Primul document păstrat de la Mircea cel Bătrân este din 27 iunie 1387, şi în el este vorba de „sfântrăposatul fratele domniei mele, Io Dan voievod”.

Într-un hrisov din 27 iunie 1387 emis de Mircea cel Bătrân, se prevedea ca viețuitorii din mănăstirile Vodița și Tismana „să fie de sine stătători și, după moartea cârmuitorului lor, să nu le pună pe nimeni cârmuitor, nici eu însumi, Mircea voievod, nici altul dintre cei de după mine, ci numai ei înșiși să aleagă pe cine vor binevoi, nici să strice orânduiala și datina lui Nicodim și porunca mea”.

Printr-un printr-un hrisov dat la 27 iunie 1387, Mircea întăreşte vechile posesiuni pe care Mănăstirea Tismana le avea de la Radu I și de la Dan I și în plus îi dăruiește un număr de 17 sate. Tot la 27 iunie 1387, cele 40 de “sălașe de țigani” ale Mănăstirii Tismana sunt confirmate e către Mircea cel Bătrân.

Mircea cel Mare confirmă toate privilegiile anterioare ale mănăstirii Tismana, pe al lui Vladislav, unchiul său (pentru Vodiţa), a lui Radu, tatăl său, al lui Dan, fratele său, precum şi moştenirea lăsată de Dimitrie Dăbăcescu, patru părţi din Dăbăceşti. Pe lângă acestea domnul mai adaugă şi de la el satul Jarcovăţ, seliştea Stăncişoara, unde a fost odinioară satul Bresnița, satele Văronice, Prilepeţ, Petroviţa si Vârliţa. Confirmă de asemenea şi rănduiala lui Nicodim ca egumenul la Tismana şi Vodiţa să fie ales de călugări, fără amestecul nimănui, nici măcar a domnului.

“Pentru că eu cel întru Hristos Dumnezeu binecredincios, Io Mircea voevod, din mila lui Dumnezeu domn a toată Ungro-vlahia, la începutul domniei mele dăruite de Dumnezeu am aflat în ţara domniei mele la locul numit Tismana o mănăstire, pe care sfânt răposatul părintele domniei mele, Io Radul voevod, a ridicat-o din temelie şi sfânt răposatul fratele domniei mele, Io Dan voevod, a întărit-o cu multe lucruri. Deci a binevoit domnia mea să le fiu urmaş, precum în domnie, aşa şi în aceasta, aşa dar să înnoiesc pomana părintelui meu şi a fratelui pentru viaţa şi mântuirea domniei mele, acest hram al preacuratei stăpâne, Născătoare de Dumnezeu şi pururea fecioară Maria să-l întăresc cu toate darurile şi veniturile şi cele nedesăvârşite să le împlinesc şi nu numai aceasta, dar şi câte s-au dăruit mănăstirii sub tatăl meu şi sub fratele meu , pe toate să le întăresc şi să le confirm pentru slava Dumnezeului meu, spre lauda şi cinstea Preaslăvitei mele stăpâne şi prea sfintei Născătoare de Dumnezeu ca s-o aflu pe ea întăritoare şi ajutătoare în viaţa domniei mele, iar în cumplita zi a judecăţi , mijlocitoare pentru viaţa veşnică. Mai întâi întăresc cele adause de sfânt răposatul părintele domniei mele, lo Radul voevod, satul Vadul-Cumanilor cu jumătate din Toporna şi balta Bistreţ dela Topolniţa până la Gârla-Repede, mai sus de Căvaciţe, cu satul numit Hârsomuniţi şi Tismana, pe amândouă părţile, cât a fost Ligăcească şi Ruşească şi grâul din judeţul Jaleşului, 400 de găleţi pe fiecare an. Şi cine va fi găletar, să nu mai întrebe pe domnia mea despre aceasta, ci să-l trimită îndată la mănăstire. (…)”

Mircea cel Bătrân

Articolul 27 Iunie 1387 – Primul document păstrat de la Mircea cel Bătrân, prin care Mircea întăreşte vechile posesiuni pe care Mănăstirea Tismana le avea de la Radu I și de la Dan I apare prima dată în Glasul.info.

La data de 6 august 1413 domnitorul Țării Românești, Mircea cel Bătrân, acordă brașovenilor un privilegiu comercial, redactat în două exemplare, slavon (6 august) și latin (25 august), care mai conținea alte prevederi suplimentare.

