La 6 noiembrie 1903 se stingea din viață, la Sibiu, unul dintre marii luptători pentru luminarea și demnitatea românilor ardeleni, preotul, poetul și publicistul Zaharia Boiu. O figură pilduitoare a neamului, un om al credinței și al culturii, Zaharia Boiu a ars ca o făclie vie pentru neamul său, lăsând în urmă nu doar cărți și articole, ci o moștenire de conștiință și devotament față de românitatea transilvană.

Născut și crescut în Ardealul umilit de străini, el și-a ridicat glasul și pana pentru luminarea poporului român din acele ținuturi, în vremuri când a fi român era o vină, iar a-ți iubi limba și credința era o primejdie. Slujitor al altarului și al școlii, Zaharia Boiu a fost preot, dascăl, poet, dar mai ales ctitor al educației românești. În 1861, la Sighișoara, a înființat prima școală românească, alături de Ioan Țiței și Nicolae Damian, un gest de curaj și credință într-o lume ostilă românismului.

El a conceput și primul abecedar românesc din Transilvania, deschizând mintea și sufletul copiilor spre limba lor strămoșească. Într-o epocă de deznaționalizare, Zaharia Boiu a înțeles că salvarea unui neam începe cu educația, cu lumina cunoașterii, cu formarea unei generații care să gândească și să simtă românește.

Manualul școlar numit Abețedar, apărut în anul 1862 a fost tipărit în 14 ediții înainte de a fi interzis de autorități. A fost rodul muncii preotului Zaharia Boiu, fiind conceput primul abecedar român în Transilvania la Sighișoara (1861).

A fost profesor la Institutul Teologic din Sibiu, unde a format tineri slujitori ai Bisericii și ai neamului, oameni care, urmându-i pilda, aveau să ducă mai departe lupta pentru unitatea spirituală a românilor. A colaborat la revistele „Telegraful Român” și „Transilvania”, devenind o voce puternică a conștiinței naționale.

Membru corespondent al Academiei Române, Zaharia Boiu nu s-a limitat la zidurile școlii sau la paginile revistei. În 1892, a fost acela care a tradus în limba germană Memorandumul românilor din Transilvania, documentul ce cerea recunoașterea drepturilor firești ale românilor din Imperiul Austro-Ungar. Iar fiul său, Olimpiu Boiu, a dus, pe ascuns, traducerea la Viena, riscându-și libertatea pentru a face auzit glasul românilor în fața împăratului Franz Josef.

Această faptă, înălțătoare și plină de curaj, arată că neamul Boiu nu a fost doar o familie de cărturari, ci o dinastie a demnității românești. Părintele Zaharia a sădit în fiii săi dragostea de țară și datoria față de adevăr, iar exemplul lor rămâne unul dintre cele mai frumoase capitole ale luptei culturale și naționale din Transilvania.

În anul 1903, când a trecut la Domnul, Ardealul a pierdut un dascăl și un luptător, iar Biserica, un vrednic slujitor al lui Hristos. Zaharia Boiu odihnește în cimitirul Bisericii din Groapă din Sibiu, iar mormântul său, înscris astăzi pe lista monumentelor istorice, este mai mult decât un loc de pomenire, este un altar al memoriei românești.

Astăzi, la peste un secol de la trecerea sa în veșnicie, ne plecăm frunțile în fața unui om care a înțeles că libertatea unui popor se clădește cu școală, cu credință și cu jertfă. Zaharia Boiu rămâne în conștiința românească un semănător de lumină, un luptător al spiritului și un păstor al demnității naționale.
Fie-i amintirea veșnică și pilda lui, pildă pentru toți fiii României de astăzi.

Articolul 6 Noiembrie 1903 – În amintirea lui Zaharia Boiu, luminătorul școlii și al conștiinței românești din Ardeal apare prima dată în Glasul.info.

