Luni, 01 Martie 2021, membrii Comunității Identitare Iași au mers la Bojdeuca lui Ion Creangă din Țicău pentru a onora ziua de naștere a marelui povestitor român.

Aproape de ceasul amiezii, câțiva reprezentanți ai Comunității Identitare Iași s-au întâlnit pe Strada Simion Bărnuţiu nr. 4 pentru a marca acest moment special din viața culturală a dulcelui Târg al Ieșilor.

Cartierul Țicău din Iași a suferit multe schimbări de pe vremea marelui povestitor Ion Creangă, însă prima casă memorială din România, Bojdeuca lui Ion Creangă, rămâne în continuare o atracție irezistibilă.

Așteptând în fața casei memoriale venirea celorlalți membri din Comunitatea Identitară Iași, am fost martorii vizitei unei familii din Galați, venită special de 1 Martie pentru a vedea Bojdeuca tocmai de ziua de naștere a lui Ion Creangă.

La scurtă vreme după plecarea familiei din Galați, a poposit o echipă a TVR pentru a capta câteva secvențe video, probabil pentru vreun reportaj sau pentru vreo scurtă pastilă culturală care să marcheze ziua de naștere a marelui povestitor român.

“1 Martie, ziua de naștere a celui mai mare povestitor pe care l-au dat plaiurile Moldovei: Ion Creangă, prieten de suflet și sfetnic de nădejde pentru Luceafărul poeziei românești, marele poet Mihai Eminescu.

Am poposit anume azi la Bojdeuca lui Ion Creangă din Țicău, pentru a contempla unul din locurile unde a trăit și a creat pentru Neamul Românesc o operă încă inegalabilă în literatura română. Creangă a fost și rămâne unic prin ceea ce adus în literatura română și prin curentul cultural pe care l-a lansat în niște vremuri poate chiar mai tulburi decât cele de azi.”, a scris pe facebook Fandel Mihai, redactorul șef al publicației Glasul.info

Articolul Comunitatea Identitară Iași a onorat ziua de naștere a lui Ion Creangă la Bojdeuca din Țicău apare prima dată în Glasul.info.

Seminarul Teologic de la Mănăstirea Socola de lângă Iaşi, prima școală de grad gimnazial în limba română, a fost una dintre instituțiile cele mai importante de învățământ ale vremii din Iași, aici fiind format și învățat să prindă dragoste față de limba română, și marele nostru scriitor Ion Creangă.

Acum este o ruină care se poate prăbuși la cel mai mic cutremur dacă nu se iau măsuri urgente de reabilitare a acestui monument istoric și cultural, un adevărat reper identitar de care autoritățile își bat joc cu o cumplită inconștiență.

Citiți și: Cultura pe timpuri de pandemie: semnal de alarmă legat de “casa Creangă” de la Socola

În acest seminar teologic denumit “Seminariul Veniamin Costache”, între anii 1803-1905 a învățat și Ion Creangă. Clădirea a aparținut complexului “Seminariului de la Socola”, înființat la 1803 prin strădania mitropolitului Veniamin Costachi și a domnitorului Alexandru Moruzzi. Școala l-a avut ca elev și pe Ion Creangă între anii 1855-1858 și a funcționat la Mănăstirea Socola până la sfârșitul lunii decembrie 1885, după care a fost mutată în orașul Iași.

„Pe data de 29 noiembrie 2020, filiala Iasi a Comunitatii Identitare a participat alaturi de Euro Education Federation, Regiunea Moldova la un eveniment prin care s-a dorit atragerea atentiei asupra starii de degradare puternice in care se afla unul din monumentele istorice ale orasului Iasi. Este vorba de Casa Creanga, o fosta cladire a vechiului Seminar Teologic de la Socola, care l-a avut elev pe marele povestitor Ion Creanga. Cladirea se afla in curtea Institutului de Psihiatrie “Socola”.”

– Comunitatea Identitară Iași

---

Pentru a trage un serios semnal de alarmă, câteva asociații ieșene, Comunitatea Identitară Iași, Euro Education Federation, Regiunea Moldova și Asociația Străjerii Ortodoxiei, au inițiat o acțiune de conștientizare și de avertizare a opiniei publice cu privire la situația disperată în care se află “casa Creangă” de la Socola.

Am vorbit cu managerul Institutului de Psihiatrie Socola Iași, cu domnul Bogdan Șaramet, care a avut amabilitatea să ne expună un scurt istoric al clădirii, să ne spună câteva cuvinte despre ce a însemnat acest fost seminar teologic în istoria învățământului românesc, și despre planurile sale de reabiliare a clădirii.

Toți cei interesați să ajute și să sprijine acțiunile noastre pot lua legătura cu:

• Euro Education Federation, Regiunea Moldova
• Comunitatea Identitară Iași
• Asociația Străjerii Ortodoxiei

Articolul Ne dispar reperele culturale: Seminarul teologic de la Socola în care a învățat Ion Creangă, la un prag de prăbușire apare prima dată în Glasul.info.

La 8 mai 1892 (n.r. 26 aprilie s.v.), în numărul 93 al ziarului Gazeta Transilvaniei apărea la Brașov publicat un fragment din “Amintiri din copilărie”, de Ion Creangă, opera atât de îndrăgită a scriitorului de pe plaiurile Humuleștiului, cel care ne-a încântat multora dintre noi copilăria cu niște lecturi greu de lăsat din mână.

[one_half]

Amintiri din copilarie – Ion Creanga

[/one_half]

Stilul său aparte de a scrie și de a putea ajunge la sufletul copiilor, a făcut ca opera sa să constituie o lectură nu doar suportabilă pentru mulți dintre tinerii învățăcei, ci ba chiar una de apreciat de către mulți dintre cei care au urmat școala gimnazială.

În “foiletonul” Gazeta Transilvaniei, așa cum își autointitulau jurnaliștii români din Ardeal publicația, la 8 mai 1892 apare un fragment din Amintiri din copilărie, de Ion Creangă, scris după ortografia vremii: “Amintiri din copilaria”, de Ioanu Creangă.

Articolul La 8 mai 1892 apărea în Gazeta Transilvaniei un fragment din Amintiri din copilărie, de Ion Creangă apare prima dată în Glasul.info.

La 15 aprilie 1918 Bojdeuca din Iași a lui Ion Creangă era declarată muzeu, devenind prima casă memorială din România

Casa modesta din cartierul Țicău, Iași, in care care a locuit între anii 1872 și 1889 Ion Creangă, mai intai ca subchirias al familiei Vartic, era situata in Valea Plangerii, strada Țicăul de sus, numarul 4, o ulicioara dosnica, plina de noroi cand veneau ploile mari si de lunga durata.

