În istoria neamului românesc există zile care nu trebuie uitate, nu pentru a hrăni ura, ci pentru a păstra vie memoria suferinței și a demnității. Data de 6 aprilie 1949 marchează unul dintre acele momente de cumpănă: decizia luată de conducerea Partidul Comunist al Uniunii Sovietice prin Hotărârea nr. 1290-467cc, care avea să deschidă calea uneia dintre cele mai dramatice deportări din istoria românilor dintre Prut și Nistru.

Această hotărâre, emisă în cadrul aparatului represiv sovietic, a vizat populația din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, un teritoriu rupt din trupul Moldovei istorice. Sub pretextul „epurării elementelor ostile”, mii de familii românești au fost etichetate drept „chiaburi”, „dușmani ai poporului” sau „colaboratori”, într-un limbaj rece și cinic, menit să justifice o tragedie umană.

În realitate, vina acestor oameni era adesea una singură: aceea de a fi rămas ancorați în valorile lor, credință, muncă, proprietate și identitate națională. Țărani harnici, gospodari, intelectuali sau simpli credincioși au fost smulși din casele lor, din vatra strămoșească, și transformați în victime ale unui experiment social brutal.

Hotărârea din 6 aprilie a fost pusă în aplicare câteva luni mai târziu, în noaptea de 6 spre 7 iulie 1949, prin operațiunea conspirativă „IUG” (Sud). În acea noapte, liniștea satelor românești a fost sfâșiată de bătăi în uși, de plânsete și de ordine strigate în limbi străine. Familii întregi, bătrâni, femei, copii, au fost urcate în vagoane de marfă și deportate în îndepărtatele regiuni ale Kazahstan, în Siberia sau în alte colțuri reci și ostile ale imperiului sovietic.

Acolo, departe de casă, românii deportați au fost supuși unui regim de muncă silnică, foamete și umilință. Mulți nu s-au mai întors niciodată. Alții au revenit după ani de suferință, purtând în suflet răni nevindecate, dar și o credință neclintită în identitatea lor.

Această dramă colectivă nu a fost doar o acțiune administrativă, ci o încercare sistematică de dezrădăcinare, de ștergere a memoriei și de frângere a spiritului românesc. Și totuși, în fața acestei prigoane, românii au dovedit o forță tăcută, dar de neînvins: au continuat să vorbească limba română, să-și păstreze credința și să transmită mai departe copiilor lor conștiința apartenenței la același neam.

Astăzi, la decenii distanță, avem datoria morală de a ne pleca frunțile în fața celor care au suferit și de a spune răspicat: nu uităm. Nu uităm nedreptatea, nu uităm lacrimile, dar mai ales nu uităm puterea de a rezista.

Pentru că memoria acestor martiri nu este doar o lecție de istorie, este temelia demnității noastre naționale.

Articolul 6 Aprilie 1949 – Hotărârea Biroului Politic al CC al PC al URSS Nr. 1290-467cc prin care romanii erau deportati în Kazahstan, Asia Centrală şi Siberia apare prima dată în Glasul.info.

Articolul Kapushon – Prin ochii lui Ilie Vieru apare prima dată în Glasul.info.

Potrivit unor estimări din partea istoricilor, numărul celor deportați din Basarabia şi Nordul Bucovinei către Siberia şi Kazahstan se ridică de la câteva sute de mii de persoane, până la peste un milion.

În noaptea de 12 spre 13 iunie 1941 a avut loc primul val de deportări în Basarabia şi Nordul Bucovinei către Siberia şi Kazahstan. Deportarea era una din formele de represiune politică preferate de către autoritățile sovietice, adesea echivalentă cu suprimarea fizică, ținând cont de condițiile groaznice în care erau ținuți cei deportați: hrană insuficientă, îmbrăcăminte inadecvată pentru condițiile meteo extreme, muncă forțată până la epuizare, torturi, violuri, execuții, etc.

Au existat trei valuri de deportări ale populației din Basarabia și Bucovina de Nord. Primul val a avut loc în blestemata noapte de 12 spre 13 iunie 1941, atunci când structurile NKVD-iste au constituit baza logistică a mecanismului deportării.