Istoria neamului nostru este scrisă nu doar cu sânge pe câmpurile de luptă, ci și cu cerneală, cu lacrimi și cu lanțuri la temniță. La 25 septembrie 1901, tribunalele maghiare l-au osândit pe românul Andrei Balteș la 18 luni de temniță și la o uriașă pedeapsă în bani, 4.200 de coroane, pentru „vina” de a fi apărat memoria Crăișorului Munților, Avram Iancu, în paginile ziarului „Tribuna”.

Ce crimă putea fi mai mare în ochii stăpânirii străine decât aceea de a păstra vie amintirea celui care a ridicat poporul român din Ardeal la lupta pentru libertate și dreptate? Pentru câteva articole scrise cu dragoste și devotament față de eroul de la 1848, Andrei Balteș a fost înfierat ca „agitator” și aruncat în închisoare, spre a fi un exemplu de înfricoșare pentru ceilalți. Dar temnița nu înfricoșează un neam care își cunoaște datoria față de trecut și față de eroii săi.

Prin acest gest de jertfă, Balteș a arătat lumii că Avram Iancu nu a murit, ci trăiește în conștiința românilor, că flacăra sa nu poate fi stinsă nici de baionete, nici de judecători, nici de lanțuri. Scrisul său, întemnițat pe nedrept, a devenit o armă mai puternică decât toate hotărârile de condamnare.

Astăzi, când privim înapoi la acea zi de toamnă a anului 1901, trebuie să ne aducem aminte că libertatea de a ne afirma istoria și de a ne cinsti eroii nu a fost niciodată un dar, ci un câștig obținut cu preț de sânge, suferință și temniță. Andrei Balteș este un martir al cuvântului, un apărător al memoriei lui Avram Iancu, iar prin el neamul românesc a dovedit că nu se pleacă în fața asupririi.

Avram Iancu a fost stâlpul luptei pentru dreptate, iar cei care i-au păstrat vie amintirea, precum Balteș, au devenit la rândul lor stâlpi ai rezistenței spirituale. Lor le datorăm nu doar recunoștință, ci și hotărârea de a duce mai departe moștenirea lăsată: să apărăm cu sfințenie memoria înaintașilor și să păstrăm aprinsă flacăra națională, oricât de grele ar fi vremurile.

Glorie lui Andrei Balteș! Glorie memoriei lui Avram Iancu!

Articolul 25 Septembrie 1901 – Pentru articolele din TRIBUNA în care apăra memoria lui Avram Iancu, Andrei Balteș este condamnat la 18 luni temniță și 4.200 coroane pedeapsă în bani apare prima dată în Glasul.info.

În satul Cristian din județul Sibiu, sat colonizat de către sași, atmosfera plutea sub spectrul răscoalei românilor în ziua de 13 ianuarie 1383. Judele și obștea orașului și scaunului Sibiului adeveresc învoiala făcută între ei și românii dimprejur, răsculați. Se menționează moartea unui român din Țara Românească și gloaba împăcării cuvenite pentru uciderea unor femei și bărbați din Țara Românească.

Documentul în care este pomenită această grozăvie este intitulat “Învoiala sibienilor cu românii din zonă, răsculați” – Document emis de Judele și obștea din Sibiu, Arhivele Naționale ale României din Sibiu, Colecția de documente ale parohiilor evanghelice C.A. Sătești) / Documenta Romaniae Historica, Academia Română, 1977.

Deși solicitau adesea privilegii comerciale în Țara Românească, apelând de multe ori la coroana regală maghiară pentru a obține condiții cât mai bune și pentru a smulge făgăduiala din partea principilor din Țara Românească de a asigura siguranța deplină pentru convoaiele negustorilor sași pe tot cuprinsul teritoriului Țării Românești și chiar până gurile Dunării, la locurile știute pentru schimburile cu turcii, sașii nu erau dispuși însă deloc să întoarcă aceste privilegii sau drepturi și românilor din Țara Românească, pe care adesea îi ucideau pe oriunde îi prindeau, fără niciun fel de pricină.