Mai apoi, in anul 1879, Ion Creangă a cumparat pe numele Ecaterinei Vartic, locul si casa de la Maria Stefaniu.

Dupa moartea marelui povestitor Ion Creangă, casa a devenit muzeu memorial la 15 aprilie 1918, restaurări având loc în anii 1942 și 1985, fiind înscrisă în Lista monumentelor istorice.

La 15 aprilie 1918 Bojdeuca din Iași a lui Ion Creangă era declarată muzeu, devenind prima casă memorială din România

[alert-success]“Bojdeuca lui Ion Creangă

Ion Creangă a locuit la inceput, din 1859 pana in 1863, intr-o casuta veche din curtea bisericii “Patruzeci de sfinti” (n.r. situata in Copou); unde slujea el ca diacon.

S-a mutat apoi intr-o locuinta din curtea manastirii Golia unde a stat pana in anul 1871, cand a fost sters din catalogul clericilor. Atunci s-a vazut nevoit a-si cumpara o casuta modesta, in mahalaua Ticaul de sus, compusa din doua camere: una cu dusumele pe jos si alta cu pamant, lipita cu lut, cum au taranii si astazi prin partile locului. Intre ele era o tinda, care le despartea si prin care era intrarea in casa. Casuta aceasta, a fost botezata de Creangă, bojdeucă, adică casa modestă tărănească.

Unde era asezată? Daca voia cineva sa mearga sa vada pe Creangă, acasă la el, trebuia sa urce mai intai dealul Sărăriei, printre grădini si livezi, pană ajungea in hudita Ticăului de sus. Acolo, cobora o vale, repede si povarnită, apuca la dreapta si da cu fata, drept in portita ograzii lui mos Creangă, caci asa isi botezase el locuinta lui – bojdeucă, si de vara si de iarna, de veselie si de durere.” (fragment din “Ion Crenga, diacon, institutor si povestitor”, de Veniamin Pocitan Ploeşteanu) [/alert-success]

[alert-success] “Bojdeuca lui din strada Ţicăului nu putea sa te atraga prin confort sau bunatatile pamantului. In tovarasia lui Creanga puteai sa gasesti sinceritatea, un lucru asa de pretios, pentru cineva care ar fi avut norocul sa se intalneasca, de multe ori, cu fatarnicia in cale.” ( fragment din “Amintiri literare”, de Artur Gorovei)[/alert-success]

Articolul La 15 aprilie 1918 Bojdeuca din Iași a lui Ion Creangă era declarată muzeu, devenind prima casă memorială din România apare prima dată în Glasul.info.

Cahul, Bolgrad si Ismail (1856 – 1878): Infrinta in Crimeea, de catre Marile Puteri aliate Turciei, Rusia este nevoita, in 1856, sa intoarca Principatului Moldovei o buna parte din Bugeac: vestul si toata linia Dunarii, inclusiv o ingusta iesire la mare in dreptul satului Jibrieni, cu o suprafata totala de 10.977 km2.

Restituirea acestor teritorii s-a facut in urma unor complicate negocieri intre Franta, Austria, Anglia si Rusia (Imperiul Otoman, si cu atit mai mult Principatele, erau spectatori).

DESPRE ROMANII DIN BUGEAC- o suta cincizeci de ani de atrocitati rusesti

Desi cunostea prea bine, fie si numai din rapoartele consulului de la Iasi, Victor Place, romanitatea intregii Basarabii, Napoleon al III-lea al Frantei a dorit sa menajeze Rusia, un posibil viitor aliat, si nu a impus, ca de altfel nici Austria, parasirea intregului teritoriu ocupat cu citeva decenii inainte, ci doar a malurilor Dunarii.

De altfel, Tratatul de pace de la Paris, din 30 martie 1856, a fost modificat printr-un protocol, care inapoia Turciei Delta si Insula Serpilor, atribuite initial Moldovei; memorandumul Adunarii ad-hoc de la Iasi, prin care se argumenta romanitatea Deltei si se cerea restituirea sa, a fost ignorat.

Totodata, Rusia reusea sa recistige, in schimbul orasului Bolgrad, din care facuse o chestiune de amploare europeana, 329 de verste patrate (cca. 350 km2) din pamintul basarabean retrocedat, initial, Principatului Moldovei.

In teritoriile revenite la Moldova s-au pastrat toate drepturile colonistilor Bulgari si Gagauzi asezati dupa 1812, precum si posesiunile lor. Divanul a aprobat, prin lege, functionarea scolilor primare de limba Bulgara, avind ca obiect de studiu si limba Romana.

A fost sprijinita infiintarea unei biblioteci si a unei tipografii la Bolgrad (1860). De asemenea, inca din 1858 s-a deschis Liceul Bulgar din Bolgrad, care a primit si o baza economica, si anume dreptul de exploatare a lacurilor dunarene.

Acest liceu, deschis in Bugeac inaintea vreunei scoli similare de limba Romana, a avut rolul cel mai important in formarea generatiei care a restabilit statalitatea Bulgariei.

O vreme, atitudinea colonistilor Bulgari fata de administratia Romaneasca a fost de respingere violenta; s-au revoltat in 1860, au cerut guvernare directa de la Istanbul, iar catre cancelariile diplomatice au redactat proteste si au publicat brosuri precum “Les atrocites du gouvernement Moldave” (1861).

Ele au fost primite cu raceala pentru ca, asa cum a recunoscut unul dintre autori, nu atit necazurile pricinuite de unii functionari, cit banii si instigatiile Imperiului Tarist i-au indemnat la agitatii. In scurt timp, emitindu-se si un decret ce intarea drepturile acestei minoritati, tensiunea se risipeste.

Bugeacul a facut parte din Statul Roman, constituit in acei ani, prin dubla alegere, la Iasi si Bucuresti, a domnului Alexandru Ioan Cuza (1859 – 1866).

Reformele legendarului Cuza-Voda si ale primului sau ministru, Mihail Kogalniceanu (ale carui origini sint intr-adevar legate de Cogilnicul Bugeacului) au determinat stabilirea capitalei la Bucuresti, organizarea armatei si a jandarmeriei, a invatamintului primar gratuit si obligatoriu, a primelor Universitati (Iasi si Bucuresti); de asemenea, a fost secularizata averea manastirilor (care ocupau un sfert din paminturi si erau controlate de clerul Grec), s-a impus sistemul metric (“ocaua lui Cuza”) si, mai ales, s-a realizat actul de improprietarire cu pamint a taranilor (1864).

