La 11 mai 1980, la Baia Mare, pleca la cele veșnice sculptorul român Gheza Vida

Deși rezonanța numelui său ar părea să indice că ar avea alte origini decât cele românești, Gheza Vida este român, și nu maghiar așa cum greșit afirmă unii.Tatăl, Iosif Vida, era dintr-o familie de țărani români, iar mama sa, Rozalia, avea după tată origini slovace.

Monumentul ostașului român din Carei, Monumentul martirilor români de la Moisei, “Sfatul bătrânilor” (monument amplasat în fața Prefecturii județului Maramureș), sunt unele dintre operele cele mai cunoscute ale sculptorului Gheza Vida.

„În sculptura în lemn, Gheza Vida este, alături de Brâncuși și Ladea, cel mai apropiat de linia tradiției populare, iar Dans Oșenesc, cioplit dintr-un trunchi de copac de către Vida, este una din pilduitoarele înfăptuiri în acest material” (Petre Comarnescu, 1958)

Articolul La 11 mai 1980, la Baia Mare, pleca la cele veșnice sculptorul român Gheza Vida apare prima dată în Glasul.info.

108 ani de la nașterea marelui sculptor

GHEZA VIDA (1913-1980)

La 28 februarie 1913 s-a născut la Baia Mare Gheza Vida marele sculptor român de talie europeană, autorul unor remarcabile monumente de for public: Monumentul Ostașului Român de la Carei, Monumentul Martirilor de la Moisei și Sfatul bătrânilor din Baia Mare.

Anul acesta la 108 ani de la nașterea sa îi evocăm personalitatea și creația artistică, amintind cuvintele sale: „Maramureșul m-a format ca om și ca artist. Îi rămân adânc recunoscător”.

În Centrul istoric al municipiului Baia Mare poate fi vizitat Muzeul Memorial Gheza Vida, spațiu în care este reconstituit atelierul maestrului cu numeroase sculpturi, desene, gravuri.

Un gând pios pentru marele sculptor ! Fie-i memoria binecuvântată!

Zoe Vida și Marius Porumb

Articolul 28 Februarie 1913: Se năștea GHEZA VIDA apare prima dată în Glasul.info.

Am aniversat și cel de-al 76-lea an de la eliberarea orașului Carei. La 25 octombrie 2020. A coincis cu Ziua Armatei. Ceremonii oficiale pe platoul din fața Monumentului Ostașului Român, monument de for public, simbol al luptei de eliberare a pământului românesc.

Acum 76 de ani, ostașii Armatei Române luptau eroic și dovedeau dușmanul hortyst ce ocupase Careiul din 1940. Victoria lor a permis românilor expulzați și refugiați în urma aplicării Dictatului de la Viena să revină la casele lor. Cuvintele nu pot exprima nici grozăviile trăite ca român în 1940, nici viața de refugiat din cei 4 ani dar nici zbaterile din sufletul lor la reîntoarcerea acasă, la revederea vetrei lor.

Fiecare familie de român de aici are povestea ei din cei 4 ani de amare suferințe. Revenirea nu a însemnat doar reconstrucția caselor afectate de război și distrugeri intenționate ci și drumuri bătătorite pentru recâștigarea numelui românesc.

Unul dintre fii acestui neam românesc, moroșanul Gheza Vida, a găsit de cuviință ca să ridice în memoria ostașilor eliberatori de țară românească, un monument. Monumentul Ostașului Român. A fost dezvelit la data de 25 octombrie 1964.

Eroi ai neamului romanesc

Sculptorul Vida a colaborat cu arhitectul Dâmboianu iar opera lor e una dintre cele mai remarcabile din România. Imaginea Monumentului Ostașului Român nu lipsea din niciun manual școlar și nici relatările despre luptele de eliberare. Pentru Carei, Monumentul Ostașului Român este km 0. Este simbolul libertății noastre, a românilor.