Când erau prinși, sașii încercau să scape plătind cu bani sa alte bunuri pentru uciderile și hoțiile făcute. Nu de puține ori valahii reușeau să-i prindă în flagrant sau să găsească dovezi pentru atrocitățile înfăptuite de către sași. Atitudinea duplicitară a sașilor i-a adus de-a lungul istoriei în conflict direct atât cu regii Ungariei cât și cu principii români din Țara Românească. Vlad Țepeș a avut un conflict lung și de uzură cu negustorii sași din Brașov și Sibiu, conflict care în cele din urmă avea să-i aducă și moartea. În ciuda faptului că prin uciderea românilor intrau adeseori în conflict direct cu domnitorii din Țara Românească, sașii păreau să nu se poată abține din aceste crime. Ele porneau din ideea că valahii ardeleni sunt rasă inferioară care nu merită egalitate cu ei și se simțeau amenințați de rată de înmulțire a valahilor, care oricum erau mai numeroși decât ei, fiind populația autohtonă a acestor meleaguri. În linii mari, era același gen de politică a coloniștilor de pe continentul nord american îndreptată împotriva băștinașilor găsiți acolo.

Aduși de către regii Ungariei pentru a coloniza anumite zone ale Transilvaniei, sosiți în mai multe etape ale istoriei, sașii erau capabili uneori de niște atrocități și samavolnicii chiar mai grave decât cele cu care erau obișnuiți românii ardeleni din partea nemeșilor unguri (n.r. nobilii maghiari). Mulți români care s-au opus sașilor și au refuzat să le cedeze vetrele strămoșești, moșiile și pământurile roditoare, și-au găsit sfârșitul tragic în mâinile celor care puseseră ochii pe avuțiile lor. Puținii români care supraviețuiau acestor strămutări forțate de populație, erau nevoiți să se mute pe terenuri neroditoare sau să desțelenească pârloage pline de vegetație și arbuști, sau în râpele și văgăunile nedorite de nimeni.

Problema este că de la o vreme sașii se obrăzniciră în asemenea hal încât și-ar fi dorit să nu mai dea ascultare nici regilor Ungariei și nu se mai mulțumeau să ucidă doar dintre valahii ardeleni ci orice urmă de valah întâlnită în calea lor. Așa că de multe ori românii din Țara Românească le cădeau victime nevinovate și neștiutoare acestor neaveniți ai istoriei, care au furat cu nerușinare vetrele strămoșești ale românilor, chiar și din zonele de unde nu li se dăduse îngăduința din partea regilor Ungariei.

Prinși asupra faptului, sașii încercau să-și răscumpere crimele prin bani, negociind pe viețile nefericiților români care le cădeau pradă. Nu de puține ori din cauza acestor acte nerușinate, domnitorii Țării Românești le retrăgeau privilegiile comerciale și sașii iar apelau la regalitatea maghiară pentru a deschide drumurile comerciale din Țara Românească pentru ei. Și tot așa, până când o parte din domnitorii Țării Românești au fost nevoiți chiar să facă incursiuni de pedepsire a crimelor sașilor, fiind pomenite în istorie câteva atacuri și pustiiri a unor centre săsești acuzate că s-ar fi făcut vinovate de crime împotriva românilor.

Chiar și Vlad Țepeș a făcut câteva incursiuni de genul ăsta împotriva sașilor, deși la începutul domniei sale i se încredințase de către unguri sarcina de a proteja Brașovul și Sibiul de un potențial atac din partea turcilor.

Articolul 13 Ianuarie 1383 – Sașii din Cristian, Sibiu, încearcă să “răscumpere” cu bani uciderea unor femei și bărbați din Țara Românească, sub presiunea răscoalei românilor apare prima dată în Glasul.info.

