În ultimii ani tot mai mulți și-au însușit o gogoriță cu tâlc, introdusă nu întâmplător în cărțile de istorie, ba chiar și în manualele școlare. Potrivit acesteia, Unirea de la 24 Ianuarie 1859 nu ar mai fi decât ,,mica unire”, în timp ce la 1 Decembrie 1918 a fost ..Marea Unire”. Această manipulare a adevărului se înscrie pe linia unor manevre oculte exercitate asupra istoriei naționale.

Măreția voievozilor noștri și a  realizărilor lor este prezentată sumar în câteva rânduri, totul este împachetat în ambalajul lucios al europenismului, încât bietul cititor și sărmanul elev cu greu pot face distincție între ce e românesc și ce e străin.  Altădată istoria era ca o poveste frumoasă și captivantă, în care se înlănțuiau evenimentele în apariția și dezvoltarea lor firească, cronologică și elevul înțelegea legătura dintre cauză și efecte; astăzi este cu totul schimbat. Nici examenele la istorie nu se mai bazează pe relatarea evenimentelor, ci pe teste, pe alegerea și bifarea unor răspunsuri.

„Mica Unire”?

Unirea de la 1859 a devenit ,,unirea mică”, pentru ca să inducă în eroare și să se creadă că a fost un eveniment fără prea multă importanță, o ,,întâmplare istorică” oarecare. Cu cât sunt mai multe astfel de evenimente ,,mici”, nesemnificative, cu atât se crează impresia că Istoria României este clădită pe temelii improvizate și că are pereții de chirpici. Ca arate, mai bine admirăm istoria altora, care este plină de eroi și fapte mărețe, pline de strălucire, fiindcă la noi nu avem ce vedea și ce învăța.

Romania sub semnul modernizarii. De la Alexandru Ioan Cuza la Carol I (1859 – 1914) – Nicolae Isar

Nimic mai fals. Unirea de la 24 Ianuarie 1859  nu a fost ,,unirea mică”. A fost Unirea Mare de la 1859, așa cum Unirea pe care a realizat-o Mihai Viteazul la 1600 a fost Unirea Mare de la 1600, alături de Unirea Mare de la 1 Decembrie 1918. Fiecare din aceste trei Mari Uniri ale provinciilor istorice românești au fost niște etape, niște momente, în care strămoșii noștri, prin lupte armate și diplomatice, profitând și de un context politic internațional prielnic, au realizat parțial sau în întregime visul de veacuri al Neamului: Unitatea. Nu  a fost vreuna dintre cele trei Uniri mai mică decât celelalte, ci toate au fost la fel de mari și importante pentru vremea lor. Atât s-a putut realiza la 1600, atât la 1859, atât la 1918. A face ierarhizări, măsurători, cântăriri în acest domeniu, este o eroare sau o rea intenție. Ar însemna să profanăm memoria celor care și-au dedicat viața acestui sfânt ideal al neamului.

Datoria noastră, a celor de  astăzi, este să păstrăm ceea ce au realizat înaintașii noștri, să reparăm, acolo unde s-a deteriorat, edificiul Unității Naționale și să clădim în sufletul copiilor și concetățenilor noștri bucuria de a fi români, de a fi urmașii celor ce au știut să găsească cele mai potrivite mijloace pentru a clădi o Istorie a Neamului Românesc, celor ce au știut să străbată prin veacuri ca popor, în ciuda marilor opreliști.

de Al. Stănciulescu-Bârda Ziarul Natiunea

EXPONATUL LUNII IANUARIE LA MUZEUL MUNICIPAL CÂMPULUNG MUSCEL-STEAGUL UNIRII

Unirea Ţării Româneşti şi a Moldovei din anul 1859 a fost în primul rând un deziderat al întregii societăţi româneşti din aceste două principate, de la micii comercianţi şi ţărani până la elita intelectuală, declanşatoare şi coordonatoare a revoluţiei de la 1848 în toate cele trei principate române.

În lupta pentru unire s-a implicat și districtul Muscel, prin deputații trimiși în Divanul ad-hoc al Țării Românești : Ștefan Golescu – postelnic, proprietar mare; Nicolae Rucăreanu – proprietar mare; Gheorghe Golescu – proprietar mic; Tică Ion – sătean; Dumitru Aricescu – deputat de oraș.

La 22 iunie 1861 domnitorul Alexandru Ioan Cuza a decretat tricolorul ca drapel oficial spunând că “ steagul este familia, ogorul fiecăruia, casa în care s-au născut părinții și unde se vor naște copiii voștri. Steagul este simbolul devotamentului, credinței, ordinii și al disciplinei ce reprezintă oastea.”