Tratatul de comerț sau privilegiul comercial acordat de Mircea brașovenilor, se referea la numeroase produse care făceau obiectul negoțului pe teritoriul Țării Românești (n.r. tratatul, scris mai pe larg în limba latină, era redactat pe 25 august 1413).

“Privilegiul comercial acordat de Mircea cel Bătrân braşovenilor, în 1413, prevedea mai multe taxe pentru piei şi blănuri de fiară. Şcheienii se ocupau cu comerţul peştelui, adus cu carul de la baltă.”

Textul tratatului comercial în limba latină diferă de cel în limba slavonă, fiind scris mai pe larg, în care era specificat faptul că “că saşii din Ţara Bârsei aduceau în Ţara Românească între alte mărfuri: arcuri, săbii, lăncii”, ceea ce dovedea că acele arme necesare oștirii lui Mircea cel Bătrân nu erau produse în Muntenia, și exista o dependență față de această industrie din Transilvania pentru a asigura arsenalul pentru armata munteană.

Articolul 6 August 1413 – Tratat de comerț încheiat de Mircea cel Bătrân cu brașovenii apare prima dată în Glasul.info.

Râmnicu Vâlcea este atestat documentar încă din secolul 14, din timpul domniei lui Mircea cel Bătrân. La 20 mai 1388, Râmnicu Vâlcea este pomenit ca “vechi târg şi oraş medieval aşezat la intersecţia unor căi de comunicaţie importante care asigurau legătura cu principalele aşezări urbane ale Ţării Româneşti, cu Peninsula Balcanică, iar prin Sibiu cu Transilvania şi ţările din Europa Centrală şi de Vest.“

Miercuri, 20 mai a.c., deputatul Eugen Neaţă a făcut publică următoarea declarație de presă:

“Miercuri, 20 mai, este ziua municipiului Râmnicu Vâlcea. La 20 mai 1388, domnitorul Mircea cel Bătrân semna un hrisov în care este folosit pentru prima dată numele locului Râmnic. Acesta este documentul pe care istoricii l-au ales pentru a stabili vârsta oraşului.

Astăzi, Râmnicu Vâlcea împlineşte 632 de ani. Istoria oraşului în care trăim este un şir lung de evenimente şi locuri care au contribuit la creşterea noastră culturală şi economică: de la Cetăţuia, folosită ca refugiu de domnitorii Țării Româneşti şi până la Episcopia Râmnicului, înfiinţată la 1504, şi de la moara de hârtie construită de boierii Rudeni până la tipografia episcopului Antim Ivireanul, în care s-au tipărit, după anul 1705, mai multe cărţi în limba română.”, a declarat deputatul Eugen Neaţă

Articolul 20 mai 1388 – Prima mențiune documentară legată de Râmnicu Vâlcea datează din timpul domniei lui Mircea cel Bătrân apare prima dată în Glasul.info.

La 31 ianuarie 1418 se stingea din viața marele voievod al Țării Românești, Mircea cel Bătrân, adesea pomenit în istoriografia română și sub numele de Mircea cel Mare. În timpul lui Mircea cel Bătrân, Țara Românească a ajuns la cea mai mare întindere teritorială din istoria sa, întărindu-și autoritatea pe ambele maluri ale Dunării, dar și asupra Dobrogii.

Cel mai lung titlu al lui Mircea apare din 1406 până la sfârșitul domniei sale, sub forma:

 „Eu, întru Hristos Dumnezeu binecredincios și binecinstitor și de Hristos iubitor și autocrat, Io Mircea mare voievod și domn din mila lui Dumnezeu și cu darul lui Dumnezeu, stăpânind și domnind peste toată Țara Ungrovlahiei și a părților de peste munți, încă și către părțile tătărești și Amlașului și Făgărașului herțeg și domnitor al Banatului Severinului și pe amândouă părțile pe toată Podunavia, încă până la marea cea mare și stăpânitor al cetății Dârstorului”.

Dintre figurile istorice din spațiul carpato-danubiano-pontic, Mircea cel Bătrân ocupă alături de Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul, Vlad Țepeș și alți mari lideri ai românilor, un loc foarte aparte în conștiința colectivă a neamului românesc.

