea a fi în colisiune cu interesele massei ce testez, sau cu drepturile erezilor mei, rog pe executorii testamentului meu şi pe autoritatea competentă, a explica astfel de îndoieli în tot cazul în favorul soţiei mele, pentru că în lumea aceasta numai faţă cu soţia mea iubită mă simt dator cu recunoştinţă, şi de aceea în nici un caz nu aşi vrea să o amărăsc.

10. Rog pe executorii testamentului meu, să binevoiască a transpune, respectiv a trimite pe cale oficioasă, copiile autentice ale testamentului acestuia: iubitei mele soţii, nepotului Michail Mandrino, magistratului pestan, rudeniei mele Ioan Poynár sen. locuitor în Oradea mare, Mitropolitului românilor ortodocşi răsăriteni din Ungaria şi Transilvania, Episcopilor români răsăriteni din Arad şi Caransebeş, şi dacă în decursul timpului s-ar mai înfiinţa şi aiurea vreo episcopie, şi aceleia, şi în fine regimului unguresc din patrie.

Pentru ca dispoziţiunile acestea tastamentare sub decursul timpului să nu se dea uitării, dispun ca testamentul acesta să se citească în toţi anii în toate bisericile parohiale române răsăritene, la 9 februarie, căl.vechi, ca în ziua naşterii mele.

Cu aceasta închei ceea ce mai am încă la inimă.
Dumnezeu cu voi, iubită patrie şi naţiune, iubită soţie şi neamuri! Dumnezeu cu voi, iubiţi amici!

S-a făcut în două exemplare asemenea dintre cari unul s-a trimis Păr.Arhiepiscop şi Mitropolit gr.or. Andrei Baron de Şaguna, şi celalalt magistratului liberii r.cetăţi Pesta.
P e s t a, anul 1869 (aceste cuvinte sunt şterse.)

Suplimentar declar că, pînă cînd economia mea de afară va fi proprietatea massei, locuinţele acelea şi partea din grădină cari le-am folosit cu familia mea, să rămînă la dispoziţiunea liberă a soţiei mele.
P e s t a, în 4 Novembre, 1869.
(L.S.) Emanuil Gozsdu m.p.

Subscrişii adeverim fidel, că fiind recercaţi prin Ilustratea Sa dl jude la suprema curie reg. ung. Emanul Gozsdu, ne-am înfăţişat cu toţii împreună la dnia sa, care, trupeşte ce e drept era bolnăvicios, sufleteşte însă în stare deplin sănătoasă, a declarat verbal înaintea noastră documentul acesta de descoperire a propriei sale voinţe din urmă şi l-a subscris în prezenţa noastră a tuturora. Însemnăm că ştergerea celor trei cuvinte de pe faţa din urmă a documentului acestuia, şirul 27, s-a făcut la dorinţa testatorului.
Ioan Puşcariu,m.p. jude la supr.curie r.u.
Florian Varga,m.p. adv.comun şi cambial
Atanasiu Cimponeriu,m.p. secretar ministerial
Simeon Popovici,m.p. septemvir pensionat
Ioan Aldulean,m.p. jude la suprema curie r.u.
Ca martori recercaţi.

Nr. 5814/870. Acest testament s-a publicat în mod legal în şedinţa judecătoriei a lib. reg. cetăţi Pesta, ţinută în ziua mai jos însemnată. Pesta în 3 Faur 1870. Ludovig Bogisich, m.p. jude primariu. Nicolau Györky,m.p. actuariu judecătoresc.
S i b i u, 9 februarie 1899.

Traducere de:
Mateiu Voileanu
asesor consistorial

Articolul 9 Februarie – Emanuil Gojdu dispune ca în fiecare an să fie citit testamentul său în Bisericile Ortodoxe în ziua sa de naștere apare prima dată în Glasul.info.

