27 Octombrie 1687 – Tratatul de la Blaj este începutul penetrației austriece în Transilvania. Imperiul Habsburgic obligă 12 orașe transilvane să primească la iernat trupele imperiale

După victoriile obținute în anul 1867 în lupta cu otomanii, trupele Imperiului Habsburgic conduse de Carol de Lorena au dorit să ierneze în Transilvania, invocând diploma lui Haller (n.r. Tratatul Hallerian) din 1686. Este practic documentul prin care Mihai Apafi I pierde independența Transilvaniei, provincie care intră din acel moment sub autoritatea monarhiei austriece. Iezuitul Antide Dunod a intermediat tratativele de aderare a Transilvaniei în această alianță militară, iar atunci când nobilii transilvăneni s-au opus instalării protectoratului habsburgic în Transilvania el a spus celebra samavolnicie: „Vreți, nu vreți, Majestatea sa tot vă va ocroti (Nolens volens proteget vos Sua Majestas)”.

Cu un an înainte, la 28 iunie 1686, Mihai Apafi I încheiase o alianță militară secretă la Viena cu forțele imperiale habsburge prin ceea ce istoricii au numit diploma lui Haller -(n.r. Viena tractatus, Diploma Halleriana, Tractatus Hallerianus sau Tractatus Viennensis sive Hallerianus), o alianță considerată benefică la data semnării tratatului, prin care Transilvania s-a alăturat alianței internaționale antiotomane ca stat independent, fără să știe ce au de gând austriecii.

La 27 octombrie 1867 este semnat Tratatul de la Blaj, prin care Imperiul Habsburgic obligă 12 orașe transilvane să primească la iernat trupele imperiale. Începutul penetrației austriece în Transilvania. Vor urma numeroase conflicte militare între armata habsburgică și locuitorii celor 12 cetăți.

Prezența trupelor austriece a început din acel moment să reprezinte o uriașă povară economică pentru Transilvania, principele fiind nevoit să crească tot mai mult dările pe care populația trebuia să le plătească stăpânirii. Crește presiunea foarte mult asupra românilor transilvăneni și se înregistrează primele cazuri de refugiați români transilvăneni în Moldova și în Muntenia.

Pentru a scăpa de povara dărilor mari pe care trebuiau să le plătească, unii români ardeleni acceptau rolul de mercenari în disputele interne din Moldova, alegând diverse tabere pentru care să lupte. La începutul secolului XVIII deja sunt cosemnați români ardeleni care luptă alătură de cazacii de peste Nistru sau în trupele de mercenari ale Regatului Poloniei.

Articolul 27 Octombrie 1687 – Tratatul de la Blaj este începutul penetrației austriece în Transilvania. Imperiul Habsburgic obligă 12 orașe transilvane să primească la iernat trupele imperiale apare prima dată în Glasul.info.

Judecătoria Brașov anulează amenda de 5000 lei pe care mi-a aplicat-o Gruparea Mobilă de Jandarmi Brașov, pe 15 martie la Sfântu-Gheorghe, când cu prilejul discursului ministrului de externe al Ungariei, am încercat ridicarea bannerul mai sus amintit, acesta fiindu-mi smuls cu brutaliate de către forțele de ordine (Dosar Nr.8586/197/2024) foto comentarii.

Deși atât agentul constatator al jandarmeriei (într-un mod inexplicabil) cât și organizatorii Zilei Maghiarilor de Pretutindeni au susținut că mesajul ,,Ceva este etern: Transilvania, pământ românesc!” este de natură a instiga si contraveni scopului adunării publice din 15 martie, aceștia sunt contraziși de instanța judecătorească. Judecătoria Brașov, reține printre altele un lucru extrem de important în motivarea deciziei de anulare a amenzii: ,,mesajul ce s-a încercat a fi afișat este unul ce nu include expresii jignitoare la adresa comunității maghiare, iar prin acesta nu se neagă în niciun fel cultura maghiară”.

Rolul Brigăzii Mobile de Jandarmi Brașov nu este acela de a asculta “mecanic” cerințele organizatorilor UDMR de la Sfântu-Gheorghe, ci de a asigura respectarea legilor statului român. Anul acesta organizatorii le-au cerut să împiedice afișarea unui banner pe motiv că deranjează adunarea. La anul poate le cer să îndepărteze steagurile tricolore românești din Sfântu-Gheorghe, e foarte posibil ca și acestea să fie considerate instigatoare, să ,,contravină scopului adunării”. Vor fi îndepărtate și acestea, doar pentru că organizatorii cer acest lucru?