Realizările impresionante din timpul domniei sale, când Țara Românească a ajuns la cea mai mare întindere teritorială din istoria sa au inspirat de-a lungul istoriei cronicari, poeți, scriitori, istorici, oameni politici, noi lideri cu dorința de a lupta pentru interesele naționale.

Moartea lui Mircea cel Bătrân este evocată astfel în poezia lui Ion Brad, intitulată ”Epitaf la Mănăstirea Cozia”:

”Os basarabic, Mircea în neamul meu răsai,
În seara asta dinaintea nunții
Oltul pe zid la Cozia mereu, e de priveghi
la clopote cu țara și cu munții.”

Dobrogea, cea mai veche țară românească

Dacă inspirația și talentul de strateg militar al lui Mircea cel Bătrân au putut menține Dobrogea sub stăpânire românească, e drept, chiar și în timpul domniei sale cu mari eforturi și sacrificii, la numai doi ani după moartea voievodului, în 1420, Țara Românească începe să piardă tot mai mult din influența sa în Dobrogea.

Istoricul Vasile Pârvan spunea despre Dobrogea că este … “cea mai veche țară românească”:

„Io Mircea, marele voievod și domn a toată Ungrovlahia, a izbăvit [Dârstorul de turci]”

Podunavia = Timocul românesc?

Printre titlurile purtate de Mircea cel Bătrân se numără și cel al Podunaviei:

„Io Mircea mare voievod și domn din mila lui Dumnezeu și cu darul lui Dumnezeu, stăpânind și domnind peste toată Țara Ungrovlahiei și a părților de peste munți, încă și către părțile tătărești și Amlașului și Făgărașului herțeg și domnitor al Banatului Severinului și pe amândouă părțile pe toată Podunavia…”

Atât istoricii interbelici cât și noul val de istorici români susțin localizarea Podunaviei în zona Timocului. În timpul perioadei Mihail Roller, istoricilor români le era interzisă o astfel de interpretare sau măcar de dezbatere științifică asupra a ceea ce însemna cu adevărat din punct de vedere istoric Podunavia, fiind obligați să promoveze teoria potrivit căreia Podunavia se limita doar dreptul de stăpânire asupra malurilor Dunării. Pretextul oferit istoricilor pentru această interdicție era acela de a nu se ajunge la un conflict de natură diplomatică cu Iugoslavia.

Articolul La moartea lui Mircea: moștenirea lăsată de Mircea cel Bătrân neamului românesc apare prima dată în Glasul.info.

La 17 mai 1395 a avut loc Bătălia de la Rovine

Una dintre cele mai importante bătălii din istoria  Țării Românești și a avut loc în data 17 mai 1395: Bătălia de la Rovine. În contextul întăririi dominației otomanilor în peninsula Balcanică, începeau primele conflicte de anvergură cu Imperiul Otoman și la gurile Dunării.

După opoziție de mică anvergură din partea unor forțe militare aparținând popoarelor de pe malurile Dunării, ofensiva otomană ajungea în Dobrogea în anul 1391. Drept răspuns la aceste acțiuni,  Mircea cel Bătrân a devastat cuibul de achingii de la Karînovasî (n.r. locul bătăliei în care Mircea cel Bătrân a învins o oștire de achingii în anul 1393, un loc care potrivit istoricilor români s-ar afla pe teritoriul actual al Bulgariei.)

O cronică bulgară descrie începutul luptei:

Mircea cel Bătrân – Cristian Mosneanu, Stefan Dumitrache

Cu toate că prin comparația numărului de ostași dintre cele două tabere combatante, Mircea cel Bătrân reușise o victorie răsunătoare cu o armată mult mai mică, de doar 10 000 de oameni, victoria n-a putut fructificată pe deplin, ba mai mult, profitând de absența lui Mircea, un pretendent la tronul Țării Românești, Vlad Uzurpatorul, organizează cu ajutorul unor boieri trădători o armată cu care plănuia să urce în scaunul domnesc al Munteniei.

Aflat între două amenințări, cea otomană și oastea strânsă în grabă de Vlad Uzurpatorul, Mircea este nevoit să se retragă în Transilvania cu soldații rămași după lupta cu turcii de pe Argeș. Însă bătălia n-a fost una decisivă, Mircea revenind curând pe tronul Țării Românești după ce îl îndepărtează pe Vlad Uzurpatorul, și continuând lupta antiotomană.

Articolul La 17 mai 1395 a avut loc Bătălia de la Rovine apare prima dată în Glasul.info.