Deși soarta îți scoate în cale momente istorice, cu decizii extrem de dificile de luat, important este ceea ce faci în acele clipe și cum rămâi pomenit în istorie. Un astfel de moment a trăit și Armata Română în timpul Primului Război Mondial în 1916, rămânând în istoria militară a României, cavaleriştii români demonstrând un puternic spirit de jertfă, suferind pierderi foarte grele în lupta cu trupele germane pe 10 noiembrie 1916.

Cu mici excepții, se vorbește destul de rar din păcate despre acest sacrificiu în masă al cavaleriștilor români. Regimentul 9 Roșiori a fost o unitate de cavalerie de nivel tactic, care s-a constituit la 14/27 august 1916, prin mobilizarea unităților și subunităților existente la pace.

Regimentul era dislocat la pace în garnizoana București. Regimentul 9 Roșiori a participat la acțiunile militare pe frontul românesc, pe toată perioada războiului, între 14/27 august 1916 – 28 octombrie/11 noiembrie 1918.

Câți dintre voi ați auzit vreodată la lecțiile de istorie din școală de eroismul locotenentului Iuliu Roșca? Și totuși astfel de personaje din istoria militară a neamului nostru sunt pe nedrept uitate, mai ales prin prisma faptului că un asemenea eroism este greu de explicat chiar și pentru acele vremuri.

În satul Robănești, în Oltenia, chiar în apropiere de Craiova, la 10 noiembrie 1916 a avut loc o luptă disproporționată între forțele germane, foarte bine organizate și puternic înarmate, și cavaleria română. Regimentul 9 Roșiori se afla la început de noiembrie 1916 în apropiere de Robănești.

Din 7 noiembrie 1916, armatele germane ocupaseră Craiova și în fiecare zi acționau pentru a se extinde spre Olt, cu scopul de a-și face drum spre capitala României, spre București.

În dimineața zilei de 10 noiembrie 1916, locotenent-colonelul Ion Călinescu, cel ce comanda Regimentul 9 Roșiori, a observat o baterie de artilerie germană camuflată la marginea unei perdele forestiere de lângă satul doljean Robănești. Acesta a dat ordinul unui escadron de cavalerie să execute un atac frontal asupra bateriei germane: o misiune sinucigașă, care s-a soldat cu pierderi foarte grele pentru cavaleriștii români.

Un escadron de 110 cavaleriști români înarmați numai cu săbii au pornit un atac împotriva bateriei germane de tunuri aflată la câteva sute de metri distanță. Surprinși de șarja de cavalerie, germanii au retras tunurile, însă au pus în funcțiune cele trei mitraliere de care dispuneau: din cei 110 cavaleriști români, 94 au căzut pe câmpul de luptă secerați de gloanțele germane.

Locotenentul Iuliu Roșca s-a numărat printre cei răniți foarte grav, iar căpitanul Alexandru Filitti și calul său au căzut loviți de o grenadă germană. Impresionați de curajul cavaleriștilor români, germanii i-au luat pe supraviețuitorii răniți și i-au dus la un spital din Craiova.

Din cauza rănilor grave, Iuliu Roșca moare peste câteva zile mai târziu. Căpitanul Alexandru Filitti însă a supraviețuit și astfel avem de la dânsul câteva mărturii importante legate despre faptul cum s-a desfășurat această șarjă de cavalerie sfârșită într-un adevărat carnagiu.

Potrivit căpitanului Alexandru Filitti, ultimele cuvintele ale locotenentului Iuliu Roșca ar fi fost următoarele:

“Era atât de frumos, domnule căpitan…”

Articolul Istoria ascunsă: Șarja de la Robănești din 1916. Sacrificiul asumat și acceptat de Armata Română apare prima dată în Glasul.info.

De-a lungul secolelor, diferite imperii care s-au vânturat în spațiul carpato-danubiano-pontic au folosit băștinașii pe post de carne de tun în războaie care nu aveau absolut nimic de a face cu interesele neamului românesc.

Publicația franceză ”Journal des débats politiques et littéraires”, în numărul său din data de 5 iunie 1915, prezintă practicile înșelătoare folosite de armata austro-ungară pentru românii înrolați cu forța de pe teritoriul imperiului dualist și cum aceștia erau trimiși pe post de carne de tun, la moarte sigură, în primele rânduri ale celor mai periculoase lupte din Primul Război Mondial. Altfel spus, avem de-a face cu un genocid etnic premeditat.

“Războiul actual transpune tragic în valoare perfidia crudă a opresorilor și atașamentul profund al Românilor din Transilvania pentru cauza națională (n.r. românească); pentru a-i îndemna pe acești țărani eroici în focul luptei, au recurs la cea mai insidioasă amăgire: ei au fost convinși că mărșăluiau în ajutorul fraților lor de peste munți, care erau atacați de ruși.

