După o lungă perioadă conflictuală cu regatul Ungariei, care făcea presiuni chiar mai mari decât Cancelaria Papală pentru a îmbrățișa total și necondiționat catolicismul, domnitorul Nicolae Alexandru, fiul  voievodului Basarab I, cel care câștigase independența Țării Românești prin administrarea înfrângerii zdrobitoare regatului ungar la Posada în anul 1330, după repetate rânduri, obține recunoaşterea canonică de către Patriarhia din Constantinopol a mitropoliei Ţării Româneşti cu sediul la Argeş.

Spre deosebire de tatăl său Basarab I, domnitorul Nicolae Alexandru a încercat să aibă relații bune cu regatul Ungariei, ba chiar prin căsătoriile sale cu Maria Lackfi și Klára Dobokay a tolerat și mimat acceptarea religiei catolice. Înrăutățirea relațiilor cu regele Ludovic I al Ungariei care insista agresiv pentru readucerea Țării Românești sub suzeranitatea maghiară, Nicolae Alexandru decide să intervină pe lângă Patriarhia de la Constantinopol pentru recunoașterea unei mitropolii cu sediul la Argeș.

Astfel la 1 mai 1359 obține recunoașterea Mitropoliei Țării Românești, cu sediul la Curtea de Argeș, de către Patriarhia din Constantinopol, mitropolie care va purta numele de Mitropolia Ungrovlahiei.

Faptul că domnitorul Nicolae Alexandru a stăruit pentru recunoașterea unei mitropolii a Țării Românești de către Patriarhia de la Constantinopol este dovedit și de o scrisoare a patriarhului Calist I (n.r. Calistos I):

„a cerut nu o dată, ci de mai multe ori, prin scrisorile sale, ca Biserica din ţară să fie sub oblăduirea canonică a Patriarhiei Constantinopolului, de unde să primească un arhiereu hirotonisit de patriarh şi care să facă parte din sinodul patriarhal”

“Mitropolia Ungrovlahiei a fost o structură canonică a Ortodoxiei, înființată în anul 1359 de Patriarhia de Constantinopol. În acel an patriarhul ecumenic Calistos I l-a numit pe călugărul grec Iachint de Vicina ca prim titular al Mitropoliei Ungrovlahiei.

Denumirea mitropoliei provine din necesitatea distingerii în vremea respectivă a valahiilor din Balcani (teritorii locuite de valahi) de cea aflată sub autoritatea Regatului Ungariei, numită din acest motiv Ungrovlahia. Inițial sediul mitropoliei a fost la Curtea de Argeș.”

Articolul 1 Mai 1359 – Recunoașterea Mitropoliei Țării Românești, cu sediul la Curtea de Argeș, de către Patriarhia din Constantinopol apare prima dată în Glasul.info.

La data de 10 februarie 1355, Regele Ludovic I al Ungariei confirmă înțelegerea cu Nicolae Alexandru, care în schimbul unor garanții de securitate, a acceptat suzeranitatea regală maghiară asupra Valahiei Transalpine (“Țara Românească”).

După bătălia de la Posada din 1330, relațiile dintre Țara Românească și Ungaria s-au răcit considerabil, regele Ungariei denunțându-i pe pe Nicolae Alexandru și pe tatăl său Basarab I ca fiind „schismatici”, și asta în pofida caracterizării făcute de către Cancelaria Papală, reputată pentru bunele sale informații, care îi consideră pe amândoi credincioși bisericii catolice.

De pildă, într-un document de la 17 octombrie 1345, papa Clement al VI-lea îl lăuda pe „nobilul bărbat Alexandro Bassarati” pentru devotamentul său catolic. Papa Clement al VI-lea mai scria că unii dintre valahii (olachi romani, conform documentului)] din Transilvania, Țara Românească și Sirmium „au și ajuns să cunoască drumul adevărului, prin îmbrățișarea credinței catolice”.

[one_half]

Informatii, propaganda si contraspionaj in Transilvania, Ungaria si Banat

[/one_half]

Abia în 1355 se observă o îmbunătățire a relațiilor dintre domnitorul Țării Românești și coroana maghiară, Nicolae Alexandru aparând în actele maghiare ca supus autorității coroanei și primitor al unor „beneficii”. Potrivit unor istorici, „beneficiile” ar fi constat în recunoașterea stăpânirii Basarabilor asupra Banatului de Severin, sau asupra Făgărașului.

Relațiile abia reparate în 1355 între cele două părți se deteriorează rapid după doar trei ani, când  Ludovic I al Ungariei dă în anul 1358 drepturi negustorilor brașoveni să treacă nestingheriți și netaxați pe teritoriul cuprins între Buzău și Prahova, de la locul unde Ialomița se varsă în Dunăre și până la vărsarea Siretului, ignorând astfel grosolan autoritatea domnitorului ce stăpânea de facto aceste teritorii.

Relațiile între domnitorul Țării Românești și regatul maghiar nu se vor mai îmbunătăți deloc până la sfârșitul domniei lui Nicolae Alexandru, ba mai mult decât atât, desele referiri în documentele cancelariei maghiare prin care Ludovic I al Ungariei îl numește pe Nicolae Alexandru “schismatic”, îl fac pe acesta să adere oficial la credința ortodoxă, să înființeze în anul 1359 Mitropola Ungrovlahiei, îmbunătățindu-și astfel relațiile și cu Imperiul Bizantin.

Articolul La 10 februarie 1355, Nicolae Alexandru acceptă suzeranitatea regelui Ludovic I al Ungariei asupra Țării Românești în schimbul unor garanții de securitate apare prima dată în Glasul.info.