“La 6 septembrie 1861, în şedinţa congregaţiei comitatului Caraş, prezidată de comitele suprem Emanuil Gojdu, a fost supus la vot proiectul privind introducerea limbii române în comitat. Fiind aprobat cu majoritate de voturi, s-a decretat ca limba română să fie ,,limba oficială pentru afacerile din lăuntru”.”, scrie Mária Berényi pe facebook, istoric la Institutul de Cercetări al Românilor din Ungaria

Într-adevăr, lui Emanuil Gojdu, care în 1861 fusese instalat ca prefect (comite suprem) al comitatului Caraș-Severin, i se datorează faptul că sub prezidiul lui s-a decretat şi limba română ca limbă oficială a comitatului Caraş. La Lugoj, ca prefect, a depus eforturi pentru înfiinţarea unui liceu românesc, dăruindu-i şi 2.000 de florini.

Emanoil Gojdu a fost un avocat de succes și patriot de origine aromână, familia tatălui său fiind originară din Moscopole. Gojdu a fost un luptător pentru drepturile românilor din Transilvania și Ungaria. În anul 1869 a fost numit judecător la Curtea Supremă a Ungariei.

“Casa lui Emanoil Gojdu din Budapesta a fost cunoscută ca fiind o casă românească, în care obișnuia să țină întruniri cu deputații români. Cu aceștia și sub președinția lui, s-a discutat și un proiect de lege “pentru egala îndreptățire a naționalităților”.

“Ca fiu credincios al Bisericii mele, laud dumnezeirea, căci m-a făcut român; iubirea ce am către Națiunea mea mă îmboldește a stărui în fapta, ca încă și după moarte să erup de sub gliile mormântului, spre a putea fi pururea în sânul Națiunii”.”

Din păcate azi opera și dragostea sa față de neamul românesc și de Biserica neamului strămoșesc sunt trădate de politicienii contemporani din România, în frunte cu Mihai Răzvan Ungureanu, Ilie Bolojan și mai toată falanga antiromânească a băsiștilor din fostul PDL, PMP, PNL, etc

PS: Ținând cont de cât de mult și-a iubit Emanuil Gojdu neamul și limba, dovedind-o prin faptele sale, acum conștientizăm și mai mult de ce este atât de urât de unguri și de trădătorii care deservesc interesele Ungariei în România.

Articolul La 6 septembrie 1861, sub președinția prefectului Emanuil Gojdu, în comitatul Caraș, s-a decretat ca limba română să fie oficială apare prima dată în Glasul.info.

Scandalul demolării statuii lui Mihai Viteazul din Piața Unirii din Oradea nu este singurul episod de heirupism antiromânesc al primarului Ilie Bolojan. Pe lângă acest incident, primarul din Oradea mai are o istorie sinistră cu acte de vandalism “civilizator” împotriva patrimoniului cultural românesc.

“Deși autoritățile spun că statuia Marelui Mihai va fi mutată într-o nouă Piață, protestatarii se tem că ea va avea soarta altor două monumente reprezentative, ce urmau să fie relocate, dar au dispărut: statuia independenței și statuia lui Emanuel Gojdu. Ambele se află în paragină, momentan.”, scrie activenews.ro

Într-adevăr, deși este primar în Oradea tocmai din 2008, fiind reales mandat după mandat, Ilie Bolojan n-a acordat nici măcar cel mai mic interes față de un alt monument dispărut al urbei orădene, Monumentul Independenței.

Acest grup statuar impresionant a fost vandalizat și furat în mai multe etape: au fost furate mai întâi basoreliefurile, apoi au fost tăiate capetele statuilor, iar în cele din urmă au fost retezate și picioarele statuilor.

Deși nu-i dată tot de el jos, faptul că nici n-a făcut vreun minim efort s-o reamplaseze în oraș, asta arată “interesul” său pentru patrimoniul românesc. Cu toate că este primar din 2008, nici până azi n-a manifestat același interes și pentru “un monument având ca temă contribuţia judeţului Bihor şi, prin extensie, a Transilvaniei la Războiul de independenţă”(1).

Priviți imaginea de mai sus pentru a vedea cum schimbă Ilie Bolojan radical Oradea îndepărtând rând pe rând reperele identitare românești. În aceeași imagine sunt deja două dintre victimele sale: statuia lui Emanuil Gojdu și cea a lui Mihai Viteazul.

