Ioana d’Arc din oastea lui Avram Iancu, astfel este catalogată Pelaghia Roșu de către istorici

În timpul celei de-a doua lupte de la Mărișel, din 12 martie 1849, Pelaghia Roșu a comandat în luptă femeile din sat.

Pentru că nu erau suficienți combatanți din rândul barbaților din sat, care era atacat de armata maghiară, femeile din sat s-au mobilizat pentru a lua parte activă la luptă. Au ales-o comandant pe Pelaghia Roșu, iar la momentul oportun ele au declanșat un atac călare asupra inamicului, care speriat de această intervenție, crezând că e atacat de cavaleria moților, a întrerupt lupta și s-a retras în debandadă.

Armata revoluționară maghiară (una dintre cele mai bune din Europa în acea perioadă) a încercat în mai multe rânduri să cucerească localitatea. Înfrântă de două ori, a pornit o a treia ofensivă, în 12 martie 1849, cu 1600 de oameni. Pentru că aparatorii erau în inferioritate numerică, femeile din Mărișel, conduse de Pelaghia Roșu, au recurs la o stratagemă: îmbracate bărbătește, au apărut pe un munte în spatele ungurilor, cu flinte și buciume:

“(…) sosind la pozițiile menite pentru dânsa, Pelaghia Roșu sufla în bucium, femeile calarețe se iviră din toate lăturile, înălțară un strigat mare și se puseră în mișcare” spune Avram Iancu în celebrul său Raport catre Franz Josef.
Crezând că sunt atacați, ungurii s-au retras în dezordine, lasând 30 de morți. La trecerea precipitată a Someșului Rece, alții din 100 din ei s-au înecat. În timp ce mărișelenii au avut numai trei inși de oblojit.

[alert-warning]

[/alert-warning]

După faptele pline de eroism de la Mărișel, atât moții din zonă cât și românii din alte părți ale țării, au numit-o Ioana d’Arc din oastea lui Avram Iancu, prețuind-o și pomenind-o în povestirile lor ca pe o adevărată eroină. Speriate de victoriile Pelaghiei Roșu, anumite căpetenii maghiare au oferit chiar și o recompensă pe capul Ioanei d’Arc a românilor, însă nu s-a găsit nimeni dispus s-o trădeze.”

Și pe 6 iulie 1849 Pelaghia Roșu a fost în fruntea trupelor lui Avram Iancu și l-a ucis pe nebunaticul și rebelul comandant maghiar Vasvari Pal. La 10 iulie 1870 Pelaghia Roșu a trecut în lumea drepților, fiind înmormantată în cimitirul satului Mărișel.

Pelaghia Roșu a fost recompensată, în 1850, de  guvernatorul Transilvaniei, generalul austriac Wolgemuth, pentru meritele avute în timpul Revoluţiei pașoptiste. În actul de recompensa se spun urmatoarele:

„Pe temeiul preaînaltei împuterniciri dela 21 August 1850, ordonez, să se dee Pelagiei Roșu, mama lui Andreiu Roșu din Mărișel, decorat cu crucea de aur pentru merite, suma de o sută florini, drept premiu pentru demonstrația săvârșită cu istețime în contra insurgenților, pentru eliberarea satului ei, punându-se în fruntea unei cete de femei.”

Articolul Și românii au avut femei războinice: la 12 martie 1849, Pelaghia Roșu comanda femeile în luptă apare prima dată în Glasul.info.

Pelaghia Rosu (n. 1800, Marisel, judetul Cluj – d. 10 iulie 1870, Marisel, judeţul Cluj) a fost invatatoare si luptatoare pasoptista in timpul revolutiei de la 1848-1849 din Transilvania.

S-a nascut in satul Marisel, judetul Cluj, fiind unicul copil al judelui satesc Ioan Dufle. A fost instruita acasa de catre tatal sau, care o educa folosind carti romanesti. A fost trimisa ulterior la scoala de catre parintele sau la Budapesta, unde va invata carte timp de trei ani, dupa care se va intoarce în satul natal.