Obiectul lunii ianuarie este Steagul Unirii trimis pentru districtul Muscel de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Acest exemplar original este dreptunghiular paralel cu hampa si partea inferioară în trei colţuri. Steagul Unirii are galon de aur cu franjuri, pe marginile laterale și inferioară şi alăturat acestora este brodat cu tricolorul.

Coroana princiară surmontează stemele Moldovei – capul de zimbru şi a Ţării Româneşti – vulturul cruciat conturat spre stânga, cu aripile in jos, pe fond roșu, galben, albastru. Între scuturi este cifrul DOMNES A(ALEXANDRU) I ( CUZA).

În partea inferioară este emblema heraldică a Muscelului și dedesubt anul 1860. De sus sunt prinse două panglici-galbenă și albastră, cu scris lipsă. Materialul utilizat pentru realizarea acestui steag este mătasea naturală cu fir de aur, tehnica de realizare fiind coasere, brodare, pictură.

Exponatul lunii ianuarie Steagul Unirii poate fi admirat în cadrul Secției de Istorie și Artă plastică a Muzeului Municipal Câmpulung Muscel, din strada Negru Vodă, nr. 119.

Surse:

Articolul „Mica Unire”? apare prima dată în Glasul.info.

În 1859 se realizeaza Unirea Principatelor Române sub Alexandru Ioan Cuza.

Într-o dimineaţă – Nicolae Grigorescu îi relatează lui A. Vlahuţă – “ne vine vestea ca s-a ales Cuza domnitor în amândouă capitalele. Am lăsat tot, am pus şaua pe cal, şi fuga la târg. Atunci am vazut eu ce va sa zică bucuria unui popor. Cântece, jocuri, chiote în toate părţile.

Îşi ieşeau oamenii în drum cu oala plină cu vin; care cum se întâlneau luau vorba de Cuza, de unire, se îmbrăţişau şi încingeau hora în mijlocul drumului. Şi era un ger de crăpau pietrele. Da’ unde mai stă cineva în casă? Am văzut bătrâni care plângeau de bucurie.”

Unirea Principatelor române sub Alexandru Ioan Cuza (1859)

Alexandru Ioan Cuza, înfăptuitorul unirii de la 24 ianuarie 1859 se trăgea dintr-o veche familie de moldoveani, din părţile Fălciului, familie de cluceri, spătari, comişi, ispravnici. Cuza s-a născut la 20 martie 1820. A învăţat pâna în 1831 la Iaşi, unde a avut colegi pe câţiva dintre viitorii săi colaboratori, între ei Vasile Alecsandri. E trimis apoi la Paris, unde işi ia bacalaureatul în litere.

Intemeierea Romaniei (1859-1918) – Ioan Popoiu

S-a întors apoi în ţară şi a intrat în armată. S-a căsătorit în 1844 cu Elena Rosetti. Domnia lui Alexandru Ioan Cuza în timpul evenimentelor din 1848 Cuza a fost în primele rânduri. A luat cuvântul la adunarea de la hotelul “Petersburg” din Iaşi, cerând înfăptuirea unor reforme democratice.

Printre fruntaşii adunării arestaţi din ordinul domnitorului Mihai Sturza s-a aflat şi Cuza; a reuşit apoi să scape de sub pază şi să fugă în Transilvania. Cuza are ocazia să participe la Marea Adunare de la Blaj de la 3/15 mai 1848, dupa care se retrage în Bucovina.

În timpul domnitorului Grigore Ghica s-a reîntors în ţară şi în perioada pregătirii Unirii indeplinea funcţia de pârcălab de Galaţi. Ca forma de protest faţă de falsificarea alegerilor pentru adunările ad-hoc din Moldova, Cuza şi-a dat demisia din funcţia de pârcălab. Patriot cu idei liberale, nu radicale însa, Cuza a fost acceptat chiar şi de partizanii celor doi Sturza care candidau susţinuţi de conservatori.

La 5 ianuarie 1859, el a fost ales cu unanimitatea voturilor deputaţilor prezenţi în Moldova. În drum spre Constantinopol, delegaţia Moldovei s-a oprit şi la Bucureşti influenţând pe reprezentanţii Partidului National din adunarea electivă.

În ziua de 24 ianuarie 1859, Cuza a fost ales şi domn al Ţării Româneşti. Alegerea sa a produs în întreaga ţară o puternică explozie de entuziasm. Situaţia nou creată în cele două principate urma să facă obiectul discuţiilor Conferinţei Internaţionale de la Paris. Încă din aprilie 1859 Franţa, Rusia, Anglia, Prusia şi Sardinia au recunoscut dubla alegere. Poarta şi Austria au recunoscut în septembrie 1859, dar numai pe timpul domniei lui Cuza.