Doi ani mai tirziu, primul domnitor al Romaniei a fost constrins sa abdice. Statul s-a mentinut sub forma unui principat, apoi (1881) a unui regat parlamentar, condus de Carol I de Hohenzollern (1866 – 1914).

Tinutul Basarabean redobindit in 1856 a fost impartit in trei judete: Cahul, Bolgrad si Ismail, cuprinzind comune urbane si comune rurale. In fiecare comuna s-au infiintat scoli primare de baieti si de fete, precum si scoli secundare la Ismail (Scoala normala de invatatori rurali, Seminarul ortodox, liceul, din 1873), Cahul (scoala de catiheti); fiinta, de asemenea, Liceul Bulgar din Bolgrad. Cazinoul comercial din Ismail a intretinut si un gimnaziu de baieti, cu profil economic.

Tot la Ismail s-a organizat si Episcopia Dunarii de Jos (1864), aici fiind intronizat eruditul ierarh Melchisedec Stefanescu. Ea acoperea judetele Ismail, Bolgrad, Covurlui si Braila, in timp ce judetul Cahul depindea de episcopia de la Husi.

La inceput, situatia bisericii din tinut fusese mai mult decit precara: in 1857 consistoriul ecleziastic pentru Basarabia socotea nu mai mult de zece preoti corespunzator pregatiti. In acelasi an s-a deschis la Ismail o scoala primara si seminariala, in limbile Romana si Rusa.

Seminarul de pe linga Episcopia Dunarii de Jos s-a deschis in 1864, formind preoti pentru judetele mai sus amintite. Gavriil Muzicescu, originar din Ismail, a functionat citiva ani (1866 – 1871) ca profesor de muzica la acest seminar.

Intre personalitatile care se ridica de aici amintim si pe Maresalul si omul politic Alexandru Averescu (1859 – 1938). El s-a nascut in satul Babele (azi Oziornoie) de pe malul lacului Ialpug, clasele primare urmindu-le la Ismail.

Lunga sa cariera militara a inceput cu voluntariatul in Razboiul de independenta si a culminat cu apararea Vaii Oituzului si victoria de la Marasti, in vara anului 1917, dupa care s-a angajat in viata politica.

Bugeacul la 1900

Bugeacul a fost reocupat de catre Imperiul Rus in 1878. Trupele sale sosisera in tara cu permisiunea, riguros conditionata, a Romaniei (convorbirile de la Balta – Liman) si trecusera Dunarea, intr-un nou razboi Ruso-Turc.

Dupa ce Mihail Kogalniceanu a proclamat Independenta (9 mai 1877), Armatele Romanesti au fost solicitate, in urma infringerilor Rusesti, sa treaca Dunarea la rindul lor si sa participe la lupte.

Turcii au fost respinsi pina aproape de Istanbul. Rusia si-a insusit o parte din teritoriul aliatei sale Romania, motivind ca Basarabia este pentru sine o chestiune de onoare, ca minoritatea Bulgara de aici a fost prost tratata, ca, in sfirsit, cedeaza Romaniei o parte din Imperiul Otoman – Dobrogea, pina la linia Silistra – Mangalia.

In ziarul “Timpul”, urmarind pas cu pas aceasta tilharie, Mihai Eminescu indica termenii reali ai problemei; “Daca Rusia voieste intr-adevar sa realizeze teoria granitelor naturale, atuncea ar trebui sa anexeze toata Romania, daca cerinta de granite naturale ar fi… un drept.

Noi stim ca sub pretextul de-a avea granite naturale s-ar putea cuceri universul intreg”. In acelasi timp, criticind teama si slabiciunile politicienilor Romani, el a stabilit pozitia de principiu fata de insolenta imperiala: “Rusia voieste sa ia Basarabia cu orice pret: noi nu primim nici un pret.”

In toamna anului 1878, in urma hotaririlor Tratatului de pace de la Berlin, la care Romania nu a putut lua parte decit printr-un protest al ministrului de externe, Mihail Kogalniceanu, coltul de sud-vest al Basarabiei este reincorporat Rusiei.

S-a suprimat legatura Romanilor cu tara, s-a interzis alfabetul latin si apelativul de Roman, Episcopia Dunarii de Jos a fost retrasa la Galati, slujbele bisericesti au fost admise doar in Ruseste, in invatamint au fost inchise iarasi toate scolile Romanesti, adica liceul clasic complet de la Bolgrad, o scoala normala, un gimnaziu cu seminar, doua gimnazii de fete, 7 scoli primare urbane, 124 scoli primare rurale.

Pina la prabusirea Imperiului tarist, in 1917, nici o ora de curs nu s-a mai tinut in Bugeac, de altfel ca in toata Basarabia, in limba Romana.

Un fapt putin cunoscut este ca sistemul institutional Romanesc a persistat, intr-o anumita masura, si dupa reanexarea din 1878. In Bugeacul Romanesc s-a pastrat ca diviziune administrativa judetul (judetele Cahul si Ismail), cu consilii, in loc de “zemstve”, comune, in loc de obstii si “voloste”. S-a pastrat si codul civil al Romaniei, in vigoare la data anexarii.

Catre 1900, cimpia Bugeacului apartinea, in cea mai mare parte, noilor veniti. Taranii colonizati aici detineau suprafete cu mult superioare mediei din “gubernia” Basarabiei: in judetul Cetatea Alba 99.6% din proprietati cuprindeau peste 5 deseatine (5,5 ha) de teren, in timp ce in Basarabia centrala, cu populatie aproape exclusiv Romaneasca, aceasta proportie era de 6,7% in judetul Orhei, 19,9% in judetul Lapusna.

Autoritatea ecleziastica duce aceeasi politica anticrestina, in care se distinge acum un alt episcop, fost colonel in armata tarista si fost infractor – episcopul Serafim.

Confirmind spusele lui Napoleon – “un arhiepiscop e in acelasi timp si un inspector de politie” – el a fost intronat, in 1908, ca sa inlature “moldofilismul” unor preoti, adica miscarea de renastere nationala, ce prindea contur in anii de dupa Revolutia Rusa din 1905.

In Bugeac, pentru a contracara acest curent, s-au infiintat un vicariat si o manastire Rusa; Serafim considera ca s-a facut putin pentru aderarea acestei “parti spalate de Dunare” la “spiritul pravoslavnic Rus si la cultura Rusa”.