Până unde se merge cu ascultarea “cerințelor”?

Soluția este ca Jandarmeria prin reprezentanții ei la fața locului să aibă discernământ și să respecte legea atât în litera cât și în spiritul ei, altfel se cheamă abuz în toată regula. Pe viitor trebuie să se țină cont de această hotărâre a Instanței.

Aviz și pentru Băile Tușnad!

de Mihai Tîrnoveanu

Articolul Victorie importantă! O instanță judecătorească din România decide că afișarea bannerului ,,Ceva este etern: Transilvania, pământ românesc!” la manifestările comunității maghiare este legală! apare prima dată în Glasul.info.

Până la Edictele iozefine de toleranță religioasă din timpul împăratului Iosif al II-lea, românilor ortodocşi din Transilvania nu li se permitea să-şi construiască biserici trainice din piatră sau cărămidă, ci doar din lemn, pentru a nu rezista în timp. Ba mai mult, așa cum a descoperit istoricul român Vasile Lechițan în Arhivele Naționale din Cluj în registrele de “Socoteli princiare”, românii nici nu ar fi avut capacitatea de a le construi, pentru că erau parazitați și scurși de resurse și bani până nu le mai rămânea nici cu ce-și duce traiul de pe o zi pe alta.

Ce a putut descoperi istoricul român Vasile Lechințan și publica în lucrarea sa intitulată “Instituții și edificii religioase istorice din Transilvania”, apărută în anul 2000 la Cluj-Napoca la editura Carpatica, este de-a dreptul înfiorător, un viu exemplu despre cum s-au construit edificiile religioase maghiare din Transilvania prin parazitarea ortodoxiei românești și a românilor transilvăneni:

“8 Mai 1667 – S-au dat 6 florini din darea popilor români din Făgăraș (Fogarasi ola papok) pentru construirea bisericii reformate din Șieu (Sajo). Arhivele Naționale Cluj, Socoteli princiare, dosar 42, nr. 2035”

Vasile Lechințan

“22 Decembrie 1667″ – Ștefan Boer, judele curții domeniului princiar al Făgărașului, a perceput 15 florini de la episcopul Vadului, 15 florini de la episcopul român din Ucea de Jos, onorariul de la trei plăieși-șefi, de 45 de florini, darea popilor români de 50 de florini, etc”

Vasile Lechințan

“1667 – S-a trimis la Alba Iulia, de către Ștefan Boer, judele curții domeniului princiar din Făgăraș, 50 de florini, darea popilor români (az olah popak adojat)”

Vasile Lechințan

“1666 – Preoții români (Popae sive Valachorum) sunt impuși la o contribuție extraordinară de 500 de taleri, preoții sași (Parochi Saxonum) la aceeași sumă. Nu sunt impuși la contribuție față de stat nobilii și predicatorii/preoții unguri. În 18 septembrie 1666 din nou sunt impuși la contribuție preoții români pentru plata tributului față de turci, cu 200 de florini. Iobagii români plăteau dări și în cadrul sumei fixate pe comitate și districte. (n.r. la unguri, aceeași poveste, nu erau impuși să plătească nimic)”

Vasile Lechințan

“1653 – Preoții românilor (Popis Valachorum) sunt impozitați cu 25 de dinari fiecare în contul contribuției principatului la construcția Casei Constantinopolului, o dare specială a Transilvaniei pentru Imperiul Otoman. (Preoții/predicatorii unguri nu sunt impozitați)”

Vasile Lechințan

“1655 – Preoții românilor (Popae) sunt impozitați fiecare cu 25 de dinari pentru o contribuție a principatului către Imperiul Otoman. Preoții sași cu 300 de florini (în total), grecii și evreii cu 300, nobilii contencioși cu o sesie cu 15 dinari. (Preoții unguri și nobilii mari unguri nu sunt impozitați)”

Vasile Lechințan

“1486 – Călugărul franciscan Ioan Capistrano (declarat sfânt în 1724 de papa Benedict al XIII-lea) scrie stării catolice din Transilvania ca, în numele lui Isus Cristos, să dea foc bisericilor românești care nu sunt altceva decât sinagogile satanei (sinagogae satanae), iar pe preoții români care nu trec la catolicism să-i alunge”