Cum ar reacționa sculptorul Vida și arhitectul Dâmboianu dacă ar vedea că opera lor este la ora actuală atent camuflată de o pădure de tuia atent îngrijită? Cu siguranță nu la fel cum reacționează înaltele oficialități ale statului ce vin an de an să se închine în fața acestui important monument de Ziua Armatei.

Pe timp de pace, Armata Română își sărbătorește ziua pe ascuns, adică ferită de privirile localnicilor obișnuiți să fie mereu parte la aniversare. Detașamente întregi de militari stau de strajă la un monument care nu le este vizibil, practic stau de strajă în fața arborilor de tuia ce depășesc 9 m înălțime.

Este un afront adus poporului român, simbolurilor sale, armatei sale eliberatoare. Pentru că vorbim de un simbol al luptei de eliberare de pământ românesc. S-au perindat la Carei șefi de stat, premieri și miniștri care nu au catadicsit sau nu au îndrăznit să tragă de urechi administrația locală pentru ascunderea cu bună știință a acestui monument.

Demnitatea și dragostea de neam se diminuează invers proporțional cu accederea pe cele mai înalte trepte ale ierarhiei în stat? Nu acesta este exemplul pe care trebuie să îl prezentăm tinerei generații, copiilor și nepoților noștri, ca mod de prețuire și păstrare a unui monument simbol al luptei de eliberare națională.

Știu că trăiesc în orașul în care solicitarea amplasării unui catarg cu drapel românesc pe domeniul public este considerată de primar o provocare, că au fost înlăturate de pe clădirea primăriei plăcile oficiale cu însemnele statului, că am avut șicane de ani de zile până a obține aprobările pentru bustul lui Mihai Eminescu și Monumentul comemorativ al refugiaților din 1940 dar parcă s-ar cădea ca și cei care au jurat credință patriei și beneficiază din plin de tot felul de avantaje să se implice și să elibereze Monumentul Ostașului Român. Jertfa de sânge a ostașilor români din acel 25 octombrie 1944 o cere!

Daniela Ciută

Articolul Cine va elibera Monumentul Ostașului Român de la Carei? apare prima dată în Glasul.info.

Anul acesta, la 11 mai, se împlinesc patru decenii de când maestrul Gheza Vida, unul dintre cei mai importanți artiști ai României postbelice a plecat spre veșnicie.

S-a născut la 28 februarie 1913 la Baia Mare, străveche localitate minieră, a cărei faimă artistică internațională se datora școlii de pictură întemeiată la sfârșitul secolului al XIX-lea.

Vida a început să sculpteze încă din tinerețe, mai întâi personaje din lumea satului maramureșean sau inspirate din viața minerilor, manifestând o puternică comuniune și admirație față de arta populară , care îi va fi un permanent izvor de inspirație.

Atmosfera artistică de la Baia Mare l-a influențat încă din 1932, frecventând atelierul pictorului Alexandru Ziffer, care mereu afirma că Vida va avea un strălucit viitor. Debutul artistic și expozițional are loc în 1937 la Baia Mare, când expune două sculpturi (Miner și Țăran legat de stâlp), lucrările fiind elogiate în presa locală.

În toamna aceluiași an pleacă spre Spania unde participă ca voluntar în Armata republicană. Traversează întreaga Europă și se întoace la Baia Mare în 1941, orașul împreună cu întregul Maramureș fiind în urma Dictatului de la Viena, sub ocupație horthystă.

Compozitii tematice in sculptura moldoveneasca 1940-2010 – Ana Marian

Fiind român și având cetățenie română, a fost atent supravegheat de poliție, fiind de trei ori concentrat în detașamentele de muncă forțată din Ungaria. În timpul șederii la Budapesta urmează cursurile Academiei de Belle-Arte (1942-1944), având ca profesor pe Jenö Bori.

