Voi dezveli un tablou cu stimă de sine

Cântecul și arta să-i faci prieteni cu tine

În lagună-i albastru ce-i scris în istorii

Minunea din mare, o perlă a culturii.

Un stâlp e sublim dar mai multe împreună

Alătură vieții, valori noi , lumină

Turnuri înalte, statui lucitoare

Priveau împreună, apusul de soare…

A plecat galionul, tot mai mic se arată

Pe țărm sunt lacrimi pe obraz la o fată

Se preling ușor și-ating lin pământul

Despărțirea-i cauza ce îneacă cuvântul

Cât de pură, tandră e inima de fată!

Iubitul ei drag, nu va sosi la poartă.

Un cerc roșiatic se scufundă în mare

La orizont cu apa, zâmbea cu ardoare.

Privirea i-a rămas ațintită pe mare

Și inima, inima-i bate mai tare

Pe infinita mișcare  strecura viorele

Deși s-a făcut noapte iar pe cer, sunt stele

Ce e iubirea, oh, fată frumoasă?

Un gând emblematic ce mintea apasă…..

De vrei să atingi un vis cutezând

Înscrie pe apă nobilul gând

Prefă în cristale canale de apă

Închină-i un cântec,o odă, o faptă

Frumoase-i artiste: Veneția mamă. (Sorin Ismail)

Foto: www.libertatea.ro

Articolul Veneția apare prima dată în Glasul.info.

Eram și noi ca stele aprinse în boltă

Clipesc fermecător și se salută

Am dat cu zarul, n-ar fi trebuit

S-ajung pe malul fructului oprit.

*

A fost frumos, putea încă să fie

O depărtare făcea, dragostea mai vie

De ți-am intrat în suflet sau mai jos

Era un timp, ce picura frumos.

*

Nestinsele iubiri se sting ușor

De lacrimi, suferință și de dor

Te-aș fi dezmierdat, în miile de feluri

Să-ți fie viața lungă, tainele cu țeluri.

*

Am întins umil, mâna spre cer

Să-mi întăresc nădejdea, să mai sper

A fost un înger, floarea mea curată?

Voi trăi dar poate n-oi ști niciodată.

*

Pe glorii, pe flamuri asemeni pe un zeu

Să le așterni mai sigur la muzeu.

Dragostea, nu-i un peron unde se-așteaptă

Iubiri ce au ales să se despartă.

*

Miroase a parfum și flori de tei

Mă trec și azi fiori și vărs scântei

Venise prea devreme, gingașul trofeu?

Taina aceasta o știe, bunul  Dumnezeu.

*

Azi, este moartă, demult ea nu mai este

Mi-a rămas în suflet, trista ei poveste

Pe marea stâncilor ce ies din mal

Printre copaci ce au crescut pe deal

Timpul va zidi al nostru legământ

Vom deveni uitare sau stele în timp trecut.

Autor: Sorin Ismail

Foto: pixabay.com

Articolul Melancolie apare prima dată în Glasul.info.

Se scutur’ valuri de pământ

Taine mari iar s-au cernut

Frații tăi în arc grupați

Sunt ai tăi viteji soldați.

Ce frumoasă ești tu țară

Munții tăi păzind comoară

Dealuri cu poruncă vie

Țară sfântă Românie!

Un nou răsărit de soare

Recunoștință cu închinare

Mulțumim pentru lumină

Pentru o zi de trudă plină

Pentru fiii de crescut

Și-n viață ce n-am avut.

Pentru dragostea de-aproape

Și zile câte sunt date.

Mai la sud de Babadag

Se află țărmul mării drag

Cu versete de principiu

Care le-a cântat Ovidiu.

N-au fost zile numai flori

Și nici cerul fără nori

Am clădit sub greul vieții

Și-am dat biruri la imperii.

Pe un țărm de timp salvat

Sfântu Andrei ne-a creștinat

Fiecare om o cruce

Pe spinare în viață o duce.

La Uspenia în altar

S-a botezat robul cu dar

Ursitoarele au vestit

Om și geniu reunit

Fiu al cerului cu soare

Cu idei răscolitoare

Din trecut menit să învingă

Cel ce-a modelat o limbă.

De ce plângi vioară bună?

Rapsodia e română

Și Balada cea frumoasă

Românie țară aleasă.

Domnitor, stâncă în credință

Ne-a lăsat cu biruință

Putna, Voroneț, Tazlău

Huși, Borzești și Hârlău

Multe sfinte ctitorii

Pomenită-i și Vaslui

Trâmbițați în toată lumea

Ce-a zidit Ștefan al III-lea.

Doamne din mormântul sfânt

Ieși și lasă un cuvânt

La zări de mileniu trei

Nu-i țara cum tu o vrei.

Din Moldova ne-a fost dat

Cuza mare om de stat

Comparat cu cei de azi

Fug vacile din islaz

Cum au tot plecat români

De scârbă de acești tăciuni.