O doamnă ne anunță că pe lângă cele două statui menționate mai sus, Bolojan mai are la activ și Statuia lui Mihai Eminescu, din fața fostei Librarii Eminescu!
Cu alte cuvinte, primarul Ilie Bolojan este un adevărat vandal al patrimoniului cultural românesc?

Ilie Bolojan acuzat că “perpetuează metodele bolșevice”

ARTA DIN ROMANIA. Din preistorie in contemporaneitate volumele 1-2 – Marius Porumb

“Prima statuie, demolată, desființată definitiv, în Oradea, a fost cea a celei mai înalte conștiințe românești, care a debutat în 25.03.1866, în Revista Familia, sub egida lui Iosif Vulcan, cu o poezie minunata: ” De-as avea”. Vorbim despre Mihai Eminescu- Luceafarul poeziei românesti, care are statui si primeste respectul in toata lumea..
2. Emanuil Gojdu, onorabilul domn care a lasat românilor din Ungaria si Transilvania, de rit ortodox, o pretioasa mostenire, pe care doi liberali tradatori de neam si tara s-au gandit sa o privatizeze, facand-o cadou, vecinilor de peste Tisa.
Primarul liberal bolojan, la randul sau s-a gandit sa-i dea jos de pe soclu, bustul acestuia, suferind grave deteriorari si degraderi. Desi este absolovent al renumitului colegiu care-i poarta numele, cladire finantata de insusi Emanuil Gojdu.
3. Statuia celui mai viteaz domnitor român, amplasata in Piata Unirii, in anul 1994, finantata integral, Nu din banii municipalitatii, ci din banii personali, ai cadrelor militare, care detin toate avizele legale, de construire si amplasare. Mihai Viteazul domnitorul primei Uniri, de la 27 mai 1600, care a stat pavaza, cu sabia in mana, la granita Europei, luptandu-se cu cel mai de temut cotropitor al Europei -Imperiul Otoman. Daca Europa nu a fost islamizata cu sute de ani in urma ii datoreaza acest fapt si domnitorului român Mihai Viteazul. Fara nici un mandat din partea cetatenilor sau fara a avea o oferta electorala in acest sens, desi stia ca populatia este ostila acestui demers cu aroganta liberala, acest primar a coborat de pe soclu, statuia lui Mihai Viteazul, din Piata Unirii, pt ca dansul il sarbatoreste pe Regele Ferdinand, care impreuna cu sotia, a poposit in Oradea, acum 100 de ani. Perpetueaza metodele bolsevice, din epoca comunista, urmare a sedintelor de partid. La 200-300 de metri, peste pod, in Oradea se afla o piata f frumoasa, care poarta numele Regelui Ferdinand cel Loial, precum si statuia sotiei sale Regina Maria, impreuna cu care a vizitat Oradea. Tot acolo exista Teatrul Regina Maria, o bijuterie arhitecturala in stil ecleziastic. De ce dl primar, apreciaza ca dansul poate decide, fara o consultare, in prealabil, a cetatenilor oradeni, stiind ca a mai iesit scandal pe acesta tema, ma face sa trag concluzia, ca tine cu rea credinta, sa umileasca natia romana. Deci, dincolo de poleiala cladirilor, oradenii au parte de cele mai mari taxe si impozite locale, de cel mai scump gaz rusesc, desi stam pe un izvor de ape geotermale. Dl primar, nu a facut oradenilor cadou un privilegiu, prin renovarea fatadelor ( 50% din ch. suportate de proprietari) precum si indeplinirea altor proiecte, si-a facut doar datoria de primar, pt care oradenii l-au votat!”, ne scrie într-un comentariu pe facebook doamna Fechete Ligia care totodată ne atrage atenția și că Ilie Bolojan mai are în palmaresul său și desființarea unei statui a lui Mihai Eminescu

Note:
(1) Constantin Popovici, Monumentul Independenței Oradea

Articolul La Bolojan e boală veche lupta cu statuile românești din Oradea apare prima dată în Glasul.info.

