La 18/30 octombrie 1883 România a aderat la Tripla Alianță printr-un tratat bilateral cu Austro-Ungaria. Tendința Imperiului Țarist de a controla toată Marea Neagră și a stăpâni gurile Dunării pentru a avea un cap de pod pentru a institui o “A Treia Romă”, de a ajunge la Constantinopol și Strâmtori, precum și experiența nefastă pe care tânărul stat român a avut-o la finele războiului din 1877-1878, când România deși a întors soarta războiului ruso-turc și a transformat o inevitabilă înfrângere a rușilor într-o victorie categorică, a fost tratată ca și când ar fi fost Cenușăreasa Europei, a cântărit foarte mult în luarea deciziei de a adera printr-un tratat secret la Tripla Alianță.

Prezența lui Carol I pe tronul României care se considera “un bun prusac și un bun german” a cântărit de asemenea foarte mult în orientarea României către un tratat secret cu Puterile Centrale. Acest tratat îmbracă la 18/30 octombrie 1883 forma unei alianțe militare în care țările semnatare se obligau reciproc să vină în ajutorul celorlalte dacă ar fi fost atacate de un stat inamic. Deși României i se ofereau garanții cu privire la menținerea integrității teritoriale de către Puterile Centrale, în același timp i se solicita României să renunțe la orice fel de pretenții teritoriale asupra Transilvaniei și să nu sprijine mișcările naționaliste ale românilor ardeleni care luau avânt și îmbrăcau în unele cazuri forma unei lupte naționale de eliberare. Transilvania rămânea unul dintre cele mai sensibile subiecte de discuție în cadrul acestei alianțe militare secrete.

Fără să cunoască aspectele și prevederile secrete ale acestui tratat, mulți lideri și intelectuali români s-au angrenat în sprijinirea luptei de eliberare a Transilvaniei și au militat pentru reunirea Ardealului cu România. Mihai Eminescu, prin Societatea Carpații, ajunsese să militeze chiar și pentru măsuri extreme pentru eliberarea Transilvaniei, inclusiv pentru operațiuni militare de gherilă împotriva absolutismului austro-ungar din Transilvania.

Faptul că Imperiul Rus, deși o superputere, nu-și respectase cuvântul dat către un aliat precum România în Războiul de Independență din 1877-1878, îi făcea pe mulți dintre reprezentanții elitei românești să se reorienteze, nu puține fiind personalitățile din acea perioadă care au avut o atitudine pro germană, sau pro austro-ungară, fără să știe că încercau să scape de dracu’ și de fapt să dea de tată-su.

Din cele opt articole ale tratatului, articolul (2) prevedea angajarea guvernului român de a nu tolera pe teritoriul său acțiuni politice sau de alt gen care ar fi îndreptate contra Monarhiei Dualiste. O parte din istoricii români au scris niște lucrări din conținutul căruia lasă să planeze niște suspiciuni asupra statului român, care ar fi avut o implicare în eliminarea unor lideri sau personalități ale vieții publice românești care au deranjat prin activitatea lor îndreptată împotriva barbariei stăpânirii austro-ungare din Transilvania. Mihai Eminescu este unul dintre cei eliminați fizic prin implicarea directă a spionilor austro-ungari și complicitatea unor autorități ale statului român. Un alt act de trădare a statului român ca urmare a semnării acestui tratat secret cu Austro-Ungaria, a fost expulzarea din România în anul 1885 a unor români ardeleni care militau pentru eliberarea Transilvaniei de sub jugul austro-ungar, la cererea expresă a ungurilor.

În ciuda calculelor geostrategice făcute de Carol I și de unii lideri politici români ai vremii, tratatul de alianță româno-austro–ungar nu a fost unul de bun augur. Ungurii au încercat permanent să obțină avantaje mai mari pentru Austro-Ungaria, încercând să impună niște condiții foarte diferite României față de toți ceilalți membri ai alianței.

Până la urmă, textul modificat al tratatului în forma cerută de către partea românească a fost adus la București de către baronul Mayr la 13 octombrie 1883, iar la 18/30 octombrie 1883 împreună cu Kálnoky, I. C. Brătianu semnează tratatul de alianță între România și Austro-Ungaria. Tratatul se compunea dintr-un preambul și șapte articole.