Generalul NKVD Sergo Goglidze, unul din organizatorii deportărilor din 12-13 iunie 1941, îi solicita lui Stalin să fie strămutate în regiunile îndepărtate din nordul și estul URSS-ului nu mai puțin de 5.000 de familii. La data de 7 iunie 1941, structura NKVD a RSS Moldovenești a cerut 1315 vagoane pentru transportul deportaților.

[one_half]

Basarabia și destinul ei secret

[/one_half]

Listele cu cei deportați erau alcătuite pe baza rapoartelor NKVD despre rămășițele unor partide și organizații românești, dar și pe bază de delațiuni, ținându-se cont de pregătirea și activitatea capului familiei, de averea sa și de faptul dacă a colaborat cu administrația românească.

Operațiunea propriuzisă de deportare, a început în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, după miezul nopții, respectiv pe la ora 02:30. Urmau să fie ridicate 32.423 persoane, dintre care 6.250 să fie arestate, iar restul 26.173 de persoane – deportate (inclusiv 5.033 persoane arestate și 14.542 persoane deportate din RSS Moldovenească).

Modul “de lucru” era astfel: o echipă formată din doi-trei militari înarmați și un lucrător al securității bătea la geamul casei, în plină noapte, luând prin surprindere membrii gospodăriilor. “Într-un sfert de oră să fiți gata!“, acesta era ordinul care li se dădea oamenilor cuprinși în spaimă de cele întâmplate, neînțelegând unde merg și de ce. Deseori, printre cei care veneau să ridice oamenii se găsea și  binevoitorul  sau binefăcătorul care a denunțat familia și, astfel,  ajuta NKVD-ul să depisteze “elementele periculoase“.

Cei deportați aveau permisiunea să ia cu ei doar câte 10 kg de fiecare persoană, numai că, în cele mai multe cazuri, tot ce reușeau să ia deportații cu ei mai de preț, ajungea să fie luat cu forța de către cei care-i ridicaseră în miez de noapte și împărțit între ei. După ce erau scoși din case, deportații erau urcați în camioane sau în căruțe, cu ajutorul cărora erau transportați până în gările unde-i aștepatu trenurile care să-i ducă înspre nescunoscut, către “Siberii de gheață”.

Abia după decenii bune, la 10 aprilie 1989 a fost adoptată hotărârea Consiliului de Miniștri al RSSM, prin care deportații au fost complet reabilitați. Iar la data de 20 august 2013 în scuarul gării feroviare din capitala Republicii Moldova, la Chișinău, a fost inaugurat un monument în memoria victimelor deportărilor staliniste, cunoscut și ca “Trenul durerii”.

Monumentul deportaților din Chișinău, sau “Monumentul în memoria victimelor deportărilor regimului comunist“, neoficial, denumit și „Trenul durerii”, este un monument comemorativ dedicat zecilor de mii de moldoveni (basarabeni) deportați în anii 1940–1953 în timpul deportărilor staliniste.

Articolul În noaptea de 12 spre 13 iunie 1941 a avut loc primul val de deportări în Basarabia şi Nordul Bucovinei către Siberia şi Kazahstan apare prima dată în Glasul.info.

Presedintele Klaus Iohannis a trimis un mesaj de compasiune fata de evenimentele din 1915 prin care sute de mii de armeni au fost ucisi de trupele turcesti.

Cu aceasta ocazie, as dori sa amintesc de genocidul sovietic impotriva poporului roman, prin care aproximativ 1,2 milioane conationali de-ai nostri au fost torturati, ucisi, deportati, disparuti, infometati, urmare a ocuparii teritoriilor romanesti ale Basarabiei, Bucovinei de Nord si a Tinutului Hertei si prin instaurarea unui regim de teroare si de curatire etnica.

Dar de genocidul impotriva poporului roman ii mai pasa cuiva?

Poate, Presedintele Romaniei va rupe traditia tacerii vinovate a intregii clase politice romanesti asupra acestei tragedii si va trimite un mesaj pe data de 28 Iunie, ziua ocuparii Basarabiei de hoardele Kremlinului.

