În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, românii din provinciile aflate sub administrația Imperiului Austro-Ungar trăiau sub presiunea unei politici tot mai agresive de deznaționalizare. După compromisul austro-ungar din 1867, autoritățile de la Budapesta au intensificat procesul de impunere a limbii maghiare în administrație, justiție și educație, încercând astfel să transforme populațiile nemaghiare într-un corp supus intereselor statului ungar.

În acest context tensionat, la 14 martie 1873, românii din localitatea Cuvin, o comunitate românească veche din Banatul istoric, au dat dovadă de o remarcabilă solidaritate și conștiință națională. În cadrul unei adunări a locuitorilor comunei, aceștia au formulat un protest ferm împotriva introducerii limbii maghiare în treburile administrative ale localității, în condițiile în care majoritatea populației era românească.

Pentru românii din Cuvin, limba nu era doar un instrument de comunicare, ci însăși expresia identității lor. Introducerea limbii maghiare în administrație nu era percepută ca o simplă reformă birocratică, ci ca un pas în direcția ștergerii identității românești. Prin urmare, protestul din acea zi a fost mai mult decât o reacție locală, a fost o afirmare a dreptului fundamental al unui popor de a-și păstra limba și tradițiile.

Adunarea locuitorilor a exprimat limpede ideea că administrația unei comunități trebuie să reflecte realitatea etnică și culturală a locului. Românii din Cuvin au cerut ca limba română să rămână limba firească a vieții publice locale, deoarece ea era limba majorității locuitorilor, limba bisericii, a familiei și a tradiției.

Curajul acestor oameni simpli, țărani, meșteșugari și intelectuali locali, arată cât de puternică era conștiința națională a românilor din Banat. Deși trăiau într-un sistem politic care nu le oferea reprezentare egală, ei au găsit puterea de a se ridica și de a spune răspicat că identitatea lor nu poate fi negociată.

Protestul din 14 martie 1873 face parte din șirul lung de acțiuni prin care românii din Transilvania și Banat au apărat limba și drepturile naționale. Astfel de momente, aparent locale, au pregătit terenul pentru marile mișcări naționale de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, culminând cu afirmarea unității și demnității naționale a românilor.

Astăzi, privind înapoi la evenimentele de la Cuvin, putem vedea în ele un simbol al statorniciei românești. Protestul locuitorilor din acea comună ne amintește că limba și identitatea națională au fost apărate nu doar de lideri sau de mari personalități, ci și de comunități întregi de oameni care au înțeles că viitorul unui neam depinde de curajul de a-și apăra rădăcinile.

Articolul 14 martie 1873 – Glasul românilor din Cuvin împotriva maghiarizării administrative apare prima dată în Glasul.info.

Aceasta este o relatare istorică semnificativă despre rezistența identitară în fața maghiarizării forțate în perioada ocupării nord-vestului Transilvaniei de către Ungaria horthystă (1940–1944), în urma Dictatului de la Viena.

Bontoș Mihai, un ceferist român din Comuna Baia Mare, este amintit pentru curajul său civic. La data de 18 iunie 1942 a fost prins de poliție și bătut după ce fusese invitat de primarul orașului pentru a-și maghiariza numele, și românul refuzase.

În acea perioadă, administrația maghiară a impus o politică agresivă de maghiarizare a numelor și identității românilor. Bontoș Mihai a refuzat să-și schimbe numele românesc în unul maghiar. A fost arestat și bătut de autoritățile locale ca represalii pentru refuzul său.

Acest gest de demnitate națională a devenit simbolic pentru numeroase acte de rezistență ale românilor din Ardealul de Nord în timpul ocupației.

