În discursul rostit de șeful Partidului Național Liberal, Dimitrie A. Sturdza, la Senat, în ziua de 27 noiembrie/8 decembrie 1893, istoricul și omul politic român se referea la politica de maghiarizare forțată a românilor din Transilvania declanșată de guvernul maghiar, la violențele și persecuțiile din Transilvania, arătând justețea cauzei naționale a românilor.

În ziua de 27 noiembrie/8 decembrie 1893, în Parlamentul României, răsuna unul dintre cele mai puternice și mai demne discursuri rostite vreodată în apărarea românilor din Transilvania. Dimitrie A. Sturdza, lider al Partidului Național Liberal, istoric și om politic de mare forță morală, ridica vocea în Senat pentru a condamna politica brutală de maghiarizare forțată impusă de guvernul de la Budapesta asupra românilor ardeleni.

În acei ani, sub coroana Ungariei, românii din Transilvania, majoritari numeric, dar lipsiți de drepturi, trăiau un adevărat asalt identitar: limba română era restrânsă în școli, bisericile erau presate, instituțiile culturale românești erau dislocate, iar liderii lor erau hărțuiți, anchetați și aruncați în închisori pentru simpla îndrăzneală de a-și apăra națiunea.

În fața acestor nedreptăți, Dimitrie A. Sturdza nu a rostit un discurs diplomatic, ci unul profund românesc, apăsat, pătruns de o indignare dreaptă și de simțul datoriei față de frații de peste munți. El a denunțat abuzurile autorităților maghiare, persecuțiile împotriva românilor, violențele, manipularea administrativă și campania programată de deznaționalizare. Sturdza a arătat limpede că nu era vorba doar despre o politică discutabilă, ci despre o crimă împotriva existenței unui popor.

Prin cuvintele sale, el a reafirmat justețea și legitimitatea cauzei românilor din Transilvania, o cauză nu doar politică, ci una istorică și morală. Într-o Europă dominată de jocuri de putere, discursul lui Sturdza a fost o declarație curajoasă că România nu-și abandonează frații și nu-și pleacă fruntea în fața nedreptății.

Pentru românii din Vechiul Regat, cuvintele sale au fost un semnal moral și o garanție că suferința ardelenilor nu era uitată. Pentru românii din Ardeal, discursul a devenit un balsam, o confirmare că lupta lor nu era zadarnică și că în București existau oameni care simțeau românește și acționau românește.

Astăzi, la peste un secol distanță, discursul din 8 decembrie 1893 rămâne un monument al solidarității naționale. El ne amintește că identitatea nu se negociază, că libertatea nu se cere în șoaptă și că un popor unit în jurul valorilor sale poate rezista oricărei furtuni istorice.

Memoria lui Dimitrie A. Sturdza și curajul celor care, în acele vremuri grele, au apărat ființa românească din Transilvania reprezintă o lecție pentru prezent: națiunea română dăinuie atunci când are conștiință, demnitate și oameni care au puterea de a spune „nu” în fața nedreptății.

Articolul Discursul lui Dimitrie A. Sturdza din 8 decembrie 1893 referitor la politica de maghiarizare forțată a românilor din Transilvania apare prima dată în Glasul.info.

Mii de români au răspuns chemării lui Simion Bărnuțiu, care în Proclamația sa redactată la Sibiu în 12/24 martie 1848 și mai apoi răspândită în toată Transilvania, îi îndemna să militeze pentru drepturile lor ca naţiune. În Duminica Tomii a lunii aprilie a aceluiași an (n.r. 18/30 aprilie 1848) s-au strâns pe Câmpia Libertății de la Blaj, peste două mii de români, scrie buletindecarei.ro.

