Chiar în ziua în care presa din România scrie despre vandalizarea casei memoriale “Avram Iancu” prin inscripționarea unor mesaje cu niște conotații jignitoare la adresa eroilor și martirilor români, Avram Iancu, Horea, Cloșca și Crișan, aflăm că pe fostul premier al României, Sorin Grindeanu, îl dă naționalismul românesc pe dinafară.

Sorin Grindeanu cere si el sa renunțăm la “naționalism” si la orice discurs “populist”. Obsesia naţionalismului sau de ce ţie frica de aia nu scapi

După preluarea preşedenţiei rotative UE, putem spune că suntem în Uniunea Europeană, pe hârtie măcar, mentalităţile liderilor noştri au rămas blocate în Uniunea Sovietică. Ce a înţeles domnul Grindeanu despre „Europa” şi valorile sale ? a înţeles ce a vrut el să înţeleagă anume că trebuie să „renunţăm la discursul naţionalist” … sau poate ca ştie domnul Grindeanu ceva ce nu ştim noi … încă? [Aici]

Domnul Grindeanu ne declara cu țâfnă:

„Cei mai importanți oficiali europeni ne-au arătat, aseară, la Ateneul Român, că respectă România și îi iubesc valorile. Le mulțumesc pentru lecția de respect și deschidere politică pe care ne-au dat-o. Preluarea Președinției Consiliului Uniunii Europene este un moment important pentru România. Avem 6 luni pentru a demonstra că putem fi una dintre cele mai importante voci ale Uniunii Europene, că putem gestiona dosare complicate și că suntem capabili să armonizăm poziții adverse, în numele intereselor comune europene. Sigur, va fi necesar un efort real din partea tuturor instituțiilor implicate, va fi nevoie de coeziune politică și de multă, foarte multă responsabilitate. Asta înseamnă inclusiv renunțarea la discursurile naționalist-populiste pe care le-am tot auzit în ultima perioadă și care servesc doar oportunismul de moment al unora sau al altora. Trebuie să fim fermi și asumați în ceea ce privește direcția pro-europeană a României. „

Trăim în România singură ţară din aşa zisa „lume liberă” în care nu avem un partid naţionalist, şi singurul stat membru al UE. care nu are o grupare euro-sceptica.

Adevăratele valori UE

Uniunea Europeană se identifica cel puţin teoretic cu valori similare celebrului citat atribuit lui Voltaire: „Je ne suiş pas d’accord avec ce que vous dites, mais je me battrai jusqu’à la mort pour que vous ayez le droit de le dâre” . Care în fapt nu era a lui Voltaire ci al lui Evelyn Beatrice Hall, biografa sa născută 90 de ani după moartea lui Voltaire. Indiferent cui îi aparţine citatul, el defineşte una din valorile clasice europene care desparte Europa de regimurile totalitare asiatice şi orientale.

România este în pragul colapsului economic şi social, de 30 de ani suntem călăriţi de urmaşii foştilor kominiternisti, filo sovietici, care momentan au îmbrăcat o haină „occidentală”. Pentru cei interesati recomandam „Tratat de dezinformare„ al lui Vladimir Volkoff, unde este dezbatuta mai pe larg, problema foștilor kominternisti care la căderea URSS si-au mutat afacerile in occident.

Sursa: razboiulinformational.ro

Articolul Alt sclav globalist! Sorin Grindeanu le cere românilor să renunțe la naționalism apare prima dată în Glasul.info.

Globalistii fac tot ce este cu putinta pentru ca Marine Le Pen sa nu castige alegerile in Franta. In disperarea lor, internationalistii arunca in Franta resurse uriase, investind masiv in propaganda globalista, in presa mainstream si in vectori de opinie care sa schimbe mentalitatea cetatenilor francezi, tot mai atrasi de promisiunile facute de catre extrema dreapta franceza.

Se arunca acum in lupta toate resursele de care dispun marii papusari ai planetei, ingrijorati de faptul ca daca  Marine Le Pen va castiga alegerile in Franta, atunci un FREXIT va fi absolut inevitabil, punand serioase piedici planurilor gandite pana acum de catre elitele globaliste.

Globalistii fac tot ce este cu putinta pentru ca Marine Le Pen sa nu castige alegerile in Franta

Ingrijorarea in randul papusarilor internationalisti creste atat din cauza ca multi francezi au realizat intr-un sfarsit cotele masive ale ipocriziei si demagogiei uriase ale stangii franceze, cat si faptul ca proiectul multiculturalismului fortat este unul sortit esecului, si daca Europa mai merge mult pe acest drum se va sinucide curand, lasandu-se prada unor fenomene si evenimente pe care nu le va mai putea controla.

In unele zone ale Frantei, se poate spune ca autoritatile statului francez au pierdut deja controlul, existand enclave in care nici macar politia nu mai poate intra liber sa-si exercite autoritatea, decat poate daca cere ajutorul fortelor speciale sau al armatei.

Sunt tot mai multi cetateni francezi care resping “adevarul” corectitudinii politice si al “predicilor laice” cantate de catre jurnalistii din presa mainsteam sau diversi vectori de opinie, cu toate ca finantele globale au investit sume cu adevarat uriase in acest aparat de propaganda. Presa alternativa si retelele de socializare alternative (n.r. altele decat cele controlate de sistemul globalist) deschid mintile a tot mai multora dintre oameni, facand ca propaganda presei mainstream sa devina practic inutila. De asta se si pregatesc in ultima vreme masuri impotriva presei alternative, formate din jurnalisti independenti, bloggeri, alti vectori de opinie cu vederi diferite de cele ale globalistilor, incercandu-se implementarea unor masuri de cenzura chiar la nivel european.

Conspiratii.info

Articolul Globalistii fac tot ce este cu putinta pentru ca Marine Le Pen sa nu castige alegerile in Franta apare prima dată în Glasul.info.

Forte externe pregatesc Romania si cetatenii acesteia pentru o eventuala colonizare. Ministerul Educatiei doreste ca ISTORIA predata copiilor sa formeze „mecanisme intelectuale care sa previna orice forme de nationalism”! Asistam mai nou la o inca o perioada tulbure din istoria Romaniei, in care se cauta estomparea sau inabusirea inca din fasa a sentimentului national romanesc. Asa cum mai demult inaintasii nostri au suferit sub cizmele grele ale unor invadatori, care au cautat sa loveasca direct in constiinta nationala a poporului nostru, acum noi romanii traim aceleasi vremuri pe care stramosii nostri le-au trait in niste teritorii rupte din trupul Romaniei in care s-a incercat deznationalizarea romanilor.

In sistemul de invatamant “romanesc” actual li se impune profesorilor de Limba și literatura română „să stimuleze asumarea multiculturalității și multiperspectivității” sau „să prevină orice forme de naționalism” si sa indrume copiii catre un „comportament empatic intercultural”. 