Focşanii – oraş prin excelenţă negustoresc – a trait cu intensitate frământările politice de la jumatatea veacului al XIX-lea. La acea epocă, focşanenii au constituit un veritabil puls al arterei Milcovului, semnalând gradul de continua intensificare a dorinţei de unitate a românilor.

Despărţit în două – Focşanii Moldovei şi Focşanii Munteni – de un braţ al Milcovului, oraşul întruchipa, în acea vreme, situaţia celor doua ţări vecine şi surori. Desfiinţarea hotarului de la Focşani echivala cu Unirea celor doua Principate şi crea premisele punerii temeliei statului naţional unitar român.

Entuziasmaţi de victoria obţinută de confraţii unionişti moldoveni, deputaţii munteni din Adunarea Electivă dau votul lor la 24 ianuarie 1859, aceluiasi Alexandru Ioan Cuza, transpunând astfel, în fapt, peste prevederile Convenţiei de la Paris, dorinţa naţiunii române.

În ziua de 5 februarie 1859, domnitorul Cuza a fost oaspetele oraşului Focşani. Mii de oameni i-au ieşit în cale în drumul dinspre Mărăşeşti, pe unde venea de la Iaşi. În cinstea Domnitorului, s-au ridicat pe şosea, pe uliţele pe unde trebuia sa treacă şi, în faţa curţii boierilor Dăscălescu, patru arcuri de triumf, impodobite cu verdeaţa şi infăşurate în pânză tricoloră.

Sute de felinare (850), improvizate în grabă, 150 ceaune şi 650 ulcele de tuci cu smoală, pacură (s-au consumat 30 vedre) şi seu (60 ocale) erau aşezate pe uliţe, pentru a se aprinde şi a lumina feeric oraşul. S-au mai ridicat în oraş, mai multe piramide, acoperite cu frunze de brad şi pe care ardeau lumânări şi felinare.

După condica de cheltuieli, municipalitatea a cheltuit 6630 lei şi 32 parale, din care numai pentru artificii 1354 lei şi 20 parale. Mai în toate casele particulare, s-au arborat steaguri, s-au împodobit porţile cu verdeaţă şi la ferestre, toata noaptea au ars lumânările bucuriei obşteşti.

“La apariţia Domnului, lumea a isbucnit în urale, două muzici miliare, una din Iaşi şi alta din Bucureşti, precum şi tarafe de lăutari, cântau Hora Unirii şi un imn al vremii ‘Timpuri de Marire’. Valuri de flori s-au revărsat în calea Domnului, care s-a scoborât din diligenţă”.

Ajungând la hotar, unde era al doilea arc de triumf, Domnitorul s-a oprit, şi a chemat la el pe cei doi soldaţi care făceau de straja la hotar: un moldovean şi un muntean. Le-a spus ca sunt fraţi şi i-a pus să se îmbrăţişeze.

Apoi a dat poruncă ca fiecare să meargă la cazarma lui şi să comunice comandirilor că de azi înainte şi pe vecii vecilor, Domnitorul Principatelor Unite, a ridicat gărzile de la hotarul dintre români, de la Focşani.

De aici, însoţit de notabilitaţile oraşului şi de mulţimea de oameni, Cuza a mers până în centrul oraşului, unde au jucat cu toţii Hora Unirii. Noaptea, Domnitorul a fost găzduit de boierii Dăscăleşti, unde a doua zi a primit în audienţă multă lume, se zice şi pe Moş Ion Roată.

La 11 decembrie 1861 a fost dată de domnitor proclamaţia prin care făcea cunoscut întregii naţiuni ca: “Unirea este îndeplinită. Naţionalitatea Română este întemeiată. Acest fapt mareţ, dorit la generaţiunile trecute, aclamat de Corpurile Legiuitoare, chemat cu căldura de noi, s-a recunoscut de Înalta Poartă, de Puterile garante şi s-a înscris în datinile Naţiunilor.

Dumnezeul părinţilor noştri a fost cu ţara, a fost cu noi. El a întărit silinţele noastre prin înţelepciunea poporului şi a condus Naţiunea către un falnic viitor. În zilele de 5 si 24 Ianuarie aţi depus toată a voastră încredere în Alesul naţiei, aţi întrunit speranţele voastre într-un singur Domn. Alesul vostru va da astazi o singură Românie. Vă iubiţi Patria, veţi şti a o întări. Să trăiască România!”

Surse:

Articolul Unirea Principatelor române sub Alexandru Ioan Cuza (1859) apare prima dată în Glasul.info.