11 Octombrie 1940 – Țăranul român Oneț Petre din satul Ianculeşti (jud. Satu Mare) este schingiuit de trupele de ocupaţie maghiare în noaptea de 11 Octombrie 1940 și decedează la 31 Octombrie în spitalul central din Arad.

“În luna octombrie a anului 1940, toată populația satului de naționalitate română a fost alungată din localitate, noaptea, de către autoritățile militare și civile maghiare, prin bătăi și amenințări. Aceștia s-au ascuns timp de trei zile în localitatea Vezendiu, din apropiere. De frica represaliilor, locuitorii din Vezendiu nu i-au mai adăpostit. Ianculeștenii s-au întors acasă, au format o delegație și s-au deplasat la primăria orașului Carei, aflat sub ocupație maghiară, pentru a cere pașapoarte de trecere dincolo de zona ocupată de maghiari în urma Dictatului de la Viena. A doua zi ianculeștenii au fost îmbarcați în vagoane de marfa, sub supravegherea atentă a autorităților maghiare sprijinite și de către organizația paramilitară maghiară Rongyos Gárda (Garda Zdrențăroșilor). Trenul s-a deplasat în localitatea Békéscsaba, de unde, după o zi de așteptare, au fort transportați la Arad, unde au primit mancare și au fost mutați în trenuri de persoane cu destinația Vulcan, Lupeni și Alba Iulia, unde li s-au eliberat fișe de refugiați de către Comisariatul General al Refugiaților din Nordul Transilvaniei. Locuitorii satului s-au întors la casele lor abia în primăvara anului 1945, găsindu-și avutul distrus sau prădat.”

Potrivit unei mărturisiri tulburătoare a preotului Gheorghe Munteanu, document găsit ulterior în arhiva Parohiei Ortodoxe din Ianculești, populația românească din Ianculești a trăit într-adevăr clipe de groază în timpul invaziei sălbatice a horthyștilor în localitate.

Preoteasa, soția preotului Gheorghe Munteanu a fost alungată din casa parohială, apoi bătută cu sălbăticie. Satul Ianculești a fost devastat în primele trei zile când locuitorii români au fost arestați, de către bande de unguri din localitățile din jur, din  Carei, Tiream, Petreşti, Sanislău, Ciumeşti, etc.

Aceleași bande de unguri umblau în puterea nopții, de cele mai multe ori sub efectul alcoolului, iar orice prindeau dintre români, femei, bărbați, copii, bătrâni, nu conta, românii erau dezbrăcaţi la pielea goală, fiind bătuţi până îşi pierdeau cunoştinţa, după care erau aruncaţi în şanţuri.

O astfel de adunătură de unguri din Carei, conduși de către un preot reformat, în zilele de 11, 12 și 13 octombrie 1940, înarmaţi cu puşti, pari, furci, securi, lanţuri şi alte corpuri contondente, însoţiţi de jandarmi, au rănit 26 de români din care doi au murit pe loc. Când au năvălit în Ianculești, i-au scos în stradă pe toţi românii în centrul satului, apoi i-au încolonat pe patru rânduri, apoi au fost conduşi pe jos 7 km până la gara din Carei, urcaţi în vagoane de vite şi expediaţi spre frontiera cu România. Nu i-au lăsat să ia nimic cu ei din agoniseala lor, ba mai mult nu i-au lăsat nici măcar să-și îngroape morții. Până la nouă frontieră a României, au mai decedat de drum patru persoane dintre cele bătute și schingiute.

Țăranul român Oneț Petre din satul Ianculeşti (jud. Satu Mare) este schingiuit de trupele de ocupaţie maghiare în noaptea de 11 Octombrie 1940 și decedează la 31 Octombrie în spitalul central din Arad. Soția țăranului român Nicolae Hana, din Ianculești, a fost și ea schingiuită de către adunătura pestriță de horthyști și unguri din zona Careiului.

Astăzi, după toate aceste suferințe și atrocități îndurate de români în anii ’40, doar urmașii minorităților etnice din România primesc indemnizații prin legea 154/2021, românii fiind singurii excluși din drepturi.

Surse: Teroarea horthysto-fascistă în Nord Vestul României, Buletin de Carei

Articolul 11 Octombrie 1940 – Țăranul român Oneț Petre din satul Ianculeşti (jud. Satu Mare) este schingiuit de trupele de ocupaţie maghiare apare prima dată în Glasul.info.