Rascoala într-un sat din judetul Suceava! După ce le-au distrus casele localnicilor, echipamentele unei firme de prospecţiuni au fost indepartate de catre tarani de pe terenurile acestora.

Satenii din satul sucevean Unceşti, comuna Buneşti, judeţul Suceava, s-au revoltat după ce o companie ce efectua prospecţiuni pentru depistarea zăcămintelor de gaz metan le-a distrus casele.

Ăștia vor încă un 1907?!

Satenii spun că firma a instalat echipamente pentru prospectiuni terenurile lor, cu toate ei nu şi-au dat acordul, apoi s-au provocat mai multe explozii, in imediata apropiere a caselor satenilor, explozii despre care localnicii nu au fost avertizati , scrie Monitorul de Suceava. Acum, foarte multe case din zonă au pereţii fisurati.

S-ar parea că firma Prospecţiuni SA Bucureşti nu ar fi respectat legea,  efectuand operaţiunile pe terenul sătenior fără acordul acestora.

„Nu le-am dat nici un acord, nici scris, nici verbal. De altfel, se şi vede că este acelaşi scris. De unde au ştiut ei unde am teren şi ce suprafaţă? De la primar, nu? Au pus cabluri în spatele casei, pe pământul meu, deşi le-am spus că nu le permit”, a spus unul dintre localnici. În respectiva „Înţelegere” scrie că Nicanor Găitan şi-ar fi dat „acordul verbal” pentru realizarea pe terenurile menţionate „a măsurătorilor geofizice, cu personal, echipamente, utilaje şi aparatură specifică”.

Înţelegerea ar fi fost valabilă în perioada 11 decembrie 2014 – 1 martie 2015. Despre explozii nu scrie un cuvânt, în condiţiile în care detonările au avut loc chiar între case.

Sursa:

[1] Autorul: Tudor Matei via ioncoja.ro

Articolul Ăștia vor încă un 1907?! apare prima dată în Glasul.info.

Rascoala într-un sat din judetul Suceava! După ce le-au distrus casele localnicilor, echipamentele unei firme de prospecţiuni au fost indepartate de catre tarani de pe terenurile acestora.

Satenii din satul sucevean Unceşti, comuna Buneşti, judeţul Suceava, s-au revoltat după ce o companie ce efectua prospecţiuni pentru depistarea zăcămintelor de gaz metan le-a distrus casele.

Satenii spun că firma a instalat echipamente pentru prospectiuni terenurile lor, cu toate ei nu şi-au dat acordul, apoi s-au provocat mai multe explozii, in imediata apropiere a caselor satenilor, explozii despre care localnicii nu au fost avertizati , scrie Monitorul de Suceava. Acum, foarte multe case din zonă au pereţii fisurati.

Ăștia vor încă un 1907?!

S-ar parea că firma Prospecţiuni SA Bucureşti nu ar fi respectat legea,  efectuand operaţiunile pe terenul sătenior fără acordul acestora.

„Nu le-am dat nici un acord, nici scris, nici verbal. De altfel, se şi vede că este acelaşi scris. De unde au ştiut ei unde am teren şi ce suprafaţă? De la primar, nu? Au pus cabluri în spatele casei, pe pământul meu, deşi le-am spus că nu le permit”, a spus unul dintre localnici. În respectiva „Înţelegere” scrie că Nicanor Găitan şi-ar fi dat „acordul verbal” pentru realizarea pe terenurile menţionate „a măsurătorilor geofizice, cu personal, echipamente, utilaje şi aparatură specifică”.

Înţelegerea ar fi fost valabilă în perioada 11 decembrie 2014 – 1 martie 2015. Despre explozii nu scrie un cuvânt, în condiţiile în care detonările au avut loc chiar între case.

Sursa:

[1] Autorul: Tudor Matei via ioncoja.ro

Articolul Ăștia vor încă un 1907?! apare prima dată în Glasul.info.

Boierul moldovean Mihalcea Hâncu, născut la Secăreni (în prezent, în raionul Hâncești), a avut un destin cu adevărat deosebit.

A condus o răscoală împotriva domniei, a ctitorit o mănăstire, a ajuns în vârfurile puterii, dar a fost și robit de tătari.A fost cântat în balade, a dat limbii române câteva expresii, în cinstea sa au fost denumite orașul Hâncești și strada principală a acestuia, precum și mănăstirea pe care a ctitorit-o.