“8 Martie 1670 – S-au dat, din venitul fiscal al gostinei (gosztina = dare dată de către românii ortodocși din Făgpraș) 32 de florini predicatorului ungur din Dumbrăveni (Ebesfalva, Erzsébetváros)”

Vasile Lechințan

S.a.m.d. , practic toată lucrarea istoricului român Vasile Lechințan, “Instituții și edificii religioase istorice din Transilvania”, cuprinde secole întregi de parazitare a ortodoxiei românești și a românilor transilvăneni în beneficiul preoților și predicatorilor unguri, care nu doar că nu erau impozitați, ci își primeau soldele / salariile chiar din sumele parazitate de la preoții români și de la românii transilvăneni.

Tot din banii preoților români și a românilor transilvăneni erau ridicate bisericile și școlile religioase ale ungurilor! Practic de la români doar se luau taxe peste taxe și impozite, și ele ajungeau direct la preoții și predicatorii unguri, sau la ridicarea edificiilor religioase ale ungurilor din Transilvania.

Articolul Cum s-au construit edificiile religioase maghiare din Transilvania prin parazitarea ortodoxiei românești și a românilor transilvăneni apare prima dată în Glasul.info.

De peste trei decenii, Ziua de 11 Octombrie 1944, Ziua Eliberării Clujului de sub ocupația ungurească, horthystă, nu este sărbătorită cu fastul pe care îl îmbracă aceste manifestări la Sfântu Gheorghe de pildă, unde culmea este fieful UDMR, la Satu Mare sau chiar la Oradea unde aceste manifestări sunt chiar de amploare.

De ce face notă discordantă Clujul față de alte orașe din Transilvania? Un fapt foarte rușinos și știut de puțină lume, Divizia 4 Infanterie „Gemina” de la Cluj Napoca este chemată la Oradea pentru manifestările dedicate zilei de 12 Octombrie 1944, Ziua Eliberării orașului Oradea de sub teroarea horthystă, pe când la Cluj, pe 11 octombrie, Divizia 4 Infanterie „Gemina” este ținută în garnizoană, în baza militară din Cluj.

Ce se întâmplă la Cluj? De unde atâta lipsă de românism, de patriotism? Chiar face acolo tot ce vrea grupul acela infracțional și antiromânesc de la Cluj?

Ieri, 11 octombrie 2023, manifestările dedicate Zilei Eliberării Clujului (11 octombrie 1944) au fost unele deosebit de discrete și sterile, organizate de către reprezentanții primăriei cu un sictir enorm și doar la insistențele unor oameni care s-au arătat interesați de sărbătorirea acestei zile.

De remarcat a fost Filiala Cluj a Partidului România Noastră care organizat o mică manifestare în memoria eroilor români care și-au dat viața în octombrie 1944 pentru a elibera Clujul.

PS: cel puțin de când Clujul a intrat pe mâinile antiromânului Emil Boc, din aceeași clică a ligii vestului (a se citi a antiromânismului) din care mai fac parte și alți antiromâni precum Bolojan, Falcă, etc, orașul a început să aibă niște accente vădit antinaționale.

Articolul De ce face notă discordantă Clujul față de alte orașe din Transilvania? apare prima dată în Glasul.info.

9 Iulie 1520 – Delegați trimiși din Țara Românească, reprezentată de boieri din satele din Gorj şi Vâlcea, împreună cu delegați din Ardeal, reprezentați de de nobilii din Haţeg, au stabilit hotarul dintre Țara Românească și Transilvania, în zona din nordul Olteniei. Voievodul Țării Românești, Neagoe Basarab, şi voievodul Transilvaniei, Ioan Zápolya, au fixat la 9 iulie 1520 hotarul dintre ţările lor pe segmentul carpatic cuprins între râul Olt şi Orşova.

Hotărnicia s-a păstrat în originalul slavon şi în traduceri târzii în latină, germană, greacă şi română. Comisia se trasare a graniței s-a întâlnit în Paul Merișor. În urma acestor tratative s-au fixat borne de delimitare teritorială.

Lipsă anterioară acestei date a unor referințe despre fixarea unor însemne sau borne de delimitare teritorială denotă că înainte nu au existat delimitări oficiale ale graniței între cele două voievodate, de aici și probleme constante între cele două state:

”(…) mai mult de acum înainte aceste două pământuri gâlcevi şi răzmeriţe şi hoţii sau prăzi şi jafuri să nu se mai facă, ci să fie cu mare pace şi frăţie”.