Potrivit proiectului de programa scolara:

• „în ciclul gimnazial istoria își asumă formarea unor mecanisme intelectuale care să prevină orice forme de naționalism, de formarea de stereotipii și xenofobie”
• In clasa a V-a, la istorie copiii invata la capitolul Europa medievala un studiu de caz “particular”: „diversitatea culturală în lumea românească: Brașov și Cluj”
• In clasa a VI-a, la istorie copiii invata  despre „secolul naționalităților” si trebuie „să realizeze un produs care ilustrează contribuția diferitelor civilizații la dezvoltarea patrimoniului cultural comun”
• In clasa a VIII-a, copiii invata la „Istoria românilor” doua capitole inedite: „Minoritățile naționale în România” si pentru lectia „România în Al Doilea Război Mondial” – (doar) „Holocaust-ul în România”.

Treptat, toti acesti trepadusi si mercenari aflati in slujba celor care urasc de moarte neamul romanesc, vor sa stearga orice urma a nationalismului si a patriotismului romanilor. Incepand imediat de dupa 1990, acestia au sadit in constiinta nationala romaneasca, prin intermediul nenumaratelor trusturi de presa, adesea sustinute logistic, financiar si institutional chiar de catre statul roman, faptul ca a fi nationalist sau patriot echivaleaza cu o deviatie de la normalitate, cu o stare de dezechilibru ideologic.

Generatiile viitoare de copii romani vor cunoaste mai degraba istoria altor neamuri decat pe cea a romanilor si vor ramane frustrate, fara sa cunoasca adevarata istorie a neamului romanesc, in mare parte ascunsa si “demitizata”, atat de catre bolsevicii instalati la conducere la jumatatea secolului trecut in Romania cat si de neomarxistii actuali care cauta sa distruga prin dogmele marxismului cultural orice forma de mandrie nationala.

Articolul Forte externe pregatesc Romania si cetatenii acesteia pentru o eventuala colonizare. Ministerul Educatiei doreste ca ISTORIA predata copiilor sa formeze „mecanisme intelectuale care sa previna orice forme de nationalism”! apare prima dată în Glasul.info.

Într-un interviu acordat ziarului Jurnalul Național, scriitoarea Ileana Vulpescu vorbește, cu modestie și luciditate, despre România de azi, ideea de naționalism, valori și non valori, credință, cărți și fericire. Autoarea cărții ”Arta consversației” și a altor romane de succes nu înțelege de ce naționalismul este condamnat și comparat cu primitivismul și mărturisește, cu amărăciune, că vede România ca pe o colonie, scrie activenews.ro

Ileana Vulpescu: “Nu știu de ce naționalismul este taxat atât de rău de parcă ar fi sifilis sau blenoragie când în definitiv nu este decât atașamentul față de țara ta și de poporul tău”

[alert-announce]”Ideea de patrie este o idee desueta. Nu mai ai cu cine sa mai vorbesti. In primul rand esti tratat de nationalism, ca si cum nationalismul ar fi blenoragie sau sifilis, adica e ceva de rusine sa fii nationalist.

Ce inseamna nationalismul? Inseamna ca tii la natia ta, nu inseamna nici ca dispretuiesti pe altii, nici ca vrei sa-i persecuti, mi se pare ceva firesc. Sa tii la natia ta, in definitiv tu faci parte dintr-o comunitate care se cheama patrie. Tari sunt multe, Patria e una singura.”[/alert-announce]

Ileana Vulpescu despre situatia actuala din Romania: “Suntem cobaii unei puteri suprastatale!”

[alert-announce] Mie mi se pare ca traiesc intr-un haos organizat totusi. Este cineva la carma haosului.Exista o putere suprastatala care experimenteaza de fapt. Mi se pare ca suntem tratati ca niste cobai.[/alert-announce]

Articolul Ileana Vulpescu: “Nu știu de ce naționalismul este taxat atât de rău de parcă ar fi sifilis sau blenoragie când în definitiv nu este decât atașamentul față de țara ta și de poporul tău” apare prima dată în Glasul.info.

Invinuirea de „nationalism” pe care te miri cine i-o aducea de curand lui Eminescu, ne-a amintit distinctia neta, pe care Petre Tutea o facea candva, intre nationalisti si patrioti: „Patriot poti sa fii in mai multe tari la rand”, baga de seama subtilul ganditor care atatora dintre noi ne-a fost profesor fara catalog.

„Azi esti patriot aici, maine in Germania, poimaine cine mai stie unde?… Dar esti patriot, caci odata cu cetatenia pe care ti-o acorda, legile oricarei tari te obliga sa fii patriot. A fi patriot este o datorie cetateneasca. A fi nationalist este o stare de gratie. Nimeni nu-ti poate pretinde sa fii nationalist asa cum nu-ti poate cere sa fii talentat sau genial. A fi nationalist este un noroc, pe care nu-l au prea multi”.

Sunt nationalist

Ne luam ingaduinta de a continua:

Nationalismul ca stare de gratie, de iluminare, de intelegere a ceva ce scapa „celorlalti”… Adica motivele pentru care nu poti concepe patriotismul decat intr-un singur spatiu, chiar departandu-te de el – cu sau fara voie – dar ramanandu-i fidel…

Nationalismul este mai mult decat o atitudine, este un mod de-a-ti trai viata, un mod de-a recepta lumea si de-a i te darui.

Patriotismul este o virtute egal raspandita in lume, in vreme ce nationalismul are indreptatiri diferite de la o natie la alta. Pe alocuri lipsind chiar. Sau mie mi-e greu sa-l inteleg. Bunaoara ce ar putea fi acela nationalismul american… Sau sovietic…

Probabil ca si alte nationalisme mi-ar fi greu sa le inteleg. Ceea ce nu ma face sa le respect mai putin.

Oricum, imi pare lucru sigur ca temeiurile nationalismului pentru un german sunt altele decat ale unui frantuz, si chiar doi romani s-ar putea sa aiba justificari diferite pentru nationalismul cu care isi nutresc viata, gandurile si faptele.

Incerc, cat ma priveste, sa ma dumiresc asupra acestor ratiuni si sa le cuprind sub bolta cea mai incapatoare. Ajung astfel sa mi se para ca pentru noi, Romanii, sentimentul nationalist creste in chip firesc din sentimentul de justitie, din inascuta noastra si atat de omeneasca sete de dreptate. Caci, asistand la spectacolul istoriei noastre nationale, te alegi in primul rand cu evidenta nedreptatii ce ni s-a facut in atatea randuri, precum si a nenorocului nostru, romanesc, care au marcat tragic atatea raspantii din calea neamului nostru.