Si nu numai Presedintele Romaniei, dar si Casa Regala impreuna cu Parlamentul Romaniei au datoria sa se intruneasca in plen intr-o sedinta comuna de comemorare a acestui eveniment tragic din viata poporului nostru si al Istoriei noastre, in cadrul careia sa trimita un mesaj puternic atat poporului roman, cat si comunitatii internationale, ca putem ierta, dar nu putem uita.

Si, poate, macar odata, europarlamentarii reprezentanti ai poporului roman, solidari in Parlamentul European, vor cere cel putin un moment de reculegere fata de memoria romanilor disparuti ca urmare a invaziei sovietice, daca nu chiar o condamnare a atrocitatilor savarsite, ca un semn de reparatie si recunoastere a suferintelor romanesti.

Ar fi nevoie si de vointa politica, dar si de curaj politic. Dar, mai ales, de constiinta nationala. Ramane de vazut daca Romania are astazi o clasa politica capabila de un asemenea act.

Scepticismul meu este cauzat de faptul ca pentru inițiativa populara a construirii „Monumentului Patimilor Românești” prezentata si sustinuta de senatorul Titus Corlatean in plenul senatului inca din 2009, nici o institutie a statului roman nu a considerat necesar sa facă ceva.

Este edificator, in acest sens, raspunsul domnului Theodor Paleologu, ministrul culturii in cabinetul Boc, care declara cu seninatate ca nu are bani si spatiu pentru un asemenea monument.

Oare s-a schimbat ceva in mentalitatea politicienilor romani in anii care au trecut?

Un articol de Mircea Popescu, SUA

[alert-announce]Sursa: [1]  mipopescu.wordpress.com via www.consiliul-unirii.ro[/alert-announce]

Articolul Dar de genocidul impotriva poporului roman ii mai pasa cuiva? apare prima dată în Glasul.info.

Anul 1941 veni zbuciumat și cu multe nenorociri. In noaptea unei zile de iunie 1941, la ușa casei familiei Tulupca au batut cu inverșunare dușmanoasa. Fratele Vasile era refugiat in Romania. Tata Constantin si Radu au reusit sa fuga, insa mama Paraschiva s-a pomenit in fața unor monștri inarmați, care au spart ușa și o țineau sub țevile armelor, ordonand: „Peste zece minute sa fii in caruța!..”. Peste cateva zile sotul si feciorul au urmat-o benevol, ca sa n-o lase de una singura la primejdia grea.

16 ani in Siberia – Crampeie din destinul unui bucovinean

Radu TULUPCA a lui Constantin s-a nascut la 21 februarie 1925, in comuna Ostrița, plasa Herța. Soarta a fost nemiloasa cu el, harțuindu-l la varsta de 16 ani.

La gara feroviara din Cernauți au fost imbarcați in vagoane de vite. Printre cei ridicați se afla și familia lui Ion Nicolaevici și alți gospodari din catunul Ocop.

Drumul a urmat pana in Siberia. Deci, drumul din Bucovina și pana in regiunea Tomsk, raionul Pudinski, a fost udat cu lacrimi și presarat cu cadavre. Domnul Radu a fost repartizat la lucru in colhoz. A trecut prin toate nenorocirile prin care au trecut mii de romani din Bucovina.

A mancat coji de cartofi, erau timpuri grele, era razboi. In Siberia a facut cunoștința cu o fata pe nume, Ecaterina. Au creat o familie tanara, dar dorul de casa era pe primul loc.

Dupa 16 ani de munci grele, in anul 1957 se intorc in Bucovina, numai cu mama. Domnul Radu, s-a inscris in colhoz, a lucrat toata viața la ferma gospodariei, unde cu caruța aducea hrana pentru vite. In anul 1985 s-a pensionat. Dar a continuat munca in gospodaria agricola inca un an.

Impreuna cu soția Ecaterina au crescut și educat o singura fiica – Valentina. Cu tristețe iși amintește de tinerețea distrusa in inghețurile Siberiei. Doamne, ca mari au fost faradelegile staliniste! Dupa cum zice dl Radu Tulupca: „Sa dea Dumnezeu sanatate și pace, ca restul le vom face…”

Domnul Radu, e oaspete așteptat la școala-gradinița, care se afla la o aruncatura de baț de gospodaria sa. Are ce le spune micuților despre cei 16 ani in Siberia!