Numele acestui ceferist român îl regăsim de mai multe ori pomenit în studiile istoricului român Vasile Lechințan care a acordat o atenție deosebită fenomenului deosebit de agresiv de maghiarizare instituțională a românilor din Transilvania de Nord aflată sub ocupație horthystă, ungară, între septembrie 1904 și octombrie 1944:

”

• 18 Iunie 1942 Comuna Baia Mare. Ceferistul Bontoș Mihaiu a fost invitat de primarul orașului să-și maghiarizeze numele. A refuzat. În 18 Iunie 1942 a fost prins de poliție și bătut.
• Comuna Baia Mare. Bontoș Mihai ne relatează că comandantul leventiștilor, Sarosy Laszlo a bătut și închis în închisoare pe mai mulți români, pentru că nu au știut să cânte ungurește.
• Comuna Baia Mare. Refugiatul Bontoș Mihaiu, ceferist. Primea o rație de 50 grame la zi, dar uneori nu se distribuia nimic. Țăranii români mâncă făină de tătarcă cumpărată dela ovrei.”, scria istoricul român Vasile Lechințan, reproducând momente tragice din documentul intitulat “Memoriu asupra cauzelor care provoacă emigrarea în masă a românilor din Transilvania de Nord”, un memoriu din 1942 al Asociaţiei Refugiaţilor şi Expulzaţilor din Transilvania de Nord – Secţia Turda înaintat Comisiei Germano-Italiene”

După masacrele înfăptuite de către Ungaria în Ardealul de Nord aflat sub teroarea horthystă, mai multe comisii mixte italiano-germane au mers în zona ocupată a Transilvaniei de Nord pentru a documenta semnalările despre atrocitățile comise de unguri.

Citiți și: La 21 octombrie 1940 o comisie mixtă italiano-germană mergea în județul Someș pentru a documenta masacrele din jur, de la Ip și Treznea

Pe data de 21 octombrie 1940 de exemplu, o comisie mixtă italiano-germană, alcătuită sub conducerea miniștrilor Roggeri și Altenburg, poposea în fostul județ interbelic Someș. Peste doar o zi, pe 22 cotombrie 1940, comisia mixtă ajungea în sfârșit și la Ip, Treznea și Zalău, confirmându-li-se faptul că toate semnalările părții românești erau întru totul adevărate.

Articolul 18 Iunie 1942 – La Baia Mare ceferistul Bontoș Mihai a fost invitat de primarul orașului să-și maghiarizeze numele. A refuzat apare prima dată în Glasul.info.

Atunci când se vorbește despre maghiarizarea forțată a românilor de pe teritoriul Transilvaniei, majoritatea au în minte perioada medievală sau cea a dualismului austro-ungar. Însă puțini au idee sau pomenesc de faptul că maghiarizarea pe teritoriul Transilvaniei nu s-a oprit nici măcar după 1945 și după reinstaurarea administrației românești.

Pe oriunde erau maghiari în administrație, aceștia forțau lucrurile în asemenea hal încât maghiarizau numele românilor, atât la înregistrarea noilor născuți și eliberarea cerificatelor de naștere ale românilor, cât și pe certificatele de deces. Altfel spus, fanatismul cu care acești unguri din administrație erau dispuși să-i maghiarizeze pe români, îi făcea dispuși să-i maghiarizeze pe români “atât la naștere, cât și la moarte”….

O situaţie aproape incredibilă: pe adeverinţa de înhumare nr. 23/25.04 1954 eliberată de Sfatul popular al comunei Zăbala din județul Covasna, numele decedaților, Gheorghe Măciucă, a fost maghiarizat devenind Mocsuka Gergely, Nicolae Oţele devenea Aczel Miklos, iar Gheorghe Oprea devenea prin maghiarizare Opra Győrgy.

Practica aceasta a maghiarizării numelor românilor în județele Covasna și Harghita a continuat în plin regim comunist până la sfârșitul anilor ’70, situația raportată în anul 1979 la nivelul central al statului, constatându-se cu uimire că în comunele Păpăuți, Zagon și Zăbala, din Județul Covasna (cu peste 1.400 români), aproape toți aveau numele maghiarizate în actele de stare civilă și în buletinele de identitate, spre deosebire de registrele ținute de către parohii.

