În cea de-a doua jumătate a veacului al XVIII-lea, starea conflictuală din tot mai multe zone din Transilvania dintre cei oprimați, în marea lor majoritate români, și clasa conducătoare, devenea tot mai accentuată. Și pentru că de cele mai multe ori cei prigoniți, asupriți și batjocoriți în fel și chip nu-și găseau dreptatea pe plan local, adesea ei recurgeau la a-și căuta dreptatea și a reclama abuzurile la care erau supuși, apelând la instituții sau autorități aflate pe scara ierarhică tot mai sus în cadrul administrației imperiale.

Sătui de persecuțiile și abuzurile înfiorătoare la care erau supuși, și țăranii români au căutat să facă reclamații împotriva stăpânirii locale, încrezători în generozitatea împăratului Iosif al II-lea.

Vasile “Ursu” Nicula, sau “Horea”, așa cum a rămas el cunoscut în istorie, unul dintre conducătorii răscoalei țărănești de la 1784 din Transilvania, a fost mandatat de câteva sate din Țara Moților să prezinte plângerile lor în fața împăratului austriac Iosif al II-lea. 

Iosif al II-lea a vizitat cu câteva ocazii (1768, 1770, 1773, 1783 și 1786) diferite provincii românești, Transilvania, Banatul și Bucovina, bucurându-se de o oarecare reputație potrivit căreia își manifesta public îngăduința la adresa românilor (n.r. „Vă salut mici nepoți ai Romei!”), motiv pentru care a rămas în mentalul colectiv al multora dintre români drept „bunul împărat”, pentru toleranța sa, care făcea notă discordantă în comparație cu tratamentul la care erau supuși românii de către guvernatorul Brukenthal, sau de către ungurii din administrația imperială. (1)

„… la Curte primea pe oricine personal: țăranii veneau la dânsul ca la Domnii noștri cei vechi, ca la Ștefan-cel-Mare și Matei Basarab. Îi primea pe toți și stătea de vorbă cu dânșii, știind ceva din limba aproape a tutror popoarelor din monarhie. Și Horea a fost de trei ori la împărat.” (2)

La 1 aprilie 1784, cel pe care unii români îl denumeau „bunul împărat”, Iosif al II-lea, avea să afle direct de la Horea de toate abuzurile și nenorocirile pe care le înfăptuia stăpânirea din Transilvania, dar mai cu seamă despre blestemățiile fără de asemuire ce se petreceau pe domeniul Zlatnei.

Istoricii încă nu s-au pus de acord cu privire la răspunsul pe care i l-ar fi dat împăratul lui Horea, când acesta ar fi spus că românii vor cu orice preț să scape de iobăgie. Există două variante:

“Tut ihr das (Faceți -o!)” și…

“Warum tut ihr das (De ce nu faceți voi aceasta?)”

Cu aceeași ocazie, Horea află de la împărat și de edictul lui Iosif II, din 16 august 1783, privind abolirea şerbiei personale în Transilvania, dar care nu a fost aplicat din cauza nobilimii. (3)

La sfârșitul lunii octombrie a anului 1784, țăranii români au organizat mai multe adunări: pe 28 octombrie 1784 la târgul săptămânal de la Brad, iar pe 31 octombrie 1784 la biserica din Mesteacăn (Brad, județul Hunedoara).

Intervenția violentă de la Curechiu (2 noiembrie 1784) a soldaților vicecomitelui substitut al Zarandului, Hollaki Istvan, care aflase de aceste adunări ale românilor, a întețit caracterul național și social al răscoalei care s-a împânzit și dezlănțuit din acel moment cu repeziciune printre țăranii transilvăneni.

Deși Horea plănuise răscoala pentru primăvara anului 1785, Crișan avea s-o declanșeze prematur, în urma incidentului de la Curechiu.

Guvernatorul Brukenthal îl anunță disperat pe generalul Preiss să ia măsuri militare împotriva răsculaților. Baronul Preiss nota la momentul respectiv:

“Dacă voi proceda cu severitate în contra răsculaților, împăratul mă inculpă că i-am împușcat supușii, dacă n-o fac se întâmplă un rău și mai mare și atunci tot eu sunt de vină”

Note:

(1) Mathias Bernath, Habsburgii și începutul formării națiunii române

(2) N. Iorga, Horia, Cloșca și Crișan. O simplă conferință, în „Revista Istorică”

(3) Sargetia 1984-1985, BICENTENARUL RASCOALEI LUI HOREA

Articolul La 1 aprilie 1784 avea loc audiența lui Horea la împăratul Iosif al II-lea, în cadrul căreia îi prezintă situația țărănimii din Transilvania apare prima dată în Glasul.info.