Totusi, speriat de calugarul Inochentie de la Balta, care ii grupa pe Moldoveni in miscarea sa, Serafim a trebuit sa admita sustinerea de predici si discursuri de combatere in limba Romana.

Trebuie sa adaugam ca “inochentismul”, cu toata cumplita prigoana, este activ pina astazi, mai ales in satele Romanesti de la est de Nistru, si constituie un factor ignorat inca, desi esential, de conservare a nationalitatii.

Revolutia de la 1905, care are drept explicatie imediata infringerea Rusiei de catre Japonia, a rezonat puternic si in constiintele Romanesti din Bugeac.

In 1906, din Ismail s-a trimis catre tar urmatoarea telegrama: “Noi locuitorii orasului Ismail si ai mahalalelor ne declaram solidari cu Duma (Parlamentul Rusiei – n.n.) cerem cu staruinta amnistie si drepturi nationale”.

Insa, la alegerile pentru Duma, Basarabia nu a trimis nici un deputat Roman (din 9 locuri). Explicatia este simpla, daca vom preciza ca multi lideri Romani – precum, in Bugeac, Mircea Bondariu (invatator din Cetatea Alba), Bolzus si Galateanu de la Comrat, Captarencu si Vornicu, din Galilesti – Gheltova – au fost arestati si eliberati in ajunul deschiderii Parlamentului, deja ales (27 aprilie 1906).

In Duma de la Sankt Petersburg s-a depus, in 1911, un proiect de lege pentru functionarea scolilor primare.

Deputatul (lipovean) al Basarabiei, Gulikin, a fost de parere ca si Moldovenii sa aiba dreptul la acest fel de invatamint. Consultati, ceilalti deputati ai guberniei Basarabia s-au opus; in raspunsul sau, deputatul Purischevici (al carui nume este legat de mai multe pogromuri organizate, cu sprijinul autoritatilor, in orasele Basarabiei) a aratat ca Moldovenii sint nedemni de cultura, “salbaticiuni”, ca de altfel si Iacutii, Bureatii, Ceremisii, Osteacii, tiganii!

Cu toata politica de ignorare voita, asuprire si dispret, ideea nationalitatii s-a pastrat mereu vie intre autohtoni. In satul Zaim din partea Tighineana a Bugeacului se forma in acesti ani Alexei Mateevici, marele apostol al Romanismului, autorul supremei definiri poetice a limbii Romane.

Etalonul de normalitate

Victoriile romanesti de pe Siret, din vara anului 1917, au ferit Basarabia de ocupatia Puterilor Centrale, altminteri sigura, pentru ca Rusia a fost cuprinsa de revolutie, armatele sale au refuzat lupta si s-au destramat.

Basarabia era colindata de bande de dezertori si de jefuitori. Institutiile civile au devenit, la rindul lor, “colegiale” si fara autoritate. In ciuda propagandei venita de la centru, in gubernia basarabeana nu se poate vorbi de transformarea societatii in sens comunist, ci se face simtita tendinta de organizare dupa criteriul national.

Romanii din Basarabia si Transnistria organizeaza un Partid National Moldovenesc (la 3 aprilie 1917, Vasile Stroescu fiind presedinte de onoare); el este sustinut de indata si in Bugeac: la 11 aprilie se organizeaza Comitetul national de la Bolgrad (Ion Andronic, Stefan Ciobanu – viitorul mare carturar, F. Mungiu, G. Grigorescu, D. Lungu).

Un Partid Progresist Moldovenesc organizeaza la Odesa capitanul Emanoil Catelli. Acest militar patriot, alaturi de generalul Donici si “praporscicul” Ciornei, are o initiativa hotaritoare: organizeaza primele comitete ostasesti Moldovenesti, in marea garnizoana de acolo.

Un mare miting al acestora s-a organizat, chiar de Ziua Internationala a Muncii (18 aprilie / 1 mai 1917). Alte unitati si nuclee organizatorice Romanesti apar la Sevastopol, Iasi, Herson, Nicolaev, Chisinau (“Sfatul central al deputatilor de soldati si ofiteri Moldoveni”); in garnizoana Bolgrad, unitati de Moldoveni au organizat ofiterii Lupu, Rotar si Posa.

Formata in aprilie 1917, Republica Ucraina are de la inceput in intentie inglobarea Basarabiei. Ea va cere sa participe si la convorbirile de pace dintre Germania (si celelalte puteri aliate) si Romania, pretinzind cel putin Bugeacul si Hotinul. Intentia a iscat numeroase proteste, printre care nu au lipsit cel al evreilor din Chisinau (in iulie 1917) si chiar al Partidului socialist-revolutionar ucrainean din Chisinau (8 iulie 1917). Acest lucru a canalizat eforturile de conducere autonoma a fostei “oblastii” Basarabia.

Se mentineau legaturile cu puterea de la Petrograd, care intentiona reorganizarea imperiului ca federatie de republici.

Una dintre primele cereri ale congreselor, sovietelor, adunarilor de Moldoveni a fost oprirea colonizarii Rusesti. Acest lucru a scandalizat pe alogenii Basarabiei, care au inceput o intensa propaganda antiromaneasca. “Zemstva” (consiliul tinutal) din Cetatea Alba a protestat contra autodeterminarii Basarabiei si a cerut ca tinutul sa fie recunoscuta ca parte a Rusiei. Forta populatiei autohtone incepe sa se manifeste.

Acelasi capitan Emanoil Catelli organizeaza la Chisinau, la 20 octombrie, Congresul tuturor Moldovenilor din Rusia, care decide, intre altele, o “autonomie teritoriala si politica” pentru Basarabia si hotaraste “a constitui de indata un Sfat al Tarii pentru a administra toate treburile Basarabiei autonome” (25 octombrie 1917).

Deputatii in Sfat sint desemnati de catre “zemstve”, orase, partide si categorii profesionale. La 21 noiembrie Sfatul Tarii si-a inceput lucrarile. Nationalitatile din Basarabia erau reprezentate proportional, in conformitate cu situatia etnica a momentului; din 150 de deputati nominalizati pentru prima sedinta (21 noiembrie 1917), 105 erau Romani (70%), 15 ucraineni, 14 evrei (“izraeliti”), 7 Rusi, 2 Bulgari, 2 Germani, 2 Gagauzi.