Se spune că în viață trebuie să te descurci, iar unii oameni par să fi dus această artă la un cu totul alt nivel! În centrul atenției acum este Radu Lucian, inspector șef adjunct de la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Sibiu, care a reușit să transforme corupția într-o adevărată formă de artă modernă.

Operațiunea „prevenție” – cum să fii mereu cu un pas înaintea legii

Conform unui comunicat de presă transmis de Direcția Națională Anticorupție (DNA) – Serviciul Teritorial Alba-Iulia, în perioada aprilie-iulie 2024, protagonistul nostru, cu un simț de anticipare demn de invidiat, a decis să „avertizeze” câțiva prieteni influenți din diverse firme și instituții publice despre controalele ce urmau să vină peste ei ca o furtună neașteptată. De ce să lași sancțiunile contravenționale să-ți strice ziua, când poți afla din timp ce te așteaptă și să faci un mic ocol legislativ?

Pentru un plus de eleganță, Radu Lucian a preferat să-și pună în aplicare schemele prin intermediul soției sale, R.C.D., care, din întâmplare, administra o firmă de consultanță în domeniul sănătății și securității în muncă (S.S.M.). Așadar, nu doar că ajuta la evitarea amenzilor, dar și asigura niște contracte suculente pentru firma de familie. O afacere de familie ca la carte!

Reduceri și promoții: de la 40.000 de lei la doar jumătate!

„Prietenul” la nevoie se cunoaște! Pe data de 9 mai 2024, în timpul unui control la un service auto, Radu Lucian a intervenit, la inspectorii ITM, pentru ca amenda de 40.000 de lei să fie tăiată la jumătate. Cine nu ar vrea un prieten ca el?

Dar nu s-a oprit aici! Pe 5 iunie 2024, a decis că este momentul să ofere un adevărat „abonament de fidelitate” și a oprit un alt control al ITM înainte ca acesta să devină prea incomod pentru firma „clientă” a soției sale. Pentru că, nu-i așa, contractele și afacerile de familie trebuie protejate !

Încadrarea juridică: dincolo de aparențe

În spatele acestui spectacol de „prevenție”, se află acuzații foarte serioase. Radu Lucian este cercetat pentru șapte infracțiuni de folosire de informații confidențiale, din care două în formă continuată, trafic de influență, și instigare la abuz în serviciu. Aceste fapte sunt încadrate juridic sub acuzația de folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații. Pe lângă aceasta, acuzația de instigare la abuz în serviciu subliniază faptul că funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul.

Liber, dar cu obligații: distracție sub supraveghere

Pentru isprăvile sale, Radu Lucian, inspector șef adjunct de la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Sibiu, a fost pus sub control judiciar. Eroul nostru are în continuare libertatea de a admira frumusețile patriei… dar fără a părăsi teritoriul României. De asemenea, nu are voie să vorbească cu cei implicați în dosar și, din păcate pentru el, nu mai poate fi inspector șef adjunct, deci nu mai are posibilitatea de a primi alte foloase necuvenite, iar prietenii lui au rămas fără posibilitatea de a fi anunțați din timp de controalele inopinate ale ITM.

Dacă va încerca să încalce regulile, există riscul să fie „retrogradat” la arest la domiciliu sau, și mai rău, în arest preventiv. Să sperăm că va reuși să rămână pe linia de plutire de această dată și va reuși să mediteze la regulile de conviețuire socială, necesar să fie respectate de funcționarii autorităților publice !

Concluzie: justiția își face loc, ”pas cu pas”

Acest episod ne aduce aminte că, deși unii par să joace „cu reguli proprii”, justiția este pe urmele lor și, mai devreme sau mai târziu, cărțile se întorc împotriva lor. În cazul de față, Radu Lucian și complicii săi sunt cercetați pentru fapte grave ce pot avea consecințe majore asupra carierei și vieții lor.

Așteptăm cu nerăbdare următorul episod din această saga a corupției inspectorilor ITM, care ne amintește că realitatea bate filmul și când ești numit politic nu știi să apreciezi munca celor care sunt corecți !

