Frica de a fi român, dincolo de granițele oficiale ale României

În dese ocazii, România este prezentată propagandistic atât în țară, cât și în, sau de către mediile externe, ca un simbol și etalon al drepturilor acordate minorităților naționale. Și acesta nu este nicidecum un lucru rău, fiind o dovadă a nivelului de civilizație și de bună conviețuire pe care un stat cu adevărat modern și democrat îl poate menține.

Dar asta este mai curând doar o fațadă, căci sub masca asigurării unei conviețuiri interetnice armonioase, adeseori comunitatea românească este cea mai discriminată, abuzată instituțional și uneori chiar și umilită de către cei care se erijează în liderii unor formațiuni politice constituite pe criterii etnice.

Paradoxal, în timp ce România acordă minorităților naționale de pe teritoriul său drepturi și privilegii nemaiîntâlnite nicăieri în lume, în statele vecine României, comunitățile românești sunt supuse unor adevărate campanii de asimilare și de hărțuire continuă, prin care se încearcă ștergerea identității și culturii naționale.

Frica de a fi român, dincolo de granițele oficiale ale României

La sfârșitul anului 2014, primeam o solicitare din partea câtorva români din Valea Timocului: mai scrieți și despre noi în presa românească, pentru că în afara de românii din Voivodina, care oricum au presa lor și televiziune în limba română, despre noi nu se prea preocupă decât în foarte rare ocazii câte o publicație din România.

Am stabilit câteva contacte, am pus bazele unor intercolaborări, inclusiv cu persoane din Republica Moldova și Ucraina, dar mare ne-a fost mirarea să constatăm că unele erau numele românești cu care se prezentau aceste persoane, și cu totul altele, sârbizate, erau trecute pe documentele lor oficiale.

Prima dată când am luat contact cu sârbizarea numelor românești din Timoc a fost în mod total întâmplător, atunci când a trebuit să trimitem niște bani pentru organizarea unor anumite evenimente. Atunci am constatat și aflat ulterior, că încă de pe vremea fostei Iugoslavii, numele minorităților naționale erau slavizate prin adăugarea unor terminații specifice, sau în unele cazuri chiar prin modificarea totală a numelor încă de la naștere.

Fenomenul slavizării numelor început în anii comunismului din fosta Iugoslavie încă își mai pune amprenta asupra vieții culturale și sociale a comunității românești din zonă, în anii cei mai crunți ai campaniei administrative de slavizare fiind cu precădere făcute eforturi pentru îndepărtarea oricăror toponime și nume cu sonoritate latină.

În vreme ce în țările desprinse din fosta Iugoslavie au început adevărate campanii de de-slavizare a numelor și a toponimelor, în Serbia încă nu s-a demarat până la acest moment vreo acțiune similară, ba din contră, se continuă această direcție de slavizare a minorităților ne-sârbe.

Printre proiectele de mică anvergură ale comunității românești din câteva zone din Serbia se numără și inițierea și organizarea unor activități extrașcolare, în timpul cărora să fie aprofundată limba română. În vreme ce în România există o libertate extinsă pentru unitățile de învățământ în limba maternă a minorităților naționale, românii din Serbia au ajuns să depună eforturi individuale pentru protejarea drepturilor lingvistice și identitare.

În timp ce la noi în Țară unele minorități chiar au devenit de-a dreptul obraznice, încercând în dese ocazii să înlăture bazele statului național unitar român, încălcând astfel flagrant Constituția României, să ne amintim că în apropierea României există frați de-ai noștri cărora li se inoculează frica de a fi români.

Articolul Frica de a fi român, dincolo de granițele oficiale ale României apare prima dată în Glasul.info.

Jurnalele stăine, începând cu cele din Petersburg până la cele de la noi, au remarcat, în proporţii mai reduse, iar foile noastre naţionale au remarcat cu un adevărat gest de mândrie, faptul, că Adrianopolul a fost cucerit de vitejii regimentului de Timoc, soldaţi recrutaţi din populaţie compact românească de aproape un sfert de milion locuitori.

E, desigur, o mare mângâiere sufletească, un titlu de mândrie pentru toţi descendenţii viţei latine, când fiii ei, răslăţiţi la cele patru vânturi, ştiu să lupte cu atâta vitejie şi să răsbată cei dintâi prin învălmăşala duşmănoasă a încăierărilor, cu despreţuirea vieţii.

Aşa a fost la Adrianopol, aşa la Kirk-Kilise, aşa la Comannovo unde regimentele româneşti au fost puse iarăş la locul cel mai expus.

Vitejii din Valea Timocului

Ei au umplut şanţurile şi aici; ei au servit ca hrană de prisos pentru gurile flămânde ale tunurilor şi obuzelor duşmane, ca peste trupurile lor strivite, să iasă la isbândă — alţii.
Istoria ne sugerează, în fulgerarea unei clipe atâtea alte locuri de eroism românesc, începând — ca să remarcăm numai lucruri mai recente — cu răsboaiele lui Rakoczi de pe vremea Curuţilor, până la Königgrätz şi Gustozza şi până la acel regiment basarabean, ce a plecat departe..departe pe pustietăţile Manciuriei, ca să nu se mai întoarcă niciodată la vetrele văduvite de acasă.

