9 Septembrie 1940 – Zalău, Sălaj

O rană a istoriei românești care nu trebuie uitată

Ziua de 9 septembrie 1940 rămâne înscrisă cu litere de sânge în cronica martiriului românesc din Ardeal. La Zalău, inimi nevinovate au fost zdrobite de glonțul urii, iar familii românești, în pragul toamnei, au fost smulse din viață fără milă.

În acea zi, soldați maghiari neidentificați au pătruns în casele gospodarilor români Grigore Vicaș și Gheorghe Prunea, doi oameni simpli, dar drepți, a căror singură „vină” era aceea de a fi români pe pământ românesc. În fața ochilor lor, ordinea firească a vieții a fost frântă de barbarie. Grigore Vicaș a fost împușcat alături de fratele său și de soția acestuia, iar Gheorghe Prunea a fost ucis împreună cu soția sa, aflată în ultima lună de sarcină, o viață ce nici nu apucase să se nască a fost stinsă înainte de a respira aerul libertății.

Dar răul nu s-a oprit între zidurile acelor case. Pe stradă, în calea soldaților a căzut țăranul Nicolae Pop din Treznea, venit la oraș cu laptele muncii sale. Alături de el, alți români nevinovați au fost măcelăriți. În total, 27 de suflete au fost răpite din comunitatea zalăuană în acea zi fatidică.

Iată cum este redat evenimentul în presa românească a vremii:

“ZALĂU jud. Sălaj. 9 septembrie 1940: Soldaţi,maghiari, neidentificaţi, intră în casele românilor Grigore Vicaş şi Gheorghe Prunea. Sunt ucişi prin împuşcare, Grigore Vicaş şi fratele acestuia cu soţia, Gheorghe Prunea şi soţia acestuia însărcinată în ultima lună. După masacru banda criminală părăseşte locaţia crimei iar în stradă dau peste ţăranul Nicolae Pop din Treznea, venit la oraş cu lapte şi alţii. Numărul victimelor 27.”

Acest masacru nu a fost doar o crimă împotriva unor oameni, ci o lovitură împotriva întregului neam românesc. El se înscrie în șirul suferințelor prin care poporul nostru a fost încercat, dar niciodată frânt. Din lacrimile Zalăului și din jertfa celor 27 s-a născut o datorie sfântă: să nu uităm și să păstrăm vie flacăra memoriei.

Astăzi, privind înapoi, nu căutăm răzbunare. Căutăm dreptate în adevăr și putere în amintire. Martirii de la Zalău din 9 septembrie 1940 ne cheamă să fim demni, uniți și conștienți că pământul acesta nu s-a păstrat prin întâmplare, ci prin sânge, suferință și credință.

Să ne plecăm frunțile în fața memoriei lor și să rostim, din adâncul inimii românești:
Veșnică pomenire eroilor-martiri ai Zalăului!

Articolul 9 Septembrie 1940 – Zalău, Sălaj, o rană a istoriei românești care nu trebuie uitată apare prima dată în Glasul.info.

Masacrul de la Zalău – 8 Septembrie 1940

O rană adâncă în trupul României

În toamna neagră a anului 1940, când Ardealul de Nord a fost smuls din trupul țării prin Dictatul de la Viena, românii din acele ținuturi au cunoscut una dintre cele mai cumplite pagini ale suferinței lor. La Zalău, în 8 septembrie, trupele de ocupație maghiare au scris cu sânge o filă de neiertat în istoria neamului românesc: masacrul a zeci de oameni nevinovați, doar pentru vina de a fi români.

Sub un pretext absurd, autoritățile de ocupație au acuzat câțiva localnici că ar fi atacat un escadron ungar. Represaliile au fost crunte și lipsite de orice urmă de omenie. Șapte români, dintre care patru femei, au fost împușcați fără judecată. Cadavrele lor au fost lăsate pe jumătate îngropate, ca o batjocură, să fie sfâșiate de câini. În abatorul orașului, alți șase români au fost uciși cu bestialitate, iar pe serpentinele Meseșului, alte zece vieți au fost curmate de gloanțele armatei ungare. Printre victime se aflau din nou femei și bărbați nevinovați, unii dezgoliți și batjocoriți înainte de a fi uciși.

8 Septembrie 1940 – Masacrul de la Zalău, o rană adâncă în trupul României

Iată cum reda presa românească a vremii incidentul:

“8 Septembrie 1940. Masacrul de la Zalău În aceeaşi zi, trupele de ocupaţie au omorît 7 români, din care 4 femei, sub pretextul că ar fi… atacat un escadron unguresc. Cadavrele au fost îngropate pe jumătate pentru a fi mảncate de cîini. În abatorul oraşului alţi 6 români au fost ucişi. Pe serpentinele Meseşului au mai fost împuşcaţi de armata ungară 10 români. (. 4 femei si 3 barbati asasinati de trupe. Cadavrele femeilor dezgolite si batjocorite.) “

Masacrul de la Zalău nu a fost un simplu episod al războiului, ci un act de genocid etnic, menit să lovească demnitatea și existența românilor din Ardealul ocupat. El arată limpede suferința fraților noștri, rămași pradă umilinței și violenței, în timp ce țara întreagă sângera după pierderea unor teritorii sfinte.

Astăzi, memoria acestor martiri trebuie să rămână vie. Ei nu au murit în zadar, ci au intrat în panteonul durerii și al demnității românești, alături de toți cei care au căzut pentru credință, pământ și neam. În fața jertfei lor, datoria noastră este de a nu uita niciodată, de a transmite generațiilor viitoare adevărul despre acele vremuri și de a păstra vie flacăra unității românești.

Masacrul de la Zalău este o rană care nu se închide, dar care ne obligă să rămânem vigilenți, uniți și hotărâți în apărarea demnității naționale. Românii asasinați atunci cer de la noi nu răzbunare, ci memorie și dreptate prin adevăr.

Articolul 8 Septembrie 1940 – Masacrul de la Zalău, o rană adâncă în trupul României apare prima dată în Glasul.info.