În ziua de 24 septembrie 1906, în Clujul aflat sub stăpânirea dualistă austro-ungară, Ștefan Cicio Pop, fiu de român din Ardeal și fruntaș al luptei naționale, era condamnat la 3 luni de temniță și la o grea amendă de 800 coroane. Vina lui? Nu altceva decât cuvântul scris, adevărul așternut în paginile ziarului „Libertatea”, organ de presă românească ce îndrăznea să rostească ceea ce autoritățile maghiare voiau să înăbușe: dreptul românilor din Transilvania de a-și păstra limba, ființa, credința și națiunea.

Cele două articole semnate de el nu erau arme de fier, ci arme de spirit. Și tocmai pentru că loveau în minciuna și nedreptatea stăpânirii, erau socotite „periculoase”. Austro-Ungaria, zid clădit pe nedreptate, știa că pana unui român hotărât poate fi mai puternică decât o armată întreagă.

Dar în fața judecătorilor străini, Cicio Pop nu s-a clătinat. El a primit osânda ca pe o cruce a luptei naționale, știind că nici temnița, nici amenzile nu pot stinge setea de dreptate a unui neam. Fiecare ceas petrecut între zidurile reci ale închisorii clujene s-a transformat în piatră de temelie pentru Unirea cea Mare.

Astăzi, privind peste timp, vedem limpede că jertfa lui și a atâtor alți luptători ardeleni nu a fost zadarnică. România Mare s-a născut din lacrimi, prigoană, temniță și sânge, dar și din credința neclintită a unor oameni care au pus neamul mai presus de propria libertate.

De aceea, 24 septembrie 1906 nu e doar o dată de calendar, ci o zi de aducere aminte: ziua în care un român a fost întemnițat pentru că a spus adevărul. Și totuși, adevărul a învins.

Astăzi, noi, urmașii lor, avem datoria să păstrăm vie flacăra acelui curaj. Ștefan Cicio Pop nu a scris pentru el, ci pentru România care avea să se nască în 1918. Și prin aceasta, el rămâne un simbol al rezistenței românești în fața oricărei încercări de înstrăinare.

Să nu uităm niciodată: Libertatea se câștigă prin luptă, se păstrează prin jertfă și se pierde prin uitare.

Articolul 24 Septembrie 1906 – Osânda lui Ștefan Cicio Pop, jertfă pentru Libertatea Neamului apare prima dată în Glasul.info.

5 August 1908, Ineu – Arad. Preotul Ioan Popovici din Buteni este pedepsit de solgabirău cu 5 zile temniță și 100 coroane amendă. La procesiune, hainele copiilor care purtau sfeșnicele aveau chiotori din panglică tricoloră.

Preotul Ioan Popovici din Bârsa – Tricolorul, credința și lupta pentru demnitatea românească

Într-o epocă în care românismul era considerat crimă de stat în Ungaria dualistă, în micul sat arădean Bârsa, un preot a avut curajul să se ridice în fața represiunii cu aceeași armă pe care o slujea în fiecare zi: credința. Numele său era Ioan Popovici, iar povestea sa este una a curajului discret, a tricolorului sfânt și a unei lupte continue pentru demnitatea neamului românesc.

Un preot între cruce și tricolor

Născut în inima Ardealului, Ioan Popovici a fost preot român în comuna Bârsa, județul Arad, între februarie 1902 și 1921, venind aici din localitatea Hodiș. A păstorit nu doar sufletele credincioșilor, ci și conștiințele acestora, într-o vreme în care tot ce era românesc trebuia ascuns, cenzurat, umilit.

În anul 1906, Popovici s-a implicat în renovarea bisericii din Bârsa, ocazie cu care l-a invitat la sfințirea lăcașului de cult pe Ioan Suciu, o altă figură importantă a rezistenței românești din vestul țării. Prin gesturi liturgice și culturale discrete, dar pline de simbolism, preotul Popovici semăna în rândul enoriașilor mândria de a fi român, în ciuda contextului opresiv.

Pedepsit pentru tricolor

Unul dintre cele mai cunoscute episoade din viața sa a avut loc la 5 august 1908, în Ineu (comitatul Arad). Cu ocazia unei procesiuni religioase în satul său, copiii purtători de sfeșnice aveau îmbrăcăminte decorată cu panglici tricolore. Pentru acest „delict naționalist”, părintele Popovici a fost arestat și condamnat la 5 zile de închisoare și o amendă de 100 coroane de către protopretura din Boros-Ineu.