Ca roman, esti nationalist in primul rand dintr-un sentiment justitiar, pe care mi-e greu sa mi-l inchipui cum ar functiona in constiinta unui nationalist rus sau britanic.

Nationalismul autentic nu poate fi imperialist ori expansionist.

Nationalismul autentic este sensibil la individualitatea inconfundabila a neamului, a natiei, si cata sa o conserve cat mai bine. Expansiunea asupra altor etnii nu duce decat la disolutia lenta a notelor specifice, care asigurau caracterul de inconfundabilitate.

Nu exista doi… afirma Parmenide. Nu exista doi oameni la fel, iar fiecare dintre noi este un univers inconfundabil, o lume unica, irepetabila in istoria nesfarsita a universului. Bucuria la nasterea unui om este bucuria nasterii unei lumi noi. Iar cu fiecare dintre noi, cand e sa fie, dispare nu un ins oarecare, ci o adevarata imparatie, cum n-a mai fost alta pe pamant. Cu fiecare om intr-adevar ca moare un rege, se destrama un regat, cum zicea Eugen Ionescu in Regele moare, probabil cea mai adevarata piesa din cate s-au scris pana astazi. Cu fiecare om se naste si moare un univers intreg…

In lumea in care traim, o sumedenie de institutii sunt concepute sa anihileze aceasta individualitate, sa se sprijine in (si sa incurajeze) ceea ce este, totusi, repetabil in fiecare fiinta umana. Perspectiva zis stiintifica, matematizanta, care ne numara, fara nici o ezitare dinaintea unicitatii fiecaruia dintre noi – inventandu-l astfel pe 2, 3, 4, s.a.m.d., pana la cele patru sau cinci miliarde, cate se pare sa suntem azi cu totii – iscodeste omul pentru a afla numitorii comuni ai umanitatii, desfasurandu-se exclusiv in acest spatiu al tuturora si al nimanui. Adica ignorand, mai apoi uitand ori calcand chiar si in picioare ceea ce fiecare dintre noi are in plus fata de atributul general uman, adica propria persoana, personalitatea distincta. Sistematic desconsiderata de aceste institutii, de perspectiva din care ele functioneaza…

Aceasta este si perspectiva din care se face medicina, de pilda. Sau politica. Ori militaria. Si in primul rand matematica. (Medicina, practicata cu har, se supune altei reguli: „nu exista boli, ci bolnavi”…).

Nu exista doi oameni identici… Cu atat mai mult nu pot exista doua neamuri identice, fiind deci un dat fatal aceasta individualitate. A n-o recunoaste, a incerca s-o anulezi inseamna a ignora firea si drepturile ei.

Cum ai putea-o anula? Intr-un singur fel: In numele internationalismului sau al altui nationalism. Si-ntr-un caz, si-n celalalt, eroarea si crima sunt la fel de mari.

Respectul pentru individ este respectul pentru irepetabilitatea fiintei umane. De aici decurge si pretul inestimabil al oricaruia dintre noi. Umanismul, traditia umanista si caile de viitor ale acestuia, sunt imposibil de separat de acest respect pentru om ca individ fara pereche. Caci, dinaintea lui Dumnezeu, fiecare dintre noi este nepereche…

La fel, fiecare neam, fiecare natie, este fara pereche…

Tot de esenta umanismului tine si anticul sfat cunoaste-te pe tine insuti. Nu exista indeletnicire mai pasionanta si mai indreptatita… Indreptatita tocmai de faptul ca nu exista doi, ca fiecare suntem nepereche…

Mutatis mutandis suntem indreptatiti, ba chiar datori sa ne cunoastem pe noi insine si ca neam, neam fara de pereche. Leg dar nationalismul de aceasta indoita legatura, a dreptului si a datoriei ce le avem de a ne cunoaste fiinta nationala in ceea ce are ea unic, si de a cultiva aceasta unicitate… A fi nationalist inseamna sa simti, sa intuiesti, sa intelegi unicitatea fara de pereche a neamului tau si sa tii la ea ca la podoaba sa si a ta cea mai de pret.

In lumea in care traim, functioneaza oare institutii concepute sa ignore si, daca se poate, sa anuleze aceasta unicitate?… Mi-e teama ca da…

Nu le voi pomeni nici numele, nici faptele prin care s-au afirmat impotriva sentimentului nationalist. Ma simt dator si indreptatit la o singura precizare: nationalismul romanesc n-a facut din nimeni victima vreodata… Nationalismul romanesc n-a intins mana decat spre a feri si apara fiinta neamului romanesc. N-am tanjit decat dupa noi insine, in nadejdea de a ne implini menirea, de a rodi dupa parerile noastre, nestingheriti de nimeni.

Singurele victime ale nationalismului romanesc au fost cei, fara de numar, care si-au trait, fara sa pregete, norocul de a fi nationalisti, fara sa se lepede de el, ca de un blestem.

– Dumneata ce meserie ai, domnule Tutea, l-au intrebat unii, mirandu-se de raspunsurile domnului profesor.

– Eu sunt de meserie roman, le-a raspuns inteleptul, incurcandu-le si mai si mintile si intelegerea acestui lucru chiar de neinteles pentru unii, ca marea desteptaciune in viata e sa stii sa pierzi, sa nu te feresti sa pierzi. Orice… Numai propria identitate nu… A ta si a neamului tau. Ramanand adica credincios tie insuti mereu, si astfel, precum ziua urmeaza neabatut noptii, la fel si tu nu vei trada pe nimeni… Si in primul rand nu-ti trada neamul, reperul cel mai sigur al identitatii celei neschimbatoare, demna de acest nume.

Ion Coja

Sursa: ioncoja.ro

Articolul Sunt nationalist apare prima dată în Glasul.info.

„Domnilor senatori,

S-a facut o atmosfera in strainatate, o atmosfera dușmanoasa Romaniei.Greseala cea initiala este ca atunci, cand am inceput sa ne cladim Romania Noua, am uitat sa ne facem un program de stat, un program bisericesc, un program cultural, un program economic, un program care sa cuprinda intreaga viata de stat si intreaga viata sociala.

Insufletirea cea mare, in generozitatea aceea de a da tuturor toate drepturile, noi am uitat ca inainte trebuie sa ne facem acest program care program și-l face fiecare tara, pentru ca mai inainte de toate trebuie sa avem in vedere țara și pe urma pe particulari. Trebuie sa ne facem acest program care sa domineze fara considerente la schimbarile de guvern, programul Statului Roman, care sta peste programele de partid.

A intrat frica in noi? Nu mai cutezam sa vorbim despre nationalism?

Trebuia sa se faca un astfel de program, pe baza caruia sa stea fiecare guvern care se succedeaza si, daca am avea acest program facut, atunci este indiferent ca schimbarea de guverne, caci fiecare guvern vine și continua mai departe programul national stabilit odata pentru toti si pentru totdeauna.

