Răscoala țărănească din 1907 este încă un eveniment foarte ocultat, atât de către istorici, cât și de către mulți dintre reprezentanții statului român. De ce? Pentru că este o istorie rușinoasă, a fraticidului comandat ca și azi, de interese externe, de interese total contrare poporului român.

Ca și azi, când din exteriorul României sunt acaparate tot mai multe și mai multe suprafețe de teren pe teritoriul țării noastre (n.r. se pare că nu ne învățăm minte niciodată cu privire la ce ni s-a întâmplat de-a lungul istoriei), și atunci în 1907 populația țării ajunsese la un moment de vârf, când i se umpluse paharul suferinței și al batjocurii din partea unor exploatatori venetici care au subjugat ca și azi statul român, de la cele mai înalte poziții în stat, până la cele mai joase.

Din motive foarte stranii, manualele noastre de istorie n-au avut incluse între coperțile lor și asemenea informații despre răscoala țărănească de la 1907, precum aceste relatări de la Brăila:

“În timpul răscoalei țărănești de la Brăila, un preot se așează în fața sutelor de țărani veniți din comuna Viziru și alte locuri din județ, cerându-le să nu forțeze intrarea în oraș, acolo unde îi aștepta armata pregătită în poziții de tragere.”

Deși țăranilor li se promiseseră pământ atunci când au fost duși la moarte în Războiul de Independență din 1877-1878, autoritățile nu se ținuseră de cuvânt. În locul respectării promisiunilor, liberalii îi așteptau pe țărani tot cu moarte, tot cu gloanțe.

Din nordul Bucovinei controlat de austrieci, trustul lui Mochi Fischer, marele arendaș pe domeniile căruia izbucnise viforul Răscoalei de la Flămânzi, se întinsese atât de mult în josul Moldovei, încât ajunsese să dețină până și în județul Brăila sub formă de arendă în jur de 5500 de hectare. În contrast, circa 10000 de familii de țărani români nu dețineau nici măcar o palmă de pământ.

Una dintre cele mai des pomenite revendicări ale țăranilor revoltați de pe întreg cuprinsul țării era renunțarea la arendaș, adică să dispară personajul care se interpunea între negocierea directă dintre țăranul român și proprietarul terenului.

“E mai rău câinele decât stăpânul“, spuneau țăranii care avea de a face cu acești noi arendași străini ai moșierilor

La Brăila, sub amenințarea armelor, țăranii au acceptat să negocieze. Au urmat momente de tensiune, în urma cărora țăranii care tot continuau să se adune de pe satele din întreg județul, începeau să dea semne de agresivitate. Sub toată această presiune, proprietarii și arendașii din județ au cedat și au promis că vor da curs cerințelor țăranilor.

“Noroc că arendașii și proprietarii au avut prudența de a ceda, alminteri cine știe dacă am fi fost scutiți de priveliștea pe care am văzut-o în alte părți. Braila e serios amenințată căci și in județul nostru fierberea e tot așa de mare, nemulțumirile tot așa de adânci ca și aiurea. Amenințarea armatei și concesiile promise, au facut țăranii să se retragă spre satele lor amenințând că dacă în 5 zile, nu se vor satisface cererile lor se vor întoarce în numar și mai mare”, scria Conservatorul de Brăila

Din documentele care se păstrează încă la Arhivele Militare Române, putem vedea că situația de la Brăila se putea solda și acolo cu un carnagiu precum în alte locuri din țară, dacă părțile nu ar fi ajuns la negocieri.

“La 13 martie (n.r. 1907) au avut loc următoarele dislocări de detaşamente ale regimentului: Un detaşament compus din 1 ofiţer şi 77 trupă, sub comanda locotenentului Ignat Eugeniu, s-a trimis cu calea ferată la comuna Şuţeşti, judeţul Brăila, în care regiune a operat până la 25 martie, după care s-a retras la regiment Tot în această zi, s-a dat ordin Companiei 12 Teritoriale Viziru să concentreze 100 [de] soldaţi cu schimbul, contingentul 1905 şi 1906, cu care să pornească în direcţia Şuţeşti din judeţul Brăila în susţinerea detaşamentului locotenentului Ignat Eugeniu, unde operează până la 16 martie, când se retrage la regiment.

La 17 martie, un detaşament compus din 2 ofiţeri şi 153 trupă, sub comanda căpitanului Vasiliu Ştefan, s-a trimis în direcţia Slobozia–Cireşu şi de acolo la Ulmu, comună din judeţul Brăila, unde operează până la 26 martie, când se înapoiază la corp. ” (sursa: Arhivele Militare Române, Colecţii arhivistice, fond 1 030, dosar nr. 1, ff. 150-152)

În acele zile la Brăila situația de pe străzi ajunsese atât de tensionată, încât până și consulii străini, de origine evreiască, luau în calcul părăsirea teritoriului României de teama răscoalelor țărănești care le afectau interesele de pe moșiile din județul Brăila. Un astfel de exemplu era și familia Mendl, care oferea consulii Norvegiei și Suediei înainte de izbucnirea Primului Război Mondial.

Din presa vremii de la 1907: O scrisoare a lui Mochi Fischer

“Dl. Mochi Fischer, acela pe care țăranii îl numesc “Domnu Trust” , publică în ziarul “Cronica israelită” … pardon, în “Adevărul” o scrisoare, apărându-se de învinuirile ce i se aduc că din cauza d-lui s-au revoltat țăranii din Moldova. În această scrisoare citim următoarele:

“Focul când este aprins, datoria fiecărui om este de a aduce apă, iar nu gaz. Sunt un om domnule director, care în viața mea n-am turnat nici în timpuri liniștite gaz, ci numai apă, dar în timpurile de față?… Fac apel!”

Să nu mai facă apel, și nici chiar recurs d. Mochi Fischer, că o să piarză procesul: pesemne a uitat că nu mai e ministrul de justiție amicul și salariatul său d. Alecu Bădărău”, scria 29 Martie 1907, publicația Furnica în numărul 133

Galerie Foto:

Articolul Istorii neștiute: La 12 martie 1907, un preot le cere sutelor de țărani să nu pătrundă în Brăila, unde-i aștepta armata pregătită de represalii apare prima dată în Glasul.info.