Însă procesul a început mai devreme, la 1 februarie 1908, când, la o înmormântare din Bârsa, jandarmii maghiari au observat panglicile pe veșmintele copiilor. A urmat interogarea preotului la casa comunală, iar mai apoi acțiunea penală. El a anunțat recurs, dar cazul rămâne emblematic pentru prigonirea simbolurilor românești în Transilvania.

Închis, persecutat, dar neclintit

Reacțiile autorităților maghiare nu s-au oprit aici. În timpul Primului Război Mondial, în 1916, Popovici este încarcerat la Seghedin, apoi internat în lagărul de la Sopron, ca urmare a reputației sale de apărător al identității românești. Era un om cunoscut de autorități drept „naționalist periculos”, pentru simplul fapt că refuza să renunțe la limba, credința și cultura sa.

Mai târziu, va fi și internat în lagărul de la Veperd, tot ca măsură represivă împotriva activismului său și a faptului că fiul său, Petru Popovici, ofițer în armata austro-ungară, dezertase în România și s-a înrolat ca voluntar în armata română, participând la luptele din Italia.

Rezistența din 1918–1919

În contextul colapsului Austro-Ungariei și haosului instaurat de regimul bolșevic al lui Béla Kun, Popovici devine un lider local al rezistenței românești. În toamna anului 1918 și primăvara lui 1919, alături de Petru Luștea și cu sprijinul căpitanului Barbu, mobilizează sătenii din Bârsa și Aldești. Într-un gest de sabotaj strategic, ei demontează șinele de cale ferată pentru a opri înaintarea armatei maghiare spre defileul Crișului Alb, în direcția Hălmagiu.

În aprilie 1919, trupele Regimentului 2 Vânători al armatei române intră în Bârsa, alungând trupele ungare. Fără a purta o armă, Ioan Popovici luptase pentru România cu tot ce avea mai puternic: credința sa și spiritul comunității.

Un model al preoției patriotice

Preotul Ioan Popovici din Bârsa nu a fost doar un cleric, ci un reprezentant al demnității românești în vremuri de restriște. El s-a opus sistematic nedreptăților naționale, nu prin ură, ci prin cultură, solidaritate și acțiune civică. A fost prigonit, încarcerat, internat, dar niciodată înfrânt.

Simbolul tricolorului pe veșmintele copiilor a fost mai mult decât un gest decorativ: a fost o declarație de identitate, o sămânță de libertate.

Povestea sa merită cunoscută în școli, în biserici, în paginile de istorie ale neamului. Preotul Ioan Popovici este o voce care a rostit tăcut, dar cu hotărâre:

„Suntem români și nu ne temem să o spunem.”

Articolul 5 August 1908 – La Ineu, Arad, preotul Ioan Popovici e pedepsit de solgabirău cu 5 zile temniță pentru că hainele copiilor care purtau sfeșnicele aveau chiotori din panglică tricoloră apare prima dată în Glasul.info.

13 Mai 1904 – Jurnalistului Silvestru Moldovan i se mai dau 4 luni de temniță și 100 coroane amendă pentru articole de istorie popularizată publicate în FOAIA POPORULUI din Sibiu, DESPRE ORIGINEA NOASTRĂ. Este arestat și dus în odioasa temniță de la Seghedin din Ungaria, locul unde ajungeau fruntașii elitei culturale românești din Transilvania, pentru simple delicte de opinie.

Prin activitatea sa ca jurnalist, pentru „Gazeta Transilvaniei”, „Transilvania”, Tribuna” sau „Foaia Poporului”, Silvestru Moldovan poate fi considerat unul dintre precursorii Marii Uniri. A fost amendat de foarte multe ori pentru delicte de opinie de către autoritățile maghiare, arestat și ținut în detenție politică de mai multe ori în închisoarea de la Seghedin, din Ungaria.