Inchei cu dorința ca acum, cand se pun in discuțiune legile, cari au sa normeze noua viața politica, sa se puna pe baze nationale.
A intrat frica in noi? Nu mai cutezam sa vorbim despre nationalism?

Domnilor senatori, cand viu eu și zic ca ideea naționala trebuie sa strabata ca o suflare Dumnezeiasca toate instituțiile noastre, nu inteleg prin aceasta sovinismul, caci aceasta e o degenerare a nationalismului, ci sub ideia naționala ințeleg conștiința naționala, care este generoasa, dreapta, care stimeaza pe om, care stimeaza libertatea fiecaruia, ori de ce limba și lege ar fi.

De aceasta idee naționala nu are sa-i fie frica nimanui, pentru ca in aceasta idee naționala este generozitate, dreptate pentru toti si se cuprinde și ideea ca țara romaneasca romanii au susținut-o de mii de ani, romanii au facut-o, nu pentru altii, decat pentru a ramane a romanilor (aplauze prelungite).

Aceasta este ideea naționala și aici, domnilor, este conflictul cel mare intre noi și internaționali. Domnilor, eu nu sunt șovinist, nu urasc pe nimeni pe fața pamantului, dar imi iubesc neamul meu si țara mea si iubesc și pe acei cari sunt concetațenii mei. Strabunii noștri romani cu ce au cucerit lumea? Cine a ajuns in Roma s-a sfiit oare sa invețe limba latina? Nu. Cand vom susține și noi aceasta idee naționala nepangarita de uraciuni, atunci și la noi se va simți fiecare fericit sa se numeasca civis romanus, intr-o Romania a Romanilor”.

Roman Ciorogariu, fost Episcop al Oradiei, discurs ținut in Senatul Romaniei pe 18 noiembrie 1923

Foto: episcopiaoradiei.ro

Articolul A intrat frica in noi? Nu mai cutezam sa vorbim despre nationalism? apare prima dată în Glasul.info.

Presedintele Asociatiei Noua Dreapta Arad, Angel Popescu, a postat pe contul sau de Facebook manifestul politic prin care organizatia pe care o conduce isi face cunoscut programul si intentiile sale pentru viitor, explicand in acelasi timp mai in detaliu, misiunea si esenta Noii Drepte: o grupare indreptata impotriva sistemului actual corupt care sa apere interesele intregului neam romanesc, urmand “o doctrina nationalista bazata pe credinta in Dumnezeu, iubire de Neam, devotiune fata de Patrie si respect fata de Traditie” si avand “respect si admiratie pentru toti eroii care au luptat si s-au jertfit pentru Neamul Romanesc”.

Manifestul politic al nationalistilor de la Noua Dreapta

“Ce este Noua Dreapta ?
1) Noua Dreapta este o miscare nationalista, solidara si crestina .
2) Noua Dreapta este o organizatie intemeiata pe ordine si disciplina .
3) Noua Dreapta vrea sa cladeasca o Romanie noua, un Stat National Crestin, independent si suveran, demn si prosper,in care romanii sa fie stapani.
4) Noua Dreapta duce o lupta permanentade trezire a constiintelor si de avertizare asupra pericolelor care ameninta Neamul Romanesc .
5) Noua Dreapta actioneaza cu toata consecventa in slujba intereselor fundamentale ale Romaniei si ale romanilor de pretutindeni.
6) Noua Dreapta lupta inca de la intemeiere pentru Dumnezeu, Neam si Tara, impotriva tuturor fortelor care ameninta Romania si Natiunea Romana .
7) Noua Dreapta are respect si admiratie pentru toti eroii care au luptat si s-au jertfit pentru Neamul Romanesc .
8) Noua Dreapta urmeaza o doctrina nationalista bazata pe credinta in Dumnezeu, iubire de Neam, devotiune fata de Patrie si respect fata de Traditie.

Glasul.info

Articolul Manifestul politic al naționaliștilor de la Noua Dreaptă apare prima dată în Glasul.info.

Aproape toate dictionarele de intelesuri din lumea larga identifica nationalismul cu patriotismul. Intr-adevar, este vorba de niste sentimente care se rasfrang asupra neamului si teritoriului national, tarile fiind vazute, in cele mai multe cazuri, ca locuri de formare si dezvoltare ale unui popor-natiune.

Exceptiile sunt, in general, cele legate de forme politice imperiale sau federale constituite din conglomerate de grupuri nationale fortate sa convietuiasca in cadrul unui mediu aflat intr- un echilibru extrem de fragil.
Istoria omenirii, arata ca aceste “exceptii”, cu tendinte hegemonice, apar periodic actionand pentru lichidarea statelor nationale stabile in scopul inglobarii lor in respectivele structuri suprastatale.

NATIONALISM si PATRIOTISM

[one_half][tp_product id=”194129708″ feed=”396″][/one_half]

Si ca orice activitate umana impotriva unui curs natural de dezvoltare istorica, mai devreme sau mai tarziu, apar fenomene de instabilitate sociala si politica urmate de dezintegrari spectaculoase cu efecte internationale nedorite, chiar violente.

Atacul sau incercarile de suprimare a natiunilor, reprezinta sursa razboaielor, asa cum au demonstrat-o cele doua razboaie mondiale. Ori, recenta afirmatie a liberalului flamand Guy Verhofstadt, liderul liberalilor din PE, fondator al grupului federalist Spinelli ca tocmai existenta statelor nationale, respectiv a nationalismului ca forma de rezistenta, ar fi sursa celui de al doilea razboi mondial, este o incercare perversa de a justifica expansionismul URSS-ului si Germaniei hitleriste si, implicit, politica UE de lichidare a statelor nationale.
Faptul ca nu statele nationale nationale au fost cauza celui de al doile razboi mondial, ci tocmai internationalismul

expansionist (astazi, copilul sau modern, federalismul european), este probat de politica Germaniei lui Hitler de distrugere a fiintei umane prin Holocaust si prin cotropirea unor tari europene ca Polonia, Cehia, Olanda, Belgia domnului Verhofstadt, Franta, sau politica URSS-ului de Genocid impotriva populatiei romanesti din Basarabia si Bucovina de Nord si impotriva poporului ucrainean.

Daca patriotismul se identifica prin sentimente de dragoste, devotament si loialitatea pentru o Patrie, in cazul nationalismului aceleasi sentimente se rasfrang asupra Natiunii care a faurit acea Patrie.
Patriotismul si nationalismul sunt complementare si inseparabile, cumulul acestor sentimente mergand pana la sacrificiul de sine.