Regele Carol I a evitat aducerea la cunoștința opiniei publice a existenței tratatului din cauza poziției ostile a societății românești față de Austro-Ungaria. Doar câțiva miniștri știau despre existența acestuia. Deci poporul român era la fel de tare mințit de către guvernanți precum este și în zilele noastre.

Acest tratat trebuia reînnoit la fiecare cinci ani, ultima dată fiind reînnoit în ianuarie 1913, cu un an înaintea izbucnirii Primului Război Mondial, conflagrație la care România ia parte abia din anul 1916.

Articolul 18 Octombrie 1883 – S–a semnat, la Viena, într-un cadru strict secret, tratatul de alianță româno-austro–ungar apare prima dată în Glasul.info.

La 4 iunie 1920 s-a semnat Tratatul de la Trianon între Puterile Aliate învingătoare în Primul Război Mondial și Ungaria, în calitate de stat succesor al Imperiului Austro-Ungar, stat învins în Primul Război Mondial. Tratatul a fost semnat pentru a stabili frontierele noului stat Ungaria cu vecinii săi: Austria, Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor (stat devenit ulterior Iugoslavia), România și Cehoslovacia.

“Budapesta nu mai fusese capitala unui stat adevarat, suveran, inca din 1527, dupa dezastrul de la Mohaci. Abia dupa 400 de ani, la Trianon, a aparut din nou un stat ungar.”, scria profesorul Ion Coja

Cu alte cuvinte, prin semnarea Tratatului de la Trianon pe 4 iunie 1920 s-a decis crearea statului Ungaria! Altfel Ungaria ar fi rămas în Europa a cincea roată la căruță, un land auxiliar imperiului austriac.

“Tratatul de Pace de la Trianon este un moment istoric, conform căruia, la încheierea Primului Război Mondial, Imperiul Austro-Ungar s-a prăbușit. Austria s-a desprins de Ungaria, iar de Ungaria s-au desprins popoarele – altele decât cel maghiar – care până atunci au fost subjugate de Imperiul Austro-Ungar. În realitate, popoarele respective erau majoritare.

Departe de a fi oferit vreun cadou României, departe de a favorizat Statul român, Tratatul de la Trianon se limita numai a pune pecetea dreptului public internațional pe o incontestabilă realitate istorică: apartenența Transilvaniei cu populație majoritar românească la România, stat național unitar.

Adevărul este că pentru drepturile românilor din Transilvania au murit 40.000 de români numai în Revoluția din 1848-1849, iar în primul Război Mondial s-au jertfit sute de mii de soldați pentru Unirea Transilvaniei cu România Mamă.”, a scris Buletin de Carei

Articolul  4 iunie 1920: Semnarea Tratatului de la Trianon care consfințea recunoașterea internațională a granițelor României apare prima dată în Glasul.info.

La data de 3 mai 1997 avea loc semnarea, la Kiev, a Tratatului cu privire la relațiile de bună vecinatate și cooperare dintre România și Ucraina, de către miniștrii de externe. Într-o deplină “armonie” și simbioză a trădării, atât președintele României de la acea dată, Emil Constantinescu, ministrul de externe, cât și guvernarea de la acel moment la presiunile (n.r. cele mai mari) venite din partea SUA și a Germaniei, au cedat părți din teritoriul național al României, părți importante din spațiul etnic românesc, fără ca statul român să fie amenințat cu agresiunea.

Fostul președinte Emil Constantinescu avea să se scuze apoi într-un mod absolut jenant cu privire la trădărea națională înfăptuită mișelește împreună cu trista alianță CDR, o guvernare absolut catastrofală și în mare măsură chiar profund antiromânească:

“Tratatul a slujit interesul general al consolidării securităţii europene, asemenea tratatelor similare încheiate în acea perioadă de Ucraina cu Polonia şi Germania, precum şi al Tratatului de bază dintre România şi Ungaria din 1996. Tratatul a slujit şi continuă să slujească interesul naţional al României din perioada în care a fost încheiat, precum şi în continuare din următoarele motive:

 – Tratatul a asigurat cadrul juridic pentru protejarea minorităţii româneşti (şi moldoveneşti) din Ucraina, căreia prin art. 13 al tratatului, i se garantau drepturi identice cu cele ale minorităţilor din România şi, în mod specific, identice cu cele garantate de statul român prin tratatul cu Ungaria pentru minoritatea maghiară din ţara noastră.