Sursa: Comunicat de presă emis de Direcția Națională Anticorupție (DNA) – Biroul de Informare și Relaţii Publice

MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator – Nihil Sine Deo – PRESĂ LIBERĂ

Articolul Când inspecțiile ITM se transformă în sfaturi gratuite: povestea unui inspector ITM descurcăreț apare prima dată în Glasul.info.

La 20 mai 1901 redactorul patriot Andrei Balteș, de la TRIBUNA, este condamnat de către Curtea cu jurați din Cluj, la 15 luni temniță și 1.100 coroane amendă pentru un protest scris împotriva guvernului și autorităților care interziseseră întrunirea Despărțământului Sătmar al Asociațiunii pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român.

Andrei Balteş, redactor la ziarul „Tribuna” din Sibiu, e osândit de curtea cu juraţi din Cluj la 15 luni temniţă şi 1.100 coroane pedeapsă în bani, pentru un protest scris împotriva guvernului şi autorităţilor ungureşti, care interziseră întrunirea despărţământului „Sătmar” al „Asociaţiunii pentru literatura română şi cultura poporului român”. Tribunalul l–a găsit vinovat de „agitaţie împotriva naţiunii maghiare şi statului naţional maghiar”.

Preț de un deceniu, între anii 1893 și 1903, redactorul de Tribuna, Andrei Balteș (n.r. scris uneori și Andreiu Balteș), i-a petrecut prin închisorile ungurești. Asta în afară de amenzile uriașe și de timpul pierdut împreună cu colegii săi jurnaliști de la Tribuna.

Născut la Ocna Sibiului chiar în anul Unirii Principatelor Române, în 1859, Andrei Balteș a văzut lumina zilei într-o familie de țărani săraci cu mulți copii. A avut mai mulți frați și surori. În anul 1884 a fost angajat la ziarul Tribuna pe post de culegător de litere, ca mai apoi să avanseze până la funcția de redactor.

Primele necazuri cu autoritățile șoviniste maghiare pentru Tribuna au început să apară încă din 1892, chiar dacă inițial nu a fost primul vizat. Era conștient că rând pe rând toți cei de la Tribuna aveau să “plătească” foarte scump pentru curajul de a fi români.

“Pe 9 Martie 1897  avea loc Procesul de presă al „Tribunei” din Sibiu, judecat la 9/21 Martie 1897 (La curtea cu jurați din Cluj) Acuzat: I. Marschall, responsabil pentru editura foii. Substratul acusei: Articolul „Biserica și școala”, pentru care s-a judecat deja odată, la 17/29 Sept. 1896, când redactorul Andrei Balteș a fost condamnat, iar I. Marschall a fost achitat. (Vezi procesul de sub nr. 85. Ridicînd procurorul din nou acusație contra lui I. Marshhall, sub cuventul că el a iscălit numerul cu articolul incriminat, nu numai ca factor responsabil pentru tipar, ci și ca suplinitor al proprietarului foii, de astădată acusatul a fost condamnat la 50. fl. amendă, 100 fl. perdere din cauțiunea foii și cheltuielile de judecată. Jurații nu sînt indicați cu numele.”

“Pe 6 Octombrie 1897 Andrei Balteș, redactor responsabil la TRIBUNA din Sibiu, este osândit la Cluj la 1 an și 4 luni temniță ordinară și 600 coroane amendă pentru articole politice.”

“Pe 20 Mai 1901 Redactorul patriot Andrei Balteș, de la TRIBUNA, este condamnat de către Curtea cu jurați din Cluj, la 15 luni temniță și 1.100 coroane amendă pentru un protest scris împotriva guvernului și autorităților care interziseseră întrunirea Despărțământului Sătmar al Asociațiunii pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român.”