După eliberarea de sub ocupația horthystă, Vida s-a înrolat voluntar în Armata Română, luptând pe frontul antihitlerist.Revenind după război acasă la Baia Mare, Gheza Vida sculptează și participă la expoziții începând cu anul 1946 la Cluj, iar în 1948 expune la Expoziția regională a Transilvaniei grupul statuar Dans oșenesc și Buciumașul, lucrări ce în decembrie același an au fost expuse la București la Palatul Republicii, fiind admirate și apreciate elogios de critica de specialitate.

„În sculptura în lemn, Gheza Vida este, alături de Brâncuși și Ladea, cel mai apropiat de linia tradiției populare, iar Dans Oșenesc, cioplit dintr-un trunchi de copac de către Vida, este una din pilduitoarele înfăptuiri în acest material” (Petre Comarnescu, 1958).

În anii următori artistul participă la numeroase expoziții personale și colective din țară (Baia Mare, Cluj Napoca, Brașov, Satu Mare, București) și în străinătate (Bienala internațională de la Veneția, Moscova, Budapesta, Cairo, Alexandria, Damasc, Bratislava, Berlin, Praga, Sankt Petersburg, Sofia, Paris, Varșovia, Belgrad, Helsinki, Bologna, Torino, Roma, Londra, Haga, Oslo, Bruxelles).

În 1964 se inaugurează, la Carei, Monumentul Ostașului Român, operă datorată sculptorului Gheza Vida, care a colaborat cu arhitectul Anton Dâmboianu, grandiosul complex monumental fiind o realizare de excepție a artei monumentale de for public din România.

Opera maestrului Vida, sculpturile sale de o remarcabilă vigoare, înfățișează adesea personaje în atitudini genuine din viața cotidiană a maramureșenilor (La fân, Odihna,
Horitoarea, Țărancă cu coșul, Cap de țăran, Butimanul, Tropotita, Dans oșenesc, Veselia, Recolta, Miner cu lămpaș, Mineri, Miner citind, Copil cu pasăre, Copil mâncând, Muncitor forestier, Femeie împovărată), precum și personaje și secvențe ale istoriei românești ( Horia, Cloșca și Crișan, Balada lui Pintea, Pintea Grigore judecând un boier, Dragoș Vodă, Menumorut, Voievodul Gelu, Bogdan Vodă, Răscoala).

Un mare grup de sculpturi au o bogatăîncărcătură metaforică, fiind inspirate din universul mitic maramureșean (Omul apelor, Omul dintre focuri – Foca, Omul nopții, Omul pădurii, Cușma dracului, Mărțoaia, Vâlva minelor, Varvara, Carnaval, Botejunea de pe Iza).

Cioplit mai întâi în lemn în 1966, Monumentul țăranilor martiri de la Moisei a fost transpus în piatră în 1972, despre care criticul Constantin Prut scria că monumentalul complex este „ o sinteză a spiritualității românești atingând acea tensiune unică la care s-a afirmat vocația ordinii, a echili\brului psihic și cosmic, a locului impregnat decisiv de umanitate, de sanctuarele dacice sau din spațiile brâncușiene”.

Călătorind prin Maramureș Geo Bogza nota; „În vara trecută, oamenii Maramureșului nu s-au desmințit și au ridicat la Moisei, din trainic și nobil lemn de stejar, un complex monumental, cum nu se mai găsește… căruia i se poate spune așa pe bună dreptate, ca aceluia ridicat de Brâncuși la Târgu Jiu.

Totul este sobru, sever, plin de simboluri și semnificații profunde și reintegrând în nobilele tradiții ale Maramureșului, amintirea celor douăzeci și nouă de fii ai săi, uciși de cea mai rea fiară ce și-a purtat pașii pe acolo. Autorul acestui monument inspirat din sanctuarul dacic, este sculptorul Gheza Vida a cărui faptă merită lauda întregului nostru popor”.

