Atrocitățile împotriva românilor în perioada de ocupație a Ungariei hortyste, 1940-1944, au fost completate cu legi antiromânești date de guvernul Horty Miklos. Anual măsurile de umilire a românilor s-au agravat prin aplicarea celor 177 de legi antiromânești date de guvernul lui Horthy, în perioada 5 septembrie 1940 – 25 octombrie 1944. E cunoscută născocirea lui Horthy de a face chiar și o Episcopie Ortodoxă Maghiară, pentru românii, deveniți fără voia lor, parte din națiunea maghiară, conform textului aplicat al Dictatului de la Viena.

Coordonatorul lucrării, Patriotism și case bihorene, col. dr. Constantin Moșincat, subliniază mesajul comun și original transmis de către autori, prin acest titlu generic de patriotism, poate, prea modest față de cuprinsul inedit surprins cu talent, echilibru și cu moderație de tinerii semnatari-cercetători. Cineva cu talent ar putea surprinde întreaga poveste a cărții care să fie de folos cetățeanului de mâine, educat în rama dragostei de neam și înaintașii!

Pentru a deconspira din conținut, redăm un fragment din prefața cărții, despre un episod inedit din „familiei”, petrecut în timpul războiului în 1944. Așa „mă alătur demersului elevilor, de cercetare a istoriei din familie, și voi reda un fragment din lucrarea monografică, în curs de apariție, din subcapitolul Lagăre de muncă forțată.

Am reținut, din documentele de familie cercetate că, „Serviciul Muncii” (Munkaszolgálat) a reprezentat în Ungaria (1940-1944) un sistem instituțional militar care a fost creat și a existat în timpul celui de-al doilea război mondial. În mod caracteristic, deși a fost organizat în cadrul armatei, sub forma unor unități de tip militar, cei care au fost încadrați acestei instituții nu au deținut arme, efectuând serviciul de război prin muncă forțată. Dacă inițial recrutarea în acest serviciu a reprezentat numai scurte perioade, pentru tinerii declarați necorespunzători pentru serviciul militar de port-armă, mai târziu acesta s-a extins și pentru generațiile mai în vârstă, respectiv pentru cetățenii care primiseră pedepse, erau inadecvați sau nu prezentau încredere din punct de vedere politic, cetățenesc.

În condițiile creșterii antisemitismului și a situației de război s-a extins și a devenit un întreg sistem, care a avut pe lângă rolul său militar și pe acela de marginalizare a minorităților naționale (mai ales a românilor și a evreilor, împotriva cărora s-a pornit o adevărată vânătoare) și a oponenților politici. Prost hrănite și îmbrăcate, în comparație cu unitățile trimise pe front, Serviciului Muncii a avut comandanți în exclusivitate unguri, adesea brutali, care s-au purtat abuziv și cu exces de zel, cruzime manifestată chiar în îndeplinirea funcție lor, pentru ca norma de muncă să fie depășită zilnic de fiecare  honved. Aceste unități au fost desemnate să efectueze, în Ungaria, lucrări grele de construcție și să asigure extracția în cariere și mine, iar după invazia Uniunii Sovietice de către Germania Nazistă și aliații săi, acțiunile acestor formațiuni s-au extins și pe teritoriul Ucrainei, în special la extracția cărbunelui din Dombas.

În cercetarea acestor aspecte, am pornit de la premisa, conform căreia, cunoaşterea evenimentelor istorice referitoare la Dictatul de la Viena şi la consecinţele sale asupra populaţiei din Transilvania de Nord este pe cât de necesară, pentru o istoriografia ştiinţifică, pe atât de utilă și nealterată de interese politice, sau de altă natură, de mistificări care să slujească dezideratele unor grupări sau ale unor ideologii. Ca argument care să stea la baza justificării unor demersuri contemporane pentru anumite grupuri de interese (cu tentă neoiredentiste) dintr-o istorie recentă şi din actualitate reprezintă o istorie de „casă” puțin cunoscută.