Intre deputatii Romani din Bugeac, amintim pe Elena Alistar-Balan (medic, tinutul Cetatea Alba), Ion Creanga (invatator, Tighina), Vasile Cijevski (ofiter, Tighina), Gheorghe Mare (profesor, Cetatea Alba), Vitalie Zubac (ofiter, Ismail). Au fost reprezentate si minoritatile din Sudul Basarabiei; retinem pe Germanii Filip Almendingher (taran, Cetatea Alba) si Lesch von Robert (contabil, Cetatea Alba), pe ucraineanul Teodor Nichitiuc (agronom, Cahul), pe Bulgarul Cristo Misircov (profesor, Bolgrad).

Jaloanele istorice ale activitatii acestui Parlament au fost 2 decembrie 1917 (proclamarea Republicii Democratice Moldovenesti), 24 ianuarie 1918 (proclamarea independentei acestei republici) si 27 martie 1918 (proclamarea unirii sale cu Romania). Ca si cei din restul Basarabiei, deputatii Romani ai Bugeacului au votat pentru Unire, iar cei minoritari s-au abtinut (la acestia se adauga si taranul roman Alexe Culava, din tinutul Ismail). Consemnam, inca o data, celebrul proces-verbal al sedintei consacrata Unirii: 86 de voturi pentru, 3 impotriva (un Bulgar si doi ucraineni), 36 de abtineri, 12 absente (din care una motivata).

Sfatul Tarii a hotarit ca si dupa actul Unirii, sa se mentina si sa continue realizarea Reformei agrare. Intr-adevar, in 1918 se expropriaza peste 14.000 km2 de pe 4.900 de mosii, din care 10.430 km2 vor fi impartiti taranilor, in loturi individuale.

Legea agrara din 26-27 noiembrie 1918, care a incheiat activitatea Sfatului Tarii, a stabilit ca fiecare familie nevoiasa sa primeasca cam 6 hectare – in realitate s-au obtinut intre 3-6 hectare, transmise titularilor intre anii 1920-1923. In Bugeac au sosit mai multe sute de familii de tarani din restul Basarabiei, care au primit loturile din trupurile marilor mosii de aici; paminturile colonistilor Germani au fost si ele restrinse cu o patrime.

Pe plan politic, votul a devenit mult mai democratic (totusi erau excluse femeile). La inceput, un mare succes l-a avut Partidul Taranesc din Basarabia, ce trimite in Parlament 100 de deputati; in 1920 se uneste cu Partidul Taranesc din Romania; acesta a contribuit la adoptarea unei legi agrare largite in intreaga Romanie, pornindu-se de la modelul Basarabean.

In Bugeac se vota, in general, pentru partidele ce se proclamau agrare, taranesti, nationale si taranesti. Liberalii, care aparau bancile si marea industrie, au avut mai putin succes. Minoritatile votau si ele cu aceleasi formatiuni, numai Germanii avind un partid etnic reprezentat in Parlament.

In anii ‘30 a crescut influenta dreptei, din ce in ce mai alterata de exclusivismul etnic si de catre fascism.

In Bugeac, aceasta optiune a alegatorilor se explica cel putin printr-un fapt: atentatele pe care Imperiul Sovietic nu a incetat sa le organizeze, strecurind arme, material propagandistic, spioni, chiar comandouri in interiorul tarii. Intre 15-17 septembrie 1924, dupa o serie de omucideri si jafuri in intreaga regiune, teroristi trimisi de catre URSS au ocupat, conform actiunii prestabilite, localitatea Tatarbunar, unde au proclamat o “Republica Sovietica Moldoveneasca”, si au anuntat ca revolutia a inceput in Bugeac.

A fost necesara utilizarea fortelor armate pentru eliberarea satului; nici unul din cei 85 de condamnati penal nu a fost de nationalitate Romana.

Partidul Comunist a fost interzis de catre Statul Roman in 1924, pentru ca, urmind recomandarile Internationalei Socialiste, nu a recunoscut granitele Romaniei.

O mare parte din activistii sai erau alogeni, lucru valabil si pentru organizatia comunista din Basarabia, (375 membri in mai 1940, 9/10 din rindul minoritatii evreiesti). Mai mult, aceasta organizatie nici macar nu apartinea Partidului Comunist Roman, ci direct Partidului Comunist (bolsevic) din Uniunea Sovietica!

Doua judete acopereau in cea mai mare parte Bugeacul – Ismail si Cetatea Alba, la care se adauga partile de sud ale judetelor Cahul si Tighina.

In fruntea judetelor erau numiti prefecti, de catre guvern. Primarii, consiliile judetene si cele comunale (comunele erau urbane – majoritatea orasele, sau rurale) erau stabilite prin alegeri locale.

Profilul economic al zonei nu s-a schimbat prea mult in cele doua decenii interbelice. Reteaua bancara a devenit mai densa (Banca Sud-Basarabeana, Banca Cetatea Alba, Banca Germana, Banca Tighina, Banca Dunarii de Jos etc., pe linga filiale ale bancilor centrale).

A crescut fenomenul asocierii economice (cooperativele, bancile populare). In domeniul investitional, merita amintita constructia, de catre unitati de geniu, si inaugurarea, in 1931, a caii ferate Cainari – Revaca.

Aceasta linie a scurtat distanta dintre Chisinau si Bugeac cu 114 km, si era gindita ca parte a unei magistrale nord – sud, care ar fi pornit de la Soroca, pina in Cadrilater. S-au amenajat mai multe sosele, s-a extins reteaua telefonica, s-a inaugurat una dintre primele linii aeriene interne: Bucuresti – Galati – Cetatea Alba.

Bugeacul nu era lipsit de industrie, in special aceea alimentara, dar si a utilajelor si masinilor agricole, textila, de pielarie si incaltaminte. Cetatea Alba (36.000 locuitori in 1928) era al doilea centru industrial al Basarabiei, unde se fabricau conserve de peste, postav, sapun, dulciuri (fabrica “Record”), mobilier, produse de panificatie.

In judet, retinem Fabrica de masini agricole “Iacob Staib” din Sarata; selectorul “Victoria”, conceput de ing. C. Rieb si produs aici, a obtinut Marele premiu al Expozitiei economice din Chisinau (1933). Unitati industriale existau in mai multe localitati germane, dar si la Ismail, Tatarbunar, Bolgrad, Reni etc.

Agricultura asigura an de an o productie excedentara (o buna parte era exportata). Din Bugeac provenea cel putin jumatate din uleiul de floarea soarelui, precum si o treime din fructele exportate de catre Romania. In judetul Cetatea Alba viile ocupau o suprafata uriasa – 285 km2, aici functionind si o statiune viticola.