Avem așadar de a face cu un amplu program de deznaționalizare a românilor din județele Harghita și Covasna între anii 1950-1979. Situația este cu atât mai uluitoare cu cât autoritățile comuniste din România nu au acționat deloc pentru a îndrepta această situație halucinantă, nici în perioada în care a existat Regiunea Autonomă Maghiară (în maghiară Magyar Autonóm Tartomány), respectiv perioada 1952-1968, dar nici desfințarea RAM.

Articolul 25 Aprilie 1954 – O situaţie aproape incredibilă, numele unor români decedați maghiarizate pe adeverințele de înhumare apare prima dată în Glasul.info.

Maghiarizarea forțată a românilor din Transilvania a reprezentat o presiune constantă si agresivă asupra existenței si identității neamului românesc în aceasta provincie, fiind o politică de asimilare etnică prin diverse masuri active discriminatorii, menite sa asigure majoritatea etniei maghiare, in defavoarea celorlalte nationalitati nemaghiare.

Fenomenul maghiarizării a apărut din nevoia de a mări numărul celor care se identifica cu o etnicitate maghiară, dat fiind faptul că dupa 1526 Ungaria era dominată de străini de diferite naționalități: turci, austrieci (habsburgi), germani, slavi, români/vlahi, etc.

22 Mai 1879- Legea pentru introducerea limbii maghiare in şcolile primare, sau legea școlară „Trefort”

“Se căută deci a se pune şcoalele confesionale ne-maghiare de-adreptul în serviciul maghiarisării, fără c a «să se atingă dreptul autonomiei bisericeşti» şi fără ca Statul sa ia asupra sa sarcina întreţinerii acestor şcoli. Între protestările extra-parlamentare ale naţionalităţilor ne-maghiare, parlamentul unguresc a votat la 1879 legea pentru introducerea obligatoare a învățământuluo limbii maghiare în toate şcolile primare (vezi Anexa 34), Această lege nu priveşte, se înţelege, decât numai şcalile primare ne-maghiare, întemeiate şi întreţinute de comunităţile bisericeşti iarăşi ne-maghiare.

(…) Legea azilelor, împreună cu legea de la 1879 pentru introducerea limbii maghiare în şcolile primaire ne-maghiare, au scopul de a le preface deocamdată pe acestea în institute de învăţământ cu două limbi. Numai această ţintă, se înţelege, nu poate să mulţumească încă pe şovinişti. Ea nici nu e bine atinsă şi ei cer în cor desfiinţarea şcoalelor confesionale, adică maghiarizarea completă a instrucţiunii.”, scria Eugen Brote, vicepreședintele comitetului Partidului Național Român din Transilvania și Ungaria în memoriul politic intitulat “Chestiunea română în Transilvania și Ungaria”

Eugen Brote

Aproximativ 1,5 milioane de români din Crișana de Vest (Partium) și din Transilvania au căzut victime ale maghiarizarii forțate în mai puțin de 150 de ani. Măsurile agresive prin care se efectua maghiarizarea forțată erau diverse, însa cele mai eficiente mijloace au fost legile școlare emise de parlamentul Ungariei:

1) 1882, legea școlară „Trefort”, care accentueaza maghiarizarea învățământului secundar (1879, 1883) 

2) 1907, legea școlară  „Appony” prin care se prevedea (articolul 12) că guvernul maghiar are dreptul de a închide orice școală românească „dacă aceasta era reclamată de interese superioare de stat” și daca învățătorii nu erau dispuși să întărească în elevi spiritul de atașament pentru patria ungurească.

E limpede că toți șovinii unguri, sub pretextul invocat de legea lui Appony, vedeau încălcate anumite "interese superioare de stat" oriunde exista vreo școală românească. Și în doar câteva decenii a început o campanie de maghiarizare în masă, sistematică, de ordinul sutelor de mii de nemaghiari maghiarizați, cu sprijinul direct și agresiv al statului ungar.