Să auzi că în România un primar “român” a fost amendat pentru batjocorirea statuii lui Emanuil Gojdu, este aproape de neconceput. Și totuși asta chiar s-a întâmplat, la Oradea, acolo unde primarul municipiului Oradea, Ilie Bolojan, și-a bătut joc de memoria unuia dintre cei mai înfocați luptători pentru drepturile românilor din Transilvania și din Ungaria.

Statuia lui Emanuil Gojdu a fost dezmembrată în luna martie a anului 2015 și depozitată de atunci sub cerul liber, lăsată pradă degradării, în condiții absolut necorespunzătoare, printre materiale de construcții și alte “minuni”.

Inspectorii de la Cultură au sancționat primăria municipiului Oradea cu o amendă de 4.000 de lei, însă funcționarii instituției au contestat-o în instanță. Totuși, atât Judecătoria Oradea cât și Tribunalul Bihor au hotărât că amenda este justificată, primăria municipiului Oradea pierzând procesul pentru că nu și-a asumat responsabilitatea îngrijirii bustului lui Emanuil Gojdu,
abandonat în Ştrandul Ioşia.

Asociația „Cultură în Mișcare” vorbește pe pagina sa de facebook despre exilul la care a fost supus bustul lui Emanuil Gojdu, abandonat ani de zile printre buruieni și lăsat să se degradeze.

” S-au implinit patru ani de cand statuia lui Emanuil Gojdu a fost demontata din zona centrala a orasului. Cultura in Miscare a urmarit de la bun inceput acest subiect si il vom urmari in continuare.

Nu dorim sa stirbim cu nimic insemnatatea si importanta altor personalitati pe care autoritatile locale le considera demne de admiratia comunitatii locale dar suntem de parere ca si Emanuil Gojdu trebuie sa se bucure in egala masura de acelasi respect acordat acestora.

Am incercat, in masura posibilitatilor, sa atragem atentia asupra acestei situatii. Suntem astfel la a doua initiativa de a “serba” ziua lui Emanuil Gojdu dupa evenimentul de anul trecut cand am fost la Strandul Iosia, locul de depozitare al statuii.

Speram ca urmatoare aniversare sa o sarbatorim intr-o zona centrala a orasului asa cum merita un simbol al comunitatii de statura lui Emanuil Gojdu. Ne bucuram ca statuia a fost relocata si restaurata si asteptam amplasarea ei intr-o zona usor accesibila oradenilor si turistilor. “, se arată într-o postare de pe pagina de facebook a Asociației „Cultură în Mișcare” 

Articolul INCALIFICABIL! Primar amendat pentru că l-a ținut ani de zile în exil pe Emanuil Gojdu apare prima dată în Glasul.info.

Marele mecenat Emanuil Gojdu, ca si prietenul sau, mitropolitul Andrei Saguna, este roman originar din Macedonia. In prima parte a secolului al XVIII-lea, cei din familia Gojdu erau negustori instariti, stabiliti in Moscopole, un centru economic si cultural infloritor din sudul Albaniei de astazi. Apreciat drept “Florenta Balcanilor”, orasul Moscopole a reprezentat pana in a doua jumatate a secolului al XVIII-lea cel mai important centru al macedoromanilor.

 Emanuil Gojdu, originea si familia

Portable Fruit Apple Peeler with Stainless Blade (Green) – $7.54

Dupa Pouqueville, Moscopolea numara, în 1788, 53.000 locuitori. Negustori priceput si muncitori îndrazneti si cu relatii intinse, fiii Moscopolei stau in fruntea comertului din Peninsula Balcanica. Aproape tot ce se exporta din Turcia prin Adriatica, trecea prin mainile lor, iar tot ceea ce intra in aceasta tara, prin porturile aceleiasi mari sau prin alte puncte de frontiera, din tarile germane sau apusene, se distribuia tot prin dans ii. Ei erau negustorii care aveau cele mai numeroase si mai stranse legaturi comerciale cu strainatatea.(…)

Sub raportul industrial, de asemenea, Moscopolea era o cetate unde se lucra zi si noapte tot felul de articole ce se desfaceau peste tot, in interior si afara. Meseriaasii erau organizati in bresle. Gudas numara 14 corporatii bine organizate. Moscopole avea pe vremea aceea infatisarea marilor centre comerciale.