“Pe 25 Septembrie 1901 Andrei Balteș este condamnat la 18 luni temniță și 4.200 coroane pedeapsă în bani, pentru articolele din TRIBUNA în care apăra memoria lui Avram Iancu.”

“Pe 9 martie 1902 Andrei Balteș, de la TRIBUNA din Sibiu, este condamnat de tribunalul din Cluj, la 2 ani temniță și 8.400 coroane amendă pentru “agitație prin presă”.”

Acestea sunt doar câteva citate găsite prin ziarele vremii, majoritatea fiind chiar din Tribuna de la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX. Andrei Balteș, în calitate de jurnalist român și de redactor al ziarului românesc Tribuna de la Sibiu, a dus o viață de martir, dedicată în întregime apărării românismului.

A murit bolnav de plămâni, în casa unui prieten, la 20 ianuarie 1904, la vârsta de doar 44 de ani. O viață închinată apărării identității românești, tot mai pusă în pericol de către o guvernare maghiară tot mai dictatorială și tot mai antiromânească.

Articolul 20 Mai 1901 – Redactorul patriot Andrei Balteș, de la TRIBUNA, este condamnat de către Curtea cu jurați din Cluj, la 15 luni temniță și 1.100 coroane amendă apare prima dată în Glasul.info.

“În 6 noiembrie se împlinesc 120 de ani de la moartea lui ZAHARIA BOIU (1834-1903). Preot, poet și publicist, un foarte bun predicator și membru corespondent al Academiei Române.

A studiat la Leipzig. A fost profesor la Institutul teologic din Sibiu și redactor la revistele ”Telegraful Român” și ”Transilvania”. A conceput primul abecedar român în Transilvania și a înființat prima școală română, la Sighișoara (1861).

În 1892 a tradus în germană Memorandumul Transilvaniei. Unul dintre cei patru fii ai săi, Olimpiu, va duce pe ascuns Memorandumul la Viena, în cufărul său de student, scăpând controlului grăniceresc, Memorandum care avea să fie înmânat Împăratului Franz-Josef.

Urmași din Sibiu ai familiei Boiu vor organiza un PARASTAS și o scurtă EVOCARE la mormântul acestuia din Sibiu, în cimitirul ”Bisericii din groapă”, luni 6 noiembrie, ora 11, la care vă invităm să participați.

A fost bunicul străbunicii mele, pe linie maternă.”, a scris Călin Sămărghiţan pe pagina sa de facebook

Articolul EVOCARE la mormântul lui Zaharia Boiu la Sibiu, la 120 de ani de la moartea sa apare prima dată în Glasul.info.

În decembrie 1989, la Sibiu a avut loc un adevărat masacru: tineri soldați uciși noaptea de lunetiști, diversiuni criminale, dezinformare, înspăimântarea populației

Zilele trecute am dat peste un articol dintr-o publicație sibiană care anunța “Casting pentru primul film despre Revoluția de la Sibiu – Se caută actori pentru “Sibiu ’89” …”:

“Primul film de ficțiune, bazat pe realitatea Revoluției din 1989 de la Sibiu, va fi filmat în oraș, la finalul lunii ianuarie. Scenariul urmărește povestea unui căpitan de miliție și povestea întâmplării celor peste 300 de oameni închiși în bazinul unei unități militare. Sibienii au șansa de a juca în acest film.”, scrie Ora de Sibiu

[one_half]

Revolutia din 1989. Invinsi si invingatori – Anneli Ute Gabanyi, Alexandru Muraru, Andrei Muraru, Daniel Sandru

[/one_half]

Acolo la Sibiu a fost un carnagiu, un masacru regizat împotriva unor tineri soldați în termen (n.r. până în 20 de ani) împușcați cu sânge rece noaptea de lunetiști și trădători din trupele de securitate. Adevărul îl știu doar cei care au fost acolo. Am avut un coleg care mi-a povestit nopțile de coșmar ale celor din unitatea militară de la Sibiu.