Rascoala moldovenilor dintre Prut si Nistru de la 9 decembrie 1671

Astăzi ne amintim de el pentru că pe 9 decembrie 1671 Mihalcea Hâncu a declanșat răscoala orheienilor, lăpușnenilor și sorocenilor împotriva domnitorului Gheorghe Duca, una din cele mai mari răscoale din istoria Moldovei.De atunci a rămas expresia ,,Vodă da și Hâncu ba”.
Răscoala lui Hâncu a avut succes în prima fază, când rebelii au cucerit Iașiul și au pus stăpânire pe curtea domnească, din care fugise Duca-vodă.
Unele surse îl prezintă pe Hâncu și ca domn al Moldovei în perioada decembrie 1671-ianuarie 1672, cât răsculații au controlat capitala.Totuși, stăpânirea lui Hâncu nu a durat mult, pentru că Gheorghe Duca s-a întors în curând cu oaste și sprijin din partea turcilor și tătarilor.La începutul anului 1672, s-au dus o serie de lupte dintre forțele lui Duca și rebelii lui Hâncu, aceștia din urmă fiind într-un final învinși.

A urmat represiunea lui Gheorghe Duca, mulți orheieni, lăpușneni și soroceni fiind duși în robie, spânzurați sau trași în țeapă.Hâncu însuși a fugit la cazaci, de unde s-a reîntors în 1673 când în Moldova se schimbă domnitorul.
Pe noul domn Ștefan Petriceicu, Hâncu l-a slujit cu mare dreptate și credință, lucru pentru care a primit o moșie.După puțin timp, în 1674, a fost luat în robie de tătari, iar fiul său, Dumitrașcu Hâncu, a trebuit să vândă o mare parte din avere pentru a-l răscumpăra.Circulă legenda conform căreia Mihalcea Hâncu a ctitorit celebra mănăstire care îi poartă numele, după ce a jurat că o va face dacă scapă din robia tătărească.
Mănăstirea a fost înființată tot pe 9 decembrie, în 1678, printr-un act de donație făcut de Mihalcea Hâncu.

O altă legendă despre înființarea mănăstirii este legată de una din fiicele lui Hâncu, care i-a cerut tatălui său ridicarea unui schit. În noua mănăstire ea urma să se călugărească, luând numele de Parascheva (de unde și numele hramului bisericii din mănăstire).Nu se știe despre care fiică a lui Hâncu este vorba exact, acesta având, cu soția sa Marula, trei fete, Maria, Alexandra și Chelsia.Pe lângă cele trei fiice, Mihalcea Hâncu a mai avut și doi feciori, Dumitrașcu, cel care l-a răscumpărat din robie, și Donie, ucis de Gheorghe Duca, probabil în contextul răscoalei.
Mihalcea Hâncu a murit în 1698, după ce în ianuarie din același an și-a făcut testamentul.

Până la noi nu a ajuns vreo imagine a lui Mihalcea Hâncu, dar s-a păstrat inelul de argint al acestuia, care se găsește în prezent la Muzeul Național de Istorie și Arheologie din Chișinău.
Monograma „M M” de pe inel vine de la ,,Mihalcea medelnicer” (funcția pe care o avea Hâncu atunci când a fost făcut inelul).

„În al doilea an al domniei sale*, moldovenii care locuiesc dincolo de Prut stârnesc, Cantemir** ținându-se deoparte, o răscoală împotriva domnului. Se adună aproape 8.000 de răsculați, se îndreaptă pe neașteptate către Iași și împresoară pe domn în cetate. Duca îi cere lui Cantemir să apere curtea. Îi pune vitejește pe fugă pe răsculații năvălitori, dar în cele din urmă, prin mijlocirea lui Cantemir, Duca-vodă îi întreabă pe răsculați ce vor. Aceștia răspund că nu vor nimic altceva decât ca el să părăsească domnia.

Vodă se învoiește cu ușurință, vestește că a părăsit domnia și cere slobodă trecere spre Țarigrad. Răsculații se învoiesc. Duca, ieșind din Iași, ajunge la Galați (un oraș așezat pe malul Dunării), de unde îl înștiințează pe sultan despre răscoala moldovenilor. Sultanul îi poruncește să ia cale întoarsă și, cu tătarii orânduiți, să-i spulbere pe răsculați și să-i măcelărească pe toți până la unul.