A fost casatorita cu Ioan Rosu si a avut un singur copil, botezat Indrei. Acesta va deveni in timpul revolutiei de la 1848-1849 din Transilvania centurion in oastea condusa de Avram Iancu si va conduce lancierii romani in a doua lupta de la Marisel, impreuna cu mama sa.

[one_half]

Miscarea nationala a romanilor din Transilvania intre 1849-1918. Documente vol. VII

[/one_half]

In timpul celei de-a doua lupte de la Marisel, din 12 martie 1849, Pelaghia Rosu va comanda in lupta femeile din sat. Pentru ca nu erau suficienti combatanti din randul barbatilor din sat, care era atacat de armata maghiara, femeile din sat s-au mobilizat pentru a lua parte activa la lupta. Au ales-o comandant pe Pelaghia Rosu, iar la momentul oportun ele au declansat un atac calare asupra inamicului, care speriat de aceasta interventie, crezand ca e atacat de cavaleria motilor, a rupt lupta si s-a retras in debandada.

Pelaghia Rosu, eroina uitata. Cate scoli si strazi din Ardeal ii poarta numele?!

Armata revolutionara maghiara (una dintre cele mai bune din Europa in acea perioada) a incercat in mai multe randuri sa cucereasca localitatea. Infranta de doua ori, a pornit o a treia ofensiva, in 12 martie 1849, cu 1600 de oameni. Pentru ca aparatorii erau in inferioritate numerica, femeile din Marisel, conduse de Pelaghia Rosu, au recurs la o stratagema: imbracate barbateste, au aparut pe un munte in spatele ungurilor, cu flinte si buciume:
[alert-success]“(…) sosind la pozitiile menite pentru dansa, Pelaghia Rosu sufla in bucium, femeile calarete se ivira din toate laturile, inaltara un strigat mare si se pusera in miscare” spune Avram Iancu in celebrul sau Raport catre Franz Josef.

Crezand ca sant atacati, ungurii s-au retras in dezordine, lasand 30 de morti. La trecerea precipitata a Somesului Rece, altii din 100 din ei s-au inecat. In timp ce mariselenii au avut numai trei insi de oblojit.[/alert-success]

Si pe 6 iulie 1849 Pelaghia Rosu a fost in fruntea trupelor lui Avram Iancu si l-a ucis pe nebunaticul si rebelul comandant maghiar Vasvari Pal. La 10 iulie 1870 Pelaghia Rosu a trecut in lumea dreptilor, fiind inmormantata in cimitirul satului Marisel.

Comisia Femeilor Romane din Abrud a decis sa inlocuiasca crucea de lemn de la mormantul Pelaghiei Rosu cu o troita de piatra. Intr-o noapte din anul 1900, pe ascuns, pentru a scapa de eventuala interventie nedorita a autoritatilor de atunci, la mormantul eroinei a fost amplasata noua troita din piatra.

Pelaghia Rosu, „dăscalita satului“ Marisel, din Muntii Apuseni, a intrat in istorie prin eroismul de care a dat dovada in timpul luptelor din primavara anului 1849, dintre motii lui Avram Iancu si trupele regulate ale armatelor maghiare. Invatatoare in satul natal Marisel, din Muntii Apuseni, Pelaghia Rosu a condus „armata femeilor“ care s-au mobilizat pentru a lua parte activa la lupta impotriva ostilor maghiare, in primavara anului 1849.

Pagini pretioase care oglindesc eroismul„dascalitei satului“ gasim in lucrarea lui Ion Rusu Abrudeanu, „Motii. Calvarul unui popor eroic, dar nedreptatit“. „La 3 Ianuarie 1849, 1.000 de Maghiari, cari aveau si un tun, comandati de un anume Geley, atacara satul Rau Calatei, situate in apropierea Mariselului. Optzeci de flacai din acelasi sat, cari aparau trecatoarea, au tinut armata vrasmasa 4 ceasuri pe loc, pana cand sarmanii locuitori au putut sa-si transporte putina lor avere in munti.

