Sfârâind pe un grătar,

Fiecare, pe-un culoar,

Mititeii și cârnații

Care se aveau ca frații,

Dintr-o dată începură

Să se privească cu ură…

***

Un cârnat prăjit pe-o parte,

Printre ultimii sosiți,

Rânjește cu răutate

Către micii rumeniți:

***

-Sunteți niște nesimțiți!

Ce stați pe grătar beliți?

Fără maț și fără piele?

Voi, vreți să dați de belele?

***

Tot neamul lui Tocătură,

Ce stă pe grătar friptură,

Toți nepoții, verișorii,

Cabanoșii, cârnăciorii,

De bere sau polonezi,

De casă sau bavarezi,

Stau frumos băgați in maț ,

Unii de alții legați

Nu ca voi beliți și goi..

-Nu sunteți de-un neam cu noi!!!

……………………………………………………..

Un mic , bine rumenit,

După-o clipă de răgaz,

Trase scurt un râgâit

Și le-arată la obraz…

***

-Ce vă sare așa ”muștarul” ?

Că doar împărțim grătarul !

Nu vrem să avem belele

Stăm in drum pentru o piele…?

***

De ce ne prăjim beliți ?

Vă răspundem, ca să știți:

Toată carnea fără maț,

Se mănâncă cu nesaț !

Suntem frați și vă dăm scris :

Micu-i cârnat circumcis!!

***

Epilog….

Așa și noi, atunci când suntem ,,mici”,

Ne înțelegem parcă am fi frați.

Da-n multe cazuri, greu poți să-ți explici,

De ce când creștem ,mari”, ne schimbăm în… cârnați?

de Alin Mureanu

Articolul Mititeii și cârnații apare prima dată în Glasul.info.