O activitate meritorie se inregistreaza in invatamint. Rata analfabetismului s-a redus de la 90% in 1917 la 62% in 1930 (date pentru intreaga Basarabie; in ansamblul Romaniei, aceasta rata era, in acelasi an, de 43%).

Scolile erau de nivel primar, gimnazial si liceal (cel putin cite un liceu in fiecare oras), la care se adaugau gradinitele (o inovatie pentru Basarabia) si scolile speciale si de meserii. In limbile minoritatilor existau mai ales scoli particulare, dar si unitati de stat – de exemplu Liceul din Bolgrad.

Iata care era structura retelei scolare in 1923, la Cetatea Alba: liceu de baieti, liceu de fete, scoala normala (de pregatire a invatatorilor), liceu particular de fete (“Chemnitz”), liceu particular comercial (mixt, doua gimnazii mixte, 5 scoli primare de baieti, 2 scoli primare de fete, 2 scoli primare mixte, un orfelinat.

Pentru invatamintul superior, se recurgea de obicei la serviciile centrelor universitare Bucuresti, Iasi, Chisinau (pentru invatamintul agricol si teologie).

Tot in mediul educational s-au format si gruparile de literati de la Cahul (Andrei Ciurunga, A. Tibereanu, Ion Enache, N. Nicolaev), Cetatea Alba (B. Baidan, B. Frunte), Tighina, Ismail. La Bolgrad, in jurul revistei culturale Bugeacul (1935 – 1940), sub directoratul lui Dragomir Petrescu, s-au grupat scriitori precum Vladimir Cavarnali, Gh. Bujoreanu, T. Nencev, I. Slavov.

Cu performantele si scaderile lor, anii interbelici reprezinta pentru istoria Bugeacului etalonul de normalitate si bunastare.

Virsta de fier

In 1940, Romania, neutra in razboiul care se declansase, se afla izolata. Dupa ingenuncherea Frantei, Poloniei, Ceho-Slovaciei de catre Germania nazista, statele dimprejur (Ungaria, Bulgaria, uniunea sovietica), in acord cu aceasta, formuleaza pretentii teritoriale.

Amenintat cu invadarea simultana din mai multe directii, Statul Roman cedeaza mai intii in fata notei ultimative a Rusiei (26 iunie 1940), apoi in fata Ungariei (Diktatul de la Viena, 30 august 1940) si a Bulgariei (7 septembrie 1940), abandonind, fara lupta, mai bine de o treime din teritoriul sau. Aceste acte politice au determinat drame nenumarate, in viata a milioane de oameni.

Daca in Dobrogea s-a putut organiza un schimb de populatie (existau Bulgari in judetele Constanta si Tulcea, precum si Romani in Durostor si Caliacra), in nordul Ardealului, in nordul Bucovinei ori in Basarabia tratamentul la care a fost supusa populatia Romaneasca, ce n-a dorit ori nu a putut sa se refugieze, a fost cumplit.

Pentru Ardeal, se cunosc nenumarate tratate, documente oficiale, precum si fotografii, marturii, memorii ce relateaza despre masacrarea unor sate intregi (Treznea, Ip), mii de martiri, profanari, persecutii.

Pentru Bugeac si celelalte teritorii ocupate din est, asemenea fapte neomenesti devin abia acum publice. Anul 1940 fusese bogat, totusi produsele alimentare au lipsit inca de la inceput, luind drumul infometatei uniuni sovietice.

De exemplu, la Moscova au ajuns in octombrie, in doua transporturi, 150 de vagoane de fructe de la Calarasi si Tighina (56 vagoane de prune, 37 de mere etc.) Taranilor li s-au rechizitionat recoltele pe chitante si li s-au impus cote de produse, imposibil de atins.

Multora li s-a luat lotul individual si au fost incadrati in colhozuri si sovhozuri. Mii de Basarabeni din Bugeac au fost declarati chiaburi („culaci“), fiind executati sau aruncati in tinuturi asiatice pustii.

Un imperiu, cel sovietic, se razboia cu o populatie demilitarizata, rurala in mare majoritate, si a avut grija, de pilda, sa suprime preotii (revenind in municipiul Tighina, Armata Romana regaseste un singur preot), sau sa execute pe taranii ce transportasera peste Nistru o parte din materialul retras din Basarabia in 1941.

De altfel, foarte multi locuitori au fost mobilizati in echipe de munca fortata. Un supravietuitor dintr-un asemenea detasament, sosit inot de peste Nistru, Boris Oltu, arata ca nici cele 100 grame de piine pe zi nu erau distribuite, ca in fiecare zi se produceau omoruri si ca supravietuitorii traiau din mila taranilor Romani din Transnistria.

La Ismail, intre alte orori, autoritatile Romane au descoperit, in subteranele vechii cetati, o temnita a Politiei secrete sovietice. Aici fusesera ucisi sute de oameni. Insa familiile acestora primisera vesti bune despre cel plecat, chipurile, la munca. Scrisorile erau dictate condamnatilor, inainte de executie.

Populatia Romana a fost redusa, in acest prim interval de ocupatie sovietica (iulie 1940 – iulie 1941), cu cel putin 25%.

Tot acum s-a incheiat si epopeea comunitatii Germane. Numai 2.000 din cele aproximativ 93.000 de persoane din aceasta comunitate nu au dorit sa se repatrieze, la apelul lansat de Germania nazista, in septembrie 1940.

Ceilalti au fost adusi in Germania, triati si diferentiati in impuri din punct de vedere rasial – acestia au fost trimisi in Romania – si puri – acestia au ajuns in regiunile din nordul Poloniei, Wartegau si Danzig; aici, in iarna anului 1945, la sosirea armatelor sovietice, fostii colonisti Germani ai Basarabiei au fost in mare parte ucisi sau au inghetat, incercind sa se salveze de la atrocitati.

Germanii din Romania au fost si ei vinati de autoritatile sovietice; asezarile ramase pustii au fost repopulate – primele, chiar in 1940, cu ucraineni sositi din Romania, de la Galati (satele Sarata, Tarutino, Tatarbunar, Berezina).

In noiembrie 1940 sint fixate granitele noii Republici sovietice socialiste Moldovenesti, cuprinzind numai doua treimi din fosta Basarabie, precum si 6 din cele 14 raioane ale mai vechii Republici Autonome Sovietice Socialiste Moldovenesti, create in Transnistria in 1924.