Și atunci s-a putut vedea acest lucru: cu steagul tricolor românesc larg desfășurat în fruntea coloanelor lor, purtând la chipiu cocarda națională, cântând imnul classic: ”Deșteaptă-te Române din somnul cel de moarte”, până ieri simbol al separării, astăzi impus prin răutatea maghiară, regimentele românești au fost trimise spre masacru în prima linie și s-a putut astfel ca supremă dorință să se grăbească exterminarea metodică a unei rase puternice, folosindu-se de legendarele ei calități militare. ” (Journal des débats politiques et littéraires, 5 iunie 1915) sursa: Facebook / Daniel Siegfriedsohn

Un alt exemplu asemănător ne este dat în octombrie 1916 și de către publicația franceză ”Nouvelles de France – chronique hebdomadaire”, semn că această practică a genocidului etnic sub pretextul războaielor era împământenită în cultura războaielor purtate atât de armata austro-ungară și care de asemenea va fi folosită la scară largă chiar și în cel de-al doilea război mondial de către Ungaria, moștenitoarea acestor practici mosntruoase pe timp de război. (vezi Abjecție instituționalizată! Ungaria a participat pe frontul antisovietic cu o armată formată numai din români și alte naţionalităţi nemaghiare!).

“De la debutul acestui război, soldații de origine română au fost înrolați în trupele maghiare. Pentru a-i mâna spre focul războiului, s-a apelat la o îndrăzneață înșelătorie, precum că ar fi duși (n.r. românii) în ajutorul fraților lor de peste munți atacați de către ruși.

Având drapelul românesc larg desfășurat în fruntea coloanelor lor, purtând la chipiu o cocardă tricoloră și cântând imnul național, ieri simbol al separării și acum impus de către maghiari, regimentele românești au fost trimise spre masacru în prima linie de către opresorii lor seculari. 

Dacă vreodată o cauză națională a fost legitimă, aceea este a românilor din Austro-Ungaria și aceea a întregii națiuni românești. Este corect ca aceste secțiuni disociate să se reîntâlnească. Principiul drepturilor popoarelor pe care Franța prima le-a proclamat, și pentru apărarea cărora s-au grupat forțele Antantei, cer ca blocul național românesc, unit prin istorie, limbă, prin obiceiuri și prin suferințe îndurate în comun în timpul atâtor lungi secole, să fie în sfârșit reconstituit. ” sursa: Facebook / Daniel Siegfriedsohn

În afara granițelor actuale ale României, pe teritoriul unor țări europene se găsesc uriașe gropi comune în care și-au găsit inutil sfârșitul generații întregi de tineri de origine românească, înrolați forțat în armatele unor diverse imperii care au ținut sub opresiune și foc țările românești.

Câți știu că prin Italia, Galiția, Prusia, prin sudul și prin estul stepelor ucrainene, prin Bucovina, prin Maramureșul istoric, zac trupurile flăcăilor români răpiți de lângă familii și de lângă pământul strămoșesc pentru a muri degeaba prin țarine străine?

Ba în ziua de azi ai chiar surpriza de a vedea niște idioți notorii erijându-se în modele publice și vectori de opinie, care glorifică moartea în masă a tinerilor români din Ungaria și din Transilvania pentru habsburgi sau pentru dualismul austro-ungar.

Articolul Istoria ascunsă: Genocidul românilor înrolați cu forța în armata austro-ungară prin practici înșelătoare pe frontul de luptă apare prima dată în Glasul.info.

“Cei care sunt războinicii lui Dumnezeu”; astfel erau supranumiți voluntarii din Armata cehoslovacă care au luptat în Franța în timpul Primului Război Mondial. Surprinzător sau nu, printre acești luptători s-au aflat și voluntari români.

Imaginea de mai sus reprezintă un afiș de propagandă din timpul Primului Război Mondial, o operă de artă a artistului ceh Vojtěch Preissig (1873-1944), îndemnând voluntarii cehi și slovaci care trăiau în Statele Unite să se alăture Legiunii Cehoslovace pentru a lupta împotriva Germaniei și Austro-Ungariei.

Afișul lui Vojtěch Preissig înfățișează un soldat de cavalerie purtând steagul husiților, adepți ai reformatorului religios ceh Jan Hus (circa 1369-1415). Cehia și Slovacia făceau parte din Regatul dual al Austro-Ungariei, iar liderii mișcării independenței naționale credeau că ar putea fi susținută cauza unui stat cehoslovac independent, luptând de partea aliaților.

Ca slogan, pe afiș era prezent în limba cehă veche / arhaică, titlul unui cântec de război husit de prin secoul XV (n.r. “Ktož jsú boží bojovníci”), care s-ar traduce cam așa: “Voi care sunteți războinici ai lui Dumnezeu”.

Potrivit istoriografiei cehe, cântecul ar fi avut o asemenea intensitate emoțională în timpul Războaielor Husite, încât cei care îl cântau insuflau teama în rândul armatelor dușmane.

În decembrie 1917, guvernul Franței a aprobat organizarea unei armate cehe autonome pe teritoriul francez. Un regiment cehoslovac de infanterie, format din voluntari din Rusia, România, Statele Unite, Italia și Serbia, s-a alăturat în luptă pentru a susține  divizia 53-a franceză de infanterie.

Articolul Istoria ascunsă, românii din Legiunea Cehoslovacă: “Voi care sunteți războinici ai lui Dumnezeu” apare prima dată în Glasul.info.