O pagină mai puțin cunoscută din istoria neamului românesc: la 24 iulie 1772 au început congresele de pace de la Focșani și București. În timpul acestor tratative de pace, delegațiile Moldovei și Țării Românești au cerut independența de fapt, sub garanția Austriei, Rusiei și Prusiei, și unirea celor două țări românești.

Istovite de războaiele ruso-turce și austro-turce care în multe cazuri foloseau Muntenia și Moldova pe post de câmpuri de bătălie, Principatele Române au realizat încă din 1772 că unica lor salvare în fața unor agresiuni constante din partea celor trei mari puteri care prinseseră spațiul etnic românesc ca într-un clește, Rusia, Austria și Imperiul Otoman, o reprezenta doar unirea celor două țări românești.

Astfel, în cadrul congreselor de pace ruso-otomane de la Focşani şi Bucureşti, delegațiile Moldovei și Țării Românești au cerut independența de fapt, sub garanția colectivă a Austriei, Rusiei și Prusiei, și unirea celor două țări românești.

La 24 iulie 1772, elitele din Moldova și Muntenia trimise la aceste tratative de pace, cereau pe același glas prin intermediul unor memorii, domnii pământene, recunoașterea de către marile puteri creștine europene a independenței și a Unirii celor două țări românești.

“Odată cu înfrângerile militare ale otomanilor, boierimea din Principatele române şi-a expus „programul” politic în memorii înaintate puterilor europene. În cel din 24 iulie 1772 se cerea unirea Principatelor sub „un prinţ bun” şi sub protecţia imperiilor Habsburgic şi Rus. În acest memoriu, înaintat de boierii din Ţara Românească reprezentantului Vienei la congresul de pace de la Focşani (1772), se exprima dorinţa recunoaşterii vechilor libertăţi şi drepturi ale Principatelor române, a revenirii la domniile pământene şi la o „stare de neatârnare””, scrie Revista de Istorie Militară, publicație editată de Ministerul Apărării

Până și boierii turcofili, precum Ienăchiţă Văcărescu, le cereau turcilor în 1772 respectarea vechilor “tractate” și revenirea la domniile pământene.

Pentru delegații marilor puteri europene era deja un semnal “periculos” din partea boierilor munteni și moldoveni, care-și doreau încă de pe atunci un domn pământean comun pentru Moldova și Țara Românească.

Aceste tratate de pace dintre Imperiul Țarist și Imperiul Otoman, cel de la Focșani (din anul 1772) și apoi mai târziu, cel de la Kuciuk Kainargi ( din anul 1774), au constituit bază de discuție cu privire la organizarea, precum și statutul internațional al Principatelor Române.

Slăbirea suzeranității otomane asupra Moldovei și a Țării Românești a deschis drumul către independența și Unirea Principatelor Române, iar prin intermediul elitelor școlite în vestul Europei, s-a deschis atunci o fereastră foarte prielnică și pentru modernizarea celor două țări românești, lucru pus însă puternic în umbră de mărirea pericolului rusesc la adresa intereselor identitare și teritoriale românești, spațiul etnic românesc fiind de la acel moment într-un continuu pericol, atât din partea Rusiei cât și a Austriei, care au recurs fiecare la mai multe rapturi teritoriale românești, ocupații samavolnice ale unor teritorii strămoșești ce s-au întins din păcate pentru români timp de secole de-a rândul.

Articolul 1772: Agresiunea constantă a Rusiei, Austriei și a Imperiului Otoman au determinat Moldova și Țara Românească să ceară Unirea Principatelor apare prima dată în Glasul.info.

La data de 21 iulie 1718, în urma Tratatului de la Passarowitz: Imperiul Otoman cedează Austriei  Banatul, Oltenia, nordul Serbiei și al Bosniei.

“Tratatul de la Passarowitz sau de la Pojarevăț din 21 iulie 1718 a fost cel prin care s-a încheiat războiul dintre  Imperiul Otoman pe de-o parte și Imperiul Habsburgic și Republica Venețiană de cealaltă parte. Tratatul a fost semnat la Pojarevăț (sârbă Požarevac,  germană Passarowitz, în Serbia de nord, pe râul Morava). “

Dacă până la tratatul de la Passarowitz din anul 1718 elita românească nutrea speranțe și iluzii deșarte într-o posibilă salvare de sub jugul otoman venită din partea monarhiei habsbugice, după “reformele” brutale întocmite cu arma în mână de forțele imperiale germanice în Oltenia și Banat împotriva populației autohtone, începe o lungă și înverșunată formă de rezistență românească pe toate planurile împotriva Imperiului Habsburgic: de la sabotaj economic și administrativ, până la rezistența armată, exprimată mai ales prin formele de haiducie din Oltenia, sau de sabotaj militar (n.r. foștii haiduci sau pandurii se angajau în forțele militare ale administrației austriece din Oltenia, fără a-și îndeplini însă obligațiile de a stârpi fenomenul haiduciei).