Din perspectiva istoricului militar român, menționez că informația orală am comparat-o cu documentele de arhivă și informații cuprinse în recent apărutele volume, studii şi lucrări, redactate în urma valorificării ştiinţifice a unor importante surse documentare, din arhivele româneşti şi maghiare. Majoritatea acestor lucrări sunt conceptute pe baza conştiinţei istorice a societăţii de azi şi de mâine. Deosebit de active, în spaţiul public românesc, sunt Asociaţiile Foştilor Refugiaţi (AFOR 1940-1947). La Bucureşti, istoricul bihorean Alexandru Porţeanu a desfăşurat o activitate notabilă în domeniul Drepturilor Omului, el însuşi fiind refugiat cu familia, în perioada 1940-1947, iar la revenirea la Oradea, pe vecinul lor, dovedit de serviciile de securitate și condamnat pentru terorism, în perioada 1939-1940, să-l găsească „secretar de partid PMR la Uzinele de Apă Oradea”.

Evocarea memorialistică a celor ce urmează se încadrează în valul de dezvăluiri care completează Marele Refugiu Românesc din 1940, prin câteva surse documentare edite și inedite, dar și cu informații de istorie orală. Aceste surse dovedesc evoluția evenimentelor, după ocupația Horthystă din toamna anului 1940. Ungaria refuzase drepturile minorităților etnice pentru români, pe baza a ceea ce rezulta din însăși textul din Tratatului de la Viena (Diktat, pct .5) prin care guvernul ungar se angaja solemn „să asimileze în totul cu ceilalți supuși unguri persoanele de rasă română, care, pe baza arbitrajului de mai sus, vor dobândi naționalitatea ungară”. Așa că, încadrarea în tabere de muncă, era complet și legal justificată. Întimidați, timorați de pățaniile românilor de prin satele vecine: Traian, Decebal, Boghiș, CAREI, Lucăceni, Ianculești, Marna, Scărișoara Nouă, Resighea, Craidorolț, Terebești, Pir, Santău, Tășnad, Andrid, etc. al căror număr exact de expulzați și refugiați rămâne necunoscut, chiar și astăzi, sătenii rămași în Rădulești s-au resemnat ca și coloniști utili după reforma agrară, dar „abandonați ai regimului Regelui Carol al II-lea”. Concentrați pentru muncă forțată, potrivit unor informații orale, obținute de prof. Florica Cristea – pe baza discuțiilor avute cu cei în cauză – au fost următorii feciorii de băștinași: Cristea Ioan, Sabou Ioan, Nicorici Dumitru, Moldovan Teodor, Moșincat Vasile, Marchiș Vasile, toți cu muncă prestată la Nușfalău, vreo 6 luni, într-o primă etapă. Menționăm că până la încheierea acestui studiu, nu s-au depistat documente care să certifice informația, altele decât cele de familie.

Despre viața grea pe care au avut-o în lagărele și detașamentele de muncă forțată nu avem mărturii directe. Dar, din satul Dridiu, de pildă Topai Gavrilă, pentru că a întârziat 2 ore din permisia ce i se acordase a fost „legat la stâlp” de către gradații unguri și pentru motivul declarat că „nu știu a vorbi ungurește”. Despre maltratări s-a aflat în sat prin intermediul celor proveniți din zonă, fapt pentru care unii și-au propus să ia drumul României, presiunea fiind exercitată pe toate căile, prin biserica catolică (ungurească) în special.