Am lăcrimat, când am cetit această pagină în o carte a dlui Jorga, şi azi, când iarăş se pomeneşte cu laudă vitejia românilor din Valea Timocului, cari au pătruns cei dintâi în Adrianopol, încercăm aceeaş emoţie de deprimare.
Ce rost au aceste vitejii, ce înseamnă acest sânge vărsat înzădar, de pe urma căruia urmaşii nu adună nici o roadă?

Cinstim amintirea acestor viteji, cari ne sunt fraţi de sânge, dar nu avem niciun motiv de a-i ferici, ci mai mult, un motiv de a-i deplânge.
Deplângem soartea acestui neam fără noroc, pe care suflul unei vijelii duşmănoase l-a Risipit ca pe făina orbului peste cuprinsul atâtor ţări îndepărtate.

Vitejii din Timoc au lăsat atâtea victime, pe câmpul de onoare, în redutele Adrianopolului; puţini din ei au ajuns, să răzbată cei dintâi în cetate, după-ce au asigurat biruinţa pentru — alţii. Ei aparţineau corpului de armată sârbesc, căruia chiar bulgarii îi contestă întâietatea şi chiar participarea la biruinţă. Cum îi vor recunoaşte apoi pe aceşti eroi obscuri sârbii, geloşi şi ei de laurii învingerii, şi cum îi va remarca Europa şi istoria contimporană, pe aceşti bieţi eroi, cari au purtat o luptă desnâdăjduită pentru o izbândă, din care ei nu se vor împărtăşi niciodată?

Cei ce au căzut, vor fi astrucaţi cu paradă şi deasupra lor se va ridica un monument, în care se va grava, probabil, şi numele lor, cu slove aurite; iar cei ce au rămas, vitejii cari au supraveţuit acestei biruinţe atât de strălucite, se vor rentoarce la vetrele lor ascunse în Valea Timocului, şi se vor convinge, în curând, că eroismul lor nu le-a adus nici o îmbunătăţire a sorţii…

Ei vor înţelege numai atunci, ceeace înţelegem noi azi : că rolul lor n’a fost decât acela al unor eroi de tragedie!

Sursa: ziarul Unirea, 15 aprilie 1913

Articolul Vitejii din Valea Timocului apare prima dată în Glasul.info.

Romanii din jurul granitelor Romaniei sunt extrem de dezamagiti de faptul ca parlamentarii romani nu au votat legea prin care romanii din afara granitelor tarii noastre puteau obtine mai usor cetatenia romana si ii considera pe acestia tradatori de tara si antiromani aflati la conducerea Romaniei, adversari ai poporului roman ce au cauzat pana acum prin actiunile lor raspandirea fortata de conditiile social-economice a neamului romanesc prin toata lumea. Romanii din Serbia vorbesc de nereguli majore legate de finantarea proiectelor culturale de catre Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP), de spalare de bani si de favorizarea unor practici imorale si ilegale de catre directorii de pana acum ai acestui departament.

Mesaj din partea romanilor din jurul granitelor Romaniei pentru parlamentarii romani!

O alta problema este legata de ceea ce s-a intamplat la recentele inundatii din Serbia. Comunitatea romanilor din Serbia afectata de inundatii a fost lasata de izbeliste de catre autoritatile sarbe, fiind lipsita chiar si apa potabila:

“Colegii mei de munca din Austria, romani din valea Timocului exact acelasi lucru mi-au povestit. Restrictii din toate punctele de vedere, religios, educativ, social, toate le-au suportat familiile de vlahi din vale incepand de la batranii lor si pana in prezent. Un exemplu graitor..la recentele inundatii din Serbia, comunitati intregi de romani au fost lasate de izbeliste, in timp ce sarbii primeau ajutoare, lor le-a fost refuzat pana si dreptul esential la apa potabila, asta in timp ce tiruri pline cu ajutoare soseau chiar din Romania pentru,prietenii, nostri sarbi. Hilar,nu?”, ne-a relatat Cristina Olteanu

Ca sa va faceti o idee despre cat de dezamagiti sunt acum romanii din jurul granitelor Romaniei am redat o postare plina de naduf si de suparare a unui roman din Valea Timocului din Serbia:

“Mesajul pentru parlamentarii romani care au votat ca romanii din Serbia, Bulgaria, Macedonia, Grecia si Albania sa nu obtina cetatenia romana:

Sa va creasca doar flori negre pe morminte, sa aveti parte numai de tristete eterna, sa nu vi se nasca pruncii si sa ramaneti pustii, sa fiti mereu jigniti si tratati la fel ca noi din Timoc, limba-n gura s-o uitati, sa va lase picioarele-n drum, sa tot muriti dar sa fiti vii, privindu-va cum va chinuiti, tradatori imputiti!

In numele Tataului, Fiului si al Sfantului Duh,

In numele lui Mircea, Mihai, Vlad si Stefan,

In numele lui Horea si lui Cristea Sandu Timoc,

In numele alu Petru alu Gheorghe alu Ion al Marii, alu Rumanu Rumanului alu Rumanu Rumanului.

Acum si pururea si in vecii vecilor,

Amin”, autor: Christian Ruţanu Wagner

Sursa: Glasul.info

Articolul Mesaj din partea romanilor din jurul granitelor Romaniei pentru parlamentarii romani! apare prima dată în Glasul.info.