Iar acest sacrificiu, inseamna, in vremuri de razboi provocat impotriva fiintei nationale romane, viata proprie, sacrificiul suprem prin care s-a cladit statul national roman, s-a intarit si s-a dezvoltat natiunea romana.
Aceasta jertfa a inaintasilor a fost scrisa cu litere de sange si foc pentru totdeauna in Cartea de baza a natiunii, Constitutia, revizuita sau nu.

Tocmai de aceea, caracterul national al Romaniei inscris si in Legea Nationala si in sufletele romanilor nu va putea fi ascuns, sters printr-o simpla trasatura de condei indiferent de cate acorduri politice ascunse sau impuse din exterior vor fi puse la cale.
Ceeace a fost scris cu sange si foc va fi aparat cu sange si foc.

In vremuri de pace, sacrificiul de sine inseamna renuntarea la avantaje personale pentru a veni in ajutorul Patriei tale cand aceasta are nevoie de tine, dar si pentru a-i apara existenta si atributele de tara suverana si independenta ca natiune definita prin caracteristici unice care o disting de alte natiuni la fel de mandre de valorile proprii.

Daca patriotismul defineste relatia cu tara, cu teritoriul de formare si dezvoltare a natiunii, nationalismul defineste relatia fata de neamul caruia ii apartii cu valorile si traditiile sale.

Atacul concentrat asupra nationalismului este tocmai o incercare de distrugere a legaturilor cele mai intime ale unui popor si implicit a dinamitarii statului national si a independentei sale.
Acest lucru s-a manifestat prin teoria internationalismului comunist, iar astazi de diversele forme globalizatoare, cum ar fi federalizarea europeana, care ajung sa ceara imperios insasi cedarea atributelor de suveranitate statala.

Din pacate, grupuri politice si politicieni de varf, ajung atat de departe cu lipsa de intelegere a patriotismului incat incearca sa-l identifice cu apartenenta la ideile de partid si, mai mult, cu apartenenta internationalista a partidului la grupari politice suprastatale, asa numitele “internationale politice” care fac si desfac politicile nationale.
Si astfel, aceste ideologii totalitare sunt cele care subordoneaza interesele nationale ideilor globalizatoare, actionand fatis impotriva nationalismului si promovand renuntarea chiar la principiile suveranitatii nationale in schimbul propasirii unor interese particulare de grup sau personale.

Principiile nationalismului sunt curate, punand accentul pe promovarea culturii si intereselor nationale atunci cand sunt in contradictie sau sunt atacate de diverse grupuri suprastatatle, sau chiar nationale.

Progresul national este amplificat din spiritul de concurenta internationala care, in conditiile administrarii tarii de forte cu adevarat patriotice, duce la dezvoltare si la progres. Natiunile care actioneaza independent pot sa-si atinga scopurile nationale, pot crea un mediu propice dezvoltarii din interior spre exterior, intarindu-si coeziunea sociala si nationala, protejandu-si valorile si societatea.

Deci, nationalismul duce la progresul si dezvoltarea natiunii, in timp ce globalizarea, inclusiv prin federalizare, contribuie la stagnare prin plafonari si restrictii dictate de la nivel central in favoarea acelor state care au deja un ascendent economic si politic si la descompunerea natiunii prin alterarea valorilor nationale.

Odata inglobate in formatiuni suprastatatle, natiunile isi cedeaza suveranitatea, prioritatea principala devenind promovarea intereselor internationale, de cele mai multe ori acestea fiind interesele principalelor state cu rol conducator, state care-si impun propriile interese nationale prin subordonarea statelor marginase.

Tocmai de aceea statele puternice sunt principalele promotoare ale si beneficiare ale creerii structurilor suprastatatle in care pot domina si-si pot impune propriile interese, profitand de slabiciunea acelor state care renunta la propria dezvoltare nationala.

Romania are marele avantaj al unui larg segment de populatie in afara granitelor actuale, populatie care este parte a natiunii romane.

A avea in vedere pastrarea caracterului national al acestei populatii de catre guvernul Romaniei este o dovada de nationalism in sensul celor discutate mai sus. Daca negam nationalismul romanesc, atunci, pur si simplu, inseamna a ne debarasa de aceste milioane de romani care din variate motive nu se afla in interiorul granitelor.

Spuneam mai sus ca patriotismul, caracterizat prin sentimente de dragoste, devotament si loialitatea pentru o Patrie, defineste relatia cu tara, cu teritoriul de formare si dezvoltare al natiunii.

Iata de ce, apararea integritatii tarii si a dorintei de reintregire a tarii, prin revenirea Basarabiei la Patria mama, este cea mai inalta dovada si proba de Patriotism.

Tocmai de aceea, articolul 1 al Constitutie, in care caracterul national este negat vehement de minoritatea maghiara care doreste sa ajunga la guvernare, dar si de forte internationaliste, este pilonul central al unitatii statului roman si trebuie completat cu prevederea posibilitatii unirii Romaniei cu teritoriile sale pierdute locuite de conationalii nostri, pe baza precedentului creat in in Constitutia Germaniei federale.

Oare ne este frica sau ne este rusine sa ne definim ca nationalisti si patrioti, adica iubitori de Neam si Patrie?

[alert-announce]Sursa: [1] ioncoja.ro[/alert-announce]

Articolul NATIONALISM si PATRIOTISM apare prima dată în Glasul.info.

Panromânism versus panslavism si pangermanism

 “Coplesiti si amenintati astazi de panslavism, maine poate si de pangermanism, noi nu ne putem mantui fara numai opuindu-le panromânismul.

Panromanismul dar, trebuie sa fie astazi tinta noastra comuna de activitate.

Printr’nsul se completa sinteza noastra revolutionara.Revolutia de la 1821 a strigat dreptate si a vrut ca tot Romanul sa fie liber si egal, ca statul sa se faca romanesc. Ea fu o revolutie democratica.

Nicolae Bălcescu: “Panromânismul trebuie sa fie astăzi ţinta noastră comună “

Revolutia de la 1848 a vrut ca Romanul sa fie nu numai liber, dar si proprietar, fara care libertatea si egalitatea e minciuna.

Pentru aceia adauga la deviza sa cuvantul fratie, aceasta conditie de capetenie a progresului social.

Ea fu o revolutie sociala.Revolutia viitoare nu se mai poate margini a voi ca Romanii sa fie liberi, egali, proprietari de pamant si de capital si frati asociati la fapta unui progres comun.

Ea nu se va margini a cere libertatea din launtru, care e peste putinta a dobandi fara libertatea din afara, libertatea de supt domnirea streina, ci va cere unitatea si libertatea nationala.

Deviza ei va fi: Dreptate, Fratie, Unitate.