Anual măsurile de umilire a românilor s-au agravat prin aplicarea celor 177 de legi antiromânești date de guvernul lui Horthy, în perioada 5 septembrie 1940 – 25 octombrie 1944. E cunoscută născocirea lui Horthy de a face chiar și o Episcopie Ortodoxă Maghiară, pentru românii, deveniți fără voia lor, parte din națiunea maghiară, conform textului aplicat al Dictatului de la Viena. După ocuparea Ungariei de către nemți – 19 martie 1944 – sub pretextul apropierii frontului, s-a trecut la o mobilizare generală, sens în care recrutarea românilor pentru muncă, a celor cuprinși între 16-60 de ani, și aplicarea rechizițiilor, indiferent de starea materială a gospodăriei familiale, a devenit o regulă. Și femeile erau recrutate și trimise la muncă în Ungaria și Germania. În total s-au format 24 de Companii românești de muncă forțată în interiorul Ungariei. Nici neamurile, din cele 10 localități de baștină ale celor din Rădulești, n-au fost exceptate de la munca forțată. Conform informațiilor de care dispunem, numai în vara anului 1944, au fost recrutați pentru prestare de munci forțate în Ungaria țărani din localitățile: Ban=52, Recea=28, Ponița=2, din totalul celor 1.866 de bărbați și cei 73 de sălăjeni cărora li s-a stabilit domiciliul forțat. Mulți dintre români au respins ideea „statului maghiar” și au ales refugiul prin „vama cucului”, despre unii nu s-a mai auzit în veci nimic, probabil fiind ajunși de glonțul vigilent. Fuga peste graniță a multor sălăjeni i-a pus pe unguri într-o uluitoare împrejurare pentru că au ajuns să spună: „dușmanul se află înăuntrul granițelor țării”.

Se pare că și dintre cei care făcuse campania din anul 1914-1919 au fost luați să participe la concentrările de muncă forțată din Ungaria, Slovacia, Germania, conform regulilor expuse mai sus, chiar dacă nu în prima linie, cum a fost cazul numiților consăteni: Vedinaș Petru, Creț Vasile, Ardelean Nicolae, Vedinaș Flore (Guleșu), Buboi Alexandru (Jarca) și Cionca Teodor. Concentrați la muncă forțată, în etape și perioade diferite, au mai fost și următorii: Cristea Pavel (1 an), Cristea Petru, Barbuș Pavel (2 ani), Păștean Nicolae (2 ani), Gal Șofon (2 ani), Moldovan Gavril, Bodonea Valentin, Nicorici Pavel, Silaghi Gheorghe, Șorian Ioan, Marchiș Virgil și Ghirean Vasile, undeva la Ekermezeő? Ungaria. Pentru a completa informația orală atașăm documente oficiale din epocă, din arhiva familiei. Satul Rădulești rămăsese aproape gol, ori cu tineri cu vârstă încă neîmpliniți ai majoratului și cu bătrânii băștinași peste limita legală, dar și aceștia  cu obligații de a susține material frontul: cu vite, porci, untură, slănină, făină, etc. Astfel cum reiese dintr-o notă informativă maghiară, „averea bisericii ortodoxe (70 jugăre) era arendată numai de către unguri” (la Trăznea – Sălaj), iar presiunea continua asupra concentraților pentru a trece la religia catolică sau reformată era apăsătoare (…)”.

 Mi-am pus întrebarea: cui folosește această carte? Răspunsul prezumtiv se asociază cu al cititorului, de vârsta autorilor și chiar mai mult, cu a celor care vor încerca să ridice nivelul de cunoaștere și să o facă mai bine decât cei care au avut curajul să așternă pe hârtie sentimentele și cunoștințele lor. Din partea coordonatorilor, ca profesioniști în domeniu, considerăm lăudabil efortul elevilor, și îi asigurăm de întreaga considerație și tot sprijinul și pe viitor!

Mesajul acestei cărți se rezumă la ADEVĂR, oricât de dur apare el astăzi contemporanilor. Patriotismul din casele noastre nu supără, nu înjosește și nu umilește pe nimene. Este un adevăr rostit cu tărie de către tinerii care-și Cinstesc și Prețuiesc strămoșii.

Col(r) Constantin Moșincat

Articolul Lagăre de muncă forțată pentru românii ardeleni apare prima dată în Glasul.info.

Daniel Ghiță despre incidentul “Șoșoacă”: “Unde erau oficialitățile române care acum tremură în fața unui ambasador italian atunci când româncele erau victime în Italia?”