Cuvintele unui alt revoluționar, Gheorghe Barițiu, anunțau izbucnirea unei revoluții violente și în spațiul locuit de români:

„Românilor din Transilvania, acuma e timpul! Nu întârziați, nu vă mai lăsați în starea pomenită de moși de strămoși, minutul binevenit iată-l! Cereți înainte de toate răscumpărarea totală, fără nici o despăgubire; de aci urmează toate despăgubirile civile și politice, așadar și reprezentațiune”, scria Gheorghe Barițiu în Foaie pentru mine, inimă și literatură din Brașov la 29 martie 1848

La casa lui Avram Iancu din Târgu Mureș, într-o atmosferă conspiraționist ilegalistă, au avut loc consfătuiri agitate între Al. Papiu-Ilarian, Avram Iancu și alți canceliști. Alexandru Papiu-Ilarian rostea în fața românilor prezenți pe 18/30 aprilie 1848 pe Câmpul Libertății de la Blaj, centrul spiritual și cultural al românilor:

„Noi ne-am adunat, frați români, ca să dăm de știre celorlalte națiuni din țară care au domnit pînă astăzi preste noi pe nedreptul, că șerbi mai mult nu vrem să fim, că vrem să fim liberi, noi nu vrem să domnim prese alții, dar nici nu vom mai suferi, noi cei mai numeroși și mai vechi locuitori ai țării, ca să se mai facă vreo lege în această a noastră țară fără știrea noastră”. (Istoria românilor din Dacia superioară, Tom. II, Viena, 1852, p. 18—19.)

În urma acestei prime adunări a românilor din Transilvania -a hotărât să se convoace, pentru 3/15 mai, Marea Adunare Naţională, care după cum știm, a fost o adunare a românilor din Transilvania, cu participarea a 30.000-40.000 de persoane. Proclamația adoptată la Blaj cerea împăratului Ferdinand I al Austriei desființarea iobăgiei, libertatea tiparului, înființarea unor instituții de învățământ în limba română etc.

Articolul 18 aprilie 1848: La Blaj, are loc prima adunare a românilor din Transilvania, în cadrul căreia s-a hotărât sa se convoace, pentru 3 mai, Marea Adunare Naţională apare prima dată în Glasul.info.

“Stat-au ungurii pe vremea absolutismului în temniţă atâta cât am stat noi sub regimul liberal unguresc?”

La sfârșitul lunii martie a anului 1897, în “Tribuna Poporului“, primul ziar al românilor din Arad, apărea un articol despre scrisoarea unui ungur până peste cap de patriot (n.r. — „hazafias följajdulàs”), supărat nevoie mare de faptul că Episcopul Aradului nu a “conlucrat” pentru reușita sărbătoririi zilei de… 15 martie.

“Numitul ziar spune că Românii din comitat nu pot suferi nimic ce-i unguresc, cu toate-că mai ales noi am avea cauze de a ne bucura de instituţiunile ungureşti, căror — ca şi libertăţii presei — avem a le mulţumi progresul nostru.

Păcat că ziarul unguresc lângă un adevăr mare, pune un paradox atât de izbitor. Românii şi libertatea presei?!

Dar’ stat-au Ungurii pe vremea absolutismului în temniţă atâta cât am stat noi sub regimul liberal unguresc?

Nu ştiu oare ziariştii din Ungaria, că în Ardeal şi acum există legea de presă făcută de regimul absolutistic austriac? N’au auzit de patenta împărătească?

Nu ştiu ei oare, că de când s-a inaugurat constituţionalismul maghiar, noi trebue să ne apărăm în contra lor toate institutele româneşti?

Să nu mai vorbească deci de „gratitudinea” ce ar “trebui” s-o avem fie pentru Kossuth, fie pentru alţi sfinţi unguri, ca Tisza bunăoară.

Încât despre cazul amintit, P. S. Sa Episcopul Aradului s-a purtat aşa cum trebue să se poarte un prelat român!“, scria la 25 martie 1897 Tribuna Poporului

Paradoxul cel mai mare este deci, faptul că românii refuzau până și sub deplina putere a stăpânirii ungurești în Transilvania, să audă de acel 15 martie pe care îl sărbătoresc ungurii.

Românii nu aveau nimic de sărbătorit pe 15 martie, cum nu au nici astăzi, pentru că acea zi reprezintă o pagină neagră din istoria neamului românesc, iar în loc de sărbătoare ar merita o zi de doliu național, de reculegere în memoria tuturor victimelor absolutismului austro-ungar abătut ca una dintre cele mai cumplite năpaste din istorie asupra neamului românesc.

În loc de zi de doliu, sau de momente de reculegere, nici măcar nu mai vorbim de niște muzee sau monumente special dedicate suferințelor seculare îndurate de românii transilvăneni, în România astăzi defilează pe străzile marilor orașe replici moderne ale husarilor care și-au spălat armele în sânge românesc!?