Apoi s-au retras si dansii nemaiavand gloante. Satul a fost transfomat indata in cenusa de catre rebeli. Pierderile Romanilor au fost de doi raniti, inamicul insa a avut foarte multi morti si raniti. Cati, nu se stie“, se arata in lucrarea citata. Ofensiva maghiarilor nu s-a oprit aici. „La 26 Februarie, 600 de honvezi pornira din Gilau spre Marisel. Trupa noastra compusa din locuitori ai aceluiasi sat primi pe dusman la Varfu Batranei. Lupta tinu 6 ore cu rezultat schimbator, pana cand la urma rebelii au fost respinsi si urmariti pana la Gilau.

Ei lasara pe campul de lupta 13 morti; numarul ranitilor nu este cunoscut, au fost insa incarcati pe 4 care. Vitejii Mariseni au avut de plans 6 morti; 4 case si 3 sure le-au fost arse si 30 de vite furate“, isi continua descrierea autorul. Tactica zapacirii dusmanului: femei costumate barbateste Pelaghia Rosu, catalogata de istorici ca Ioana d’Arc din oastea lui Avram Iancu, s-a evidentiat  in timpul luptelor din martie 1849, cand maghiarii decid sa razbune infrangerea suferita.

Atunci, 1600 de honvezi(soldati din infanteria maghiara in evul mediu-n.r.) si alti rebeli au atacat Mariselul . In fata unui dusman atat de numeros, romanii au incropit un plan de pacalire a adversarului. „Atunci se oferira pentru aceasta demonstratie femeile bravilor munteni. Ele fura oarecum organizate in graba. Pelaghia Rosu, mama centurionului Rosu, comandantul locuitorilor, fu insarcinata cu conducerea lor, hotarandu-se felul cum se va face aceasta demonstratie.

Pe cap cu palarii barbatesti, incalecara toate si se suira in cea mai frumoasa ordine pe muntele Grohoiu in sus. Trebue sa mentionez ca Romancele de la munte calaresc tot atat de bine ca si barbatii. Ajunse pe inaltime, ele se impartira astfel, ca sa nu poata fi vazute de dusman; numai Pelaghia Rosu observa de pe o inaltime miscarile armatei unguresti. Cand aceasta sosi la un punct desemnat mai dinainte, Pelaghia sufla in corn, calaretele aparura din toate partile si facand un zgomot mare se pusera in miscare.

Acesta era pentru Mariseni semnalul de atac. Ei se napustira din toate partile asupra dusmanului, aducand cea mai mare zapaceala in randurile lui. Lupta fu scurta, caci Ungurii nu mai cautara sa lupte, ci sa scape cu viata. Ei lasara pe campul de lupta treizeci de morti, intre care un capitan si un sergent-major Vitez Lajos. Ranitii lor fura incarcati in 6 care“, ne relateaza Ion Rusu Abrudeanu.

Recompensata de guvernatorul Transilvaniei Pelaghia Rosu a fost recompensata, in 1850, de  guvernatorul Transilvaniei, generalul austriac Wolgemuth, pentru meritele avute in timpul Revoluţiei pasoptiste. In actul de recompensa se spun urmatoarele:

[alert-success]„Pe temeiul preainaltei imputerniciri dela 21 August 1850, ordonez, sa se dee Pelagiei Rosu, mama lui Andreiu Rosu din Marisel, decorat cu crucea de aur pentru merite, suma de o suta florini, drept premiu pentru demonstratia savarsita cu istetime in contra insurgentilor, pentru eliberarea satului ei, punandu-se in fruntea unei cete de femei.”[/alert-success]

Ioana d’Arc din oastea lui Avram Iancu este inmormantata in cimitirul satului natal, Marisel, din Muntii Apuseni, amplasat la o altitudine de 1.200 metri. Chipul „dascalitei satului“ este pictat in Biserica din localitate.  In stanga sa este zugravit chipul lui Horea, unul din capii Rascoalei de la 1784-1785, iar in dreapta a lui Avram Iancu, a carui imagine este asociata cu jertfa pentru libertatile politice ale romanilor ardeleni. Devenit erou printre moti cu ocazia evenimentelor din 1848-1849, a fost considerat un simbol al luptei romanilor pentru drepturi politice inca din timpul vietii! 

sursa:

[1] ioncoja.ro

Articolul Pelaghia Roșu, eroina uitată. Câte școli și străzi din Ardeal îi poartă numele?! apare prima dată în Glasul.info.