Doi oameni cu suflete mari, Živa Lazić și Živa Momirović, impreuna cu „Asociația de Cultură, Tradiție și Religie de pe Valea Moravei” din Isakovo  și cu „Asociația Părinților care vor copii lor să învețe limba română” au organizat o excursie de trei zile la Craiova în perioada 8-10 mai pentru copiii care învață limba română în Valea Timocului.

Copii din Valea Timocului, pentru prima oara in Romania

Au participat copii si profesori de la școala gimnazială „Ivo Lole Ribar” și liceul din Veliko Gradište, de la liceul din Kučevo, de la Golubac (însoțiți de profesorul Trajan Doban și Saša Jovanović, reprezentantul Asociației Românilor de pe Valea Pecului), din Kladovo și Podvrška (însoțiți de profesoara Diana Šolkotović), din Zaječar (însoțiți de profesoara Una Vasiljević).

Cititi mai multe amanunte pe infoprut.ro

Articolul Copii din Valea Timocului, pentru prima oara in Romania apare prima dată în Glasul.info.

 Nota noastra: Scopul in sine al acestor articole din presa sarba ni se pare dubios. Este o incercare de intimidare a romanilor din Serbia sau chiar se tem si ei de secesionism asa cum o facem noi in Romania cu extremistii maghiari?

In Serbia insa nu exista astfel de miscari similare celor din Ungaria sau de pe teritoriul Romaniei. Modul in care se incheie acest articol, pe un ton mai putin serios ne face sa credem ca avem de a face cu o diversiune, cu un articol de presa de scandal, de tabloid.

In presa sarba se vorbeste despre unele activitati “suspecte” ale Romaniei pe teritoriul Serbiei iar publicatia online vaseljenska.com scrie un amplu articol intitulat “Un pic mai mult despre activitățile României în Serbia”. Redam textul integral dupa o traducere aproximativa a textului pe care un colaborator de-al nostru a avut amabilitatea sa-l traduca:

“Uită-te la această imagine! Limitele sunt brusc trase in jurul teritoriului sârb,iar zona in roșu ramane izolata de restul Serbiei. Remarcati contrastul dintre gri și roșu! Reprezinta cumva un pamant inroșit  de sânge sau o zona in care va fi o creștere economică intensă, delimitata de zona exterioara gri, fiind o simpla hartă economica?

În orice caz, această parte a țării noastre coincide cu spațiul spre care România, tara noastră vecină, isi  arata aspirațiile sale teritoriale. Cum de știu? Cu mult înainte sa fi început războiul de secesiune în Kosovo și Metohija, unii planificatori ai viitoarei Republicii Kosovo, erau conștienți de faptul că nu au personal, și totuși conștienti si de faptul că în mod normal o instruire poate dura o lungă perioadă de timp, și în  aceasta grabă, si-au instruit oamenii lor în Zagreb, printr-un aranjament ciudat . Acesti “experți” si-au încheiat instruirea în termenul propus, dar au fost în imposibilitatea de a obține un loc de muncă în Croația.

Nici unul dintre albanezi, viitorii profesioniști din viitorul Republicii Kosovo, nu a decis să studieze în Nis, Belgrad, Skopje, Kragujevac, Novi Sad, chiar și în Podgorica, Sarajevo … Doar în Zagreb! Probabil din “respect pentru universitatea locală. Și nici unul dintre ei a picat examene, nimeni nu a pierdut nici un an, nimeni nu a abandinat studiile (albanezii sunt mult mai inteligenti), nimeni nu a dat  un dinar pentru studii din propriul buzunar și nimeni nu are un loc de muncă în altă parte în fosta Iugoslavie.

Toți membrii personalului au devenit autoritati in asa numita “Republica Kosovo”.
Lucruri similare se întâmplă acum și în zona marcată cu roșu pe această hartă. Studenții sunt liberi să meargă la școală în România, si sa invete limba română. Propunerile sunt simple.

Ambii părinți ai viitorilor profesioniști trebuie să fie de origine vlaha și se trebuie să se declare ca fiind români, toate acestea sub ochiul atent al  Mișcarii Românilor din Serbia( Miscarea Democrata a Românilor din Serbia?) , altfel sunt considerati trădători și nu vor primi sprijin sau educație gratuită dacă nu se declară ca fiind români.

Feriți-vă, aceasta este aceeași situatie cu cea a României, unde apar de multe ori demonstrații de masă și proteste din cauza lipsei de bani. La fel este in România, unde cei care vor sa munceasca fug în Europa de Vest, pentru că în România nu există bani. În  acest caz de unde au  făcut rost de bani pentru finanțarea educarea cetățenilor noștri în România?

Probabil din aceleași surse care au finanțat educația albanezilor din Zagreb. Este interesant cum se adăuga inca o coincidență,  interesant este  iarasi că cei care au finalizatdeja studiile în această țară vecină și prietenoasă, ciudate sunt căile  Domnului și ușurința neobișnuiat, pozitiile ambiguie de conducere ale  instituțiilor sârbe, etc.

Se va întreba cineva: dacă singurul motiv pentru care cred că există activități separatiste în această parte a Serbiei, poate sunt coordonate din exterior. Desigur că nu. Personal, am fost în stare să văad materialul promoțional în limba română, de tipurile de discuri, calendare, broșuri, precum și cu mesajul lipsit de ambiguitate: Aceasta este România, nu Serbia.