Sfatul bătrânilor, realizat mai întâi în lemn (1973) și apoi în piatră, amplasat la Baia Mare ca un simbol în vecinătatea Palatului administrativ, este un grup statuar impresionant, cu o largă deschidere filosofică, ce vine dinspre străvechea civilizație a satului românesc, reprezentând un moment profund și solemn legat de viața obștei.

Ansamblurile monumentale create de Vida au devenit simboluri naționale în conștiința publică românească, Monumentul Ostașului Român de la Carei sau Monumentul țăranilor martiri de la Moisei, excepționale realizări artistice, sunt adevărate repere în evoluția sculpturii contemporane românești.

Vasta și valoroasa operă înfăptuită de maestrul Vida se află în patrimoniul a numeroase muzee din țară, dar și din străinătate, opera sa fiind încununată cu numeroase premii și distincții: Premiul de Stat (1953), titlul de Maestru Emerit al Artei (1957), Artist al Poporului (1964), Steaua Republicii (1978).

În 1974 Gheza Vida a fost ales membru al Academiei Române, cel mai înalt for științific și cultural al țării.Fiu al Maramureșului, Vida a lăsat o valoroasă moștenire, îmbogățind patrimoniul cultural național.

Atelierul memorial (întemeiat în 2013 cu sprijinul municipiului Baia Mare), este ofranda inchinată orașului natal. În orașul de la poalele Dealului Florilor arta sculptorului este mereu prezentă în Muzeul de Artă, la Atelierul Memorial din Centrul istoric, prin monumentele de for public Sfatul bătrânilor, Statuia Minerului, sau Statuile de lemn dela Moisei de la Muzeul Etnografic, Colecția de Cactuși din Parcul central străjuită de figura în bronz a maestrului (realizare Ioan Marchiș), sunt tot atâtea locuri în care ne întâlnim cu nemuritorul Vida.

La împlinirea a patru decenii de la înveșnicirea marelui sculptor, recunoștință și pioasă amintire !

Acad. MARIUS PORUMB

Articolul GHEZA VIDA A PLECAT SĂ SE ÎNTÂLNEASCĂ CU BRÂNCUȘI! apare prima dată în Glasul.info.

La Baia Mare va fi dezvelit un bust de bronz al sculptorului român Gheza Vida

“La 105 ani de la nașterea marelui sculptor român Gheza Vida, creatorul unor excepționale monumente de for public, Monumentul Ostașului Român de la Carei, Ansamblul Monumental dedicat Martirilor români de la Moisei, sau grupul statuar Sfatul bătrânilor din Baia Mare, acum în anul Centenarului Marii Uniri, în semn de recunoștință și pentru înveșnicirea memoriei vrednicului maramureșan, unul din cei mai de seamă artiști ai României, în Parcul Central din Baia Mare, lângă serele cu cactușii din colecția sa, va avea loc sâmbătă 12 mai 2018 ceremonia dezvelirii bustului de bronz al marelui artist, membru al Academiei Române.

Monumentul ridicat cu sprijinul Municipiului Baia Mare, sculptura în bronz, o realizare de excepție a artistului băimărean Ioan Marchiș, îl reprezintă pe meșterul Vida, cu figura sa sculpturală și puternică de moroșan, ce și-a iubit orașul în care s-a născut și avut o iubire nemăsurată pentru Maramureș și oamenii săi.

Artist de talie națională și internațională, Gheza Vida era un om de o modestie și de o cinste exemplară, recunoscută de toți contemporanii săi. Operele realizate de Vida se află în numeroase muzee și colecții din țară și străinătate.

Monumentul țăranilor români martiri de la Moisei este considerat o sinteză a spiritualității românești, atingând acea tensiune unică la care s-a afirmat vocația ordinii, a echilibrului psihic și cosmic, a locului impregnat decisiv de umanitate, de sanctuarele dacice sau de spațiile de evocare brâncușiene.