Contele Trefort a initiat actiunea sistematica de maghiarizare fortata a nationalitatilor „nemaghiare” din Ungaria si Transilvania, printre masurile sale fiind si monitorizarea folosirii si raspandirii cartilor sau manualelelor romanesti interzise, catalogate ca fiind antipatriotice. Exista dovezi ale unei corespondente prin care Trefort il soma pe episcopul unit de Lugoj, Vasile Mihalyi, ca fusese informat pe cale confidentiala de folosirea unor manuale antipatriotice in scolile confesionale unite din comitatul Caras.

Inca de dinainte de a fi votata prima lege scolara a lui Trefort, autoritatile maghiare catalogasera sute de carti care trebuiau interzise romanilor din Ungaria si din Transilvania. Pe aceasta lista figurau atat traduceri ale unor lucrari din literatura universala cat mai ales foarte multe carti in limba romana. Autoritatile maghiare urmareau sa limiteze cat mai mult contactul romanilor din Crisana de Vest si Transilvania cu romanii din celelalte provincii care nu se aflau sub controlul si influenta Austro-Ungariei.

Articolul 22 Mai 1879 –  Legea pentru introducerea obligatorie a limbii maghiare în şcolile primare apare prima dată în Glasul.info.

Deși a legat câteva prietenii strânse cu unii maghiari, cea mai cunoscută dintre ele fiind cea cu poetul Ady Endre, poetul român Octavian Goga a detestat din tot sufletul programul de maghiarizare a naționalităților nemaghiare, un proces de maghiarizare instituționalizat, care devenise tot mai agresiv pe vremea sa (n.r. legile școlare Trefort și Apponyi, adevărate instrumente de maghiarizare forțată).

Pe lângă limba maghiară, tinerii proveniți din rândul naționalităților nemaghiare erau forțați să asimileze și să-și însușească ideea de apartenență nu doar la “patria” ci și la națiunea ungară. Fenomenul maghiarizării a apărut din nevoia de a mări numărul celor care se identifică cu o etnicitate maghiară, dat fiind faptul că dupa 1526 Ungaria era dominată de străini de diferite naționalități: turci, austrieci (habsburgi), germani, slavi, români/vlahi, etc

Iată ce scria în 1892 atunci când urma cursurile liceului de stat din Sibiu (n.r. azi Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”), revoltat de atmosfera tot mai intensă și mai brutală a procesului de maghiarizare din instituțiile de învățământ din Transilvania:

[one_half]

Opere Vol. II – Octavian Goga

[/one_half]

„Curând, pe măsură ce primeam noţiunile de cultură străină, mi-am dat seama că trebuie să instrumentez un proces de eliminare conştientă, pentru ca această cultură, pe care o primeam, să nu mă facă un fel de ienicer al civilizaţiei ungureşti. Trebuia să bag de seamă ca această instrucţie zilnică să fie de esenţă pur cerebrală, fără să atingă resorturile intime ale sufletului şi fără să lase urme în conştiinţa mea naţională”.

Articolul Octavian Goga despre maghiarizare: “Trebuia să bag de seamă să nu mă facă un fel de ienicer al civilizaţiei ungureşti” apare prima dată în Glasul.info.

“Celor care si-au pierdut limba si credința din cauza procesului de maghiarizare dorim să le reamintim că sunt români, dorim să-i reîntoarcem la matcă, sprijinindu-i în același timp pe acei care încă luptă, păstrându-și limba, credința și obiceiurile strămoșești.”

“Lupta noastră.
Suntem români ortodocși ce răpun deznădejdea; venim din mileniile de bătălie si jertfă ale înaintașilor noștri și ne îndreptăm către Mântuirea noastră în cadrul Neamului Românesc. 

Reperele noastre fundamentale sunt Sfinții, Voievozii, Martirii, Cărturarii și Eroii acestui Pământ. Doctrina Națională pe care o urmăm a fost scrisă prin Luptă și Cuvânt de-a lungul diferitelor etape istorice de Horea, Cloșca și Crișan, Avram Iancu, Tudor Vladimirescu, Mihai Eminescu, Octavian Goga și de marea generație interbelică prin expresiile intelectuale si organizaționale proprii, cu o directă continuitate în generatia mărturisitorilor din închisorile comuniste și rezistența armată anticomunistă din munți desfășurată în perioada postbelică. 