Silvestru Moldovan alucrat ca publicist şi ziarist pentru „Gazeta Transilvaniei”, „Transilvania”, Tribuna” sau „Foaia Poporului”. A fost director al „Tipografiei” din Sibiu, a fost profesor la gimnaziul românesc din Braşov între anii 1885 și 1887, a fost membru activ al Societăţii geografice româneşti din Bucureşti, a întemeiat și redactat revistele literare beletristice Rândunica (1894-1895) și “Femeia și Familia” (Sibiu), a fost membru al secțiilor literare ale Asociațiunii Astra și membru al Societății academice “România Jună” din Viena, o figură marcantă a vieții sociale, culturale, politice și identitare din Transilvania.

A avut mult de suferit din pricina prigoanei maghiare, a cenzurii, a proceselor politice, dar nu a renunțat niciodată la lupta identitară, chiar dacă a fost arestat și a făcut de mai multe ori închisoare la Seghedin pentru delicte de opinie, în special pentru articolele pro românești publicate în Foaia Poporului de la Sibiu.

Pe 16 martie 1904 ziaristul Silvestru Moldovan este arestat și dus sub escortă la temnița din Seghedin, să-și ispășească pedeapsa. Pe 13 Mai 1904 jurnalistului Silvestru Moldovan i se mai dau 4 luni de temniță și 100 coroane amendă pentru articole de istorie popularizată publicate în FOAIA POPORULUI din Sibiu, DESPRE ORIGINEA NOASTRĂ. La 1 Iulie 1909 a întrat din nou în închisoarea de stat din Seghedin domnul Silvestru Moldovan de la „Foaia Poporului”, pentru a-şi începe osânda de 4 luni. Așadar, un lung șir de arestări, de amenzi și de pușcărie politică pentru singura vină de a fi român și de a simți și a se exprima românește.

Articolul 13 Mai 1904 – Jurnalistului Silvestru Moldovan i se mai dau 4 luni de temniță și 100 coroane amendă pentru articole de istorie popularizată publicate în FOAIA POPORULUI din Sibiu, DESPRE ORIGINEA NOASTRĂ apare prima dată în Glasul.info.

“Preoţii I. Săcărea din Jibot (n.r. acum Șibot, Alba) şi Ion Moţa din Orăştie, sunt pedepsiţi cu câte 14 zile temniţă, câte 50 koroane amendă şi cu perderea drepturilor cetăţeneşti pe un an, pentru că au făcut „agitaţie” de pe amvon citând o vorbire a dlui dr Aurel Vlad.”

Fragmentul de mai sus este redat din numărul 2 de la 15 mai 1925 al publicației “Înfrățirea Românească”, revistă naţională de ştiinţă şi chestiuni sociale. Publicațiile din acele vremuri erau pline de faptele pline de barbarie și de crime îndreptate împotriva românilor din teritoriile aflate sub ocupație austro-ungară.

Protopopul şi publicistul Ioan Moţa (1868-1940), a fost unul dintre liderii românilor din Transilvania în lupta de eliberare naţională de sub ocupaţia ungurească. Ioan Moța a redactat ziarul “Libertatea”, în paginile căruia s-au dus multe lupte pentru drepturile și libertățile românilor ardeleni.

“Încă dinainte de război, părintele Ion Moţa era preot în Orăștie și redactor la “Libertatea”. Își închinase, de-opotrivă, activitatea sa practicei sentimentului religios și apărării ideii naţionale. Se împărţea, cu inima împăcată, între amvonul bisericii și masa de scris a redacţiei. În conștiinţa sa, cele două misiuni se confundau.La intrarea României în acţiune, când ostașii regelui Ferdinand au trecut Carpaţii, făcând să fluture dealungul vechilor hotare steagurile libertăţii așteptate, părintele Ion Moţa nu și-a mai putut ascunde adevăratele sale simțăminte. S’a alăturat armatei românești, a cărei soartă a împărtășit-o, apoi, după retragerea din munţi, până în refugiul din Moldova, ducând pretutindeni credinţa sa în biruinţa finală.Se înțelege, că pentru fapta aceasta guvernul dela Budapesta l-a trecut în rândul trădătorilor, cerând mitropoliei de la Sibiu să-l scoată, din slujba preoţească.“, scria Octavian Goga despre preotul Ioan Moța la 7 octombrie 1928 în publicația Țara Noastră

Articolul 19 Aprilie 1905 –  Preoţii I. Săcărea din Jibot (cott Hunedoara), şi I. Moţa din Orăştie, sunt pedepsiţi cu câte 14 zile temniţă pentru “agitație” apare prima dată în Glasul.info.