“In bazarurile mari si intinse era o miscare uriasa, o forfoteala de furnicar ca in marile orase ale Asiei. Oamenii erau absorbiti de afacerile lor. Corespondente si comenzi soseau de pretutindeni, din Peninsula si din Europa, ce trebuia repede satisfacute; se descarcau mereu la marile caravanseraiuri si se incarcau manufacturates i marfuri pentru toate directiunile. Magazinele gemeau de acestea si industriile lucrau zi si noapte. Albania toata se alimenta de aici sau din porturile Adriaticei, ce, aproape suta la suta, le stapaneau tot ei. La balciuri si in zilele de targ, veneau Albanezi si negustori din toate provinciile.”

Din cauza acestei vieti comerciale intense, Moscopole ajunge cel mai bogat centru aromânesc din Peninsula balcanica. Valuri de aur curg in aceasta cetate. Belsugul era asa de mare, incat se spune ca femeile purtau pantofi impodobiti cu “flurii si mahmudele”; se zice ca erau aurite pana si manerele maturilor.

Rasfirata pe cele cinci coline, pe o intindere de aproape 3 km., Moscopolea se rasfata in lux si bogatie. Multe din casele Moscopolenilor erau adevarate palate, cladite din marmora si imprejmuite de curti impuatoare. La fiecare colt de strada, apa cristalina tasnea din  sipote si cismele. Peste 50 de biserici sagetau vazduhul cu clopotnita lor mareata.

Printre ele se distingea in chip deosebit, prin înfatisarea ei impunatoare, bogatie si arta, Metropolia. Alaturi se inalta monumentala cladire ce adapostea “Academia cea Noua”, focar de cultura pentru intreaga Peninsula Balcanica. Aici a profesat Epirotul Chrisanos, Sevastos, Leontiadis din Castoria, Grigore Moscopolitul, Teodor Cavaleoti, Ieromonahul Constantin din Moscopole si altii.

Academia si biblioteca din Moscopole, infiintata pe la inceputul secolului al 18-lea de catre ieromonahul Grigore Constantin, a fost primul institut grafic care a luat fiinta in Turcia si o bucata de vreme a fost unicul. Din teascurile acestei tiparnite au iesit o mul ime de carti.

“In Moscopole, într-o biserica, langa usa imparateasca, exista un jilt cu brayelele rezemate pe doi lei fiorosi, cu gurile cascate, cu limbile scoase, cu coamele infiorate. Pe speteaza jiltului era gravat cu litere aurite, numele “G o j d u “. Este cea mai veche marturie a existentei acestei familii in Moscopole.”

In secolul al XVIII-lea Peninsula Balcanica era ravasita de turci. Atunci aromânii si grecii din Macedonia s-au revarsat prin mai multe valuri spre nordul Dunarii in Ungaria, Galitia  si Polonia. Procesul de emigrare era dominant mai ales in a doua jumatate a secolului al XVIIIlea, dupa distrugerea de catre Ali Pasa din Ianina a orasului Moscopole, eveniment petrecut in doua rînduri, in 1769 si 1788.

Macedoromânii au trecut in numar mare in Imperiul Habsburgic, in special in Ungaria. Locotenenta domneasca din Ungaria a dat dispozi ii autoritailor de la frontiera ca de la acesti fosti supus i turci sa ceara date cu privire la varsta, nationalitatea, religia, situatia lor familiara, etc. Prin patenta de toleranta de la 1781, Iosif al II-lea, i-a luat sub ocrotirea sa, ca pe unii care aduceau realmente beneficii in marele comert al statului.

Macedoromânii, dupa ce primeau cetatenie, trebuiau sa depuna juramantul de credinta in fa a dietelor din jupani, fapt in urma caruia se incheia un act oficial legalizat. Ca supusi straini, erau sub un regim special, deosebit de al celorlal i locuitorii ai tarii si deoarece prin indeletnicirea lor de comercianti erau folositori si altora, li s-au creat conditii speciale, de ocrotire, primeau unele privilegii.