 – Tratatul a consemnat dorinţa părţilor de a coopera în plan general, dar în mod special în regiunile de la frontiera ambelor state, inclusiv prin cerarea unor euro-regiuni transfrontaliere sau prin asigurarea accesului reciproc la toate formele de învăţământ, inclusiv la cel universitar.

 – Tratatul a asigurat României liniştea şi securitatea la graniţa sa de est şi nord, convingând comunitatea internaţională că România este un furnizor de securitate şi un pivot al stabilităţii politice în estul Europei. Fără aceste asigurări, integrarea României în structurile euro-atlantice şi europene nu ar fi fost niciodată luate în discuţie. Alegaţiile dlui preşedinte Băsescu, după care tratatul cu Ucraina ar fi fost încheiat în condiţii „dictate de Kiev” este falsă, şi ca membru al Guvernului României din momentul încheierii tratatului ştie prea bine că nu au existat niciun fel de presiuni.”, a declarat fostul președinte Emil Constantinescu în 2008

Și acum hai să le luăm pe rând:

• Gura păcătosului adevăr grăiește: “Tratatul a slujit interesul general al consolidării securităţii europene” și nicidecum interesului național al României. Aici treburile sunt foarte clare, fix cum precizam mai sus.
• “Tratatul a asigurat cadrul juridic pentru protejarea minorităţii româneşti (şi moldoveneşti) din Ucraina”, spunea în anul 2008 fostul președinte Emil Constantinescu despre tratatul cu Ucraina. Acum, știind cum s-a comportat Ucraina cu minoritățile și că ucrainizarea forțată și instituționalizată a ajuns chiar mai agresivă decât rusificarea din timpul Uniunii Sovietice, este un fapt incontestanil. NU, minoritățile n-au fost protejate. Dar aici mai constatăm o uriașă mârșăvie din partea lui Emil Constantinescu: în calitate de fost șef de stat, deci o calitate oficială de înalt demnitar al unui stat, folosește sintagma bolșevică / sovietică de minoritate “moldovenească“. Cum Doamne iartă-ne au putut alege românii o asemenea catastrofă de președinte? Un asemenea antiromân? E la fel ca la neomarxista Cosette Chichirău(n.r. mare admiratoare a neobolșevicului Bernie Sanders) care populariza “limba moldovenească”, trecându-și la profilul de facebook faptul că ea cunoaște limba română și “limba moldovenească”

Cititi si: Cine sunt de fapt cei de la USR: antiunionisti, moldovenisti, sustinatori ai marxismului, adeptii federalizarii României

• Tratatul a reprezentat “asigurarea accesului reciproc la toate formele de învăţământ, inclusiv la cel universitar.” Fals! Știm foarte bine ce s-a întâmplat progresiv în cadrul instituțiilor de învățământ din Ucraina, câte școli românești au fost desființate, și cum tinerii de acolo erau descurajați și împiedicați prin aproape toate formele să învețe în limba română, sau Doamne ferește, să urmeze cursurile unor instituții de învățământ din România
• “Tratatul a asigurat României liniştea şi securitatea la graniţa sa de est şi nord, convingând comunitatea internaţională că România este un furnizor de securitate şi un pivot al stabilităţii politice în estul Europei“, spunea Emil Constantinescu. Nici măcar asta. România a rămas Cenușăreasa Europei, fiind în continuare neprimită în spațiul Schengen și marginalizată economic, transformată într-un imens laborator în care marile puteri și corporațiile cele mai puternice la nivel mondial își desfășoară tot felul de experimente nivel social, economic, ideologic, etc

Articolul 3 Mai 1997: Tratatul de trădare națională semnat de un neiubitor de români, Emil Constantinescu apare prima dată în Glasul.info.