Am avut personal ocazia de a auzi și verifica persoanele care primesc arme cu scopul de “doar în cazul în care”. Organizațiile umanitare și analiștii economici din diferite țări care au fost odată din întâmplare, înainte de război, si au vizitat Kosovo și Metohija, patruleaza acum aceasta regiune in calitate de delegații din Israel, Germania, Statele Unite ale Americii … (toate țările foarte prietenoase), pe motiv că aceștia sunt interesați în turism în regiunea Dunării sau ca potențialii investitori, eventual – jurnaliști curiosi.

Și ce altceva? Acum trei zile nu am putut vorbi sau vedea de ex. acest grup facebook: https:? //www.facebook.com/istocne.vesti Fref = ts! Administratoriii acestui grup locuiesc în Zajecar. În același Zajecar, în care există un consulat român și care gestionează selectarea viitorilor profesioniști instruiți în România, în detrimentul celor săraci din România.

Sau acesta este finanțat de către altcineva?!? Administratorii  din acel grup din același Zajecar în care este sediul Mișcării Românilor din Serbia. Eu cred că este o simplă coincidență, sau chiar că există ceva….

Grupul are tendința de a se transforma într-un portal de informații care va consolida și sistematiza informații doar de pe teren, care este evidențiat în roșu.

Sunt irelevante informatiile din Siria, China, Iran, Libia … precum și informațiile de la Belgrad și Novi Sad. Ei bine, poate că în viitor, va fi  important să primească informații  si de la Belgrad , precum și informații din Siria, dar pentru moment, grupul va aborda informațiile din zonele care au limite clare pe hartă și care va fi centrul administrativ din Zajecar. Tot acest lucru este complet inofensiv și prin sansa, datorita faptului ca supravegherea liderilor nostri, care ne vegheaza zi si noapte. De aceea si sunt de fapt lipsit de griji.”

Sursa:

Articolul Sarbii suspecteaza ca Romania are pretentii teritoriale apare prima dată în Glasul.info.

Tribalia (sau Craina sau Timocul): acest neologism recent, inspirat de numele unui trib geto-dac din Antichitate, Tribalii, denumește teritoriul aflat la sud de Dunăre între râurile Yantra din Bulgaria și Morava din Serbia.Locuit de românii timoceni, nu a făcut niciodată parte din România, ci doar, în mod trecător, din Banatul de Severin în secolul al XIII-lea, când acesta era vasal al Ungariei, și din Țara Românească în secolul al XIV-lea când s-a aflat temporar sub ascultarea voievozilor români Vladislav Vlaicu și Radu I.

Despre Tribalia

MAIKOU Men LED Digital Sports Watch – $3.81

Ştefan din Bizanţ   spune ca  ar fi fost de neam iliric.   Istoricii antici au consemnat ca Tribalii aveau  un  stat propriu şi  ca l-au   ranit  într-o  bătălie pe insusi regele  Filip al II–lea al Macedoniei, tatal lui Alexandru Macedon si i-au distrus armata.

Regiunea  este populata de  o importantă  minoritate  românească, numită de către slavi  “vlasi” (valahi, vlahi).

Sursa:

Articolul Despre Tribalia apare prima dată în Glasul.info.

Acasă la românii timoceni, timpul curge din nou, în biserică, în limba română. Obiceiurile cele vechi se întorc, dimpreună cu graiul ce ador­mise în vechile cimitire.

Nu ne-am mai văzut de mult. Cam de pe vremea când, lucrând la acelaşi ziar, îl luam după mine prin satele Bacăului, în căutarea monumentelor vechi bisericeşti şi-a obiceiurilor încă nealterate… Eu puneam întrebări, el fotografia. Stăm acum pe un peron din Gara de Nord, între două trenuri, şi răsfoim un album de fotografii.

E albumul expoziţiei pe care a deschis-o de curând la Belgrad – Monumente vechi funerare din Valea Timocului. A coborât în Bucureşti din trenul care îl aducea din Serbia şi într-un ceas jumate pleacă la Bacău… Avem timp doar de-o poveste.

Semne și istorii ale românilor din Timoc

Mi-aş dori să rămână peste timp cât mai multe astfel de monumente”, îmi mai zice, în vreme ce eu privesc lung crucile de piatră din Valea Timocului, intrate-n pământ o dată cu legendele neamului.

„Monumentele funerare pe care le-am fotografiat în satele românilor timoceni sunt, fiecare luat în parte, o poveste întreagă. Putem spune, piatră cu piatră, povestea unei comunităţi, care e, din păcate, tratată cu dispreţ, cu neglijenţă şi de noi, şi de ei”…

Îmi arată, într-un cimitir, câteva cruci aşezate în linie, una lângă alta. „În cinci-şase cruci alăturate descoperi istoria unei familii. Aici e străbunicul, alături bunicul, tatăl, fiii…” Vorbesc despre o familie, dar şi despre o românitate perenă.

Pe românii timoceni, Daniel Muraru i-a descoperit acum patru veri. „Am fost invitat la ei de Duşan Pârvulovici, odată cu el am intrat între oamenii de acolo. Mi-am făcut prieteni. Mulţi îşi caută rădăcinile româneşti, dincolo de apă, pe malul drept al Dunării”, îmi spune.

