La 10 iulie 1466, au început lucrările de construcție la Mănăstirea Putna, una dintre cele mai importante și simbolice ctitorii ale lui Ștefan cel Mare, domnul Moldovei (1457–1504). Această dată este atestată în cronici și reprezintă începutul edificării unui lăcaș de cult menit să fie necropolă domnească și simbol al credinței și identității naționale.

Ștefan cel Mare a fost un domnitor profund religios și patriot, care a înțeles rolul Bisericii în păstrarea unității și spiritualității poporului român.Mănăstirea Putna a fost construită la scurt timp după victoria sa de la Chilia (1465), simbolizând recunoștința pentru ajutorul divin și dorința de a lăsa un moștenire durabilă.

Mănăstirea situată în nordul Moldovei, în actualul județ Suceava, într-o zonă pitorească de munte.Biserica inițială a fost sfințită în 1470.A devenit locul de înmormântare pentru Ștefan cel Mare (†1504), soția sa Maria Voichița și alți membri ai familiei domnitoare.

A fost și este încă un important centru cultural și spiritual, cu o școală mănăstirească și un scriptoriu unde s-au copiat și împodobit manuscrise religioase. Este considerată „Ierusalimul neamului românesc”, așa cum o numea Mihai Eminescu.

A fost un simbol de rezistență spirituală și identitară în fața încercărilor istorice, inclusiv în timpul ocupațiilor străine. Mănăstirea Putna rămâne un loc de pelerinaj și reflecție asupra trecutului național.

Articolul 10 Iulie 1466 – Încep lucrările la Mănăstirea Putna, ctitorie a lui Ştefan cel Mare apare prima dată în Glasul.info.

La 8 iulie 1481 a avut loc Bătălia de la Râmnic, un moment important din seria confruntărilor antiotomane din sud-estul Europei. În această bătălie, voievodul Moldovei, Ștefan cel Mare, a înfrânt o oaste munteano-turcă, consolidându-și reputația de apărător al creștinătății și de lider militar abil.

Basarab Țepeluș cel Tânăr revine în februarie 1481 pe tronul Țării Românești, sprijinit de o armată otomană condusă de frații Mihaloğlu, dornici de revanșă după înfrângerea suferită în Bătălia de la Câmpul Pâinii (1479). Otomanii pătrund temporar în Transilvania, dar se retrag în momentul în care află că voievodul transilvănean Ștefan Báthory se apropia de tabăra lor.

Revenind în Țara Românească, otomanii sperau să pregătească o nouă invazie de vară. Totuși, Basarab Țepeluș, dorind să mențină pacea cu Transilvania și neavând resursele pentru a susține o armată otomană în țară, îi determină să redirecționeze ofensiva împotriva Moldovei, condusă de Ștefan cel Mare.

În acea perioadă, Țara Românească se afla sub o puternică influență otomană. După moartea lui Radu cel Frumos, otomanii l-au susținut pe Basarab cel Tânăr Țepeluș la tronul Țării Românești. Ștefan cel Mare, voievod al Moldovei și adversar al dominației otomane în regiune, a intervenit în sprijinul unui alt pretendent, Vlad Țepeș (Dracula), încercând să-l readucă pe tron.

Această perioadă este una tensionată în relațiile dintre cele trei țări românești medievale (Țara Românească, Moldova și Transilvania), marcate de intervenții otomane, lupte interne pentru tron și echilibre de putere instabile. Ștefan cel Mare avea o relație ostilă cu otomanii și, în această fază, și cu Basarab Țepeluș, care oscila între alianțe în funcție de interesul momentului.

Desfășurarea Bătăliei de la Râmnic

Confruntarea de la Râmnic (astăzi Râmnicu Vâlcea sau zona Olteniei centrale) a opus oastea moldoveană, după unii istorici susținută și de un contingent transilvănean, împotriva trupelor muntene și otomane. Oastea lui Ștefan a reușit să obțină o victorie clară, alungând forțele lui Basarab cel Tânăr și înfrângând detașamentele otomane care-l sprijineau.