“Dar această nălucire a muntenilor asupra binelui ce era sa vina țării din partea predomnirei germane nu ținu mult timp. Anume războiul dintre turci si monarhia habsburgică sfârșindu-se în paguba celor dintâi, prin tratatul de Passarowitz, 1718, Serbia și cu Oltenia fură cedate Germaniei. Se întocmi în ele câte o ocârmuire germană care își puse ca țintă reformarea așezămintelor țărilor supuse după principiile civilizatoare pe care Austria credea că le reprezenta. În Oltenia cu deosebire ocârmuirea germană se sili a introduce reformele ei. ” ( Istoria partidelor politice în România, A.D. Xenopol )

«Ocârmuirea germană în Oltenia, care la început, umblase dupa ținte atât de înalte, căzuse cu totul la pământ. Ea se zdrobise de o stare de lucruri, prea adânc înrădăcinată și de plecarea spre abuzuri a organelor însărcinate cu reformele plănuite și nu ajunsese decât la rezultatul de a nemulțumi pe toata lumea: boieri, cler, călugari și țărani.Toți blestemau acuma momentul când chemaseră pe nemți și doreau reînturnarea la prima lor stare. Cugetele mai înalte începură, a vedea că, dacă, era rău sub turci, nu era mai bine nici sub austriaci» ( Istoria partidelor politice în România, A.D. Xenopol )

Articolul 21 Iulie 1718, Ziua când Oltenia a fost cedată Austriei de către Imperiul Otoman apare prima dată în Glasul.info.

La 17 mai 1395 a avut loc Bătălia de la Rovine

Una dintre cele mai importante bătălii din istoria  Țării Românești și a avut loc în data 17 mai 1395: Bătălia de la Rovine. În contextul întăririi dominației otomanilor în peninsula Balcanică, începeau primele conflicte de anvergură cu Imperiul Otoman și la gurile Dunării.

După opoziție de mică anvergură din partea unor forțe militare aparținând popoarelor de pe malurile Dunării, ofensiva otomană ajungea în Dobrogea în anul 1391. Drept răspuns la aceste acțiuni,  Mircea cel Bătrân a devastat cuibul de achingii de la Karînovasî (n.r. locul bătăliei în care Mircea cel Bătrân a învins o oștire de achingii în anul 1393, un loc care potrivit istoricilor români s-ar afla pe teritoriul actual al Bulgariei.)

O cronică bulgară descrie începutul luptei:

Mircea cel Bătrân – Cristian Mosneanu, Stefan Dumitrache

Cu toate că prin comparația numărului de ostași dintre cele două tabere combatante, Mircea cel Bătrân reușise o victorie răsunătoare cu o armată mult mai mică, de doar 10 000 de oameni, victoria n-a putut fructificată pe deplin, ba mai mult, profitând de absența lui Mircea, un pretendent la tronul Țării Românești, Vlad Uzurpatorul, organizează cu ajutorul unor boieri trădători o armată cu care plănuia să urce în scaunul domnesc al Munteniei.

Aflat între două amenințări, cea otomană și oastea strânsă în grabă de Vlad Uzurpatorul, Mircea este nevoit să se retragă în Transilvania cu soldații rămași după lupta cu turcii de pe Argeș. Însă bătălia n-a fost una decisivă, Mircea revenind curând pe tronul Țării Românești după ce îl îndepărtează pe Vlad Uzurpatorul, și continuând lupta antiotomană.

Articolul La 17 mai 1395 a avut loc Bătălia de la Rovine apare prima dată în Glasul.info.

Bitola, capitala romanilor din toata “Turcia” (n.r. Imperiul Otoman): Bitola (sau Bitolia, arom. Bitule) este un oras din Macedonia cu o concentratie mare de aromâni. Dupa distrugerea metropolei Moscopole din Albania, numeroase familii de aromâni s-au refugiat si stabilit in Bitola. Numarul aromânilor a crescut apoi constant, alaturandu-li-se si familii de aromâni din Gramoste, ajungandu-se curand ca orasul sa devina un puternic centru industrial, agricol, comercial, educational si cultural.

Aromânii din Bitola, aflati la sfarsitul secolului XIX inca sub dominatie otomana, au cautat sprijinul “fratilor luminati de la Carpati” in lupta lor de emancipare nationala si spirituala. Prin intermediul unei corespondente cu Ziarul Lupta, un intelectual aromân publica la 1892 sub pseudonimul Ertogrul, gandurile aromânilor din Macedonia cu privire la oportunitatea numirii unui Episcop pentru aromânii din Imperiul Otoman.

Bitola, capitala romanilor din toata “Turcia” (n.r. Imperiul Otoman)

Articolul Bitola, capitala romanilor din toata “Turcia” apare prima dată în Glasul.info.