„Mi-au dat câteva lecţii de istorie. Formidabile. Vor să ştie cine sunt, de unde vin. De ce li se zice când români, când vlahi, când sârbi… Lui Draghişa Davidovici, din Negotin, am promis că-i duc, când mă întorc, un dicţionar etimologic al limbii române”, îmi zice, povestindu-mi că Elena Ramona Potoroacă, de la Muzeul Astra din Sibiu, care a fost cu el pe coclaurii timoceni, le-a strâns într-o carte cântecele.

„E fantastic ce găseşti în baladele şi doinele lor. Sunt pomenite localităţi de pe la noi, de prin Muntenia, dar chiar şi din Moldova…” Transhumanţa, bat-o vina! – îi spun şi eu.

Îmi mai zice că, dacă eşti atent, te poţi înţelege lesne cu timocenii. „Vorbesc cam ca românii noştri de-acum două-trei sute de ani. Parcă citesc o carte veche… Eu sunt fotograf, ce ştiu eu despre istoria limbii?, dar simt cum lunecă dulce cuvintele…”

La Mălainiţa – de unde a plecat părintele Boian Alexandrovici, cel care a ridicat prima biserică, după 200 de ani, în care se ţin slujbe în limba română –, acolo se păstrează cel mai bine graiul românesc.

„În Mălainiţa, mulţi ştiu foarte bine limba română, o şi scriu. Graiul e apropiat de cel oltenesc. În vreme ce în satele aflate mai la nord, graiul pare să-i apropie de bănăţenii noştri.”

A bătut satele timocene cu padu şi Gruia. A îngheţat fluviul şi Radu a trecut dincolo, cu oile, dar după aceea s-a topit gheaţa şi nu s-a mai putut întoarce. Cei doi fraţi au întemeiat fiecare câte un sat, faţă în faţă, ăsta, de pe malul drept, s-a numit Raduevăţ.”

Îmi mai zice că tradiţia păstrează un nume şi mai vechi al satului – Decebalum – ceea ce-ar însemna că Radu a întemeiat satul pe o vatră mai veche, dacică. „N-ar fi de mirare să fie aşa. La Negotin, la Hotelul Kraina, se adună în fiecare sâmbătă pasionaţii de numismatică şi de arheologie. Arată fiecare ce-a mai găsit: monede, fibule de pe vremea romană, şi mai vechi.

Dacă ar vrea cineva, ar trebui să sape numai un pic şi ar da peste vestigii dacice şi romane. Dar sârbii n-au interes să se vadă că pe locul ăsta au fost strămoşi de-ai noştri… Dar nu depate e Felix Romuliana, asta se ştie.” E şi „tabula traiana” pe malul stâng…iciorul. Şi pe cele de la munte, şi pe cele de la câmpie. Unele sunt „clasice”, cu toate casele aşezate grămadă, cu uliţe largi.

Altele sunt aşezate „pe sălaşuri”, „casele şi le-a ridicat fiecare în mijlocul moşiei pe care o are”. I-a plăcut şi să adune poveşti de pe la oameni, nu doar imagini. „Pe malul drept al Dunării e un sat, Raduevăţ, care are un geamăn pe malul stâng, la noi, la români: Gruia. Se zice că odată, demult, erau doi fraţi ciobani,….

În Serbia, mulţi îşi caută „fraţii” de dincolo de apă. Mereu e câte un Radu care îl caută pe Gruia… „La Dupliana, am un prieten, Novita Neagoevici. A descoperit că are rude de sânge în Balta Verde, în România. De la el de pe sălaş se vede Balta Verde…”

Îl întreb când se mai întoarce printre timoceni. „Cred că pe 1 decembrie am să fiu cu ei”, îmi răspunde. „Poate şi de Crăciun…” A făcut într-un an Paştele la Mălainiţa. „Începe să vină tot mai multă lume la biserică… îşi regăsesc sufletul, spiritul…” Vreau să ştiu care sunt tradiţiile pe-acolo? „Nu mănâncă miel de Paşti, ca la noi.

La ei e mai mult carne de purcel pe masă”. De Crăciun, va fi numa’ bine… Apropo de miei – problema nu-i că nu au turme (se vede după cuşme că au!). Au chiar şi balade pastorale ca ale noastre. „Elena a găsit chiar şi o variantă a Mioriţei.” Cântecele lor vorbesc despre obiceiuri, dar şi despre o istorie comună. „E foarte fain!”, exclamă el. Şi-mi povesteşte cum a fost când au lăsat car

tea muzeografei de la Sibiu la biblioteca Academiei din Belgrad. „Manuscrisele lor erau în chirilice, dar nu era slavonă şi ei nu înţelegeau ce scrie acolo. Le-am dovedit că de fapt erau scrieri în limba română, scrise cu litere slavoneşti, folosind şi gramatica de acum două-trei sute de ani…

Găseşti în manuscrisele românilor timoceni, dar şi-n graiul lor de azi, o mulţime de arhaisme pe care cred că ar trebui să le studieze un lingvist.” Nu se aventurează să spună mai mult – „nu-i treaba mea să vorbesc despre limbă şi grai” – şi-apoi crede că o fotografie face cât o mie de cuvinte. Aşa că, dinaintea fotografiilor, descifrăm împreună numele româneşti, cu litere chirilice, săpate adânc în piatra care se afundă în pământul Timocului…

Letopiseţ în piatră

Oriunde în lume, monumentele funerare au şi o încărcătură istorică. La Dupliana, în Va­lea Timocului, povestea parcă e şi mai adânc săpată în piatră. „Satul are o particularita­te”, îmi zice Daniel Muraru, fotograful care a imortalizat timpul care s-a cuibărit în pia­tră.