La 28 ianuarie 1933, într-o perioadă tulbure din punct de vedere economic și social, atât la nivelul României cât și la nivel mondial, guvernul condus de Alexandru Vaida-Voievod semnează, sub auspiciile Ligii Națiunilor, “Acordul de la Viena”, care asigura împrumuturile capitaliștilor străini, contractate în vederea „asanării economico-financiare a țării”, prin reducerea salariilor, concedierea a 30% dintre muncitori și funcționari, sporirea și încasarea regulată a impozitelor.

Paradoxul face ca până și criza economică din 1933 din România, să aibă legătură tot cu numele Vienei, “Acordul de la Viena” fiind actul care consemna niște măsuri de austeritate de o gravitate nemaintâlnită până atunci în economia tânărului stat român, și așa destul de încercat de-a lungul istoriei, încă de la înființarea sa.

Măsurile nepopulare impuse de către Guvernul României după “Acordul de la Viena” au provocat nemulțumiri sociale atât de intense, încât anul 1933 a fost marcat de niște ample și violente mișcări și proteste antiguvernamentale care s-au soldat cu grave vărsări de sânge.

De ce pomenim astăzi de “Acordul de la Viena”, semnat de guvernul condus de Alexandru Vaida-Voievod? Pentru că în final acest acord, cu măsuri draconice de austeritate împotriva românilor și comandate din exterior au dus în cele din urmă la demisia guvernului, Alexandru Vaida-Voievod nereușind să facă față problemelor cu care s-a confruntat țara noastră în acele timpuri deosebit de tulburi.

Dar evenimentele de atunci seamănă izbitor de mult cu cele de astăzi: mari împrumuturi făcute de pe piețele externe, condiționate de impunerea unor ample măsuri de austeritate precum reducerea drastică a salariilor, valuri masive de concedieri și creșterea exagerată a taxelor și impozitelor. Adică fix povestea Băsescu-Boc-PDL-FMI, reinițializată acum sub formula Iohannis-PNL/PDL-FMI?

Articolul De ce tot ce are legătură cu Viena în istoria românilor, este de rău augur? “Acordul de la Viena”, semnat pe 28 ianuarie 1933 apare prima dată în Glasul.info.

” Ministrul afacerilor externe Teodor Meleșcanu și președintele Uniunii Consulilor Onorifici din România, Andreas Huber, au semnat, la 26 februarie 2019, un protocol de colaborare, care are ca obiectiv principal intensificarea dialogului, a colaborării și a sprijinului reciproc în domeniul diplomației publice, culturale și economice.

Ministrul Teodor Meleșcanu a menționat importanța consolidării dimensiunii economice a politicii externe române și necesitatea continuării dezvoltării dialogului instituțional cu membrii corpului consulilor onorifici străini acreditați în România.

“Prin funcțiile pe care le exercită, vizând stimularea dezvoltării relaţiilor economice, culturale și interumane, prin facilitarea contactelor în aceste domenii, consulii onorifici constituie o punte de legătură valoroasă între statele pe care aceștia le reprezintă și România” a declarat șeful diplomației române.

În context, ministrul afacerilor externe a precizat că instituția consulului onorific are o importanță deosebită prin rolul său de vector de dezvoltare și promovare a relațiilor bilaterale, numărul consulatelor onorifice fiind în creștere. Astfel, România are 186 de consuli onorifici acreditați în străinătate, în timp ce 85 de consulate onorifice străine își desfășoară activitatea pe teritoriul statului român.

De asemenea, șeful diplomației române a reiterat eforturile depuse de Ministerul Afacerilor Externe în contextul procesului de reformă consulară derulat în ultimii ani, prin finalizarea procesului de informatizare a activității consulare și prin implementarea Sistemului Informatic Consular Integrat E-Cons.”, se arată în comunicatul MAE

Articolul Andreas Huber, finul lui Iohannis și consul onorific al Austriei, a semnat azi protocol cu MAE apare prima dată în Glasul.info.