Oastea munteană, estimată la aproximativ 20.000 de oameni, se deplasa spre nord, dar a fost interceptată de armata moldoveană la Râmnicu Sărat. Bătălia a fost greu echilibrată, ambele părți înregistrând pierderi grele.De partea Moldovei au căzut doi boieri de rang înalt și cumnatul lui Ștefan, un indiciu clar al intensității confruntării.Totuși, armata lui Ștefan cel Mare a obținut victoria deplină, reușind să înfrângă o forță superioară numeric și să desființeze temporar planurile otomano-muntene.

„Şi au biruit iarăş Ştefan voievod – povesteşte letopiseţul de la Bistriţa – şi mare şi nenumărată mulţime de oameni fu bătută cu totul şi toate steagurile lor fură luate şi nici unul nu le rămase şi toţi vitejii şi boierii căzură atunci; şi-şi vor aduce aminte de acea luptă şi de acea moarte până la sfărşitul lumei”.

Unele surse cronicale afirmă că Basarab Țepeluș ar fi fost capturat și executat (decapitat) după luptă. Istoricii moderni însă, pe baza documentelor mai târzii, susțin că Țepeluș a reușit să fugă la sud de Dunăre, de unde va reveni în 1482 pentru o nouă domnie scurtă.

Victoria de la Râmnic a întărit prestigiul lui Ștefan în fața celorlalți domnitori români și a puterilor creștine din Europa.A fost încă o dovadă a opoziției ferme a Moldovei față de expansiunea otomană în regiune.

Articolul 8 Iulie 1481 – Bătălia de la Râmnic, în care voievodul Moldovei, Ştefan cel Mare, înfrânge oastea munteano-turcă apare prima dată în Glasul.info.

30 Octombrie 1497 – Bătălia de la Cernăuţi, de la Vadul Prutului. victorie deplină a voievodului Moldovei, Ştefan cel Mare, împotriva resturilor armatei polone

Se vorbește din păcate mult prea puțin despre această bătălie a lui Ștefan cel Mare, locul prioritar ocupându-l Bătălia de la Codrii Cosminului. Însă bătălia este de o mare importanță, moldovenii inducând polonezilor o demoralizare atât de mare încât armata poloneză nici măcar nu a mai încercat să se regrupeze și să contraatace, unicul gând al polonezilor fiind acela de a scăpa cu fuga către Stanislau și Liov. Este o pagină de istorie care ilustrează dibăcia lui Ștefan cel Mare ca strateg militar și vitejia arhicunoscută a moldovenilor, indiferent de adversarul pe care îl aveau în fața lor.

Pierzând avantajul strategic al cetăților Chilia și Cetatea Albă în 1484, Ștefan cel Mare trece peste divergențele sale cu regele Poloniei Casimir IV Jagiellon și acceptă o alianță antiotomană cu Polonia. La un an de la pierderea celor două cetăți, în anul 1485, Ștefan cel Mare a depus Jurământul de la Colomeea, prin care se recunoștea drept vasal al regelui Poloniei. Însă după moartea regelui Casimir al Poloniei, fiul acestuia, Ioan Albert, nu doar că nu a respectat alianța ci a dorit pe ascuns chiar detronarea lui Ștefan cel Mare și cucerirea Moldovei. Ștefan cel Mare i-a aflat planurile și de aici pornește un conflict total între Polonia și Moldova.

Așa se face că anul 1497 îi regăsește pe cei doi, nu pe post de aliați, ci de dușmani. După asediul eșuat al cetății Suceava, armata poloneză cade în capcana pregătită de moldoveni la Codrii Cosminului unde mii de nobili polonezi și-au găsit sfârșitul într-o luptă de o ferocitate maximă. După acest măcel suferit de cavalerii polonezi la Codrii Cosminului, armata poloneză a regelui Ioan Albert a fost atât de demoralizată încât nu a fost în stare să se regrupeze și lanseze o contraofensivă, ba mai mult, s-au retras în dezordine către Vadul Prutului de la Cernăuți, cu intenția de a fugi prin Codrii Plonini și apoi prin Pocuția în direcția Stanislau și Liov, hărțuiți continuu de către oastea moldovenilor.