„Dacă în alte localităţi cimitirul vechi este undeva retras, în câmp, în Dupliana, dacă găseşti un loc de veci al unei familii, ai toate şansele să găseşti toate crucile acelui neam, de la origine până în prezent. Cred că cea mai veche piatră este de la 1820, iar alături găseşti şi pietrele urmaşilor, până în zilele noastre.

Frapant este că dacă în 1820 pe pietre se scria, de exemplu, Ioan Gor­neac, în timp, familia Gorneac nu mai este Gorneac, ci are un «ici» la urmă. De aici am şi plecat în explorarea mea acum trei ani şi jumătate, de la momentul când am văzut prima oară pe pietre aceste nume rom­â­neşti: Mariana, Maria, Ion, Păun. Astăzi, numele de familie sunt puţin schimbate, dar şi prenumele.

În loc de Ion, Iovanovici, în loc de Marin, Marincovici, şi altele de genul ăsta. Aş putea să fac un letopiseţ întreg cu numele pe care le-am găsit…”­

Sursa:

Articolul Semne și istorii ale românilor din Timoc apare prima dată în Glasul.info.

Timocul însângerat

Răscoala a aratat voinţa unui neam creştin, binecuvântat prin tradiţii şi obiceiuri sacre, de a fi liber si a pus în evidenţă spiritul de sacrificiu al elementul autentic vlah, românesc din Timoc.

Această flacără a libertatii românilor aprinsă în Timoc reprezintă, poate, primul pas către libertatea românilor obţinută în anul 1877.

Rascoala a izbucnit in perioada 20 – 30 iunie 1876 între oraşul Vidin şi râul Timoc, pe pământul actual al Bulgariei, si a ramas in istorie sub numele de  Răscoala  timoceană.

Marea rãscoala a românilor timoceni din 1876

La ea au participat pe langa românii majoritari in regiune si  alte  naţionalităţi, in principal  bulgari, sârbi,  şi muntenegreni, iar luptele s-au dus la inceput în satele Gânzova (Gâmzovo), Novesăl (Nove Selo), Alvadgii (Maior Uzunovo) şi Florentin din Timocul bulgăresc.

La răscoală s-au adunat ţărani din optsprezece sate: Racoviţa, Rachitniţa, Cosova, Dgon Ferat, Bregova, Novosăl, Gânzova, Vârf, Bălei, Florentin, Deleina, Ciunguraşi, Alvadgii, Ciorcălina, Negovanovţi, Isăn, Tianovţi şi Smârdan.

Dintre aceste sate, paisprezece erau locuite de români şi patru de bulgari. Răscoala s-a declanşat la 28 iunie când armata sarba  (3 500 de soldaţi) din Negotin (Serbia) a trecut râul Timoc.

Armatei sârbeşti i s-au alăturat şi unii patrioţi bulgari, care au venit în Serbia prin România.

La 29 iunie 1876, armata sârbească s-a retras de pe câmpul de luptã, iar pe 30 iunie, răsculaţii au fost înconjuraţi de o brigada a lui Osman Paşa, precum şi de corpul de oaste al garnizoanelor din Vidin şi din Rusciuc (format din 10 000 de soldaţi turci, cerchezi şi tătari).

Rezistenta armata a fost orgnizata  Comitetului Revoluţionar din Vidin condus de Episcopul Partenie Velichi.
Încă din iarnă, Stoian Zahariev din regiunea Vraţa l-a trimis la Vidin pe adjunctul său, Gheorghe Apostolov, pentru a pregăti zona dintre Vidin, Kula şi Belogradgic pentru răscoală.

În Bregova şi Novo Selo, un rol important în pregătirea răscoalei l-au avut camarazii lui Vasile Cancea-Levschi, dascălul Ion Ciolaca, Dumitru Vasco, Ţani Topciata, Marin Petrov, Gheorghe Ţancov, Atanasie Velizarov şi Petru Mircea Logofătov.
La 20 iunie 1876 Serbia a început războiul împotriva Turciei, iar armata acesteia din urmă a fost grupată la graniţă în dreptul oraşului Zaicear

Încă din prima zi Osman-paşa a cucerit satul Izvorul Mare (Velichi Izvor), locuit de bulgari emigraţi din zona Teteven.
În noaptea de 25-26 iunie, un grup de rebeli sub comanda lui L. Ostoici au forţat graniţa de pe râul Timoc.

Lor li se alătură locuitorii din satele de pe Valea Timocului: Deleina, Coilova, Zlocutea, Cernomaşiţa şi din acest motiv i se mai spune şi Răscoala Timoceană. Conduşi de preotul Stancu din Bregova, serbii s-au grupat pe dealul Halvagii.

În ziua de 27 iunie, însoţită de Liuben Karavelov, o ceată formată din 240 de persoane sub conducerea lui Todor Todorov Velcov şi a comandatului rus Aleksandăr Zaudrik Filipovici a trecut Timocul lângă Bregova şi şi-au stabilit tabăra la Craina, între satele Bregova şi Gâmzova. Aici au primit ordin de la L. Ostoici să se îndrepte spre Novo Selo şi să-l cucerească.