“Documentul din 1520 a fost o înţelegere între nobilii haţegani şi domnia Ţării Româneşti, survenită ca urmare a presiunilor autorităţilor comitatului Hunedoara asupra obştii haţegane, căreia îi contesta stăpânirea asupra Văii Jiului.” (Acta Terrae Fogarasiensis, 2016)

“Nobilii haţegani au considerat că prin includerea Văii Jiului în Ţara Românească îşi pot apăra mai bine drepturile asupra teritoriului respectiv.” (Marian Coman, Putere şi teritoriu. Ţara Românească medievală (secolele XIV-XVI), Iaşi,Editura Polirom, 2013)

Articolul 9 Iulie 1520 – Data primei mențiuni păstrate privind o “hotărnicie” – se referea la fixarea hotarului dintre Țara Românească și Transilvania, în zona din nordul Olteniei apare prima dată în Glasul.info.

La 28 aprilie 1391, în urma intensificării luptei țăranilor dependenți din Transilvania, prin decret regal se stabilește dreptul ca iobagii să se poată strămuta de pe o moșie pe alta dacă și-au plătit datoriile. Nobilii însă nu l-au respectat.

În luna februarie a anului 1391, a avut loc o vizită a regelui Sigismund de Luxemburg în Transilvania. Până în luna aprilie, regele a vizitat orașele Alba Iulia, Sibiu, Sighișoara și Cluj.

În data de 28 aprilie 1391, regele Sigismund de Luxemburg a emis două decrete regale, unul la solicitarea nobililor, celălalt la solicitarea clericilor. Dacă în primul caz era vorba de reglementarea unor situaţii care priveau direct pe nobilii ardeleni, respectiv problema protejării drepturilor de proprietate ale rudelor nobililor condamnaţi, cea de-a doua solicitare ridica problema împiedicării iobagilor de a se muta pe alte domenii.

La Cluj, regele Sigismund de Luxemburg a primit din partea unor clerici o plângere “cu privire la faptul că mulţi stăpâni de pământ, prin pâri nedrepte, puneau piedici iobagilor care doreau să se aşeze pe alte domenii după ce aceştia îndepliniseră toate condiţiile obişnuite, constând din achitarea terragiului şi a altor dări şi obţinuseră învoiala judelui, fapt ce pricinuia prejudicii altor stăpâni”.

Articolul 28 Aprilie 1391: În urma intensificării luptei țăranilor dependenți din Transilvania, prin decret regal se stabilește dreptul de a se strămuta de pe o moşie pe alta dacă şi-au plătit datoriile apare prima dată în Glasul.info.

Exprimarea bucuriei în versuri pentru Unirea Principatelor Române la data de 24  ianuarie 1859 de către preotul român George Marchiș nu a rămas fără urmări din partea ocupației austro-ungare din Transilvania acelor vremuri. Despre aceste episoade  nu au nimic  de relatat  istorici ca Boia așa că vă vom relata noi ce însemna să fii român în Transilvania majoritar românească dar sub stăpânire străină.

George Marchiș a fost scos din învățământ pentru gestul de bucurie și solidaritate cu Unirea Principatelor din 24 ianuarie  1859 când  a  expediat o  scrisoare ce cuprindea poezia  ,,Un glas peste Carpați,,  către ziarul Național  pentru a transmite confraților  din România proaspăt unită adevărata stare a românilor din aceste părți aflate sub dominație austro-ungară. Interceptată de autoritățile maghiare , poezia va sta la baza scoaterii sale disciplinare din rândul cadrelor didactice de la gimnaziul de la Beiuș.

Cunoscut luptător pentru drepturile românilor din această parte a ţării, George Marchiș (1836-1884) a fost şi un bun poet, cele şase poezii mai cunoscute ale sale au fost confundate cu scrieri lirice eminesciene. Deşi s-a demonstrat într-un final că nu aparţin lui Eminescu, „E o onoare postumă pentru poetul George Marchiş că a putut fi confundat măcar o clipă cu marele geniu naţional”  cum consemna istoricul literar Mircea Popa, președintele ASTRA Cluj.