S-a folosit Duca nu numai de sfaturile, ci și de brațul lui Cantemir împotriva dușmanilor săi; căci răsculații, aflând știrea despre întoarcerea Ducăi și venirea tătarilor, se adună în câmpia Orheiului și jură sau să moară, sau să nu-l primească pe Duca în domnie. Cantemir este trimis de Duca cu o parte din tătari, îi pune pe fugă pe răsculați, îi risipește și îi silește să se supună stăpânirii domnului. Întorcându-se Duca, îi este foarte mulțumitor lui Cantemir și îl cinstește cu slujba de mare clucer.”

Sursa traducerii (după manuscrisul original păstrat la Sankt Petersburg): Dimitrie Cantemir, Viața lui Constantin Cantemir, Text stabilit și tradus de Radu Albala, București, 1973

Surse:

Articolul Rascoala moldovenilor dintre Prut si Nistru de la 9 decembrie 1671 apare prima dată în Glasul.info.

Documente inedite. Cum putea fi evitata Rascoala de la 1907, cu o semnatura: „La primavara, taranii isi vor lua pamantul inapoi. Arendasii sunt de vina”

Documente inedite scoase la iveala in ultimii 20 de ani de istoricii botosaneni demonstreaza ca Rascoala de la 1907, ultima revolta taraneasca de amploare din Europa, ar fi putut fi prevenita, cu o singura semnatura. Totodata, unul dintre marii boieri din Botosani a prevestit dezastrul ce avea sa cuprinda toata aara.
Pe 21 februarie 1907, la Flamanzi în judetul Botosani a izbucnit ultima mare rascoala taraneasca din istoria Europei.Taranii, saraci,obijduiti si tinuti in mizerie si analfabetism s-au inarmat cu furci si topoare. Au atacat casele arendasilor care stapaneau marile mosii, au atacat conace si au gonit pe carciumarii evrei din Botosani, fiindca erau de aceeasi etnie cu arendasii.

Rascoala de la 1907 putea fi evitata cu o simpla semnatura

Rascoala s-a extins cu repeziciune de la un judet la altul, pana a cuprins intregul regat. Culmea desi a izbucnit in Moldova, cele mai violente lupte s-au dat in Oltenia. In luna martie era decretata stare de urgenta, de catre Guvern, iar armata a fost mobilizata, inclusiv rezervistii. In Oltenia in special, soldatii au deschis focul asupra taranilor care dadeau foc la conace. In luna iunie, revolta era deja inabusita.

1907 in viziunea contemporanilor – Ioan Scurtu

”Taranul roman la 1907 era macinat de saracie si mizerie”

Situatia taranilor botosaneni, dar si a celor romani în general era precara. Dupau cum era descrisi si de scriitorii sau intelectualii vremii, Cosbuc, Vlahuta sau Spiru Haret, scot în evidenta mizeria traita de taran si abuzurile indurate. ” “Astazi situatia taranului este foarte trista. El nu mai are pamant sau nu are cat îi este de nevoie. De asemenea, nu are pasuni si, din pricina lipsei hotarniciilor, drumuri de iesire la mosii nu are, snvoielile sunt apssstoare, iar administratiunea publica nu-i i-a niciodata partea”, spunea Vasile Kogalniceanu în 1904.

Cumintenia i-ar fi tinut pe mai departe în obijduire pe taranii romani. Si asta în conditiile in care indurau batai si umilinte dupa cum reiese din niste documente inedite gasite de istoricul Ionel Bejenariu. ”Se arata in aceste documente, nişte plangeri ale taranilor botosaneni, mai ales a celor din regiunea Flamanzi, care reclamau comportamentul oamenilor arendaşilor. Se vorbeşte de ţărani umiliti, de femei batute pe tarina, de copi luati abuziv la munca si adusi batuti si dezbracati”, spunea Ionel Bejenaru.

Premonitiile prefectului Vasescu

In 1906, marile mosii ale lui Mihalaki Sturdza de la Flamanzi, o regiune care batuse recordul la productia de porumb in anii 1904-1906, era disputata de doi arendasi evrei, doua personaje care aveau adevarate ”trusturi” arendaseşti,. Unul dintre acestia era renumitul Mochi Fische, arendas de orgine evreiasca venit din Bucovina austriaca si care deja avea in zona Moldovei arendate de la boieri 11 mosii, cu cateva sute de mii de hectare. Rivalul in afaceri pe mosia manoasa a Flamanziului era Berman Juster, cumnatul sau. Pentru a obtine sprijinul taranilor de pe mosie, omul arendasului Fischer, adminstratorul Gheorghe Constantinescu a promis oamenilor invoieli avantajoase, adica munca putina pe domeniile arendasului si contracte cu 25 de lei falcea de pamant si 15 lei falcea de imas.