Viorel GHIBA

P.S. La 21 februarie a.c., domnul Radu Tulupca și-a alipit la buchetul vieții cel de-al 90-lea trandafir. Cuvinte frumoase la acest jubileu i-au urat soția, fiica, ginerele și nepoții, dorindu-i sanatate și mulți ani inainte. Pentru munca conștiincioasa pe parcursul anilor domnul Radu a fost menționat cu o diploma de onoare din partea conducerii raionului.

Sursa:

[1] gazetadeherta.at.ua

Articolul 16 ani in Siberia – Crampeie din destinul unui bucovinean apare prima dată în Glasul.info.

Trecută prin foc şi prin sabie,
Furată, trădată mereu
Eşti floare de dor Basarabie,
Eşti patria neamului meu.

Basarabia a fost mereu o provincie vitregita, calcata de hoti si banditi, jefuita, furata, tradata, trecuta prin foc si prin sabie. A cata oara a fost tradata si abandonata Basarabia in ghearele celor care nu stiu decat s-o distruga si s-o jefuiasca?

Pe un site rusesc sunt prezentate niste ilustratii oribile despre ceea ce se intampla cu adevarat cu oamenii care erau deportati si ajungeau in gulagurile din Siberia sau din alte locuri blestemate din URSS: pressa.tv/interesnoe/964-risunki-iz-gulaga-zhut.html

Deportarile romanilor basarabeni in Siberia (film documentar). Marturii despre suferintele romanilor din Basarabia. Un film realizat de Fundatia Parintele Arsenie Boca si Fundatia Sfintii Inchisorilor.

De-a lungul portiunii, acum ucrainene, a Dunarii, erau inainte mici orase infloritoare care traiau de pe urma transportului de bunuri, mai ales cele provenite din agricultura, fiind adevarate noduri comerciale si de transport pentru diferite marfuri. Acum, pentru locuitorii din acele locuri  vremurile de care am vorbit parca nici n-au existat vreodata, singurele activitati ale lor de acum ramanand pescuitul de subzistenta si contrabanda cu diferite produse ilegale pe Dunare.

Articolul Deportările românilor basarabeni în Siberia apare prima dată în Glasul.info.

Zeci de mii de români din Basarabia şi nordul Bucovinei au fost deportaţi în Siberia. Unii din descendenţii acestora, copii la vremea aceea, trăiesc încă departe de baştină. Alţi români, din Basarabia, Bucovina sau Transcarpatia, au plecat sã munceascã în Siberia, unii stabilindu-se pentru totdeauna aici. Astãzi, Siberia rãmâne un teritoriu imens, prea puţin explorat, cu o istorie care o diferenţiazã de Rusia europeanã, un creuzet etnic formidabil.

Românii din Siberia

[one_half]
USB Voice Recorder Pen with TF Card Slot – $5.83[/one_half]Urmariti un impresionant reportaj (5 parti) realizat de catre Televiziunea Romana, despre comunitatea romanilor din indepartata Siberie. Veti afla atat istoria zbuciumata si tragica a deportarilor cat si aspecte din viata actuala a celor care inca mai au cat de cat o constiinta de romani. Realitatile crunte cu care se confrunta populatia din acele zone sunt si ele prezentate in acest documentar.

ROMÂNII DIN SIBERIA. Episodul 1: LELIA from Marian Voicu on Vimeo.

Politica sovietica de colonizare a marilor intinderi inghetate ale Siberiei a provocat moartea a milioane de oameni de diferite etnii, inclusiv etnici rusi. Nu trebuiau motive speciale pentru deportare, de multe ori se gasea un pretext oricat de mic pentru a putea deporta o familie si a indeplini astfel norma ceruta de catre autoritatile sovietice.

ROMÂNII DIN SIBERIA. Episodul 2: ISIDOR from Marian Voicu on Vimeo.

ROMÂNII DIN SIBERIA. Episodul 3: TAMARA from Marian Voicu on Vimeo.

ROMÂNII DIN SIBERIA. Episodul 4: RADU from Marian Voicu on Vimeo.

ROMÂNII DIN SIBERIA. Episodul 5: SEBASTIAN from Marian Voicu on Vimeo.

Articolul Românii din Siberia apare prima dată în Glasul.info.