La 1 octombrie 1875, în semn de recunoștință pentru că a protestat vehement față de înțelegerea secretă dintre Austria și Rusia prin care austriecii dezmembrau din trupul Țării Moldovei cu acordul Imperiului Otoman nord-vestul Moldovei și pe care aveau să-l denumească „Bucovina”, și a sfârșit asasinat de turci pentru împotrivirea aceasta, s-a ridicat la Iași un monument în memoria domnitorului Grigore Ghica.

De altfel, cedarea “cu cântec” de către Imperiul Otoman a nord-vestului Moldovei în favoarea austriecilor, operațiune pe care Imperiul Otoman nici măcar nu era îndreptățit să o facă potrivit siuației Principatelor Române de la acea vreme, a și fost pricina din cauza căreia domnitorul Grigore Ghica ajunge să fie asasinat de către turci.

Descrierea uciderii lui Grigore Ghica Vodă, făcută în cronica scrisă de Iordachi Sion și continuată de fiul său Antohi, dezvăluie următoarele:

[one_half]

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale – Tiberiu Tudor

[/one_half]

“Let 1777 (7286) în 1 a lui Octomvrie de când au venit un capigi-bașa cu poruncă di la Poartă di au mazilit pre Grigori Vodă Ghica și la trii ciasuri și jumătate di noapte l-au tăet la casele din Beilic, o vai de dânsul cum l-au omorât și ce fel de moarte au murit săracul -și pi Doamna lui și beizadelile i-au luat și i-au dus la Țarigrad – o vai de dânșii…”

cronica scrisă de Iordachi Sion și continuată de fiul său Antohi

Pentru protestul său vehement împotriva anexării nord-vestului Moldovei de către Austria, austriecii au solicitat Imperiului Otoman înlăturarea domnitorului Grigore Ghica Vodă de pe tronul Moldovei.

Astfel, conformându-se dorinței austriecilor, turcii au trimis un capugiu (agent executor) la curtea lui Ghica Vodă. Domnitorul a fost ucis la 1 octombrie 1777 ( s.n. 12 octombrie 1777): a fost decapitat de turci, iar corpul i l-au aruncat pe fereastră, îngropându-l ulterior  în fundul grădinii.

Pe piatra sub care este înmormântat la biserica Sfântul Spiridon din Iași, o inscripție (în grecește) amintește că:

“Această piatră frumos sculptată ascunde trupul aceluia care a fost din neamul strălucit al Ghiculeștilor, al lui Grigorie renumitul domn al dacilor, cel înveșmântat în evlavie și coborâtor din mari strămoși fiind răpit de moarte înainte de vreme iar acum locuiește în lăcașurile cerului.”

Piatra funerară a lui Grigore Ghica de la biserica Sfântul Spiridon din Iași

Articolul La 1 octombrie 1875 s-a ridicat la Iași de către Consiliul Comunal un monument în memoria domnitorului Grigore Ghica apare prima dată în Glasul.info.

”CA EI NU MAI SUNT ÎN ZILELE NOASTRE!” Un triptic al jertfei supreme pentru perenitatea românilor

M-am convins nu o dată că intuiția, sensibilitatea artistică, acea neasemuită scânteie hărăzită de divinitate, le ajută oamenilor talentați mai mult decât orizontul cunoștințelor acumulate. Un exemplu viu al faptului cât de nepătrunse sunt enigmele actului de creație ne servește pictorul Mihai Alisavetei din Cernăuți, cu rădăcini în suburbia Roșa. Deși face parte din neamul românesc din Bucovina, împrejurările i-au fost ostile în drumul cunoașterii propriei identități.

Am mai scris despre anevoioasa sa cale spre izvoarele străbune, despre ancestrala chemare a sângelui, care numaidecât este auzită de oamenii cu simțul frumosului. Mihai Alisavetei doar de câțiva ani a început să se aprofundeze în istoria neamului său, însă a reușit să realizeze o impresionantă galerie a înaintașilor – adevărați apostoli ai românismului în Bucovina. Bucuria revelațiilor, însă, îi este umbrită de un surâs amar, însoțit de constatarea: ”Ca ei nu mai sunt în zilele noastre!”.

”CA EI NU MAI SUNT ÎN ZILELE NOASTRE!” Un triptic al jertfei supreme pentru perenitatea românilor

La împlinirea unui secol de la ocuparea Bucovinei, când austriecii celebrau cu fast actul nelegiuitei tranzacții, Mihai Eminescu scria:

[alert-success]”… la 1777 această răpire fără de seamăn s-a încheiat prin vărsarea sângelui lui Grigore Chica…”. Iar cu prilejul dezvelirii bustului lui Grigore Ghica la Iași, fiind redactor la „Curierul de Iassi”, poetul Mihai Eminescu, prezent la eveniment, a evocat figura domnitorului martir şi „mişelia diplomaţiei” care: ”După răpirea bucăţii de pământ unde zac oasele domnilor noştri de la Dragoş Voievod până la Petru Rareş, după ce ni se luase vatra strămoşească, începătura domniei şi neamului moldovenesc şi în care doarme cenuşa lui Alexandru cel Bun, legiuitorul şi părintele ţării, şi a lui Ştefan Vodă, pavăza creştinătăţii întregi, după ce am pierdut pământul nostru cel mai scump, se asasinează, prin influenţa morală a Austriei, domnul care au îndrăznit a protesta contra neruşinatei răpiri. Popor românesc, mari învăţături îţi dă ţie această întâmplare!”.[/alert-success]

Cititi intreg articolul pe ZorileBucovinei.com

Articolul ”CA EI NU MAI SUNT ÎN ZILELE NOASTRE!” Un triptic al jertfei supreme pentru perenitatea românilor apare prima dată în Glasul.info.