La 24 aprilie 1918 era semnat Tratatul de pace de la București, dintre România, pe de o parte și Germania, Austro–Ungaria, Bulgaria și Turcia, pe de altă parte. Pacea, înrobitoare pentru țara noastră, nu a fost niciodată ratificată de către regele Ferdinand, tratatul devenind nul.

Reușita revoluției bolșevice din Rusia (n.r. finanțată de către Germania), făcea ca soldații ruși bolșevizați să părăsească în masă frontul românesc. În aceste condiții, dublate și de epuizarea resurselor armatei române dar și de izbucnirea unei epidemii de tifos, Guvernul român, refugiat la Iași, se vede silit sa negocieze în genunchi o pace înrobitoare pentru România.

La 24 aprilie 1918 era semnat Tratatul de pace de la București, o pace înrobitoare pentru România

[one_half]

Mica enciclopedie a Marelui Razboi

Prin acest tratat de pace României îi erau impuse niște condiții deosebit de dure, cedarea Cadrilaterului precum si o parte a Dobrogei de Nord, cedarea către Austro-Ungaria a controlului asupra trecătorilor Munților Carpați, precum și concesionarea pe timp de 90 de ani către Germania a tuturor exploatărilor petroliere, prin intermediul a două societăți petroliere; de asemenea și șantierele navale ar fi urmat să intre în stăpânirea statului german, dar si acordarea dreptulului pentru Germania și Austro-Ungaria de a controla navigați de pe Dunăre.

Articolul La 24 aprilie 1918 era semnat Tratatul de pace de la București, o pace înrobitoare pentru România apare prima dată în Glasul.info.

La 19 februarie 1878 era semnat tratatul de pace de la San Stefano, Rusia tradandu-si cu aceasta ocazie principalul aliat, Romania. In ziua de 19 februarie 1878 a fost semnat Tratatul de pace ruso–turc de la San Stefano, care incheia razboiul ruso–turc, recunostea independenta României, dar sacrifica Dobrogea, care era cedata Rusiei, iar aceasta isi rezerva dreptul de a o schimba cu partea Basarabiei detasata la 1856.

Rusia isi tradeaza cu aceasta ocazie principalul aliat in razboiul ruso-turc si incheie  Tratatul de la San Stefano fara participarea Romaniei, Rusia nedorind sa recunoasca astfel calitatea de participant si de aliat al Romaniei, fortand lmperiul Otoman la negocieri sa ii cedeze Dobrogea,Delta Dunarii si Insula Serpilor, Rusia rezervandu-si de asemenea dreptul de a le schimba cu sudul Basarabiei.

La 19 februarie 1878 era semnat tratatul de pace de la San Stefano, Rusia tradandu-si cu aceasta ocazie principalul aliat, Romania

In urma acestui tratat de la San Stefano, se inrautatesc atat relatiile Romaniei cu Imperiul Rus cat si cu Bulgaria. Dupa decaderea Imperiului Otoman, Rusia devenea singurul actor important in aceasta zona gepolitica a Marii Negre, dictand pana si limitele geografice ale granitelor dintre tarile de la malul Marii Negre: potrivit pretentiilor Rusiei, granita dintre Romania si Bulgaria in Dobrogea pornea de la un punct de pe malul Dunarii situat la nord de localitatea Rasova, si ajungea la mare intr-un punct situat la capul Tuzla, la sud de localitatea Agigea.Cu alte cuvinte doar 1/3 din Dobrogea istorica revenea Romaniei, restul revenind Bulgariei care era injumatatita intrucat Rumelia ramanea la otomani.