Ca paroh a slujit o perioadă și în parohia Resighea și Homorod. A fost în cercul de colaboratori ai Aurorei Române, între anii 1863-1865, mai  târziu  aceştia  trecând în redacţia  Familiei. Dintre  aceştia  amintim:  Iulian Grozescu, A.Densuşianu, V. Bumbescu, V.Rusu, Zaharia Boiu, Ioan Papiu, At.M.Marinescu,  J.  Bădescu,  Paul  Draga.  George Marchiş s-a remarcat ca publicist activ  prin realizarea revistei manuscrise “Armonia”,  colaborând de-a lungul anilor la: “Gazeta Transilvaniei”, “Foaie pentru minte, inimă şi literatură”, “Muza Română”, “Amicul şcoalei”, “Aurora Română”, “Familia”, “Amvonul”, “Sionul Românesc”.

George Marchiș este și acum prigonit, la 137 de ani de la moartea sa. Mormântul său și al fiului său, Romulus Marchiș, tot paroh la Carei, au fost DESFIINȚATE din cimitirul central careian pentru a nu rămâne  nicio urmă a existenței lor  pe meleagurile careiene.

Aceasta este crunta realitate cu care ne confruntăm. Mormintele dascălilor români ce au făcut parte din asociații și reuniuni românești sunt scoase la vânzare și trebuie să le răscumpărăm pentru a  nu fi distruse. Cazul dascălilor români Constantin Albu și Ioan Szuhányi.

https://www.buletindecarei.ro/2020/09/mormantul-unui-dascal-roman-salvat-de-la-desfiintare-la-carei.html

Începând cu anul 2015 poetul şi protopopul greco-catolic, George Marchiş (1836 – 1884) are o placă comemorativă la biserica greco-catolică ,,Sf. Andrei” din Carei . A fost  înmormântat ca și protopop al Careiului, în cimitirul orașului,iar din 1925 a fost înmormântat în același loc și protopopul vicar Romulus Marchiș, fiul său. Mormintele lor din vecinătatea capelei mortuare au fost distruse și nu mai putem aprinde  nici o lumânare la căpătâiul lor.

Rămân consemnate însă peste veacuri faptele lor, acțiunile lor patriotice, lupta dusă pentru păstrarea identității românești pe aceste meleaguri unde românii au fost mereu persecutați. Romulus Marchiș a fost conducătorul delegației românilor careieni participanți la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 dar placa comemorativă cu numele delegaților careieni a fost refuzată a fi amplasată la locul de drept unde a avut loc adunarea de alegere a lor. Conducerea exclusiv UDMR a Careiului a interzis amplasarea plăcii comemorative  pe clădirea Primăriei Carei, locul unde la 18 noiembrie 1918 a avut loc Adunarea  Consiliului Național Român. Acceeași conducerea a Careiului a plătit tipărirea în limba maghiară a cărții scriitoarei Otilia Marchiș, fiica lui George Marchiș, unde în locul numnelui autoarei apare o poreclă a sa batjocoritoare.

La 162 de ani de la  Unirea Principatelor Române, Primăria Carei nu anunță niciun program și nu marchează așa cum se cuvine acest moment important din istoria poporului român.

Un glas de peste Carpaţi

Cum saltă păsărica din ram în ram voioasă,

Şi vesel ciripeşte, şi zboară-n sus şi-n jos,

Când dulcea primăvară cu faţa sa frumoasă

Apare, coperită cu văl de flori pompos:

Aşa inima-mi saltă de-o dulce bucurie

Şi frageda mea liră resună-n vesel cânt

La-a voastră fericire, ce astăzi vi se îmbie

La mândra primăvară pe-al vostru scump pământ.

Şi cum să nu mă bucur şi eu şi-orice Român,

O fraţi de-acelaşi sânge! Ai Romei strănepoţi!

Şi cum să nu sălteze a mea inimă-n sân,

Şi cum să nu esalte voioşi Românii toţi:

Când orizontul vostru de nori acoperit

De-odată înseninează şi-n loc de nori apare

Pe el cu voioşie un soare strălucit,

De-a cărui raze calde fuge-orice supărare!

A soartei vitregie putu să ne dezbine

Să fim trupeşte seculi de-olaltă depărtaţi,

Dar inimile noastre şi sângele din vine

Nu sunt supuse soartei: noi v-am rămas tot fraţi;

Căci sângele în apă nicicând nu se preface,

Iar cel român ce-i sânge măreţ de Semizeu,

Orice fatalitate, orice rău să-l atace,

El nu degenerează…o ştie Dumnezeu!…

De seculi noi gemut-am şi gemem tot mereu

Sub jugul soartei crude, ce, vai! Ne-a rupt de voi!