Nordul judetului Hotin, nordul Bucovinei si sudul Basarabiei au fost incluse in componenta Ucrainei. Partajarea aceasta a fost ceruta cu insistenta de catre conducerea de la Kiev, care a obtinut si teritorii neprevazute initial de catre autoritatile moscovite: plasele Reni, Bolgrad, raioane Transnistrene precum Valea Hotului. Faptul a parut ciudat pina si presei sovietice; relatind despre „alegerile“ de deputati ai poporului in Ucraina, cotidianul moscovit „Izvestia“ din 14 noiembrie 1940 se intreba, ironic, de ce se mai tiparesc brosuri de propaganda in limba Romana, daca nordul Bucovinei, impreuna cu partea de nord a judetului Hotin si cu sudul Basarabiei au fost atasate Ucrainei, pe motiv ca n-ar avea populatie Romaneasca: „Cum se vede, autoritatile s-au lovit cu capul de realitate, si acuma, pe ocolite, constata ca si in aceste tinuturi au de-a face cu bietul Moldovean.“

Bugeacul, atribuit in cea mai mare parte Ucrainei, a format initial o regiune, cu resedinta la Cetatea Alba; dupa razboi, resedinta se muta la Ismail, pina in 1954, cind este inclusa, fara alte diferentieri, in regiunea Odesa, din care face parte si in prezent.

In vara anului 1941, Bugeacul este reintors tarii, prin actiunile Armatelor Germana si Romana, desfasurate intre 22 iunie – 25 iulie.

Retragindu-se, fortele Imperiului sovietic au organizat un jaf sistematic si au cautat sa distruga cit mai mult. Orasul Ismail a fost salvat de la totala dinamitare prin actiunea curajoasa a locuitorilor sai; tinarul Victor Borisov a trecut Dunarea inot, urmarit de impuscaturi, vestind unitatile Romane de situatia creata si grabindu-le inaintarea; in acest timp, in oras au fost arborate pe ascuns drapele Romanesti si Germane, fapt care a marit confuzia in orele de dinaintea cuceririi orasului; numai o mica parte din cladirile si instalatiile portuare minate au putut fi distruse.

Inventarul agricol a fost rechizitionat aproape in totalitate, laolalta cu mijloacele de transport, animalele, rezervele alimentare etc.; au fost distruse instalatiile industriale; au fost arse de pilda, toate vestitele mori de vint ale Bugeacului. Alte mii de oameni, si in primul rind tinerii apti de lupta, au fost ridicati din satele lor.

Fanatizate, ariergarzile sovietice au recurs la atentate asupra populatiei civile care raminea pe loc. De exemplu, preotul Mihail Mizumschi, din satul Volintiri (azi raionul Stefan-voda, Republica Moldova) a fost torturat prin smulgerea parului de pe cap, scalpare, scoaterea ochilor cu baioneta, dupa care a fost impuscat.

Alaturi de el a murit, dupa ce a fost desfigurata si violata, batrina Fevronia Tretiacov, de 60 de ani.

Dupa indepartarea frontului, potentialul zonei a putut fi in buna masura refacut. Din acesti ultimi ani de administratie Romaneasca retinem un fapt demografic unic: repopularea unor localitati din fosta zona de colonizare Germana, cu tarani sositi din satele romanesti din nordul Marii Negre, pina in zona Caucazului.

Dupa clipe emotionante de regasire sufleteasca, primii care si-au exprimat intentia de a fi repatriati au fost locuitorii satelor Moldoveanca (Moldovanscaia) din Caucazul de Nord si Dunareanca (Dunaievca) din judetul Melitopol, Ucraina, pe coasta Marii de Azov.

Repatrierea s-a facut prin grija personala a Maresalului Antonescu, care a imputernicit in acest scop pe sociologul Anton Ratiu. Romanii repatriati au primit cite o casa si cinci hectare de teren, cei mai multi fiind asezati in comuna Sarata (centrul Bugeacului).

Perioada contemporana

Dupa cum se stie, a doua conflagratie mondiala s-a soldat cu ocuparea intregii Europe de est de catre armatele sovietice. Desi armele amutisera, pentru populatia Bugeacului au urmat chinuri la fel de cumplite ca acelea din vremea razboiului – chinurile foametei.

La seceta din anul 1946 s-au adaugat cotele uriase fixate taranilor, precum si distrugeri cauzate de lupte; s-au mincat sobolani, pisici, frunze, ghinda, troscot, cadavre; fapt ingrozitor, numai in judetul Cahul, intre decembrie 1946 – februarie 1947 au fost inregistrate 10 cazuri oficiale de canibalism! (In acelasi timp, conducerea RSS Moldovenesti raporta depasirea planului la unt cu 33,2%, la carne cu 32,5%, la ulei cu 39,5% – Raport, pe anul 1946). Foametea a durat pina in august 1947, la noua recolta de griu.

Pacea de la Paris, din acelasi an, a oficializat statutul teritoriilor Romanesti ocupate in 1940, si apoi in 1944, ca parti componente ale Uniunii Sovietice. Citiva ani de zile, dupa incheierea pacii, imperiul a continuat sa se extinda pe tacute, cu kilometri intregi, sau cel putin cu sute de metri, in dauna statului Roman (devenit la 30 decembrie 1947 din Regat, republica populara).

In Bucovina, bornele erau mutate, peste noapte, tot mai aproape de localitatile Straja, Vicovu de Sus, Bilca, Fratautii Noi, ocupindu-le acestora ogoarele. La 4 februarie 1948, in acord cu conducerea comunista de la Bucuresti, ministrul de externe V. M. Molotov se angajeaza, printr-un protocol „sa asigure frontiera maritima Romana“, in schimbul ocuparii Insulei Serpilor (aceasta ramasese Romaniei si la invazia din 1940). Acest protocol nu a fost ratificat niciodata.

De asemenea, la 25 noiembrie 1949 frontiera pe Dunare, la varsare, a fost mutata de pe bratul principal, Chilia, pe cel mai de vest canal, Musura (care vara poate fi trecut si cu piciorul). A fost acaparat astfel ostrovul Limba, iar imperiul a ajuns la circa 6 km nord de orasul Sulina, pe unde se face accesul navelor din Marea Neagra in Dunare.

Un fapt aproape necunoscut, este ca au existat, inca din vremea terorii staliniste, demersuri oficiale ale unor lideri ai Rss Moldovenesti de refacere a unitatii administrative a teritoriilor Romanesti din Uniunea Sovietica, prin incorporarea in aceasta republica unionala a restului Basarabiei, a nordului Bucovinei si, uneori, chiar a teritoriilor Romanesti din Transnistria.