Deși în trecut accesul la educație era destul de limitat și nu chiar oricine avea acces atât de ușor ca în ziua de azi la o educație decentă, unii ar putea spune că mai curând ne-am prostit noi în comparație cu românii acelor vremuri. Ei chiar și amenințați cu închisoarea, nu găseau nimic de sărbătorit pe 15 martie…

Articolul 1897: Românii din Transilvania despre sărbătorirea lui 15 martie: “Stat-au ungurii pe vremea absolutismului în temniţă atâta cât am stat noi sub regimul liberal unguresc?” apare prima dată în Glasul.info.

Românii din Transilvania avertizeaza printr-o scrisoare deschisa autoritatile din România cu privire la pericolul proiectului de lege propus de UDMR

C ă t r e ,
PREŞEDINŢIA ROMÂNIEI
GUVERNUL ROMÂNIEI
PARLAMENTUL ROMÂNIEI
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ A ROMÂNIEI

În calitate de cetăţeni conştienţi şi responsabili ai României, de apărători ai valorilor naţionale, ai limbii române, ai constituţiei României, vă atragem respectuos atenţia că presiunile UDMR din ultimul timp, susţinute şi de persoane malefice ale politicii româneşti, sunt un atentat fără precedent – asemănător celui din timpul Diktatului de la Viena (1940-1944) – împotriva statului naţional, unitar şi suveran român.

Proiectul de lege propus de UDMR la 13.05.2017 privind modificarea şi completarea Legii nr. 215/2001 a administraţiei publice locale anulează practic caracterul limbii române de limbă oficială a statului român şi administraţia românească este înlocuită cu o administraţie statală maghiară, lovind în caracterul suveran şi unitar al statului român.

Atragem respectuos atenţia parlamentului României că dacă votează acest proiect de lege este responsabil de crearea unei pepiniere de duşmani învederaţi ai limbii române din cetăţenii paşnici români de limbă maghiară, iar constituţia României nu va mai avea nici un suport practic, fiind anulată de acest proiect duşmănos propus de UDMR. Sunt şi acum primari în judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, care au suspendat caracterul oficial al limbii române înlocuind-o cu limba maghiară.

Românii din Transilvania avertizeaza printr-o scrisoare deschisa autoritatile din România cu privire la pericolul proiectului de lege propus de UDMR

Întregul proiect demantelează administraţia românească în Transilvania, exact ca pe timpul Diktatului de la Viena şi al administraţiei sovietice de după cel de-al Doilea Război Mondial care a alungat pe români din administraţie în perioada noiembrie 1944 – martie 1945, şi din timpul Regiunii Autonome Maghiare.

Proiectul propus de UDMR este nu numai un atentat asupra constituţiei României şi asupra limbii române, ci şi asupra convieţuirii armonioase dintre cetăţenii ţării noastre, români şi maghiari, deoarece UDMR-ul vrea cu îndârjire să elimine tot ce este românesc din administraţie şi chiar din cultură şi din viaţa cotidiană.

Creând astfel de „maghiari puri”, UDMR-ul este vinovat de atentatul fascistoid asupra bunelor relaţii româno-maghiare, de reinstaurarea politicii epurărilor etnice.

Solicităm astfel parlamentului României să respingă în totalitate acest proiect de lege ca antinaţional şi antieuropean, şi guvernului României şi preşedinţiei României să vegheze asupra respectării constituţiei României şi ale statalităţii noastre.

Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Sfântu Gheorghe, Miercurea Ciuc, 14 septembrie 2017

Societatea cultural-patriotică Avram Iancu din România
Despărţământul Cluj al Astrei
Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş (format din 44 de asociaţii ale românilor)
Fundaţia Culturală Carpatica
Societatea Culturală pro-Maramureş Dragoş Vodă
Societatea Virtus Romana Rediviva
Federaţia Românilor Persecutaţi Etnic

Sursa: Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș

Articolul Românii din Transilvania avertizeaza printr-o scrisoare deschisa autoritatile din România cu privire la pericolul proiectului de lege propus de UDMR apare prima dată în Glasul.info.