Sfinții Părinți Ilie Cleopa, Arsenie Papacioc, Justin Pârvu, precum și mărturisitorii supraviețuitori ai temnițelor bolșevice au adus acest duh al românismului până în zilele noastre, un duh în care ne regăsim prin credința si faptele noastre. 

Acționăm pentru întărirea identității naționale, îndreptându-ne cu precădere către zonele în care aceasta este supusă celei mai puternice agresiuni, din punct de vedere etnic, lingvistic, cultural si religios. Mergem mai ales acolo unde este mai greu, în Inima Țării, în Harghita, Covasna și Mureș pentru a le fi alături fraților și surorilor noastre de credință și sânge. Celor care si-au pierdut limba si credința din cauza procesului de maghiarizare dorim să le reamintim că sunt români, dorim să-i reîntoarcem la matcă, sprijinindu-i în același timp pe acei care încă luptă, păstrându-și limba, credința și obiceiurile strămoșești.

 În centrul României se desfășoară un război rece inegal, pe de o parte fiind structurile maghiare din interiorul țării, organizate în partide și asociații sprijinite direct atât de către statul maghiar cât si de consiliile locale si județene, de cealaltă parte fiind comunitățile românești, reduse din punct de vedere numeric, care nu beneficiază în mod corespunzător de întărire logistică si umană din partea statului român. Scăderea dramatică a numărului cetățenilor români care se declară de etnie română și care cunosc limba română în cele trei județe reprezintă un real pericol pentru siguranța națională, în centrul țării dezvoltându-se astfel o zonă compactă care iese de facto de sub autoritatea statului. Considerăm că singura instituție care-și face pe deplin datoria în această confruntare este Biserica Ortodoxă Română. 

În această situație este mai mult decât necesară implicarea noastră concretă, a românilor din celelalte colțuri ale țării, în bătălia pentru identitatea națională din Ardeal, o situație similară celei din cele trei județe menționate mai sus regăsindu-se până în zona de graniță cu Ungaria, cu precădere pe raza județului Satu-Mare. 

Încercăm prin acțiunile noastre să producem un ,,export,, de românism din zonele puternic identitare în cele mai vitregite din acest punct de vedere, prin angrenarea de resurse materiale si umane menite să întărească componenta etnică românească.

Afirmăm valorile naționale, având în același timp reacții la agresiunile îndreptate împotriva acestora; suntem români vii în Duhul Neamului, mergem pe Calea Sa, iar în fața strigătului strămoșilor noștri, Cu Dumnezeu înainte, răspundem, într-un glas, #Prezent!” Autor: Mihai Tîrnoveanu

Articolul “Celor care si-au pierdut limba si credința din cauza procesului de maghiarizare dorim să le reamintim că sunt români” apare prima dată în Glasul.info.

Pentru un maghiar cu minime cunoștințe de istorie, o istorie reală sub formele cunoscute de întreaga Europă, nicidecum o istorie paralelă, alternativă, așa cum le-a plăcut din păcate numeroșilor istorici unguri să producă, a vorbi despre o obsesie a asimilării naționalităților este ca și cum cineva ar vorbi de funie în casa spânzuratului. Și totuși acest lucru se întâmplă: o apariție editorială controversată îl are ca autor tocmai pe subprefectul de Cluj, Gyorke Zoltan.

Printre ultimele noutăți ale propagandei maghiare pentru îndobitocirea românilor naivi și creduli se numără și această apariție editorială care a avut loc la Cluj Napoca, la Muzeul de Arta, la sfârșitul anului 2017: “Napoca. O istorie recentă a Clujului. Obsesia romanizării sub două regimuri politice 1974-2014”. Autor? Nineni altul decât controversatul subprefect de Cluj Napoca (n.r. Györke Zoltán).