”Pentru a obtine sprijinul taranilor, omul arendasului a promis tot ceea ce doreau sa auda taranii. Sunt documente in acest sens. In primul rand ca vor avea mai mult timp pentru a-si ara ogorasele. Dealtfel despagubirea pentru zilele de munca la care nu se prezentau era acceptabila. Oamenii au crezut si l-au sustinut pe Fischer”, povestea Ionel Bejenaru. Mochi Fischer castiga mosia Flamanzi pentru care trebuie sa plateasca in urma procesului cu Berman Juster o despagubire de un milion de lei, o suma uriasa in aceea perioada. ”Gandurile arendasului era departe de a-si tine promisiunea. Nu avea cum sa ofere avantaje taranilor, fiindca era un arendas profesionist, trebuia sa scoata profit din acele terenuri si mai ales sa acopere rascumpararea”, afirma Ionel Bejenariu.

Prefectul Botosaniului, Jules Vasescu, din renumita familie boiereasca Vasescu, care avea mosii in comuna botosaneana Cotusca se afla la al doilea an in functie. Dealtfel Jules Vasescu, un om scolit la Paris, intuise in mod uimitor ce avea sa se intample. Primise plangeri de la tarani despre comportamentul administratorilor si vechililor, despre batai si umilinte, dar aflase in primul rand despre promisiunile facute de arendasul Fischer taranilor.

”Exista marturii ca prefectul Vasescu intuise ce avea sa se întâmple. Spunea apropiatilor, inca din 1906 ca dezastrul este aproape. Afirma deseori ca daca se porneste scânteia în randul taranilor, ”astia cuminti si supusi”, se va intinde in toata tara. Prefectul Vasescu a fost primul care a afirmat ca ”va muri multa lume daca nu se schimba lucrurile” si mai ales daca arendasii nu se tin de cuvant. Totodata prefectul Vasescu a precizat că taranului, mai bine nu-i promiti nimic, daca ii promiti si nu te tii de cuvant il starnesti”, povestea istoricul botosanean.

Omul care a incercat sa previna macelul

Imediat ce a auzit de promisiuni, prefectul a vizitat mosiile, a vorbit cu oamenii să le vadă starea de spirit şi ar fi încercat să-i facă pe arendaşi să lase deoparte abuzurile şi să se ţină de promisiuni. ”Plîngerea ţăranilor este justă lor şi este de dorit ca domnii arendaşi să o îndeplinească. Ei sunt vinovaţi şi numai ei pot remedia la asemenea stare de lucruri. Ba din contră, e de prevăzut că la primavară( n.r. în anul 1907) arendaşii nevoind a da pămînturi la locuitori, aceşti din urmă le vor lua singuri şi prin acest mijloc vor provoca o stare de lucruri îngrijorătoare pentru viitor. Din nenorocire, administraţia, din cauza insuficienţei legei, nu va putea preveni asemenea dezordine”, se plângea Ministerului de Interne, prefectul Văsescu, disperat să împiedice izbucnirea unei răscoale.

Propriu-zis arendaşul Fischer, nu şi-a îndeplinit promisiunea imediat, iar taranii aştepatu rabdatori să semneze contractul cu arendaşul. În funcţie de acest contract ei ştiau câte zile vor avea de lucrat pe pământul lor, cât pământ pot lua de la arendaş, lucruri vitale pentru viaţa lor. ”Ţăranii erau dependenţi de aceste contracte. Fără ele nu ştiau câte zile pentru a-şi lucra propriile pământuri. În funcţia de asta îşi planificau lucrările agricole. Dacă lucrările erau planificate greşit sau nu se putea îndeplini, mureau de foame, ei şi familiile lor”, explica Bejenariu. A început şi anul 1907, iar arendaşul încă nu a încheiat contractele. Oamenii era neliniştiţi şi nemulţumiţi. ”Îndurau multe fără să se răscoale. Se plângeau doar preotului şi prefectului prin peniţa învăţătorilor din sat că mulţi erau analfabeţi. Putea să primească şi condiţii mai puţin avantajoase şi tot nu se răsculau. Dar lipsa învoielilor agricole a umplut paharul. Era vorba de supravieţuirea lor.”, adaugă istoricul botoşănean. Mai mult decât atât oamenii au început să îi ameninţe pe oamenii arendaşului.