Cum era Romania sa fie ocupata de Rusia chiar in anul 1878

Datorita protestelor Romaniei, RUSIA ameninta cu razboiul si ocuparea Romaniei. Tarul «va ordona ocuparea Romaniei si dezarmarea armatei romane» va spune cancelarul rus Gorceakov . Deloc intimidat de avertisment, Carol I a replicat:

[alert-announce]«O armata care a luptat la Plevna in fata Impăratului Alexandru al II-lea poate sa se bata pana va fi nimicita, dar nu se va lasa sa fie dezarmata».[/alert-announce]

Trupele rusesti trec la fapte si se pregatesc sa asedieze Bucurestiul dupa cum spune istoricul A.M Stoenescu.Bratianu si Carol nu se lasa intimidati si se pregatesc de razboi ….In aceste conditii intervin Marile Puteri si dau un ultimatum Rusiei.Urmarea este Tratatul de la Berlin unde se ajunge la un compromis: Romania PIERDE S Basarabiei si S Dobrogei (1/3 din Dobrogea istorica) dar pastreaza Dobrogea cu Delta Dunarii (2/3 ) si Insula Serpilor.

Medierea aceasta “dezinteresata” a Rusiei in ceea ce priveste pretentiile teritoriale dintre Romania si Bulgaria a stricat continuu relatiile dintre cele doua tari, culminand cu cel de-al doilea razboi balcanic si implicarea Romaniei impotriva Bulgariei, in urma careia Romania se alege in 1913 cu partea sudica a Dobrogei, numita Cadrilater.

Consecinta ACESTEI MARSAVE TRADARI A RUSIEI este expusa de ziaristul si politicianul Constantin Bacalbasa (1856-1935):

[alert-success]„Din ceasul acesta, prietenia romanilor pentru Rusia era sfarsita. In tara naste, deodată, simtirea antirusa. Rusii sunt de acum priviti cu raceala sau cu dusmanie.Conflicte zilnice se intampla in toata tara cu militarii rusi. Ingratitudinea ruseasca, cat si calcarea fară pudoare a angajamentelor luate formal prin conventiunea din 4 aprilie 1877 revolta toate sufletele romanesti. Cauza Rusiei in Romania este pierduta pentru totdeauna“.[/alert-success]

Istoricul Alex Mihai Stoenescu considera ca ” 1878 este pragul de la care în mentalul colectiv românesc se instalează fenomenul rusofob, pe un puternic fond nationalist ”.

Note:

[1] ioncoja.ro

Articolul La 19 februarie 1878 era semnat tratatul de pace de la San Stefano, Rusia tradandu-si cu aceasta ocazie principalul aliat, Romania apare prima dată în Glasul.info.

Transnistria o coteste brusc spre Federatia Rusa? Evgheni Șevciuk a semnat un decret de aderare.

Evgheni Șevciuk, asa numitul lider al republicii separatiste transnistrene, a semnat de curand un decret privind punerea in aplicare a unui referendum din anul 2006 prin care peste 90% dintre transnistreni votau pentru independenta regiunii separatiste si unirea acestei entitati teritoriale cu Federatia Rusa.

In decret este prevazuta de asemenea si ajustarea legislatiei astfel incat sa corespunda normelor legislatiei din Rusia. Asa numitele autoritati separatiste au declarat ca legislatia transnistreana trebuie racordata la cea a Federatiei Ruse pana la termenul limita de 1 noiembrie 2016, potrivit Ria Novosti, iar apoi va fi pus in aplicare si rezultatul referendumului din 2006.

Transnistria o coteste brusc spre Federatia Rusa? Evgheni Șevciuk a semnat un decret de aderare

[one_half][/one_half]In anul 2006, peste 90% dintre locuitorii din Transnistria s-ar fi pronuntat pentru independenta regiunii separatiste si aderarea la Federatia Rusa, insa autoritatile de la Moscova au preferat sa continuie acest conflict inghetat, mentinand asa zisele negocieri in format “5+2”.

Aproximativ 60% din populatia transnistreana este formata din etnici ucraineni si rusi, cu mentiunea ca majoritatea ucrainenilor sunt mai degraba vorbitori de limba rusa. Peste 1000 de militari rusi sunt stationati permanent pe teritoriul asa zisei republici transnistrene, majoritatea dintre ei facand parte din ceea ce era cunoscuta candva ca fiind Armata a 14-a a Uniunii Sovietice.

Glasul.info

Articolul Transnistria o coteste brusc spre Federatia Rusa? Evgheni Șevciuk a semnat un decret de aderare apare prima dată în Glasul.info.