„În faţa proporţiei de masă a bejeniei, autorităţile sunt silite să ia măsuri de întărire a pazei hotarelor spre a împiedica fuga ţăranilor. Guvernul Transilvaniei ordona, la 19 iunie 1760, să se raporteze din opt în opt zile situaţia celor plecaţi”.

Fragmentul menționat descrie o situație tensionată din Transilvania anului 1760, în care autoritățile habsburgice se confruntau cu un val masiv de bejenie — plecarea țăranilor români din satele lor. Această mișcare era, cel mai probabil, o formă de rezistență pasivă împotriva abuzurilor feudale, fiscalității excesive sau a politicii religioase de forțată convertire (în special contextul uniunii cu Roma).

La data de 3 ianuarie 1759, documentele magistratului din Bistrița relevă o situație a fiscalității excesive îndreptate discriminatoriu doar împotriva populației românești, valahe: ” 3 Ianuarie 1759, Bistrița. Locuitorii districtului valah se plâng că executorii militari comit acolo excese şi storc de la contribuabili dări ilegale. Magistratul raportează comandantului garnizoanei care promite satisfacţie şi restituirea sumelor pe nedrept încasate”

Pentru a contracara această criză, guvernul Transilvaniei a decis să întărească paza granițelor, pentru a opri migrația țăranilor și să ceară rapoarte periodice, la fiecare opt zile, privind numărul celor care au fugit.

Situația devenise atât de gravă, încât la data de 5 semptembrie 1760 același magistrat sas din Bistrița consemnează faptul că țăranii români își părăseau satele și fugeau în masă către Moldova, înființând peste munți noi așezări în Moldova:

“5 Septembrie 1760, Bistrița – În pădurile comunei Cepan (n.r. satul Cepari în comuna Dumitra din județul Bistrița-Năsăud) s-au adunat mulţime de bejenari cari intenţionează să plece spre Moldova. Magistratul ia măsuri ca să le împiedece emigrarea”.

Aceasta reflectă o situație gravă de destabilizare socială, în care autoritățile se temeau de pierderea forței de muncă și de răspândirea unor forme de nesupunere rurală. Fuga țăranilor reprezenta nu doar o problemă economică, ci și una politică și identitară într-un imperiu multietnic și tensionat.

Articolul 19 Iunie 1760 – În faţa proporţiei de masă a bejeniei, Guvernul Transilvaniei e silit să ia măsuri de întărire a pazei hotarelor spre a împiedica fuga ţăranilor apare prima dată în Glasul.info.

La 29 mai 1848 se deschid lucrările Dietei maghiare de la Cluj, iar Dieta de la Cluj proclamă unirea Transilvaniei cu Ungaria, fapt care a nemulțumit deopotrivă părți importante ale românilor transilvani, ale sașilor și maghiarilor.

Însuși poetul Sándor Petőfi se ridicase împotriva hotărârii unirii Transilvaniei cu Ungaria, argumentând că în Dieta care luase decizia se aflaseră din 300 reprezentanți numai 3 români și 24 de sași.

Guvernul Transilvaniei, întrunit în ziua de 29 mai la Cluj, decretase unirea Transilvaniei cu Ungaria, fără să se dezbată memoriul românilor care constituiau majoritatea în Transilvania (1.250.000 români față de cca 600-700.000 maghiari și 250.000 sași), precum și dizolvarea Comitetului Național Român de la Sibiu. Iar împotriva celor care cutezau  să mai convoace adunări naționale românești, erau anunțate pedepse foarte aspre.

Despre aceste vești, Avram Iancu afla la Sibiu, odată cu vestea că împotriva sa autoritățile maghiare hotărâseră de asemenea o serie de măsuri severe.

Ceea ce Dieta de la Cluj a votat la 29 mai 1848, adică proclamația prin care ungurii voiau să alipească Ardealul Ungariei, a declanșat o puternică și vastă contrarevoluție din partea românilor din Transilvania.

Proclamarea anexării Transilvaniei la Ungaria de către Dieta din Cluj în care nu era nici un deputat român la 29 mai 1848 şi lansarea sloganului “Unire sau moarte!” de către revoluţionarii unguri, n-a lăsat practic nici un fel de cale de compromis între românii ardeleni, unii dintre ei favorabili inițial revoluției maghiare de la 1848 din Transilvania, și revoluționarii maghiari.

“… la 29 mai 1848, o altă dietă, cea de la Cluj, va declara că în Transilvania există o singură naţiune – cea maghiară – şi va proclama unirea acesteia cu Ungaria. Anexarea la Ungaria a unui teritoriu care nu-i aparţinuse niciodată, fără să ţină cont de dorinţele şi protestele celorlalte două naţiuni, românii şi saşii, a constituit germenele unui război civil nimicitor. În cursul său, conform istoricului Gelu Neamţu:

“Ca expresie a intoleranţei religioase, au fost arse complet 41 de biserici ortodoxe şi 30 de biserici greco-catolice, iar 12 biserici greco-catolice arse parţial numai pentru că erau româneşti”. 319 biserici ortodoxe şi alte 396 de biserici greco-catolice au fost jefuite în întregime.”, spunea deputatul Marius Paşcan în cadrul ședinței Camerei Deputaţilor din 21 noiembrie 2018

Articolul La 29 Mai 1848, guvernul Transilvaniei, întrunit la Cluj, decreta unirea Transilvaniei cu Ungaria, fără să se dezbată memoriul românilor care constituiau majoritatea în Transilvania apare prima dată în Glasul.info.