Culmea este că toți acei criminali n-au fost pedepsiți nici până în ziua de azi, și toată trădarea României a pornit de la ei. Nu-i de mirare azi că tocmai în fruntea statului avem un trădător din Sibiu (n.r. Sâghii).

Regretatul meu coleg și prieten, jurnalistul Marius Albin Marinescu, s-a luptat cu acest trădător cât a putut el de mult, până și-a dat obștescul sfârșit. Sunt curios cum o să fie făcut acest film: o să fie propagandă iohannistă, sau o să prezinte adevărul?

Articolul Se face film despre “Revoluția din 1989 de la Sibiu”. Oare se va spune adevărul? apare prima dată în Glasul.info.

Dictatura regimului lui Iohannis asistat de antiromânii de la PNL și UDMR este la fel de apăsătoare ca pe vremea baronului Brukenthal, prigonitorul și criminalul elementului românesc din Transilvania. Cel puțin PNL-ul, o formațiune politică care are nesimțirea să păstreze în denumirea partidului noțiunea de  partid “NAȚIONAL”, se îndreaptă cu pași siguri și repezi spre sinuciderea politică, distrugând iremediabil și ireversibil imaginea unui partid istoric acreditat cu meritele de fi stat la baza constituirii României Mari.

Grupurile de patrioți din Iași sunt infiltrate de la bun început de securiști și informatori ai instituțiilor de forță. O încercare de a merge într-un magazin din Iași pentru a face poze cu produsele Boromir, compania românească a cărei conducere este finanțatorul principal al statuii criminalului Brukenthal, proaspăt inaugurată la Sibiu, a fost întâmpinată de o dubă de jandarmerie în parcarea magazinului ieșean.

Câțiva patrioți ieșeni, s-au dus într-un magazin unde au făcut poze cu mesaje de boicot împotriva companiei Boromir, o companie românească dar cu simpatii antiromânești, afișând de la mesaje simple cu “Boicot Boromir”, până la “Sictir, Boromir!”, “Boromir sponsorizează criminali, nu orfelinate și azile de bătrâni. Boicot Boromir”, sau  “Rușine Boromir, pentru ANTIROMÂNISM!”.

Boicot BOROMIR! O companie românească, în loc să-și folosească resursele în interes național, pentru că profiturile sale sunt realizate într-un mod substanțial pe piața din România, ea ridică statui prigonitorilor și criminalilor neamului românesc?

Articolul (VIDEO) Rușine! Jandarmeria apără la Iași, ca și la Sibiu, “Brukenthalizarea” României? apare prima dată în Glasul.info.

Când credeam că nu mai există români adevărați în Sibiul redenumit samavolnic în Hermannstadt, o româncă vine să-mi infirme acest gând și ia atitudine împotriva companiei Boromir: “Au obligația să susțină în aceaași măsură statui ale românilor!”, scrie sibianca pe facebook. Nimic mai adevărat! Și o felicităm pe această cale pentru atitudinea sa de român adevărat.

După ciudata finanțare într-o proporție covârșitoare din partea companiei Boromir pentru statuia unui prigonitor și criminal de români, respectiv pentru guvernatorul Transilvaniei, baronul Samuel von Brukenthal, cel care se face direct responsabil de condamnarea la moarte prin tragere pe roată a lui Horea, Cloșca și Crișan, dar și pentru multe alte crime îndreptate împotriva românilor din Transilvania, o româncă din Sibiu reacționează printr-o postare pe facebook critică la adresa companiei Boromir:

“In toata lumea statuile colonistilor cad noi, la Sibiu, le ridicam statui. Se poate sa fim mai intelepti si mai toleranti si judecam poate mai putin.