Dar să pierim cu totul n-a vrut nici Dumnezeu,

Şi n-au putut să facă păţitele nevoi; –

Ma lunga suferinţă şi grelele necazuri!

Ne fuseră chiar şcoală;…în ea ne-am învăţat

A crede, că Românul în a furtunei valuri

Nu poate să apună, ca cel ce-a disperat.

Chiar vitrega-ne soartă şi cruda asuprire,

Ce-a noastră existenţă atât ameninţară

Ne garantează o viaţă, dulce fericire,

Pe care vom gusta-o, sperăm, cu timpul iară; –

Sub multele necazuri, ce noi le suferirăm,

Oricare altă gintă demult s-ar fi surpat, –

Iar noi cu toate acestea sperând mereu trăirăm, –

Şi asta e virtute, …că nu am disperat! –

De-aceea triumful vostru, triumful libertăţii,

Ce v-a creat o viaţă, o soartă fericită, –

Trimful confraţirei, triumful dreptăţii

 Nespusa bucurie în noi de-aceea escita. –

Deci vă urăm din inimi o dulce fericire

În seculi durătoare, iubiţilor confraţi!

Ci-n zilele plăcerii voioşi de mulţumire

Pe cei cu voi de-un sânge… ah!, nu … să nu-i uitaţi!!!

G. Pagânul

Poezia a fost publicată deIudita Căluşer, Un document inedit despre ecoul Unirii din 1859, în „Crisia”, Oradea, 1981, pp. 248-249.

Articolul Preot român din Transilvania pedepsit pentru gestul de solidaritate cu Unirea Principatelor apare prima dată în Glasul.info.

Noul Cod Administrativ votat cu atâta lejeritate și ignoranță de către imbecila noastră clasă politică actuală, reprezintă unul dintre cele mai antiromânești proiecte legislative inițiate și concretizate în perioada postdecembristă, un atac direct la caracterul unitar național și indivizibil al statului român!

Păi hai să ne punem doar o minimă întrebare, de bun simț. După ce s-a încercat exterminarea limbii române în Transilvania, azi niște tâmpiți le pun pe tavă extremiștilor maghiari Codul Administrativ, un adevărat instrument de deznaționalizare al etnicilor români din zonele unde aceștia sunt minoritari?

Cercetând arhivele Serviciului Special de Informații din România, dr. Adrian Rezeanu, cercetător științific la Institutul de Lingvistică “Iorgu Iordan- Al. Rosetti” al Academiei Române, împreună cu arhim. dr. Emanuil Rus, starețul Mănăstririi “Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Bicsad, jud. Satu Mare, au alcătuit o șocantă carte despre atrocitățile și barbariile comise de către horthyști după 1940, o carte intitulată “Țara Oașului în memoria documentelor – volumul I”, din care prezentăm și noi câteva rânduri pentru a ilustra lupta sălbatică dusă în Ardeal împotriva limbii române.

“Limba română a fost interzisă total în spațiul public. La 12 septembrie 1941 studentul Viorel Pop, fiul comisarului de poliție Pop din Brașov, vorbea în românește cu fiul lui E. Hațeganu în fața casei acestuia din Cluj, strada Șincai nr. 7, când mecanicul Santa Mihaly și fratele lui Santa Ferencz i-au bătut crunt pentru utilizarea limbii române într-un dialog stradal” (sursa: “Țara Oașului în memoria documentelor – volumul I”, 2017)

“În orașe s-a interzis vorbirea limbei române pe străzi și în localuri. Cine vorbea românește, era imediat arestat și schingiut. (…) Limba română este interzisă, sub orice formă, în toate orașele din Ardealul ocupat. Populația românească, pentru a se pune la adăpost de maltratări, este nevoită să poarte insigne iredentiste și revizioniste maghiare.”, se arată într-o notă a SSI din Dosarul Nr. 37 / 1940, fila 6

“Este interzis a se vorbi românește pe stradă și în localuri, iar în fața caselor locuite de români, aproape în fiecare seară se adună grupuri de soldați unguri, cântând cântece ofensatoare la adresa românilor”, se arată într-o notă a SSI din Dosarul Nr. 37 / 1940, fila 7

“Ungurii au devastat, distrus și incendiat gospodăriile coloniștilor români. Au arestat pe românii care nu cunoșteau limba maghiară. Au încercat să siluiască femei și fete românce; nereușindu-le intențiile bestiale, le-au împușcat”, se arată într-o notă a SSI din Dosarul Nr. 37 / 1940, fila 8

După venirea horthystilor în Ardealul de Nord, românilor le interzis accesul la carte sau la orice publicație în limba română, le era interzis să asculte orice radio în limba română, iar atunci când erau descoperiți, românii plăteau aceste fapte chiar și cu pedeapsa cu moartea.