Ea va fi o revolutie nationala.Aceasta este calea ce va lua revolutia romana, in viitor.”Paris, 16 Septemvrie 1850

MERSUL REVOLUTIEI IN ISTORIA ROMANILOR

Nicolae Balcescu

Sursa:

[1] Romania Magnifica via cersipamantromanesc.wordpress.com

Articolul Nicolae Bălcescu: “Panromânismul trebuie sa fie astăzi ţinta noastră comună “ apare prima dată în Glasul.info.

Tudor Vladimirescu: fondatorul naţionalismului românesc

235 de ani de la naştere

Noi, Românii suntem un popor mic, aşezat de soartă „în calea răutăţilor“ din Asia şi Europa şi „la răscrucea imperialismelor cotropitoare“. Întrucât suntem o naţiune mică, înconjurată de mari duşmani, nu putem rezista decât ca stat naţional.

Ceea ce au fost khazarii timp de 129 de ani – între tratatul de la Adrianopol (1829) şi eliminarea khazarilor de la conducerea Partidului Comunist şi Securităţii de Stat (1958) – au fost grecii, poate, mai exact, fanarioţii, între 1711 în Moldova şi 1716 în Ţara Românească şi anul 1821, al Revoluţiei lui Tudor Vladimirescu şi revenirii Domniilor pământene.

Tudor Vladimirescu: fondatorul naţionalismului românesc

Grecii vroiau fondarea în spaţiul dintre Carpaţi şi Dunăre a „Greciei Mici“: stat binaţional cu noi, Românii, clasă subordonată-exploatată în calitate de naţiune învinsă şi cu ei, Grecii, clasă conducătoare-exploatatoare în calitate de naţiune învingătoare.

[one_half]

Tudor Vladimirescu contemporanul nostru, Conf.univ.dr. G.D. Iscru

[/one_half]

Khazarii vroiau exact acelaşi lucru şi anume fondarea în spaţiul dintre Carpaţi şi Dunăre a „Israelului european“: stat binaţional cu noi, Românii, clasă subordonată-exploatată în calitate de naţiune învinsă şi cu ei, khazarii, clasă conducătoare-exploatatoare în calitate de naţiune învingătoare.

Ne-am apărat de invazia şi suprapunerea grecilor şi a khazarilor în baza instinctului de conservare, care e dreptul natural al tuturor şi al oricărei fiinţe vii.

Din anul 1711 până în 1968, de 14 ori forţele imperialiste cotropitoare au invadat şi au ocupat teritoriul nostru naţional şi de fiecare n-au binevoit să plece decât alungate de forţe naţionale şi alte forţe mai tari din jocul politic mondial.

Naţionalismul românesc a fost fondat, pe planul acţiunii, de Tudor Vladimirescu şi de Nicolae Bălcescu, pe planul gândirii. În 1843, la Academia Mihăileană din Iaşi, Mihail Kogălniceanu, spunea: „Tudor Vladimirescu a ridicat în Valahia steagul naţional, vestind românilor că vremea venise pentru ca ţara să scuture stăpânirea străinilor, să depărteze abuzurile care o rodeau şi să dobândească guvern naţional, întemeiat pe o „şartă liberală“. Evidenţiind rolul revoluţiei pentru dezvoltarea ulterioară, Kogălniceanu mai preciza: „Întâmplător, de la 1821 suntem datori cu orice propăşire ce am făcut de atunce, căci ele ne-au deşteptat duhul naţional!“

Anul acesta se împlinesc 235 ani de la naşterea marelui om politic – Tudor Vladimirescu (1780-1821) – organizatorul şi conducătorul revoluţiei de la 1821 din Ţara Românească, iniţiatorul renaşterii poporului român.

Revoluţia din 1821, sub conducerea lui Tudor Vladimirescu, a dat nu numai o lovitură de moarte regimului feudal turco-fanariot, ci a constituit, totodată, şi un semnificativ prilej de manifestare de unitate naţională. Revoluţia din 1821 a dărâmat regimul fanariot. Moldova şi Valahia erau denumite Peru-ul grecilor. Jefuirea poporului român de fanarioţii greci atinsese culmi de nebănuit.

Născut în satul Vladimir, din judeţul Gorj, dintr-o familie de moşneni, Tudor a crescut în casa dregătorului Glogoveanu din Craiova, primind o educaţie aleasă. Participă cu o ceată de panduri ţărani înarmaţi din Oltenia la luptele dintre turci şi ruşi, în 1806-1812, fiind de partea ruşilor. Tudor şi-a dat seama de mizeria în care trăiau ţăranii din lăcomia clasei boiereşti şi aştepta un prilej pentru alungarea asupritorilor fanarioţi.

Pentru Ţările Româneşti, regimul fanariot, care a durat peste un secol (1711-1821), a însemnat o ruină economică şi decădere pe plan politic. Fanarioţii erau greci din cartierul Fanar al Constantinopolului, hrăpăreţi, necinstiţi şi iscusiţi în a inventa tot felul de biruri, iar pentru stoarcerea impozitelor recurgeau la cazne de o revoltătoare cruzime. Cei care nu puteau plăti erau spânzuraţi cu capul în jos, puşi cu picioarele în butuci, ţinuţi cu picioarele desculţe în zăpadă, loviţi cu frânghia udă peste spinarea goală etc.

Domnii fanarioţi au reuşit să strângă averi colosale atât prin jefuirea ţăranilor cât şi a boierilor. O parte din banii jefuiţi de pe spinarea poporului român a fost folosită de domnii fanarioţi pentru înfiinţarea în Principate de „academii“ unde se învăţa în greceşte.

La moartea domnului fanariot al Munteniei, Alexandru Suţu (19 ianuarie 1821), de comun acord cu Alexandru Ipsilanti, Tudor Vladimirescu pleacă în Oltenia şi aici îi ridică pe panduri, soldaţii care luptaseră sub ordinele sale în 1806-1812. Lor li se adaugă ţăranii şi micii boieri. Scopul mişcării iniţiale era acela de a obţine independenţa Principatelor. În prima fază, mişcarea lui Tudor, urma să fie coordonată cu Eteria, care urmăreau fiecare, eliberarea propriului său popor. Ţarul Alexandru promisese ajutor Eteriei, dar ulterior s-a răzgândit.

De mai multă vreme grecii se gândeau să scuture robia turcească. Ei întemeiaseră, pe ascuns, o societate ce-i zicea ETERIA, ursită să îndemne pe toate căile la deșteptarea poporului grec. Mișcarea grecilor era sprijinită de țarul Alexandru al Rusiei. Boierii noștri cei mari, nebănuind fățărnicia grecească, au crezut că însuși țarul e însuflețitorul mișcării și s-au dat de partea Eteriei.

Eteria era condusă de Alexandru Ipsilanti (1792-1828), fiul lui Constantin Ipsilanti, domn al Moldovei (1799-1801) și ai Țării Românești (1802-1806, 1806-1807, 1807 iulie-august 1807), general în armata rusă. A fost șeful suprem al Eteriei.

