Unul dintre procesele care au nemulțumit peste măsură suflarea ungurească din zona Aradului la sfârșitul secolului XIX a fost Procesul de agitație din 14/26 Noiembrie 1897 de la Tribunalul din Arad. Începând cu 1867, deși minoritari în zonă, ungurii organizau niște ample manifestări prin care să sărbătorească închipuiții “1000 de ani de stăpânire ungurească” în Transilvania și în Banat, niște manifestări obsesive prin care ungurii forțau istoria și mersul natural al lucrurilor chiar și în locurile unde erau într-o evidentă minoritate.

Ungurii transformaseră deja de câteva decenii aceste manifestări într-un soi de tradiție a sfidării nemaghiarilor, încercând să forțeze nemaghiarii să asiste și să participe la acest gen de manifestări pe care ei o numeau “procesiunea millenară”, ba chiar aveau nesimțirea să le impună nemaghiarilor și să le placă și să ovaționeze astfel de manifestări mizerabile, ca în cadrul unui ritual de umilire a băștinașilor cu o continuitate de mii de ani pe aceste meleaguri.

Samavolniciile ungurilor deveniseră atât de grave încât ajunseseră să folosească jandarmii unguri pentru a-i sancționa pe nemaghiarii care nu “sărbătoreau” cei așa ziși 1000 de ani de stăpânire maghiară a Transilvaniei și a Banatului, cu predilecție pe români, care erau amendați, arestați, bătuți, torturați, umiliți sub diverse pretexte sau învinuiri închipuite. Fiecare astfel de “procesiunea millenară” era prilejul ungurilor de a se da în stambă și a săvârși tot felul de blestemății și samavolnicii la adresa românilor.

Ei bine, anul 1897 a fost un adevărat șoc pentru unguri pentru că mizeriile lor s-au întors ca un bumerang asupra lor, trezindu-se cu o ceată de țărani români cu furci de fier în mâini, care nu numai că au refuzat să ia parte la serbare, ci pe deasupra au întâmpinat procesiunea millenară cu furci de fier în mâni și cu strigăte de „Să trăiască „România noastră!” Nu ne trebue țară ungurească”!.

Redăm un text din presa vremii care descrie evenimentul care i-a bulversat pe ungurii din Arad și “procesiunea lor milenară”:

“Procesul de agitație din 14/26 Noemvrie 1897 (La Tribunalul din Arad). Acuzați: O mulțime de Români din Curtici, învățători, țerani, flăcăi, etc. Substratul acusei. Au fost denunțați că, în vara anului 1896, când administrația și puținii unguri, evrei și maghiarofoni din acest sat românesc au arangeat o serbare millenară, acuzații nu numai că nu au luat parte la serbare, dar au demonstrat și au amenințat chiar contra serbării, intâmpinînd procesiunea millenară cu furci de fier în mâni și cu strigăte de „Să trăiască „România noastră!” Nu ne trebue țară ungurească”! Au fost achitați, martorii acuzației neputând dovedi nimic positiv și contrazicându-se unii pe alții.”

Articolul 14 noiembrie 1897 – Țăranii români din Curtici au întâmpinat “procesiunea millenară” cu furci de fier în mâni și cu strigăte de „Să trăiască „România noastră!” Nu ne trebuie țară ungurească”! apare prima dată în Glasul.info.

Alexandru Papiu-Ilarian a fost unul dintre reprezentanții de frunte ai pașoptiștilor români din Transilvania și în același timp unul dintre marii luptători pentru unitatea neamului românesc. A fost jurist, istoric, lingvist, ministru român din Transilvania, unul din principalii organizatori ai revoluției de la 1848, membru titular al Academiei Române din anul 1868.

În ediția din 18-19 septembrie 1861 a ziarului “Românul” (n.r. ”Românulŭ”, după ortografia vremii) ce apărea la Bucureșri, Alexandru Papiu-Ilarian, deși recunoștea necesitatea de a lupta împotriva opresiunii austriece din Ardeal, el refuza însă cu fermitate “Unirea Transilvaniei cu Ungaria”, așa cum le era fluturată în acele vremuri românilor ardeleni de către propaganda ungurească din Transilvania, culmea, chiar și în limba română.

Marea carte a Unirii. Inceputuri – Vasile Lupasc Sfintes

“Ungurii cer să fim cu ei, însă pe două popoare numai interese reciproce și comune pot să le unească; iară noi, Românii, până când ei pretind încorporarea Transilvaniei, suntem departe de a avea interese comune, căci ei vor să ne facă țară ungurească iar pe noi Unguri. Din contră, noi vrem ca Transilvania, și până la Tisa, să fie Transilvanie, și nu țară ungurească; noi vrem să fim români, nu unguri pe acest teritoriu, care este românesc, nu unguresc (…) Ungurii vor supunere, noi egalitate”, spunea Alexandru Papiu-Ilarian

Bibliografie / Note:

1. Fantasma Imperiului Ungar și Casa Europei, Raoul Șorban – București, 1990
2. Emigrări româneşti din Transilvania sec. XIII-XX, Ştefan Meteş

Articolul Alexandru Papiu-Ilarian: “Ei vor să ne facă țară ungurească iar pe noi Unguri. Din contră, noi vrem ca Transilvania, și până la Tisa, să fie Transilvanie, și nu țară ungurească” apare prima dată în Glasul.info.