Incidentul recent petrecut la cabinetul de avocatură al senatoarei Diana Iovanovici-Șoșoacă naște dezbateri aprinse dar stârnește de asemenea și vii controverse. De câteva zile bune, incidentul este întors pe toate părțile, făcând turul televiziunilor, al publicațiilor scrise și bineînțeles, al rețelelor de socializare, acolo unde dezbaterile se aprind atât de tare încât se lasă cu suspendări sau blocări din cauza limbajului “pestriț” folosit…

De o parte și de alta, se adună în tabere diferite susținătorii sau acuzatorii celor două protagoniste implicate în respectivul incident: jurnalista isterică Lucia Goracci (n.r. italienii spun despre ea cam ce spun românii despre Sorina Matei: agenți infiltrați în media) și senatoarea Diana Iovanovici-Șoșoacă. În apărera senatoarei din România sare și deputatul Daniel Ghiță, care remarcă slugărnicia și lipsa de demnitate națională a așa zișilor oficiali ai statului român, în frunte cu Plăvanul de la Cotroceni, Moș Teacă de la Palatul Victoria, și alte figuri triste ale unei conduceri a statului de toată jena, de tot rahatul:

[one_half]

Manusi de box Unicolor * Negru * 12 oz * Piele Artificiala

[/one_half]

“Câteva semne de întrebare despre cazul jurnalistei Lucia Goracci din Italia

Jurnalista Lucia Goracci era atât de ”sechestrată” în recentul scandal că, în loc să sune ea la 112, care este numărul european de urgență, valabil pe tot teritoriul UE, a sunat senatoarea despre care a spus că o ”sechestrase”! De ”sechestrată” ce era, jurnalista a avut timp, în schimb, să filmeze tot ce se întâmpla, ca să aibă material de presă pentru mai târziu, adică pentru scandal. Acesta ar fi primul semn de întrebare. Goracci își îndruma soțul “ fillmează”!

Al doilea semn de întrebare este acela că imediat după scandal, Italia a impus cele mai dure restricții de călătorie din Europa, de s-a panicat și Uniunea Europeană. Așadar, în timp ce acuză România că sechestrează jurnaliștii vacciniști, Italia impune o dictatură sanitară cruntă, împotriva căreia se luptă de luni de zile cetățenii italieni.

Al treilea semn de întrebare este că oficialii italieni au cerut scuze de la statul român pentru acest mic incident care nu s-a soldat nici cu victime, nimeni nu a pățit, de fapt nimic, și atunci de ce a vrut Italia să facă un scandal internațional?

Al patrulea semn de întrebare este, din păcate, o certitudine: să vezi ditamai premierul României și alte oficialități ale statului român, cu președintele Iohannis în frunte, cum fac plecăciuni la italieni pentru că o jurnalistă străină venită pentru scandal a reușit să obțină exact ce căuta, adică o tevatură în toată regula, mai mare rușinea!

Acum, întreb și eu, unde era Iohannis când românii erau luați sclavi în Italia și puși la muncă forțată?

Unde erau oficialitățile române care acum tremură în fața unui ambasador italian atunci când româncele erau victime în Italia? Cine i-a apărat pe români de toate abuzurile suferite de la angajatorii lor din Italia? Și, până la urmă, unde era statul italian, atât de ”european” și sensibil acum, atunci când se întâmplau grozăvii la adresa românilor aflați pe teritoriul lor?În fine, ultimul mare semn de întrebare la care, însă, răspunsul este evident, este următorul: de ce avea nevoie Italia de scandal pe tema vaccinării, oare pentru că România, așa puțin vaccinată cum e, e în zona verde, în timp ce Italia ”civilizată” și vaccinată, e în zona roșie cu peste 26.000 de cazuri pe zi și se îndreaptă spre dezastru? Și ce credea statul italian, că dacă trimite pe cineva să facă scandal în România nu o să observe lumea că își bat joc de propriii lor cetățeni cu legi de vaccinare obligatorie și cu restricții nebunești, care au ca efect creșterea numărului de cazuri?

Nihil Sine Deo”, a scris pe facebook deputatul Daniel Ghiță

Articolul Daniel Ghiță despre incidentul “Șoșoacă” vs Goracci: “Unde era Iohannis când românii erau luați sclavi în Italia și puși la muncă forțată?” apare prima dată în Glasul.info.