Alexandru Ipsilanti era născut în Fanar, în 1795. El mințea că rușii sprijină revoluția. Și lumea îl credea, fiindcă fusese în armata rusă comandant de oase. Când a trecut, însă, Prutul și a intrat în Iași – la începutul anului 1821 –, consulul rusesc nu i-a recunoscut învoirea. Țarul avea socotelile lui și nu dorea să fie încurcat de un Ipsilanti. De aceea, l-a dat afară din armată și l-a pus pe Patriarhul din Constantinopole să-l afurisească. Patriarhul a trimis carte de afurisenie Mitropolitului Moldovei, pe atunci Veniamin Costache, bun vlădică. A pus Vlădicul de s-a citit afurisenia în toate bisericile din țara și, cum au auzit, boierii au ridicat mâinile și nu s-au mai amestecat.

Grecul, însă, nu s-a lăsat. A ocupat Iașii, a așezat guvern eterist, a început să ucidă negustori turci și să jefuiască și a trimis în Muntenia vorbă de răscoală. El i-a cerut ajutor lui Tudor Vladimirescu.

De numele lui Tudor Vladimirescu se leagă renaşterea armatei noastre moderne, căci a fost comandantul primei unităţi militare moderne, iar în 1821 a creat, practic, o armată naţională. Primul steag românesc cu tricolor este acela al Adunării Norodului de la 1821, sub conducerea lui Tudor Vladimirescu. Urmează, apoi, steagurile tricolore cerute de domnitorul Al. D. Ghica și date de Sultan corăbiilor românești și pentru cele trei regimente ale noi armate române.

Oficializarea definitivă a tricolorului românesc se produce în evenimentele de la 1848, după ce a fost adoptat ca steag al unirii moldovenilor cu muntenii. Acest steag simboliza unirea românilor prin unirea unor culori, deoarece multă vreme steagurilor unor domnitori moldoveni au fost de fond roșu, cele muntene de fond auriu (galben) și cele transilvănene de fond albastru. În scrisoarea lui Tudor, către boieri de la 4/16 aprilie 1821, este scris „eu nu caut cevaş pentru mine, ci ţara îşi caută dreptăţile cele robite de fanarioţi“.

Ajuns la Bucureşti, la 29 martie 1821, Tudor îşi dă seama că mişcarea sa trebuie să capete numai un caracter românesc, prin care să urmărească schimbarea regimului fanariot şi obţinerea unor libertăţi economice şi politice din partea sultanului. Deşi punctul de plecare al revoluţiei a fost Oltenia, ea s-a întins cu repeziciune şi în Muntenia, unde Bucureştiul, capitala ţării, a devenit centrul ei firesc şi a avut, totodată, un puternic răsunet în Moldova şi Transilvania. În oastea lui Tudor au intrat chiar de la început numeroşi voluntari transilvăneni. Pentru românii transilvăneni, Tudor Vladimirescu era un al doilea Horia. Manifestaţii de solidaritate cu revoluţia de la 1821 s-au produs şi în Moldova, la Iaşi, Paşcani, Roman etc.

Prin participarea la ea a maselor de ţărani transilvăneni şi moldoveni, cât şi a dascălului Gheorghe Lazăr, revoluţia de la 1821 a fost o revoluţie a românilor de pe ambele versante ale Carpaţilor. Un Gheorghe Lazăr, țăran de la Avrig, coborâse și el munții cu ani înainte și ridicase școala naționala împotriva grecilor. Pregătise sufletele. Săvârșise în alt chip ceea ce avea să săvârșească Tudor pentru țăranii săi. A potrivit cel de sus ca, în acest timp, doi fii de țărani, Tudor și Lazăr, să se întâlnească în năzuințe și să înnoade puterile.

Timp de două luni, Tudor Vladimirescu a condus, de fapt, Ţara Românească, luând o serie de măsuri privind organizarea armatei de panduri, precum şi satisfacerea unor interese ale negustorilor şi meseriaşilor. El era preocupat de schimbarea unor stări de lucruri, de instituirea unor reforme, la loc de frunte stând instituirea domniilor pământene.

În timpul cât a stat la Bucureşti a fost de multe ori la mănăstirea Samurcăseşti, la distanţă de 13 km de capitală, pe drumul de la Cotroceni la Bolintin, pe malul pârâului Ciorogărla.

Mănăstirea a fost înfiinţată în 1808 de către vornicul Constantin Samurcaş, fost caimacan al Craiovei. De atunci această mănăstire românească, unică în felul ei, se numeşte Mănăstirea Samurcăşeşti. Este unică, în felul ei, biserica cea mare având trei altare. Ctitoria lui Ștefan cel Mare, Sf. Nicolae din Iaşi, avea şi ea trei altare.

La Mănăstirea Samurcășeşti se refugia Tudor Vladimirescu atunci când venea la vornicul Constantin Samurcaş, „care avea mare putere în sufletul lui Tudor, fiind fost în slujba sa şi om al casei de aproape“ (vezi Andrei Oţetea: „Tudor Vladimirescu şi mişcarea eteristă în Ţările Româneşti“, Bucureşti, 1941, pag. 103 şi 401). Andrei Oţetea, în cartea menţionată mai sus, afirma că Samurcaş era unul dintre patronii lui Tudor.

În cerdacul Mănăstirii Samurcăseşti, Tudor Vladimirescu a primit vizita   Pr. Sf. Ilarion  al Argeşului, venit să convingă pe căpitanul de panduri să nu fie prea aspru cu boierii români, pentru ca ei sunt oameni buni şi practică un socialism patriarhal (vezi fotografia Mănăstirea Samurcăseşti, Com. Ciorogârla, jud. Ilfov). Mitropolitul ţării, episcopul de Buzău şi Argeş şi 58 de boieri români de diferite grade dau lui Tudor o „carte de adeverire“ prin care declară că „pornirea lui Tudor nu este rea şi vătămătoare, nici în partea fiecăruia, nici patriei, ci folositoare şi izbăvitoare“. Caracteristic pentru noua orientare e faptul că, în „jurământul“ său, Tudor arată ca pricină a relelor de care a suferit poporul „oblăduirea domnilor care au stăpânit până acum“ şi, dacă vom avea „un domn pământean“, toate s-ar schimba în bine. Două zile după schimbul de acte între Tudor şi boieri soseşte Ipsilanti la Colentina, venind din Moldova; şi cere bucureştenilor două milioane de lei pentru întreţinerea armatei sale. Întâlnirea cu Tudor are loc pe un teren neutru, în casele de la cişmeaua Mavrogheni. Ce s-a discutat şi cum s-a discutat nu se ştie precis; nu s-a păstrat vreun protocol, nici vreo mărturie directă. Tudor Vladimirescu nu era dispus să verse sângele românilor pentru Grecia şi nu vroia ca printr-o măsură nesocotită şi pripită să întreprindă ceva în detrimentul poporului român. Tudor primise de la paşa din Giurgiu „o scrisoare particulară“ cu asigurarea că Sultanul e dispus să dezrădăcineze abuzurile din Ţara Românească şi să-l alunge pe Ipsilanti din Ţara Românească. Tudor ar fi dat un răspuns favorabil, continuând, totuşi, lucrările de fortificaţie: trata deci, dar cu arma în mână.