Profesorul Raoul Șorban, exeget al operei marelui artist, scria în monumentala monografie dedicată sculptorului:

Familia artistului, adresează mulțumiri Municipiului Baia Mare, domnului primar Cătălin Cherecheș, precum și celor care au sprijinit acest proiect, o ofrandă orașului natal și Maramureșului în anul Centenarului Marii Uniri. 

Sâmbătă 12 mai 2018 la orele 15.00 va avea loc, sub egida Academiei Române, Ceremonia dezvelirii bustului marelui sculptor, cu participarea Coralei Voci Transilvane a Casei Municipale de Cultură din Cluj-Napoca. Vor participa I.P.S.S. Andrei, Arhiepiscop și Mitropolit al Clujului, Maramureșului și Sălajului, P.S.S. Justin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, Acad. Emil Burzo, președintele Filialei Academiei Române din Cluj-Napoca, academicieni, oameni de cultură, artiști plastici.”

Acad. MARIUS PORUMB

Articolul La Baia Mare va fi dezvelit un bust de bronz al sculptorului român Gheza Vida apare prima dată în Glasul.info.

La 30 august 1940, Romaniei i-a fost impus criminalul dictat de la Viena. Drept urmare, Ungaria a cotropit o parte a stravechiului pamant romanesc al Transilvaniei. Un teritoriu in suprafata de 43.492 km, cu o populatie de 2609007 locuitori – mai mult de jumatate romani si numai 37% maghiari si secui – intra sub dominatia Budapestei.

– pentru ca istoria sa nu se repete –

Gyorgy Ferenczy – “Golgota Transilvaniei”

“…Vin refugiati romani. Vin cu sutele, cu miile pe drumul pribegiei, sa-si caute un camin nou, parasind pamantul stramosilor, vetrele fericite, agoniseala unei vieti intregi, ca undeva, departe de pamantul natal, sa inceapa o viata noua…In teritoriile ocupate, oamenii sunt arestati cu sutele, sunt loviti, batuti, torturati…”(Ferenczy Gyorgy, “Golgota in Transilvania”, 1941)

Intre septembrie 1940 – octombrie 1944, pentru romanii aflati sub ocupatia ungara viata de zi cu zi s-a transformat intr-o necontenita si cutremuratoare tragedie. Pe langa cei 130.000 de evrei trimisi de unguri spre extermniare in lagarele naziste, pe plaiurile romanesti din Ardealul de Nord s-au petrecut atunci sute de fapte greu de imaginat: crime in masa; asasinate individuale; atrocitati dintre cele mai abominabile.

Acestui genocid i se adaugau: exploatarea nemiloasa, dupa un program dinainte stabilit, a bogatiilor naturale, jefuire sistematica si crunta persecutare a romanilor, masuri de maghiarizare si deznationalizare, distrugerea invatamantului romanesc si a Bisericii Ortodoxe.

Referindu-se la dictatul de la Viena, ziaristul maghiar Ferenczy Gyorgy (refugiat din Cluj, ulterior intrarii trupelor ungare in Ardeal, descendent al unei vechi familii secuio-maghiara) spunea, in lucrarea sa “Golgota in Transilvania”, aparuta in primavara anului 1941, ca acesta a fost “considerat de cei interesati ca un mare sacrificiu al Romaniei, care a fost absolut necesar in vederea mentinerii echilibrului, armoniei si pacii in bazinul Dunarii”, fiind in fapt o “nedreptate strigatoare la cer, pe placul a 968371 secui si unguri, prin care 1304898 romani, respectiv 1635218 de cetateni romani de nationalitate nemaghiara au ajuns sub stapanire ungara, situatie care nu concorda deloc cu principiile etnice”.

Acelasi intelectual maghiar spunea, in continuare, ca “pamantul mandru al Ardealului s-a transformat intr-o Golgota trista, unde se petrec cele mai groaznice evenimente. Oamenii sunt arestati cu sutele si miile, sunt batuti, sunt torturati in mod cumplit. Asasinatele si executiile se tin lant, toate acestea doar pentru ca unica vina a nenorocitelor de victime este aceea de a se fi nascut romani”.