La 30 octombrie 1497 oastea moldovenească, beneficiind de avantajul terenului și controlând Vadul Prutului, s-a postat strategic pentru a împiedica trecerea resturilor armatei polone. Cronicile moldovenești nu descriu desfășurarea luptei, în schimb afirmă clar că rezultatul luptei a fost risipirea armatei polone și că “însuşi regele a scăpat cu puţină oaste”. Scăpând din ghearele moldovenilor, regele Ioan Albert reușește să treacă Prutul și să se îndepărteze în mare grabă spre Sniatyn, ajungând în vecinătatea oraşului la 2 noiembrie 1497.

Această înfrângere dezastruoasă a armatei poloneze avea să-i bântuie pe polonezi chiar și la multe decenii distanță.

Articolul 30 Octombrie 1497 – Bătălia de la Cernăuţi, victorie deplină a voievodului Moldovei, Ştefan cel Mare, împotriva resturilor armatei polone apare prima dată în Glasul.info.

Cetatea Nouă a Romanului este singura cetate construită integral la ordinul lui Ștefan cel Mare. Ridicată în anul 1466, sub protecția Sfântului Dimitrie, cetatea a ajuns să fie distrusă din ordinul unui vizir otoman.

În a doua jumătate a secolului al XIV-lea fusese construită la Roman o cetate din lemn, de mici proporții. La începutul domniei lui Alexandru cel Bun (n.r. cca 1410) cetatea de la Roman a fost abandonată, deoarece măsurile adoptate de Alexandru cel Bun, pentru consolidarea și centralizarea statului feudal în frontierele sale maxime au făcut inutilă prezența acestei fortificații în zona respectivă. În această cetate a lui Roman Vodă este emis primul document intern moldovenesc cunoscut, datat 30 martie 1392: 

“S-a scris cartea în anul șase mii nouă sute deplin, luna martie în 30 zile, în cetatea noastră, a lui Roman voievod”.

Cetatea Nouă a Romanului a fost o fortificație realizată exclusiv din piatră, comparativ cu prima cetate a Romanului care a fost construită din lemn și pământ. Cetatea are particularitatea de a nu fi așezată într-o zonă greu accesibilă, ea fiind așezată pe plan drept. Pârcălabii de Cetatea Nouă (Novograd sau Sedorova) sunt menționați în documente cu începere de la 15 septembrie 1466.

În anul 1476 Cetatea Nouă a Romanului, construită integral la ordinul lui Ștefan cel Mare, a înfruntat armatele otomane conduse de către Mahomed al II-lea, Cuceritorul. Distrusă atunci de hoardele otomane, cetatea va fi refăcută începând cu anul 1478, iar apoi mărită și întărită în anul 1483, mai ales pe latura unde se dovedise cetatea vulnerabilă în luptele cu turcii.

Deși este singura cetate construită integral în timpul domniei lui Ștefan cel Mare, din ea se mai păstrează acum doar niște palide ruine. Cetatea a jucat un rol important în istoria Moldovei până în anul 1675 când a fost distrusă din ordinul vizirului de către domnitorul Dumitrașcu Cantacuzino.În prezent, Cetatea Nouă a Romanului este într-o continuă degradare, din ea mai rămânând doar câteva movile din pământ și piatră, și e mare păcat că nu s-a dorit renovarea și punerea acesteia în circuitul turistic și cultural.

Articolul 11 august 1484: Se încheie lucrările la Cetatea Nouă a Romanului construită de Ştefan cel Mare apare prima dată în Glasul.info.