[alert-warning]

[/alert-warning]

Nu știam până acum despre această carte publicată până nu ne-a anunțat pe e-mailul redacției un colaborator și prieten al publicației nostre, dar nu ne miră deloc. Vedem de asemenea că postfața este semnată tocmai de către Lucian Boia.

” Iată o reconstituire extrem de minuțioasă, bazată în deosebi pe izvoare inedite, a ”cazului Cluj-Napoca”. Punctul de plecare al acestei ciudate povești îl constituie ședința CPE al PCR, din 15 octombrie 1974, când Nicolae Ceaușescu a propus – în fapt, a decis – adăugarea denumirii antice Napoca la numele binecunoscut al Clujului. După prăbușirea comunismului, diverse localități botezate sau rebotezate sub regimul comunist au revenit la numele inițial. Nu însă și Cluj-Napoca. (…) O carte interesantă și convingătoare. Lucian Boia, noiembrie, 2017 ” , se arată în postfața cărții semnată de către Lucian Boia

[alert-warning]

[/alert-warning]

Este evident o carte de propagandă antiromânească. Cifrele vorbesc pentru români: din peste un milion de etnici români / românofoni de pe teritoriul Ungariei la 1918 au mai rămas în zilele noastre abia vreo câteva zeci de mii de români și până și aceia aflați în plin proces de maghiarizare / asimilare, pe când din aproximativ un milion de unguri prezenți / rămași pe teritoriul României la 1918 (n.r. trebuie luată în calcul aici și plecarea optanților unguri) s-a ajuns undeva la peste un milion de maghiari ( între 1,2 – 1,3 milioane de maghiari).

[alert-warning]

[/alert-warning]

Te și miri că au tupeul să vorbească despre românizare ținând cont de ceea ce s-a întâmplat cu populația românească de pe teritoriul Ungariei sau cu cea din regiunea RAM. Dacă stăm puțin și comparăm cifrele de mai sus, atunci unde este cu adevărat obsesia?

Articolul Subprefectul de Cluj se ține de glume proaste: cine a avut cu adevărat obsesia asimilării? apare prima dată în Glasul.info.

Despre cât de greu îi este școlii românești în așa zisul Ținut Secuiesc

Imaginea de mai sus nu este din inima țării, din cele 3 județe revendicate de promotorii ideii de autonomie sau independență a așa zisului Ținut Secuisc, ci de la Carei, de pe granița de Nord Vest a României, dar exemplul este grăitor pentru situația în care se găsește limba română în aceste zone.

[alert-success]

“Cerem modificarea legii și păstrarea ca independentă a unei clase școlare cu minim 5 (cinci) elevi români în mediul rural, aflați în Harghita și Covasna sau în orice zonă unde populația românească este minoritară.”

Dorim o lege dreaptă și reglementările aferente obligatorii în scopul reparării demnității și pastrarea dreptului la știință, educație, istorie, tradiție și cultură națională românească.

Avem dreptul, acum de centenar, la o educație românească chiar și aici în Ardealul pentru care s-au sacrificat eroii noștrii din armată, biserică, țăranii oprimați, răsculați și reprezentați de Horea, Cloșca și Crișan. Citiți cum ne îndemna cu peste 150 ani în urmă atât de aprig și Avram Iancu, craiul munților:

, se arată intr-o petiție a românilor din cele două județe

[/alert-success]

Articolul Despre cât de greu îi este școlii românești în așa zisul Ținut Secuiesc apare prima dată în Glasul.info.

Lupta romanilor ardeleni impotriva maghiarizarii fortate: “Ungurii vor sa ne fure toate scolile si sa aduca pe capul nostru invatatori si profesori unguri”.

Vreo zece tarani romani din judetele Nasaud si Bistrita au plecat la Viena ca delegati ai comunelor graniteresti, sa vada pe imparatul lor si sa-i ceara dreptate.