“Populația românească de la sate nu are voie să asculte emisiunile posturilor de radio românești. Săteni care posedă aparate de radio sunt urmăriți de aproape, iar cei care sunt prinși că ascultă posturile românești sunt arestați și maltratați.” , se arată într-o notă a SSI din Dosarul Nr. 68 / 1941, fila 65

Și nu, să nu credeți că aceasta este doar o amintire foarte urâtă a trecutului. Ci ea se întâmplă chiar și în zilele noastre, acolo unde statul român a abandonat minoritățile românești la mila extremiștilor maghiari: pe bani publici se promovează uneori exclusiv numai limba și cultura maghiară, numai evenimente culturale sau cultural-patriotice în limba maghiară, afișe prezentate exclusiv în limba maghiară, etc.

Dacă fac asta acum, atunci vă dați seama ce vor face după ce au în mână pretextul de legalitate, dat de noul Cod Administrativ?

Articolul După ce s-a încercat exterminarea limbii române în Transilvania, azi niște tâmpiți le pun pe tavă extremiștilor maghiari Codul Administrativ, instrument de deznaționalizare? apare prima dată în Glasul.info.

“Ubi solitudinem faciunt, pacem appelant ( Unde fac pustiu ei îl numesc pace), Tacitus, De vita et morbius Iulii Agricolae”

Cele mai puternice celule teroriste maghiare din Ardeal și în același timp cele mai bine organizate și finanțate, erau cele din județele apropiate de granița cu Ungaria: structuri teroriste maghiare funcționau cu mulți ani înainte de Dictatul de la Viena de la 30 august 1940, în Bihor, Maramureș și în Țara Oașului.

Când vorbim de crimele și masacrele horthyste din Transilvania, constatăm un modus operandi uimitor de similar cu cel sovietic din teritoriile ocupate din Basarabia și Bucovina de Nord: adică se observă o premeditare atentă a crimelor, având ca prioritate principală exterminarea elitelor culturale, spirituale, politice și militare românești.

Dacă la sovietici listele negre cu elitele românești ce trebuiau exterminate, fie împușcate pe loc, fie deportate în lagărele din estul îndepărtat al URSS, s-au alcătuit în mare parte pe baza documentelor ajunse “accidental” odată cu tezaurul României în Rusia țaristă, la horthyști s-a constituit o organizare pe bază de celule teroriste, care se reuneau în case conspirative și alcătuiau listele negre cu românii care trebuiau suprimați fizic cât mai curând posibil, fiind vorba în mare parte de preoți, primari, funcționari publici, doctori, avocați, jurnaliști, oameni de cultură, oameni care promovau valorile identitare românești, tradiții, obiceiuri, portul național românesc, etc

Potrivit directivelor și circularelor care erau răspândite în rândul horthyștilor și simpatizanților acestora din grupările paramilitare constituite pe teritoriul Transilvaniei, din Ardeal trebuia extirpată orice urmă identitară românească, începând cu limba română, cu orice scriere în limba română, cu tradițiile folclorice sau religioase ale românilor, și terminând cu metode de orice fel pentru împiedicarea … natalității românești.

Maghiarizarea agresivă, îndocrinarea antiromânească și groaza răspândită în cadrul comunităților românești au creat și adevărate anomalii comportamentale în Ardealul de Nord, mai ales în rândul celor proaspăt maghiarizați sau a celor proveniți din familii mixte de români și maghiari:

• Groza Vasile din Zalău, din tată român și mamă unguroaică, a rămas șef de birou în administrația horthystă, “deoarece, cu prilejul intrării trupelor maghiare în Zalău, a îmbrățișat ofițerii maghiari, spunându-le plângând: Bine că ați venit să ne dezrobiți“
• Vaida Gheorghe, din mamă unguroaică și căsătorit cu o unguroaică din Carei, oferă o declarație chiar mai stupefiantă: “toți românii ar trebui împușcați!“
• În speranța că va obține un post în noua administrație, fostul subprefect de Sălaj, dr. Socaciu Benedict din Dej, oferă în ziarul local o afirmație halucinantă: “administrația românească e mult inferioară administrației ungare, iar românii din Ardealul de nord ar trebui să fie fericiți că după o lungă anarhie de 23 de ani au ajuns sub o administrație civilizată”