A doua zi 28 iunie, ceata ajunge la Novo Selo, unde Todor Velkov proclamă începutul răscoalei.

Din satele româneşti Bregova, Balei, Vârf şi altele, s-au adunat 220 răsculaţi conduşi de Mihail Nechiforov Popov ce avea recomandarea lui Todor Velcov.

În aceeaşi zi, cele doua cete au respins armata otomană ce venea dinspre Dunăre.

Detasamentul  românilor răsculaţi, care  primise sprijinul dorobanţilor lui Costa Luca, a atacat  armata turcă repliată în satul Florentin, pe care a înfrânt-o  şi cuceresc satul, având şi ajutorul unui grup de călăreţi români timoceni.

Atacul rapid al cetelor românilor şi bulgarilor răsculaţi împreună cu unităţile sarbe, l-au determinat pe Fazâl-paşa, care sosise de la Rusciuc la Vidin, să ia măsuri.

Astfel, el a trimis imediat o parte a soldaţilor turci împotriva armatei sarbe şi a cetei lui Ivan Petcov – Vârtopcianina, ce se aflau la Halvagii. Cere apoi ajutor lui Osman-paşa, aflat la Zaicear, iar acesta pe 29 iunie îşi trimite întreaga divizie împotriva răsculaţilor.

În aceeaşi zi, are loc o nouă luptă cu turcii lângă Gâmzova, la care participă şi Stancu Anghel Marinov, născut în acest sat, cu ceata lui formată din români din zona Negotinului.
Cetele lui Todor Todorov Velcov şi Mihail Nechiforov Popov au fost trimise să apere flancul stâng la Novo Selo.

În ziua de 30 iunie 1876, armata lui Fazâl-paşa, cu un efectiv de 10.000 de soldaţi atacă forţele serbe şi ceata lui Ivan Petcov – Vârtopcianina care sunt nevoite să se retragă de pe dealul Halvagii spre Bregova, fără a mai putea să-i anunţe pe Todor Todorov Velcov, Stancu Anghel Marinov, Costa Luca şi Mihail Nechiforov Popov, care se aflau cu cetele lor lângă Novo Selo.

În ultimul atac al turcilor, desfăşurat la Trinbreg şi Ţarina, au fost ucişi 800 de răsculaţi, iar 20 de prizonieri au fost spânzuraţi în piaţa satului Novo Selo.
Ca urmare a răscoalei, 18 sate din jurul Vidinului, din care 15 româneşti, au fost arse de către turci, iar 1000 de răsculaţi au fost ucişi, decapitaţi, capetele lor fiind înfipte în pari în oraşul Vidin.

După răscoală, satele participante au fost jefuite şi arse. Populaţia a fugit în România şi în Serbia .

Peste 15 000 de emigranţi s-au intors după amnistia din iarnă în locurile lor natale, unde şi-au construit bordeie de pământ.

După înăbuşirea răscoalei învăţătorul Ion Ciolac este spânzurat în târgul Diiului împreună cu alţi români timoceni din Bor şi Zlot.

România a trimis o ambulanţă, treisprezece medici şi trei farmacişti la Cladova, unde personalul român a îngrijit mii de răniţi.

În acelaşi an, Kogălniceanu scria către agenţii consulari europeni,  că sunt mai mult de 200 000 de români care locuiesc pe malul drept al Dunării şi că armata română freamătă doritoare să ia parte la luptă.

La 23 de zile după înăbuşirea răscoalei, oraşul Vidin este vizitat de doi francezi: Rigondon şi Kauffman, jurnalist, respectiv pictor, la revista L.Illustration din Paris.

Aceştia au publicat în revistă ceea ce au văzut la Vidin- o Golgotă, adică spânzurări, decapitări, prizonieri torturaţi şi capete tăiate, care se rostogoleau pe străzi.

Oraşul seamănă cu o cloacă, constatau cei doi jurnalişti în revista L.Illustration.

Mai târziu aceste informaţii ajung şi în Bulgaria, la Vidin, datorită lui Vasil Vasilev, corespondent la agenţia bulgară din Paris care a scris o cronică în acest sens, prezentând-o colegilor francezi despre această răscoală specialistul bulgar Ghenadi Vâlcev a publicat două cărţi: Răscoala de la Vidin şi Răscoala de la Vidin din 1876 -Biografii.

Dacă pe moment revolta a fost înăbuşită, germenele românismului n-a pierit, ci a proliferat mai viguros.

Nume ca Milan Anghelov Cosoveanu, poet sau Cristea Sandu Timoc om de cultură care şi-au dedicat întreaga activitate promovării valorilor româneşti, ne demonstrează permanent că jertfa românilor din Timoc, acum 132 de ani, nu a fost de prisos.

Surse:

Articolul Marea rãscoala a românilor timoceni din 1876 apare prima dată în Glasul.info.

Va avea loc şi în acest an manifestarea culturală pe care Societatea de Limba Română din Voivodina – Republica Serbia o organizează de Ziua Culturii Naţionale, joi, 15 ianuarie 2015, cu începere la ora 18.00, la Centrul de Cultură din Vârşeţ.