Acestia zece, care erau alesi ca pe spranceana, toti sateni fruntasi, cu plete albe, cu pieptul plin de decoratii castigate prin diferite razboaie. Toti acestia, oameni cu dare de mana si cu mare trecere printre ai lor, au fost martorii oculari ai razboaielor purtate in veacul nostru, de catre imparatii Austriei. Insusi Frantz Iosef, actualul imparat, in doua randuri se afla in fruntea lor si tot de atatea ori le-a multumit cu lacrimi in ochi pentru vitejia cu care s-au luptat.

Lupta romanilor ardeleni impotriva maghiarizarii fortate: “Ungurii vor sa ne fure toate scolile si sa aduca pe capul nostru invatatori si profesori unguri”

Si ca sa dovedeasca parinteasca si imparateasca sa ingrijire pentru voinicii graniceri romani, a ridicat pe cei mai viteji dintre dansii la mari demnitati, avandu-i mereu la dreapta sa. Astfel, generalii baron Leonida Pop, Traian Doda si colonel baron Misu, toti fii de graniceri, au fost timp indelungat cei mai cuminti sfetnici ai imparatului.

Era dar indreptatita nadejdea acestor zece eroi, ca bunul lor imparat le va dovedi si de asta data dragostea sa pentru dansii.

[alert-announce]“Prea inaltate imparate! Venim astazi la Maria Ta sa ne plangem de stapanirea noastra ungureasca. Mosiile si fondurile pe care noi granicerii le-am castigat prin munca si sudoarea noastra, a mosilor si a stramosilor nostri, stapanirea ungureasca vrea sa ni le ia.
Pe multi dusmani am biruit cu Maria Ta si cu toti ceilalti prea mariti imparati, D-zeu sa-i odihneasca, si prisosul castigurilor noastre l-am pus cu totii la o parte pentru alte vremuri. Si acum dupa multe sute de ani, avem bogatii mari, de unde facem scoli si pe baietii nostri mai cu dragoste de carte ii purtam prin scolile cele mari de la Viena.
Si acum ungurii vor sa ne rapeasca bogatia noastra, vor sa ne fure toate scolile si sa aduca pe capul nostru invatatori si profesori unguri, care nu stiu sa graiasca stramoseasca noastra limba.
In genunchi te rugam prea inaltate imparate ca dreptate sa ne faci.”
[/alert-announce]

Si imparatul le-a fagaduit si bietii graniceri au crezut vorbele imparatesti. Dar ce dezamagire! Abia ajunsi acasa au vazut cu ochii ca vorbele imparatului nu platesc nici un ban rau si bogatia, scolile si muzeul, in care isi pastrau armele cu care s-au luptat, au fost rapite de catre stapanirea ungureasca.

Si de acum incolo, vitejii graniceri, vor trebui, din mila imparatului, sa se lepede de limba si credinta lor si sa se faca unguri. Dar ei mai bine vor muri, decat sa faca si acum pe voia imparatului.

Ziarul Lupta, 4 aprilie 1891

Articolul Lupta romanilor ardeleni impotriva maghiarizarii fortate: “Ungurii vor sa ne fure toate scolile si sa aduca pe capul nostru invatatori si profesori unguri” apare prima dată în Glasul.info.

Dupa cel de-al doilea razboi mondial, populatia Romaniei a fost victima unui barbar si macabru proces de deznationalizare, mai ales in nou creata si artificiala Regiune Autonoma Maghiara, acolo unde ocupantii sovietici au creat intentionat un pol al extremismului maghiar si al miscarilor antiromanesti. La mijlocul secolului trecut, procesul de globalizare era prezentat naivilor ca fiind “internationala socialista”, o denumire pompoasa sub care se ascundeau de fapt interesele oculte a unei elite din umbra, care inca de pe atunci isi dorea sa se ajunga cat mai curand la o guvernare mondiala.

