Un episod important din Revoluția românească de la 1821 îl ocupă și ziua de 4 martie 1821, atunci când oastea lui Tudor Vladimirescu, supranumită Adunarea norodului, ocupa Slatina.

Pentru a câștiga controlul asupra Țării Românești, pandurii lui Tudor Vladimirescu trebuiau să-și croiască drum spre capitală, spre București. La data de 28 februarie, două coloane ale armatei revoluționare românești au plecat spre capitală, unindu-se la Slatina o săptămână mai târziu. Oastei lui Tudor s-au alăturat și ostașii stăpânirii din tabăra de la Coțofeni, aproximativ 800 de arnăuți, ridicând efectivele militare ale lui Tudor Vladimirescu la circa 8.000 de oameni, 2.000 călare și 6.000 pedeștri.

”Nu vă leneviți, ci siliți de veniți în grabă cu toții; care veți avea arme, cu arme, iar care nu veți avea arme, cu furci de fier și lănci; să vă faceți de grabă și să veniți unde veți auzi că se află adunarea cea orânduită pentru binele și folosul a toată țara.

Și ce vă vor povățui mai marii Adunării aceia să urmați și unde vă vor chema ei acolo să mergeți. Că ne ajunge, fraților, atâta vreme de când lacrămile de pe obrazele noastre nu s-au uscat. ” (Proclamația de la Padeș, 4 februarie1821, Tismana)

Nucleul dur din „Adunarea norodului” avea curând să devină în decursul aceluiași an mai mult decât o simplă organizație politico-militară, o adevărată clasă conducătoare care să-și asume sarcini administrative sau legate de politica externă.

Trădarea și asasinarea lui Tudor Vladimirescu avea însă să lipsească „Adunarea norodului” tocmai de liderul providențial care acționa ca un liant pentru organizație, o
organizație politico-militară care din păcate începe după moartea lui Tudor să se dezintegreze încetul cu încetul.

Articolul La 4 martie 1821 oastea lui Tudor Vladimirescu, supranumită Adunarea norodului, ocupa Slatina apare prima dată în Glasul.info.

La 8 aprilie 1802 se nastea Gheorghe Magheru, unul dintre comandantii militari din oastea lui Tudor Vladimirescu

Descendent al unei vechi familii transilvanene stabilite in Oltenia,  Gheorghe Magheru a fost unul dintre comandantii militari importanti din oastea lui Tudor Vladimirescu (1821), iar mai apoi comandant in razboiul ruso-turc din 1828-1829, vătaf al județului Romanați (din 1831), ministru de finante in cabinetul revolutionar din Țara Românească in anul 1848, pentru ca in cele din urma, sa fie numit temporar, comandant general al trupelor revolutionare din Țara Românească.

In luna octombrie a anului 1848, Gheorghe Magheru a fost nevoit sa se refugieze in Transilvania, de unde mai apoi a ajuns la Viena, dupa ce trecuse pentru scurta vreme si pe la Triest( n.r. un oras din Italia). Inainte cu doi ani de a fi implinit un vis secular al românilor , Unirea Principatelor române, Magheru s-a reintors in Țara Românească, redevenind activ politic.

La 8 aprilie 1802 se nastea Gheorghe Magheru, unul dintre comandantii militari din oastea lui Tudor Vladimirescu

Redam cateva citate din scrisorile lui Ion Ghica catre Vasile Alecsandri, in care se face referire si la Gheorghe Magheru.

[legend title=”Comandant in razboiul ruso-turc din 1828-1829″ style=”1″]

(…)Mai in urma, peste vreo doi ani, cand s-a facut unchiul dumitale Costache Campineanu caimacam la Craiova, pe mine m-a facut polcovnic de vanatori, si am fost polcovnic de vanatori pana s-a deschis iar razboiul cu muscalii la 1828 si m-am dus cu capitanul Solomon si cu Magheru.

Ne-am bătut cu turcii patrusprezece luni mereu, ziua și noaptea, sub comanda lui Geismar și a lui Roth; vedeam în toate zilele moartea cu ochii, că ne puneau muscalii tot înainte la avant-posturi. (…)

Când am ieșit din lăzăret se făcuse pacea; Muscalii ne mai ciortise o bucata de pamant la gurile Dunarii; lui Solomon și lui Magheru le venise de la împăratul Nicolae ‘sfânta Ana’ de gât și celuilalt sabia cu cruce, iar nouă ne-a dat drumul p-acasă.”

(Polcovnicul Ioniţă Ceganu)[/legend]

[legend title=”Din timpul zaverii” style=”1″]“Expedițiunea lui buluc-bașa Simion, om al Brâncoveanului, fusese nimicită de Magheru, care-l silise să se întoarcă rușinat la Sibiu, de unde fusese trimis.

Se crede că ar fi fost arestat și închis la Alba-Iulia, după cererea lui vodă Ghica prin Fleischak Akenau, consulul austriac din București; alții cred că ar fi trecut în Serbia, amestecându-se cu cârjalii.

Dar din toate încercările boierilor, cea mai serioasă a fost a lui Ghiță Cuțui cu Toma Brătianu și cu serdarul Cristu, care adunase 600 de străini voluntari la pasul Vulcan, cu cari credeau să ridice pandurii, cum făcuse Vladimirescu; dar ei n-au ținut nici două zile în contra lui Magheru. La cele dintâi detunături de pușcă au fost părăsiți de oamenii cu care ajunsese aproape de Cozia.

Toma Brătianu și cu Cristea au fugit la Petroșani, iar nenorocitul Cuțui a căzut cu 20 de tovarăși în puterea lui Magheru, care i-a dus dinaintea domnului la București. Dați în judecata divanului, au fost condamnați ca culpabili de înaltă trădare, și Ghiță Cuțui cu doi tovarăși au fost spânzurați în Târgul de Afară, singura esecutare capitală în tot timpul domniei lui Grigorie-vodă.”[/legend]

[legend title=”Cântecul soldatului, Grigorie Alexandrescu” style=”1″]“

În anul 1853 se auzea de război. Alexandrescu, ca și Nicu Bălcescu au avut totdeauna credința că România numai prin arme se putea ridica la rangul ce i se cuvine.

Era vorba ca o armată auxiliară franceză să vie să ocupe valea Dunărei de jos, iar flota engleză să cuprindă Marea Neagră; se suna și de venirea lui Magheru cu proscrișii români, și tinerimea începuse a bate din pinteni. Atunci Alexandrescu a scris Cântecul soldatului:

Pe câmpul României

Trompeta când răsună,

La glasul datoriei

Oștirea se adună …”[/legend]

Articolul La 8 aprilie 1802 se nastea Gheorghe Magheru, unul dintre comandantii militari din oastea lui Tudor Vladimirescu apare prima dată în Glasul.info.