Aceste incercari nu au fost departe de reusita (se pregatisera, in 1946, si textele decretelor in acest sens), fiindca aceasta reunificare era vazuta la Moscova ca un argument in plus pentru ocuparea intregii Moldove, si chiar a unor judete din Ardeal, sub pretextul refacerii unitatii „poporului moldovenesc“.

Argumentatia liderilor comunisti F. Brovko, N. Salogor, N.Koval, Artiom Lazarev este la fel de interesanta ca intentia insasi, pentru ca in aceste proiecte secrete se recunoaste unitatea istorica si economica a teritoriilor dezmembrate.

Mai mult, statisticile oficiale sovietice, ca si cele tariste, sint considerate false si se propun cifre, mai apropiate de evaluarile Romanesti. V. M. Senkevici, director al Institutului de Cercetari Stiintifice al RSS Moldovenesti, dezvaluia (1946), in interesul informarii exacte a superiorilor, matrapazlicurile statistice: „in judetul Akkerman (Cetatea Alba – n.n.) satele cu populatie mixta, formata din Moldoveni si ucraineni, erau incluse in rindul localitatilor populate de Malorusi, adica de ucraineni“, atrage el atentia, printre altele.

In ansamblu, istoria postbelica a Bugeacului inseamna colectivizare, industrializare, rusificare. In perioada terorii staliniste a continuat deportarea populatiei Romanesti, pentru cei mai multi drumul raminind fara intoarcere. Regiunile de destinatie au fost Tiumen, Aktiubinsk, Kurgan, Tomsk, Primorie, Djambul etc.

Nu a existat si aproape ca nu exista nici astazi o viata culturala Romaneasca. Scolile s-a cautat mereu sa fie desfiintate, inca de pe vremea asa-numitei stagnari brejneviste. De pilda, in 1971 scoala din satul Romanesc Cioara – Murza (Nadrecinoie) din raionul Tarutino a fost trecuta la limba Rusa de predare.

Procesul continua si dupa destramarea Uniunii Sovietice, cu scoli precum cele din Borisauca, Satu Nou (in 1991), Chitai (in 1996) si altele. Daca in 1940 existasera in aceasta zona 62 de scoli Romanesti, in 1995 mai erau doar 18, de nivel primar si gimnazial; aceasta nu reprezinta decit jumatate din numarul satelor Romanesti.

Dintre aceste scoli, unele sint de fapt mixte, Romano-ucrainene, sau numai cu citeva ore de predare in Romaneste. La oras limba Romana este in continuare interzisa. In 1992 Comitetul executiv Ismail a blocat deschiderea unor clase, amenintind si pe parintii solicitanti cu concedierea din serviciu.

Pentru Romanii din Bugeac s-a constituit la Chisinau, in 1990, societatea culturala „Dunarea si Marea“. Liderii sai, printre care amintim pe Anatol Cocos, Petru Grozavu, Dumitru Hajdau, Tudor Iordachescu, Valeriu Cojocaru, Geo Capsamun, cauta sa mobilizeze comunitatile Romanesti.

Ei aduc si la Ismail aceasta societate, incearca sa sustina publicatii precum „Luceafarul“ de la Odesa, sau „Scinteia Dunarii“ de la Reni, care insa dispar. O filiala a Aliantei Crestin – Democrate a Romanilor, ce activeaza la Cernauti din 1991, n-a putut fi deschisa; cu mari greutati si obstructii, in satul Babele (Oziornoie) s-a tinut doar o conferinta a acesteia. In noiembrie 1991 Romanii au fost chemati, prin foi volante, sa protesteze si sa boicoteze referendumul pentru independenta Ucrainei, de la 1 decembrie, acelasi an.

Legal, n-ar fi trebuit sa aiba loc si pe teritoriul atribuit acesteia in 1940. Unele proteste si-au dovedit eficienta imediata, cum este cel din anii 1992-1993, ce privea rusificarea scolii de la Erdec-Burnu (Utkonosovka), rusificare la care s-a renuntat, intervenind si ambasada Romaniei la Kiev.

Tratatul din anul 1998 dintre Romania si Ucraina stipuleaza o recunoastere reciproca a granitelor si o protejare a minoritatilor Romana din Ucraina (cel putin 600.000 de persoane, diferentiate in „Romani“ si „Moldoveni“) si a celei ucrainene din Romania (66.800 persoane in 1992); aceasta din urma este situata mai ales in nordul judetului Maramures si in judetul Suceava, in timp ce Romanii locuiesc pe Valea Tisei din Maramuresul controlat de Ucraina, in Nordul Bucovinei, in Transnistria, in Bugeac, in interfluviul Ingul – Bug, precum si in sate putin cunoscute si departate intre ele din restul Ucrainei de sud, din bazinul carbonifer Donbas, din Crimeea; la acestia se adauga comunitatile Romanesti din marile orase ale Ucrainei, in primul rind din Kiev, comunitati lipsite de organizare si supuse cel mai usor deznationalizarii. Constiinta apartenentei la neamul Romanesc variaza mult, de la o regiune la alta, fapt care este explicabil istoriceste.

Liderii Romanilor din Bugeac incearca sa stringa legaturile cu restul natiunii Romane. Piedicile din partea autoritatilor sint mari, si constituie, in limbajul democratiei, incalcari ale drepturilor omului.

Printre altele, Romanilor li se interzice abonarea la publicatiile romanesti din Nordul Bucovinei (ca sa nu mai vorbim de cele din Republica Moldova sau din Romania). Situatia se poate imbunatati mai ales prin sprijinul necontenit cu care este dator Statul Roman – in acest sens consemnam vizita presedintelui Romaniei in Bugeac, la Babele, Ismail, Reni (1998). Poate avea urmari pozitive un proiect precum Regiunea economica comuna Dunarea de Jos, cu participarea Regiunii Odesa din Ucraina, a Republicii Moldova (judetul Cahul), a judetelor Galati, Braila si Tulcea din Romania.

Idealul comunitatii Romanesti este ca o parte din tezaurul inalterabil al natiunii sa poata fi pastrat si in Bugeac.

Ioan RĂDUCEA

[alert-announce]Sursa: [1] cersipamantromanesc.wordpress.com[/alert-announce]

Articolul DESPRE ROMANII DIN BUGEAC- o suta cincizeci de ani de atrocitati rusesti apare prima dată în Glasul.info.