Sindromul slugoiului îndobitocit: gardă austriacă la Cetatea Alba Iulia, și habsburgă la Cetatea Făgăraș!?

Cetatea Făgărașului a fost cucerită de Mihai Viteazul în anul 1599 și dăruită soției sale, Doamna Stanca, devenind domeniu al princepelui și locul în care familia își adăpostea tezaurul domnesc. 

Cu toate că la un moment dat în istoria românilor Cetatea Făgărașului era cunoscută sub numele de Cetatea “Mihai Viteazul”, acum garda cetății constituită printr-o hotărâre a consiliului local este formată din 10 pedestrași cu replici ale unor uniforme / armuri din sec al XVII-lea, dar care duc cu gândul mai degrabă la trupele habsburge care au ținut sub teroare și asuprire populația românească de pe aceste locuri.

Mai mult, ca batjocura să fie completă, primul schimb de gardă s-a făcut într-o zi de marți, pe 1 Decembrie 2015, garda Cetății Făgăraș fiind constituită printr-o hotărâre a consiliului local Făgăraș, întrunit în ședința solemnă de Ziua României.

Simbolistică secesionistă? Cetatea Făgărașului, capitala principatului Transilvania

Pretextul e același ca și la Alba Iulia: promovare turistică, atragere de turiști, captarea interesului asupra istoriei acestor locuri, etc Dar de ce să se limiteze doar la acest reper temporal? De ce nu și o gardă de turci, de tătari și orice neamuri au mai invadat sau ocupat temporar acest spațiu românesc?

La câte seminții au invadat sau stăpânit vremelnic diferite zone ale spațiului etnic românesc, de ce ne-am limita doar la gărzi austriece și habsburge? Dacă tot e să atragem atenția, am putea veni oricând și cu variante mult mai exotice…

Articolul Sindromul slugoiului îndobitocit: gardă austriacă la Cetatea Alba Iulia, și habsburgă la Cetatea Făgăraș!? apare prima dată în Glasul.info.

Partidul antiaustriac din România

Tot în sensul întăririi simțământului, și deci a unui partid național, lucra in decursul vecurilor situatia Tarilor Romane fata cu puterile crestine ce le inconjurau. Groaznica apasare turceasca impinsese totdeauna pe romani a cauta sprijin si ajutor la popoarele vecine. Experienta totdeauna daduse de gres ; dar nevoia neaparata constrangea pe romani a o reincerca, si aceasta reincercare e era chiar impusa de imprejurari.

Invataturile cele mai vii si mai puternice le venira de la cele doua state, Austria si Rusia, ce inlocuisera in decursul istoriei pe vechii lor vecini : polonii si ungurii.

Dar romanii se convinsera in curand ce rau era a-si cauta mantuirea in sprijinul si ajutorul strainilor, pentru a scapa de apasarea straina. Mihaiu Viteazu este cel  dintai domnitor care fu impins de imprejurri la o aplecare catre nemti. Politica lui destepta in Muntenia o impotrivire a unei parti din boieri care se temeau de propaganda catolica. Acelasi curent fu reluat de Serban Cantacuzino aduse o crestere a impotrivirei la supunerea sub nemti, care pricinui chiar moartea silnica a domnitorului: dar partidul prieten Germanilor se intarea cu cat sporea neomenia turceasca, mai ales pe timpul  lui Brancoveanu si Stefan Cantacuzino, si dupa uciderea ambilor domni unul dupa altul de catre turci, vazand si aspra, purtare cu dansii, a domnitorului grec Neculai Mavrocordat pentru a-i pedepsi de plecarea lor tot mai mare catre nemti strigau intr-un glas “De ar veni o data nemtii sa ne mantue de turci!”

Partidul care spera deci sa gaseasca in nemti scaparea lor de robia turceasa, ajunsese in destul de raspandit in Muntenia, ceeace explica si faptul cum de Mavrocordat a putut fi inselat de boieri și dat prins în manile nemților. Dar această nălucire a muntenilor asupra binelui ce era sa vina țării din partea predomnirei germane nu ținu mult timp. Anume războiul dintre turci si monarhia habsburgica sfârșindu-se în paguba celor dintâi, prin tratatul de Passarowitz, 1718, Serbia si cu Oltenia fura cedate Germaniei. Se intocmi in ele cate o ocarmuire germana care isi puse ca tinta reformarea asezamintelor tarilor supuse dupa principiile civilizatoare pe care Austria credea ca le reprezenta. In Oltenia cu deosebire ocarmuirea germana se sili a introduce reformele ei.

Partidul antiaustriac din Romania

Dar aceste reforme isi pusesera o tinta cu mult mai presus de putinta realizarii. Ele cautau sa prefaca de azi pana maine o stare invechita; sa desradacineze faradelegi adanc prinse in obiceiurile poporului; sa inlocueasca mai ales hatarul cu dreptatea si neoranduiala cu statornice intocmiri.Chiar daca asemenea planuri ar fi fost indrumate cu curatenie si seriozitate, inca lovitura naprasnica data in deprinderi straverhi ar fi desteptat nemultamiri in randurile celor, asupra carora ele erau sa fie asternute.Dar reformele germane izbutira a jigni si clasele poporului, spre binele carora ele pareu a fi intreprinse. Inlocuirea darilor multiple numai cu patru, dar mai mari riguros incasate, nemultami pe toata lumea care mai inainte, in haosul ce predomnea putea usor scapa de plata; apoi dispozitia ca doua din aceste dari, tutunaritul si oieritul, sa fie luate si de la boieri, turbura aceasta clasa.

Impunerea unei dari obstesti clerului, in loc de darurile si pocloanele pe cari mai inainte preotii le dadeau episcopilor si de imprumuturile silite pe care acesti din urna trebueau sa le faca domnitorului,indispun pe intregul cler, intru cat mai inainte darul si imprumutul se dadeau dupa putinta fiecaruia, iar acum darea se cerea intr-o suma fixa.

Caraturile apoi, desi restranse acum numai pentru nevoile armatei, prilejau aceleasi abuzuri, si,in sfarsit culmea nemultumirei tarii cu ocârmuirea germana o aduse reducerea valoarei zlotului, moneda de aur stearsa si stricata, venita din Turcia pentru numeroasele producte desfacute acolo, si care moneda era primita de Germani cu scadere de 25%.

Rezultatul tuturor acestor imprejurari fu ca, pe la sfarsitul domniei germane, 1739, mai mult de jumatatea populatiei, destul de subtire a Olteniei se destasara( imprastiara) si cautase aiurea adapostirea traiului ei.

Articolul Partidul antiaustriac din România apare prima dată în Glasul.info.