Coloniile macedoromâne au fost considerate drept colonii grecesti, iar membrii lor numiti – chiar si de catre românii din Banat si Transilvania – greci. Negustorii macedoromâni si greci se aliau spre a-si apara interesele comerciale în companii, dar si identitatea lor religioasa, ortodoxa era comuna. Toti acesti macedoromâni pe care ungurii îi numeau (görög) “greci”, adica “negustori”, se gaseau raspanditi aproape in mai toate targurile si orasele din Ungaria.

In general, macedoromanii erau bilingvi, considerand ca limba materna dialectul macedoromân, in timp ce limba greaca devenea limba lor de cultura, de slujba religioasa si de comunicare in afaceri sau treburi oficiale.

In noua lor patrie, macedoromânii aduceau cu ei o lunga experienta si capitaluri pe care le-au valorificat rapid, devenind aproape pretutindeni un factor catalizator al constituirii unei burghezii comerciale si financiare. Comertul le aduce mari beneficii materiale, ceea ce le inlesneste posibilitatea sa acapareze o buna parte din traficul cu marfuri dintre Imperiul Otoman si cel habsburgic si sa cumuleze capitaluri importante.

Se formeaza o patura subtire dar potenta si influenta a banului, care prevalandu-se de puterea sa economica, revendica drepturi nationale.Influen a lor a fost relevanta, mai ales asupra popultiei de la orase, unde au pus bazele comertului. Macedoromânii stabiliti pe aceste meleaguri nu s-au marginit însa numai la preocuparile negustoresti, ci au contribuit în unire cu negustorii greci, la mentinerea si întarirea bisericii ortodoxe.

Multe biserici sînt cladite din initiativa lor, înzestrandu-le apoi cu icoane, clopote, odajdii si multe carti sfinte. La sfîrsitul secolului al XVIII-lea pot fi enumerate 19 biserici s i capele grecesti. S-au ridicat biserici la Oradea, Vác, Balassagyarmat, Zimony, Karcag, Kecskemét, Léva, Miskolc, Bichis , Ungvár, Pesta, Szentes si Tokaj, iar capele la Gyöngyös, Diószeg, Nagykanizsa, Sibiu, Sopron si Nagyszombat.

Familia Gojdu a plecat din orasul Moscopole din Macedonia odata cu familiile Sina, Pilta, Dumba s.a. si s-a asezat in Polonia. Dupa impartirea Poloniei intre Rusia, Prusia si Austria, acesti macedoneni au coborat in Ungaria, impanzind toate orasele mai de seama ca negustori ori bancheri. Familia Gojdu în itinerarul pribegiei sale se stabiles te întai la Miskolc, unde poposise si familia Saguna.

Dupa ce biserica, cladita de obstea românilor mecedoneni la începutul asezarii lor în Miskolc, s-a învechit si s-a stricat, în 1785 s-au apucat sa-si zideasca o biserica noua. Constructia a durat pîna în 1806 sub conducerea arhitectului Ioan Adami. Biserica a fost zugravita de catre Teheodosim Ianinka.

Biserica, care e una din cele mai frumoase biserici ortodoxe din Ungaria, a fost sfintita în 1806 de episcopul din Buda Dionisios Popovici. Pe fatada bisericii ortodoxe din Miskolc în semn de amintire s-a pus o inscriptie, în greceste, pe care scrie: “Aceasta biserica a Sfintei Treimi s-a întemeiat în 1785 pe timpul puternicului Iosif II-lea, regele Ungariei, si s-a ispravit în anul 1806, pe timpul puternicului împarat Francisc al II-lea, regele Ungariei, cu cheltuiala fratilor valahi din Macedonia”. În cazul coloniilor grecesti din imperiu, în toate privilegiile si actele numeroaselor lor comunitati bisericesti era vorba de greci si vlahi “Griechen und Walachen”, iar în inscrip ia de pe biserica din Miskolc, era vorba numai si numai de vlahi. Biserica este construita deci cu cheltuiala macedoromânilor, figurînd printre donatori si un stramos de al lui Emanuil Gojdu, un anume Naum Gojdu.

Sursa: Mária Berényi, http://mariaberenyi.hu/

Articolul Emanuil Gojdu, originea si familia apare prima dată în Glasul.info.