Clasă , clasă în două șine

Parvenită în însușire

Admit toți chiar fără ghid

Ura! Hoții din partid!

Pe la înălțimea fricii

Zboară coada rândunicii

Iară voi , ne-ați tot furat

Ne-ați mințit și înșelat

Veți rămâne amintire

Fără flori și mântuire.

Doamne dă ordin la Soare

Să trimită călătoare

Raze sfinte peste mări

Până la depărtate țări.

În Infern de libertate

Nici cuvinte nu se poate

S-a umflat cleptocrația

Subminând democrația.

De la mare la Iernut

Fariseii ne-au vândut.

De-ale voastre minciuni late

Rămân valuri nemișcate.

Crezul unei vieți ce plânge

Se invită demoni s-o alunge

Toate au răspunsul lor

Câștigător e un popor.

La un cer cu mâna întinsă

Ține Biblia deschisă!

Vântul, nu suflă zadarnic

Schimbă polul cel tiranic!

Mărturisind ca acel tâlhar

Voi veți trece un hotar.

Din Hobița la Coloană

Infinitul ne tot cheamă

La o Masă a Tăcerii

Unde-i prinț un fiu al ierbii.

Ce te uiți galeș mândruță

E Poarta celor ce sărută!

Doamne câte învățăminte

În dalta unui părinte!

Din Suceava la Cazane

Cerul visului ne moare

Cine aruncă piatra în baltă

De-i sar stropii pe cravată?

Și cultura e condusă

De nebuni cu zgarda pusă

Care cenzurează artă

Și împart lături la câini

Blasfemii, colb, mărăcini

Să mai rupă rădăcini?

S-a expus bărbați cu țâțe

Asta-i proba de virtute?

Și femei, mai jos bărbați!

Să rămânem mască, frați.

Cât albastru de citit

Avea cerul nesfârșit

Iar tavanul cel cu grindă

Ei l-au dat pentru o ghindă!

Țară, țară milenară

Coiful tău de odinioară

Și brățări de la vechi daci

S-au pierdut expus frumos

Chiar în Țările de Jos.

Iar cu foc se-aprind orașe

Vin cutremure spinoase

Ard păduri, arde pământ

Și lăcașuri de cult sfânt…

Am obosit să scriu de toate

Aș da pana la o parte

Tristețile au taina lor

Sunt nespuse tuturor!

Fiecare an e parte

De hazard și nedreptate

Dar pe Iuda l-au ales

În fiece zi din mers

Nu-i nimic mai sfidătoare

Decât înalta trădare!

Cu vânzări și fapte moarte

Nu se-ajunge prea departe

Se primesc la mărturie

Și josnici la temelie. (Sorin Ismail)

Articolul Țara mea Doina XXI (2) apare prima dată în Glasul.info.

Să plângem cu șiroi tăcut
Pământul țării l-au vândut
Și nu-i vreo inimă română
Să nu se plângă de-o așa crimă.
*
Câtă pleavă, câtă umbră
Peste țară coborâră
Industrii ne-au demolat
Milioane au plecat!
*
Istoria ne-a pedepsit
Când la vot nu am ieșit
Sau când falnic am votat
Le-au dat la alți, atestat.
*
În sindromul decembrist
Anii parcă joacă twist
Granguri au recidivat
Și dau lovituri de stat.
*
Muguri, nu mai sunt pe ram
Legile-s cu țel infam
Alergie de nepoate
Pică poamele necoapte!
*
Visul s-a schimbat la față
Clovni merg iarăși pe ață
Ce e drept azi, mâine-i strâmb
Și se vede de pe dâmb.
*
Pe român frate cu cerul
Îl trădează ghiocelul
Nu-i de floare vorba aici
Ci de demonii vânduți!
*
Justițiari de buzunar
Se plec la sfatul celor mari
Iar adevărata carte
E sfidată și-i pe moarte.
*
După ei ca de smintiți
Rămân codri pustiiți
Iar râul se mai întreabă
Să curgă spre munte iară?
*
De atâta ură, întruna
Pică de pe cer și Luna
Iar o stea s-a întrupat
În orizont mai depărtat.
*
Au condus ca un dovleac
Ne-a fost sărăcia leac
Nu-i dorim și vrem să plece
În căință să se înece.
*
După ce ne-au alungat
Ne-au umilit și împrumutat
Prin legi nebune, nu-s copii
Mușca-var vulpile de vii!
*
Când bunu-i rău și răul bun
Să vă creadă un nebun
Românie dulce glie
Nu-i mai ține cu simbrie!
*
Părinte unu, doi, ne-a zis
Mergi încolo de proscris
Huidume cât balta mâloasă
Au atacat credința noastră.
*
Au râs de-un obicei cu moaște
Tâlharii, prădători și hoaște
Nu moaștele-au vândut pământ
Nici resurse, nici cer sfânt!
*
La cruce, cel răstignit
A fost Hristos, darul iubit
Și tot creștinul practicant
Se închină sângelui vărsat!
*
Brâncovenii la tăiat
N-au cedat și n-au trădat
Să ne fie învățătură
Martirii uciși cu ură.
*
Soarele nu-i drept cu noi
Nu e Luna radioasă
Nu e viața ce ne-apasă?
Atunci să devenim eroi!