Tudor Vladimirescu a înțeles că rusul era complicele fanariotilor. Țara era plină de greci și fanarioți deja câștigați pentru Ruși (vezi cartea „Însemnări despre români“, de Karl Marx, Editura Vicovia, 2014).

Când a ajuns grecul în București, a găsit tabăra lui Tudor la Cotroceni. Pandurii făceau exerciții militare, învățau să tragă cu armele si cu tunul, dăscăliți în meșteșug de elev al lui Gheorghe Lazăr.

Ipsilanti năzuia ca Tudor să-și plece fruntea în fața lui, ca unui stăpânitor. Nici nu se gândea olteanul. În gândul lui era: să treacă grecul mai de grabă Dunărea, iar el să rămână să înscăuneze dreptatea. Nici prin minte nu-i trecea să se facă unealtă în mâna eteriștilor. Socotea să facă revoluție țărănească, a cărei ursită să fie dezrobirea țărănimii și trecerea cumpenei dreptății din mâinile ciocoiului prădalnic în mâinile țăranului muncitor.

S-a înfățișat Tudor lui Ipsilanti după multe stăruințe. Și din vorba lui, a înțeles grecul că altul e planul răsculatului. Și-a așezat, apoi, oștirile de arnăuți la Colentina și a așteptat. În timpul acesta, Tudor, adevărat Domn, ținea din scurt guvernul caimacanilor, îl întrunea în adunări, lua hotărâri și cârmuia ca un stăpânitor.

Ipsilante nu putea trece Dunărea fără ajutorul armatei, iar Tudor căuta să câștige pașalele de la Dunăre. Turcii, însă, nu prea deosebeau între mișcarea lui Tudor și Eterie. N-au trecut nici trei luni și încep să năvălească în țară pașii din Cladova și din Vidin. Cel din Vidin a atacat Craiova; cel din Silistra venea asupra Bucureștiului, iar cel din Brăila asupra Moldovei. Ei ardeau casele răsculaților și jefuiau.

Dezavuat de țarul Nicolae și intrând în conflict cu Tudor Vladimirescu, Ipsilanti a pus la cale uciderea acestuia.

Turcii, care au fost de acord cu majoritatea cererilor formulate de Tudor, trec Dunărea pentru a înăbuşi mişcarea lui Ipsilanti. Tudor se retrage spre Oltenia pentru a nu supune capitala atacului otoman. Ipsilanti se retrage spre Târgovişte. Pe când se afla la Goleşti, oamenii lui Ipsilanti, sub pretextul unor trative, îl duc pe Tudor în tabăra grecească, unde este asasinat, trupul lui fiind aruncat într-un puţ părăsit din marginea Târgoviştei.

În București era pe atunci un Bimbașa Sava, căpitan de arnăuți cu plata. Își petrecea vremea în zaiafeturi, își îndopa bardufele pântecoase și se lăfăia. Era atât de lenevit că de la el a rămas în popor vorba: „Stai ca Bimbașa Sava“.

Eteriștii au fost zdrobiți la Sculeni și la Secul, iar Ipsilanti ciungul spinteca fulgerător trecătorile ca să ajungă în Viena. Acolo, însă, înfundă temnița pentru mulți ani.

Numai Bimbașa Sava, trădătorul, aștepta pe Calimachi, cu noul firman, ca să-și vândă iarăși serviciile.

Sacrificiul lui Tudor Vladimirescu nu a fost inutil. Au fost restabilite domniile pământene, grecii fiind înlăturaţi din toate dregătoriile ocupate în Principate. După 1821 urmează o etapă de progres pe plan economic şi cultural, introducându-se, treptat, în şcoli limba română.

Revoluţia condusă de Tudor Vladimirescu, cu tot sfârşitul ei tragic, nu rămăsese fără urmări. Turcii, care avuseseră prilejul să se convingă pe pielea lor de „fidelitatea“ fanarioţilor, consimţiră la restabilirea domniilor pământene şi îndepărtarea grecilor din dregătoriile civile, militare, ecleziastice. Fu numit domn al Ţării Româneşti, la 1/13 iulie 1822, Grigore Ghica. Printr-un firman, primit de Grigore Ghica, îndată după numirea sa ca domn, se hotărâse odată cu îndepărtarea grecilor din dregătorii, armată, biserică şi desfiinţarea şcolii superioare greceşti „temelia răutăţilor“ – cum i se spune atât de expresiv. În schimb, se reia şcoala românească a lui Gheorghe Lazăr, unde profesor este acum Ion Heliade, elevul cel mai de seamă al marelui ardelean. Dinicu Golescu –  personalitatea culturală cea mai pregnantă a vremii şi fruntaşul generaţiei liberale împreună cu viitorii domni, Gheorghe Bibescu şi Barbu Ştirbei – a înfiinţat „Soţietatea literară românească“. Statutele societăţii, întocmite de Heliade, cuprindeau un vast program de propăşire culturală a naţiunii. Se prevedea:

1. dezvoltarea şi transformarea în colegiu a şcolii de la „Sf. Sava“ şi înfiinţarea unei şcoli similare în Craiova;
2. crearea de şcoli normale în capitalele de judeţ;
3. crearea de şcoli primare în fiecare sat;
4. întemeierea de gazete în limba română;
5. abolirea monopolului tipografic;
6. încurajarea de traduceri „în limba patriei“ şi tipărirea lor;
7. formarea unui teatru naţional.

Dar pe lângă acest program cultural, Dinicu Golescu avea şi unul de reforme politice şi economice: libertate, cultură, impozitarea proporţională cu averea, abolirea privilegiilor, libertatea tiparului, egalitatea la admiterea în slujbe, dezrobirea ţiganilor etc.

Revoluţia de la 1821 a a vut un caracter naţional şi social, a pregătit drumul redeşteptării naţionale de la 1848, anticipând epoca de renaştere din preajma Unirii.

4 februarie 2015

Voicu TUDOR,

inginer şi publicist

Sursa:

[1] altermedia.info

Articolul Tudor Vladimirescu: fondatorul naţionalismului românesc apare prima dată în Glasul.info.