Cazul Ferenczy Gyorgy nu este insa singular. Si alte personalitati maghiare, chiar si unele autoritati ale statului ungar au recunoscut vinovatia armatei ungare si a civililor maghiari in asasinatele comise in Nordul Transilvaniei.

Conform unui raport din 3 octombrie al ministrului roman la Budapesta, contele G.Bethlem a declarat ca persecutiile contra romanilor “sunt infioratoare” si ca “autoritatile militare taie si spanzura, nevoind sa asculte ordinele moderatoare date de guvernul ungar”.

Intr-un alt document diplomatic, o nota din 28 octombrie 1940, se afirma ca in cadrul unor cercuri responsabile maghiare masurile antiromanesti sunt considerate excesive. De o maniera fara echivoc, prin cuvinte seci si totodata sugestive, aceeasi situatie este descrisa de un document al Biroului de Contrainformatii al Sectiei a II-a a Marelui Stat Major Roman in 1945, intitulat “Studiu documentar aspura atrocitatilor comise de unguri fata de populatia romana din Ardeal in timpul de la 1940-1945″.

Se apreciaza ca in toata perioada ocupatiei partii de nord a Transilvaniei “toate manifestarile ungurilor fata de populatia romaneasca din acest teritoriu au fost animate de dorinta de a razbuna o pretinsa nedreptate istorica ce li s-ar fi cauzat prin tratatul de la Trianon si de ura implacabila impotriva a tot ce este romanesc, intretinuta si transmisa timp de veacuri printr-o imensa propaganda sovina”.

Opinia publica romaneasca a fost cel mai mult socata de asasinatele din nordul Transilvaniei, din documentele vremii rezultand barbaria comportamentului ocupantului si incadrarea faptelor criminale intr-un plan general de purificare etnica. Si toate acestea in ciuda intelegerilor facute in contextul retragerii administratiei romanesti din Ardealul de Nord.

De la arbitrajul de la Viena au trecut, iata, 68 de ani, iar strigatele de durere ale romanilor asupriti de ceea ce a urmat, nu ne lasa sa uitam ce s-a intamplat atunci, in numele unei “dreptati” a dictaturii inumane.

Actele criminale din acea vreme au lasat urme adanci asupra romanilor ardeleni, insa cei care astazi au tot felul de pretentii: rediscutarea Tratatului de la Trianon, reabilitarea lui Wass Albert sau autonomia teritoriala pe criteriul apartenentei la o etnie “uita” sa aminteasca de aceste atrocitati comise cand au avut ocazia sa fie stapani pe un teritoriu care niciodata nu a fost al lor.

Filme documentare, simpozioane cu titluri pompoase, zeci de site-uri de Internet, toate bombardeaza opinia publica de pretutindeni cu o istorie trunchiata, care prezinta “drama maghiarilor ramasi in afara patriei mama”. Dar nu scot o vorba despre atrocitatile comise impotriva a tot ce insemna roman in Transilvania.

Aceasta propaganda perversa care inoculeaza in constiinta tinerilor maghiari o alta lume, o alta istorie, face apologia unor criminali de razboi, care stimuleaza sentimente nationaliste ce nu-si mai au locul intr-o Europa unita, moderna, cladita pe ratiune si intelegere, ne obliga sa nu uitam de acest trist eveniment al semnarii Dictatului de la Viena, ne obliga sa pastram un moment de reculegere pentru toti cei ucisi in Ardealul de Nord ocupat, ne obliga sa le pastram vie amintirea, pentru ca astfel de drame sa nu se mai repete, oricare ar motivatiile sau formele de manifestare.

Sursa:

[1] roncea.ro

[tp_product id=”194113115″ feed=”396″]

Articolul Gyorgy Ferenczy – “Golgota Transilvaniei” apare prima dată în Glasul.info.