Festivitatea este prilejuită de marcarea zilei de 15 ianuarie – Ziua Culturii Naţionale şi Ziua de naştere a Poetului Naţional, Mihai Eminescu.

Reuniunea organizată în colaborare cu Centrul de Cultură din Vârşeţ şi cu sprijinul financiar al Adunării comunei Vârşeţ este, totodată, o continuare a ediţiei a 40-a, jubiliară, a Taberei de Creaţie a Scriitorilor Români din Serbia prilej cu care distinşilor creatori literari români din Serbia vor fi decernate premii.

Ziua Culturii Române sărbătorită şi la Vârşeţ, în Serbia

La festivitatea culturală multimedială pe lângă scriitorii, criticii literari şi editorii români din Serbia sunt invitaţi şi oameni de cultură şi de artă din Ţara-Mamă, România.

Sursa:

Articolul Ziua Culturii Române sărbătorită şi la Vârşeţ, în Serbia apare prima dată în Glasul.info.

Din cauza promisiunilor neindeplinite ale Departamentului Politici pentru Relațiile cu Românii de Pretutindeni din cadrul MAE, departament ce a fost condus pana de curand de catre actorul Bogdan Stanoevici, ce nu si-a indeplinit promisiunea de a achita datoriile organizatiei, Comunitatea Românilor din Serbia (CRS) a intrat in procesul de dizolvare si disparitia acestei organizatii este iminenta.

Restantele si datoriile acumulate de catre fostul presedinte Ion Cismas cu complicitatea fostului ambasador Macovei si a actualului ambasador al Romaniei la Belgrad, Banu, alaturi de fostul consul general de la Varser, Gabriel Nicola, au provocat executarea silita a organizației si, implicit, au condus la distrugerea si dispariția sa, transmite corespondentul Romanian Global News din Voivodina.

Indiferenta autoritatilor de la Bucuresti distruge cea mai veche organizatie romaneasca din Serbia

Dupa ce statul roman a finantat, timp de 5 ani, intre anii 2005 si 2010, cu peste jumatate de milion de euro Comunitatea Romanilor din Serbia, acesta este acum pe punctul de a pierde atat bunurile organizatiei, dar cat si posibilitatea de a continua cu demersurile privind retrocedarile proprietatilor comunitatii romanesti pe care Serbia ar fi trebuit sa le restituie, asa cum Romania a restituit proprietatile comunitatii sarbesti din Timisoara, titreaza aceeasi sursa.

Iata si comunicatul de pe pagina oficiala al Comunitatii Românilor din Serbia:

“Comunitatea Românilor din Serbia (în continuare CRS), de patru ani de zile funcţionează în blocaj financiar în urma dezastrului lăsat de conducerea precedentă. Eforturile financiare personale, cât şi a conducerii CRS, de a menţine prima organizaţie românească din Serbia, în speranţa găsirii soluţiei ieşirii din acest impas, au depăşit de mult orice limită. Mulţumesc pe această cale tuturor care şi-au dat contribuţia în această perioadă nefastă, în special familiilor lor pentru înţelegere.

Apelurile pentru ajutor de a salva prima organizaţie a românilor din Serbia au fost nenumărate, atât verbale în discuţiile cu înalţi demnitari, cât şi în scris.

De la cele mai înalte nivele posibile am primit promisiuni şi încurajări, precum că CRS nu are voie să dispară din peisajul minoritarului român din Serbia. S-a analizat care ar fi soluţia, care până acuma nu s-a găsit. Patru ani de zile au trecut, nici o promisiune nu s-a realizat sau concretizat.

Aşa blocaţi cum eram, CRS a organizat evenimente, a intervenit acolo unde nu s-au respectat prescripţiile legale, a intervenit acolo unde erau vandalizate inscripţiile bilingve… Sincere mulţumiri celor care ne-au susţinut, dar, din păcate cei care au putut rezolva problema esenţială a CRS, nu au făcut-o.

Deşi blocaţi financiar, am reuşit să reaprindem flacăra în cadrul CRS. Ca rezultat, în urma alegerilor pentru Consiliul Naţional al Minorităţii Naţionale Române suntem a doua forţă din Serbia, şi pe această cale le mulţumesc tuturor românilor care ne-au sprijinit. Dacă aveam 4 ani de funcţionare normală, oare cum era rezultatul?

Sper să nu se mai bată pasul pe loc! Statisticile nu sunt deloc în favoarea noastră. Viitorul românului din Serbia, depinde dacă mult pomenitele “strategii” vor fi puse în practică şi nu vor rămâne la nivel teoretic ca până acuma. Sper că această demisie să trezească interesul pe care îl merită românii din Serbia, astfel să fie în folosul fiecărui român.

Luând în considerare toate cele expuse mai sus, pus într-o situaţie de funcţionare imposibilă timp de patru ani, din cauza dezinteresului a celor care au avut posibilitatea dar şi datoria de a interveni, subsemnatul Stevan Mihailov îmi dau demisia din funcţia de preşedinte al Comunităţii Românilor din Serbia.

La Satu Nou, 27 decembrie 2014

Stevan Mihailov”

Surse:

Articolul Indiferenta autoritatilor de la Bucuresti distruge cea mai veche organizatie romaneasca din Serbia apare prima dată în Glasul.info.