Cati dintre voi stiu ca istoria ar fi fost cu totul alta daca nu ar fi existat sprijin anglo-american pentru bolsevicii din Rusia in timpul razboiului civil (1917 -1923)? Iata dezvaluirea facuta de catre un agent rus despre acest subiect:

“Ca agent rus ma simt obligat sa intervin si eu si sa atrag atentia ca bolsevismul a fost IMPUS in Rusia, in principal de catre ARMATA AMERICANA, care a ocupat calea ferata trans-siberiana si a asigurat supravietuirea fragilului regim bolsevic. A dat o mana de ajutor si armata britanica, rupand randurile armatei albe la Murmansk, la momentul oportun. Aceste informatii nu le-am stiut la nastere, le-am aflat si eu de la agentul rus Antony Sutton, profesorul britanic care a avut acces la arhiva Hoover si a scris despre ce a citit acolo . Instructorii militari americani au antrenat armata rosie, o misiune a Crucii Rosii americane a asigurat coordonarea pe teren a bolsevicilor, pe scurt a fost prima revolutie colorata din istorie, de culoare rosie.”, (sursa citat: ioncoja.ro)

Nu este o intamplare faptul ca Ana Pauker si-a tinut in anul 1948 discursul in limba maghiara, asa cum nu este o intamplare nici faptul ca astazi cel care face apologia crimelor antiromanesti ale Anei Pauker, adica Mihai Razvan Ungureanu, cunoaste de asemenea limba maghiara. Multiculturalitatea este o gaselnita a bolsevicilor prin care au incercat sa dilueze etnic atat Romania cat si multe alte tari si teritorii ocupate de catre ciuma rosie de la rasarit.

S-a reluat procesul de globalizare sistat de bolsevici la sfarsitul anilor 50 in Romania

In timp ce peste un milion de etnici romani au fost asimilati in Crisana de Vest prin agresivele politici de maghiarizare ale Ungariei, in Romania bolsevicii au preferat nu doar sa pastreze etnicitatea si specificul maghiar al populatiei din centrul tarii, ci chiar au si incurajat si sprijinit, inclusiv institutional si militar, extremismul maghiar si antiromanismul din aceasta zona.

Astfel se face ca pana si secuii, aliatii traditionali de pana atunci ai romanilor din Moldova si din Tara Romaneasca impotriva ungurilor sau mai tarziu impotriva imperiilor Habsburgic si mai apoi austro-ungar, au ajuns victimele unui proces de maghiarizare fortata care a continuat si dupa cel de-al doilea razboi mondial, cu toate ca oficial Ungaria nu mai avea influenta pe teritoriul Romaniei.

Regiunea Autonoma Maghiara a fost planul bolsevicilor de la care se pleca de fiecare data atunci cand era vorba de politicile de diluare etnica a populatiei din Romania. Chiar si dupa sistarea de la sfarsitul anilor ’50 a procesului de globalizare /internationalizare al Romaniei, Regiunea Autonoma Maghiara ramanea un soi de zona artificiala, similara zonelor de conflict inghetat cum sunt acum Transnistria, Abhazia sau Osetia de Sud. Procesul de deznationalizare al populatiei native nu a incetat insa absolut nici o clipa, el derulandu-se pana si in aceste clipe, sub ochii “ingaduitori” si cu aportul financiar chiar al statului roman.

Dupa aceleasi retete de inspiratie bolsevica, functioneaza astazi pe teritoriul Romaniei anumite cuiburi de propaganda antiromaneasca care beneficiaza de aportul si de sprijinul unor institutii ale statului roman, un stat care duce de altfel de multa vreme o politica antinationala. In redactiile unor publicatii antiromanesti, preocupate de propaganda impotriva valorilor morale, culturale, istorice si spirituale romanesti, gasim cu predilectie indivizi de etnie maghiara sau urmasi ai cominternistilor sositi in Romania calare pe tevile tancurilor sovietice.

Romania este acum un stat antinational, care se foloseste de resursele si de truda neamului romanesc pentru a implementa politici profund antiromanesti!

Glasul.info

Articolul S-a reluat procesul de globalizare sistat de bolsevici la sfarsitul anilor 50 in Romania apare prima dată în Glasul.info.