Din dosarul SSI Nr. 37/1940 vol I, fila 10, aflăm că la Careii Mari,

• “în gara Careii Mari s-a văzut un grup de 50-60 de români, preoți, învățători și țărani. Erau arestați și escortați la Debreczen”.
• În Medieșul Aurit, Satu Mare, primarul român al comunei a fost împușcat
• În Voevodul Mihai, Satu Mare– “invalidul de război Stan, a fost crunt bătut”
• În Vetiș, Satu Mare – “Preotul Tohătan și învățătorul Târnoveanu au fost scoși din Biserică și schingiuiți în bătăi”
• Biserica româno-unită, a fost somată să văruiască în alb icoanele și picturile din interiorul Bisericii, unde erau reprezentate culorile românești

Măsurile teroriste de maghiarizare forțată și violențele de o sălbăticie rar întâlnită în Europa, scoteau la iveală tot ce era mai rău, atât din populația maghiară cât și din cea românească din Ardeal, scoteau la iveală animalul din om. Atât din bruta horthystă pornită să ucidă, să violeze, să mutileze, cât și din populația nemaghiară care se vedea nevoită să lupte pentru supraviețuire.

“Teama de moarte violentă s-a perpetuat peste decenii la românii din acea parte a Ardealului și a rămas în mentalul colectiv imaginea cea mai de jos a umanității degradate: execuții în masă numai fiindcă ești român.”

“(…) La 17 septembrie 1941 “cu ocazia recensământului românii cu numele maghiarizate au fost trecuți ca având origine etnică maghiară”. În comuna Botiz, Satu Mare, din 3500 de locuitori doar 500 erau unguri, 300 evrei și 2700 români, dar autoritățile maghiare invadatoare au recunoscut români… doar 3!??

Toate bisericile ortodoxe românești din Maramureș și Țara Oașului au fost închise” (sursa: “Țara Oașului în memoria documentelor – volumul I”, 2017)

Pentru ca mai apoi aceleași biserici și mănăstiri să fie desacralizate, fiind transformate în depozite de muniții, de ceherestea și alte materiale de construcții, sau pentru provizii de front.

Adică fix în oglindă cu ceea ce făceau sovieticii cu bisericile și mănăstirile din Basarabia.

Articolul Celulele teroriste maghiare din județul Satu Mare care au pregătit masacrele antiromânești din Transilvania apare prima dată în Glasul.info.

Deputatul Daniel Gheorghe reacționează la declarațiile scandaloase ale lui Csaba Asztalos, președintele Consiliului Național de Combatere a Discriminării (CNCD), care a spus într-un interviu pentru Europa Liberă (!?), că Ungaria “preia din atribuțiile statului român”(!?). ( vezi Incendiar! „Atribuțiile statului român, preluate de Budapesta, în Transilvania”), considerând că astfel de declarații sunt incompatibile cu funcția de președinte pe care Csaba Asztalos o ocupă în acest moment la CNCD.

“Consider că declarațiile domnului Csaba Astalos cu privire la implicarea Ungariei în Transilvania, lucru făcut în locul Statului Român, după cum afirmă acesta, sunt complet incompatibile cu funcția sa de președinte al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, poziție publică foarte sensibilă ce presupune o deplină echidistanță și neutralitate în raport cu oricare formă de revendicare politică având caracter etnic ori de alt fel.

Ca atare cred că președintele CNCD trebuie convocat în fața comisiilor parlamentare, iar în cazul în care se va ajunge la concluzia că sus-numitul cetățean își depășește atribuțiile legale ori atentează în vreun fel, inclusiv prin astfel de intervenții publice, la adresa caracterului constituțional de stat național, suveran și unitar, se cere a fi pornită de urgență procedura legală de destituire a acestuia din funcția publică deținută!”, a scris pe facebook Daniel Gheorghe

Articolul Daniel Gheorghe: declarațiile domnului Csaba Asztalos cu privire la implicarea Ungariei în Transilvania, sunt complet incompatibile cu funcția sa de președinte al CNCD apare prima dată în Glasul.info.