Dar tot am platit toti cateva miligrame din bronzul lui Samuel Von Brukenthal pentru ca cel putin eu am ales mereu produse romanesti, iar #Boromir e una din cele mai mari companii cu capital romanesc. Nu stiu ce a stat in spatele deciziei lor de a plati statuia dar cred ca au obligatia sa sustina in aceiasi masura statui ale romanilor. Pana atunci eu una renunt la turta dulce de Sibiu si altele de la BOROMIR pentru ca #RLM – Romanian Lives Matter!

PS. Statuia se inaugureaza azi 11.09 ora 11 – update 12. In mediul germanic in 11.11 incepe sezonul carnavalului, se platesc slugile, sa rastoarna ordinea si nebunii trec la conducere, incepe postul. Noi ne grabim un pic. Si apropo tot in spatiul germanic 11 e ziua pacatului, ca urmeaza celor 10 porunci. Deci dragi specialisti in #slugarnicie proasta zi si proasta ora v-ati ales!

#postulcarevasavie #RomaniiTrebuieSaStie”, scrie pe facebook Maria-Manuela Catrina

Articolul O româncă adevărată din Sibiu ia atitudine împotriva companiei Boromir: “Au obligația să susțină în aceaași măsură statui ale românilor!” apare prima dată în Glasul.info.

Pe lângă faptul că face de ani buni, de niște lungi și nenorociți ani “cântarea” liberalismului și progresismului la nivelul Sibiului, z(o)iarul cu care se șterg undeva primarii galbeni din Sibiu, Tribuna, este perfect de acord cu prezența șobolanilor prin București. Într-un articol intitulat “Un câmp de luptă are şobolani sau cum se vede de la Sibiu războiul gunoaielor de la Bucureşti“, așa zișii jurnaliști sibieni înșiră un pomelnic întreg de elogii și pupincurisme la adresa franțuzoaicei Clotilde Armand și a situației inimaginabile cu un București invadat la propriu de gunoaie și de șobolani.

Pentru acești inepți pe care nu-i mai spală la gură nici măcar toată apa Cibinului, la Clotilde Armand “inteligenţa, curajul, frumuseţea şi modestia se împletesc armonios”, iar “patriotismul” ei se vede în “în demersul acestei franţuzoaice”. Pfffff… Tot Clocotilda este asemuită cu un cruciat care are parte de o “cruciadă grea” în sectorul 1 din București. Te apucă și râsul și greața simultan citindu-i pe neisprăviții ăștia!

Într-un așa zis articol mai mult decât pupincurist la adresa franțuzoaicei Clotilde Armand, “tribunii” Sibiului nu contenesc a pupa, linge și a se gudura pe lângă regina gunoaielor și a șobolanilor din sectorul 1 din București.

“Clotilde Armand o dă pe un auto-eroism superb: “…eu nu mă clintesc în fața amenințărilor de tip mafiot. (…) Eu aici, în demersul acestei franţuzoaice  naturalizate văd adevăratul patriotism! Nu în prestaţia mizerabilă a batozei tricolore, senatoarea moaştelor, Şoşoacă… Femeia aceasta curajoasă trebuie susţinută!  Ţara are nevoie de asemenea oameni“, scriu cei de la Tribuna.ro

Din publicația înființată la Sibiu în 1884 de către Ioan Slavici nu au mai rămas azi decât slugile iohanniste și USR-iste? Numai pamfletari de o mitocănie desăvârșită? De pupincuriști plătiți la metrul liniar pentru cuvinte regurgitate cu un dispreț jegos la adresa reperelor identitare românești?

Ce aveți fraților cu tricolorul românesc? Aveți alergie la el? Aveți alergie la faptul că o senatoare, un adevărat reprezentant al poporului în Parlamentul României, Diana Iovanovici-Șoșoacă, știe să-și arate respectul cuvenit drapelului național și voi nu?

Articolul Ziarul cu care se șterg undeva primarii galbeni din Sibiu este de acord cu prezența șobolanilor prin București: “Femeia aceasta curajoasă trebuie susţinută! Ţara are nevoie de asemenea oameni” apare prima dată în Glasul.info.