La 8 februarie 1907, 200 de ţărani din Flămânzi se duc la Primărie chemaţi de administratorul moşiei, Gheorghe Constantinescu în numele lui Mochi Fischer, pentru a încheia tocmelile. Administratorul nu vine. Ţăranii, care se adună tot mai mulţi se duc la secretarul Primăriei, numit în acte Ciornei, cumnat cu administratorul. În cele din urmă apare şi Constantinescu, care îi bate pe doi ţărani cu pumnii şi biciul şi îi ameninţă că ”vor sta 7 la o capră” şi că nu văd nicio învoială. Trei ţărani, mai săraci şi mai înverşunaţi, Dumitrache, Grigore Trifan şi Gheorge Zamfirescu îl prind pe administrator şi îl bat. ” Cu milă”, fiindcă Constantinescu ar fi primit doar câţiva pumni în cap şi două picioare în fund. Speriat administratorul anunţă Prefectura.

Jules Văsescu se întâlneşte cu Mochi Fischer şi îl somează să încheie odată înţelegerile şi să nu mai stârnească pe ţărani. Merge şi el la Flămânzi şi îşi dă seama că nu este prea târziu pentru a dezamorsa conflictul, dacă arendaşul se ţine de cuvânt. ” Locuitorii au fost calmi şi respectuoşi, dar bine decişi a nu mai primi pe moşie pe administratorul Constantinescu, care îi maltratează, şi a nu rămîne fără pămînt de hrană. Am pus în vedere domnului Fischer că locuitorii cer îndeplinirea promisiunilor făcute de el anul trecut, fiind el responsabil de turburările actuale, fruct al imprudenţei de anul trecut”, se arată în raportul prefectului Văsescu

Indiferenţa care a parafat dezastrul

Prefectul face o vizită fulger şi la Frumuşica, unde un alt arendaş Avram Zaharia îşi bătea joc de ţărani şi nu încheiasi înţelegerile agricole. Acesta se lăuda că are la degetul cel mic, administraţia şi justiţia. A fost ameninţat cu judecata de prefect şi mai ales i-a cerut să înceteze bătăile şi umilinţele în rândul ţăranilor. Deşi prefectul dăduse termen final luna februarie pentru încheierea înţelegerilor cu ţăranii, nici la 28 februarie, acestea nu erau încheiate.

”Pe arendasii de pe aceste moşii îi interesa doar sa isi scoată acel milion de lei pierdut în proces. Sfidau pe toată lumea. Oamenii nu au mai rezistat. Simţeau ca daca nu îşi i-au singur pamântul, vor pieri de foame”, spunea Ionel Bejenariu. În februarie oamenii au atacat moşiile şi casele arendaşilor. Mochi Fischer speriat a fugit la Cernăuţi şi i-a lăsat pe oameni fără contractele semnate. Răscoala a aprins scânteia nemulţumirilor şi s-a extins din sat în sat în tot Vechiul Regat. Au fost mobilizaţi 140.000 de soldaţi care până la urmă au ucis 11.000 de ţărani din toată ţara. Când a auzit de începutul revoltei, prefectul Văsescu, ar fi exclamat neputincios ” De ce nu au vrut să mă asculte. Pentru o amărâtă de semnătură”.

Nota noastra: Iata deci cum romanii au avut si ei holocaustul lor provocat dupa cum se vede, de lacomie si de tratamente inumane la care au fost supusi taranii romani pe mosiile arendasilor. Incidentul tragic, probabil tot s-ar fi intamplat, chiar si daca nationalitatea arendasilor ar fi fost cu totul alta. Si totusi nu a fost alta; arendasii erau evrei. Cei care urla astazi pe toate meridianele lumii cu ajutorul mass mediei despre atrocitatile indurate de ei uita sa pomeneasca si de suferintele provocate altor popoare de semenii lor.

Sursa:

Articolul Răscoala de la 1907 putea fi evitată cu o simplă semnătură? apare prima dată în Glasul.info.