Articolul Doina XXI – Sorin Ismail apare prima dată în Glasul.info.

Sărmanul melc și-a sa povară

Când s-a născut n-a fost greșeală

Greșeală a fost când lupii răi

Hrăpăreți tot mai călăi

S-au înțeles la stâlp cu bec

Să-i fure hrana de la melc.

Jivine-au fost și-au să mai fie

Cu tupeu nemernicie

Bietul melc și viața lui

La mila hapsânului.

Vai de ea democrație

În a lupilor frăție.

Sărac melc s-aibă-o pâine

S-a dus până în țări străine

Lăsând copii, bunici, părinți

Să se roage la cei sfinți.

Lupilor, nici nu le pasă

Când poporul emigrează.

S-a ales praful de țară

Când și viespi se angajară.

Numai nori și rele minți

Peste țară cuibăriți!

Răi și hoți s-au tot unit

Iar pe melc l-au tot gonit.

Treceau ani fără noroc

Și veneau mai răi în loc

Să privească glia frunza

Cum îi fură lupii muza.

Atunci melcul cum să tacă

Când disprețul îl provoacă?

Fiecare melc în parte

Are setea de dreptate!

Când melcul vota să-i doară

I-au spus: pleavă socială!

În trădare și minciună

Ani cu ani se prind de mână

Nu-i mai rabdă nici Hristos

Anii seci, fără folos!

Licurici ce-n vremuri tulburi

Au servit pe lângă stâlpi

Au venit acum în piețe

Să-i provoace pe melcuți!

Greieri ce-au iubit arginți

S-au dezis și de părinți.

Cei cu ură l-au scuipat

Pe melc blând și cumpătat.

La protestul disperării

A venit cu steagul țării!

Căci credința l-a învățat

Să întoarcă obrazul celălalt.

Într-o țară cu dictate

Legile sunt sub lăcate!

Când să spargă cochilia

Lupul și-a tăiat gingia

Du-te lup mânat de rele

În străfunduri cu nuiele

Pe pământ în lumea mică

E mai harnică o furnică.

Nu-i botezul fără apă

Cum nu-i lege fără țeapă

Pe un sloi uitat de soare

Nu există o schimbare.

Spune-i Lunii melc cu glugă

Să mai tragă câte-o rugă

Să ne scape de acoliți

De șacali și parveniți

De un mare ticălos

Șarpe crud și veninos

Ce-a mușcat din omenie

Și-a făcut-o dușmănie.

Corul vulpilor servante

În minciună practicante.

În grădina Maicii Mare

Nu e loc pentru trădare!

Dulce-i cerul, trece luntrea

Iar melcul ajunge fruntea

Melcul cel vestit plugar

Are scoica ca hambar.

Țara sa cuvânt tezaur

Din filoanele cu aur.

Melcul care ține post

Să nu-și piardă al său rost

Moștenit de la strămoși!

În splendoarea de pe munte

Munții cei stâncoși , cărunți

Nu și-au plecat niciodată

Demnitatea consacrată!

*

Pe când setea de putere

Haita lupilor o încheie

O altă lume se ridică

Din cenușa risipită. (Sorin Ismail)

Foto: snail-world.com.

Articolul Sărmanul melc (Fabulă) apare prima dată în Glasul.info.

Românie, sfântă carte

Eu te cânt, tu ești departe

Cu gândul, la ai tăi eroi

Iar cu sufletul la noi.

România mea străbună

Codri tăi, doine îngână

Din izvoarele de munte

Răsar râuri reunite.

Toate păsările-n cor

Neamului îi dau onor

România mea duioasă

Te-ai gătit ca o mireasă.

În grădina ta cea sfântă

Florile-s viteji ce luptă

Românie, mamă bună

Toți străjerii tăi se adună

Crezul lor este mândrie

E credința cu tărie.

Mircea, Țepeș și Mihai

Soare sfânt în colț de rai

Furturi, jaf, război, trufie

Le numesc democrație.

Mircea ieși din a ta glie

Și stârpește a lor hoție

Iar Mihai să ne închine

C-au putut să ne dezbine

Țara noastră, un popor

Un popor învingător.

Doina dintre munți și ape

Ne-arată între țări bogate

Tu române , om de zor

Viața nu-i un simplu dor.

Doamne apără-ne viața

Ne deschide nouă poarta

Ca a ta înțelepciune

Să pătrundă-n națiune.

Iară tu român frumos

Om de pace, omenos

Ține steagul ca solie

Iar pe hoți, în colivie.

Autor: Sorin Ismail

Articolul Românie, sfântă carte apare prima dată în Glasul.info.