Ceea ce s-a petrecut la Orăștie, în 9 iulie 1910, este un exemplu grăitor al represiunii maghiare împotriva identității românești în Transilvania aflată sub dominație austro-ungară. Incidentul reflectă tensiunile interetnice și persecuțiile sistematice la care erau supuși românii transilvăneni care încercau să-și afirme identitatea națională, chiar și prin gesturi simbolice.

Evenimentul este consemnat atât în presa vremii, cât și în cărțile unor autori contemporani, printre care și Radu Theodoru în cartea “Urmașii lui Attila”:

” În Orăştie era multă lume la târg în 9 iulie 1910. jandarmii pornesc o goană după tricolor. Jandarmii smulg nu numai cingătorile, ci până şi băierile de la trăiştii, bătând şi arestând o mulţime de ţărani, pe care apoi poliţia oraşului îi pedepseşte pentru „agitaţie” în contra statului maghiar (9 iulie 1910)”

Altă reltare, alt autor, dar despre același incident:

“Orastie. Zi de targ. Jandarmii vaneaza tricolorul. Smulg cingatorile, baierele de la straite, bat si aresteaza multime de romani. Politia pedepseste taranii pentru agitatie impotriva statului national maghiar”

În ziua de târg din Orăștie, o mulțime de țărani români veniți din satele din jur au purtat la brâu sau la trăistuțe panglici și semne în culorile tricolorului românesc (roșu, galben și albastru).Aceste simboluri nu aveau un caracter politic explicit, dar erau considerate de autoritățile maghiare ca fiind provocatoare și semne de „agitație naționalistă”.

Jandarmii maghiari au intervenit brutal, au smuls tricolorul de la țărani, le-au rupt cingătorile și chiar băierile trăiștilor, au bătut și arestat numeroși participanți la târg.Ulterior, poliția i-a amendat și pedepsit pe țărani pentru presupusa „agitație împotriva statului maghiar”.

Autoritățile maghiare duceau o politică de maghiarizare forțată și vedeau orice simbol național românesc ca pe o amenințare. Tricolorul românesc era considerat subversiv, deși nu fusese interzis explicit prin lege.Reacția jandarmilor a fost una tipică regimului opresiv, menit să intimideze populația românească și să descurajeze orice manifestare a conștiinței naționale.

Presa românească din Vechiul Regat și din Transilvania a relatat incidentul ca pe un act de barbarie și nedreptate. Istoricii au înregistrat evenimentul ca parte a unei serii lungi de abuzuri și discriminări etnice. Incidentul este adesea evocat în cadrul luptelor pentru emanciparea națională a românilor transilvăneni înainte de 1918.

Evenimentul de la Orăștie ilustrează reziliența românilor în păstrarea identității naționale, reprimarea brutală a simbolurilor naționale de către regimul maghiar și tensiunile profunde care aveau să ducă, în cele din urmă, la Unirea din 1918.

Articolul 9 Iulie 1910 – Prigonirea tricolorului românesc la Orăștie de către jandarmii unguri apare prima dată în Glasul.info.

“Preoţii I. Săcărea din Jibot (n.r. acum Șibot, Alba) şi Ion Moţa din Orăştie, sunt pedepsiţi cu câte 14 zile temniţă, câte 50 koroane amendă şi cu perderea drepturilor cetăţeneşti pe un an, pentru că au făcut „agitaţie” de pe amvon citând o vorbire a dlui dr Aurel Vlad.”

Fragmentul de mai sus este redat din numărul 2 de la 15 mai 1925 al publicației “Înfrățirea Românească”, revistă naţională de ştiinţă şi chestiuni sociale. Publicațiile din acele vremuri erau pline de faptele pline de barbarie și de crime îndreptate împotriva românilor din teritoriile aflate sub ocupație austro-ungară.

Protopopul şi publicistul Ioan Moţa (1868-1940), a fost unul dintre liderii românilor din Transilvania în lupta de eliberare naţională de sub ocupaţia ungurească. Ioan Moța a redactat ziarul “Libertatea”, în paginile căruia s-au dus multe lupte pentru drepturile și libertățile românilor ardeleni.

“Încă dinainte de război, părintele Ion Moţa era preot în Orăștie și redactor la “Libertatea”. Își închinase, de-opotrivă, activitatea sa practicei sentimentului religios și apărării ideii naţionale. Se împărţea, cu inima împăcată, între amvonul bisericii și masa de scris a redacţiei. În conștiinţa sa, cele două misiuni se confundau.La intrarea României în acţiune, când ostașii regelui Ferdinand au trecut Carpaţii, făcând să fluture dealungul vechilor hotare steagurile libertăţii așteptate, părintele Ion Moţa nu și-a mai putut ascunde adevăratele sale simțăminte. S’a alăturat armatei românești, a cărei soartă a împărtășit-o, apoi, după retragerea din munţi, până în refugiul din Moldova, ducând pretutindeni credinţa sa în biruinţa finală.Se înțelege, că pentru fapta aceasta guvernul dela Budapesta l-a trecut în rândul trădătorilor, cerând mitropoliei de la Sibiu să-l scoată, din slujba preoţească.“, scria Octavian Goga despre preotul Ioan Moța la 7 octombrie 1928 în publicația Țara Noastră

Articolul 19 Aprilie 1905 –  Preoţii I. Săcărea din Jibot (cott Hunedoara), şi I. Moţa din Orăştie, sunt pedepsiţi cu câte 14 zile temniţă pentru “agitație” apare prima dată în Glasul.info.