Miercuri, 19 februarie 2020, de la ora 18:30, în sala “Iustin Moisescu” din Ansamblul Mitropolitan Iași, Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români – Filiala Iași a oferit o proiecție specială de film, o ediție dedicată lui Valeriu Gafencu, cu prilejul comemorării victimelor comunismului la 30 de ani de la căderea acestuia.

Proiecția de film a durat aproximativ două ore, fiind difuzate mai multe episoade dintr-un film documentar intitulat “Noaptea pătimirilor”, un film care reușeste deopotrivă să-ți răscolească sufletul și să ți-l revolte în același timp.

Valeriu Gafencu, “sfântul închisorilor”, reprezintă întruchiparea solidarității românești până la sacrificiul de sine.

Cu doar două săptămâni în urmă, la Târgu Mureș am descoperit iconițe cu “sfântul închisorilor”, Valeriu Gafencu, inclusiv una în zeghe de deținut, ținând o cruce în mână.

Tocmai în ziua în care avea loc această proiecție de film dedicată de ASCOR Iași lui Galeriu Gafencu, ne-am întâlnit cu un domn pe care fără să-l întrebăm noi despre acest subiect, ne-a povestit despre existența în Iași a unui bătrân trecut bine de vârsta de 90 de ani, care ar fi împărțit aceeași celulă cu Valeriu Gafencu, spunându-ne că este dispus să ne facă legătura cu acest bâtrân pentru a auzi direct de la sursă noi mărturisiri despre cum era perioada de detenție alături de Valeriu Gafencu.

La sfârșitul vizionării acestui documentar cutremurător, o doamnă trecută bine de prima tinerețe, a ținut să le povestească tinerilor prezenți în sala “Iustin Moisescu” din Ansamblul Mitropolitan Iași, despre o minune contemporană a “sfântului închisorilor”, Valeriu Gafencu: un bărbat din familia sa care lucrase ani la rând în Italia și se îmbolnăvise până la stadiul în care medicii i-au dat verdictul că nu mai are șanse de vindecare și a mai trăi prea mult, s-a vindecat miraculos rugându-se la … “sfântul închisorilor”, Valeriu Gafencu.

Citește și: La 18 februarie 1952 pleca dintre cei vii Valeriu Gafencu: Târgu Ocna, lacrimi și răni

Un alt moment care merită pomenit este premoniția lui Valeriu Gafencu de pe 2 februarie 1952, când acesta deja își cunoștea ziua morții, respectiv 18 februarie 1952:

Valeriu Gafencu și-a cunoscut ziua morții: cu mai mult de 2 săptămâni înainte să moară, la începutul lunii februarie a anului 1952, Valeriu Gafencu le-a solicitat colegilor din închisoare să-i pregătească o lumânare și o cămașă albă pentru ziua de 18 februarie 1952.

O altă minune legată de viața lui Valeriu Gafencu în detenție este arătarea Maicii Domnului lui Valeriu Gafencu în sanatoriul-închisoare de la Târgu Ocna, când Maica Domnului i-a apărut la capătul patului și i-a spus:

”Eu sunt dragostea ta. Să nu te temi. Să nu te îndoiești. Biruința va fi a Fiului meu. El a sfințit locul acesta acum pentru cele viitoare. Puterile întunericului cresc și încă vor mai înspăimanta lumea, dar vor fi spulberate. Fiul meu așteaptă pe oameni să se întoarcă la credință. Azi sunt mai cutezători fiii întunericului decât fiii luminii. Chiar de vi se va părea că nu mai e credință pe pământ, să știți că totuși izbăvirea va veni, dar ca prin foc și prin pârjol. Lumea mai are de suferit. Aici însă e multa credință și am venit să vă îmbărbătez. Îndrăzniți, lumea e a lui Hristos!”

Articolul Minunile “sfântului închisorilor”, Valeriu Gafencu, revelate după vizionarea unui film dedicat comemorării victimelor comunismului apare prima dată în Glasul.info.

Valeriu Gafencu și-a cunoscut ziua morții: cu mai mult de 2 săptămâni înainte să moară, la începutul lunii februarie a anului 1952, Valeriu Gafencu le-a solicitat colegilor din închisoare să-i pregătească o lumânare și o cămașă albă pentru ziua de 18 februarie 1952.

Născut într-o zi cu o încărcătură simbolică aparte pentru neamul românesc, la 24 ianuarie 1921, în localitatea Sângerei, județul Bălți, în Basarabia, Valeriu Gafencu avea să se numere printre cei aflați pe lunga listă a “sfinților închisorilor”, oameni care au avut crunt de suferit în temnițele cu o reputație necruțătoare din România.

Tătăl său, Vasile Gafencu, a fost deputat în Sfatul Țării, adunarea reprezentativă care a votat în anul 1918 Unirea Basarabiei cu România. Așadar, născut pe 24 ianuarie, de ziua Unirii Principatelor Române, cu tatăl deputat în Sfatul Țării în 1918 atunci când s-a votat Unirea cu România, Valeriu Gafencu a crescut încă de mic copil cu o puternică și foarte pronunțată atmosferă a unei conștiințe românești de nezdruncinat.

Cu o asemenea biografie precum cea a tatălui lui Valeriu Gafencu, Vasile Gafencu nu scapă după semnarea pactului Molotov-Ribbentrop de deportarea în lagărele sovietice, alături de alte sute de mii de basarabeni, în Siberia, acolo unde de altfel și moare după un an de zile.

“Valeriu moștenește de la părinții săi o înclinație firească de luptă pentru adevăr și dragoste de neam. Educația profund creștină pe care i-o imprimă mama sa avea să sădească în acest vlăstar virtuți strălucitoare, în care iubirea revărsată într-o capacitate de jertfă întâlnită rar, doar la marile spirite, avea să copleșească până la umilire chiar și pe cei mai înverșunați adversari” (sursa: Virgil Maxim, Imn pentru crucea purtată)

La doar 20 de ani, în toamna anului 1941, Valeriu Gafencu este arestat la Iași și condamnat la 25 de ani de muncă silnică. Astfel lua rând pe rând drumul închisorilor care aveau reputația unor instrumente de exterminare: Aiud (1941 – 1949),  Pitești (noiembrie – decembrie 1949) și Târgu Ocna (1949 – 1952).

Atât Aiudul cât și Piteștiul au însemnat pentru Valeriu Gafencu instantanee macabre, adevărate iaduri pe pământ, cu siluirea trupească și sufletească a unei elite românești care abia reușise de scurtă vreme să atingă apogeul, începând cu perioada interbelică și până la izbucnirea celui de-al doilea război mondial.

Dar sfârșitul avea să și-l găsească la sanatoriul-închisoare Târgu Ocna, acolo unde l-au adus în cele din urmă torturile și regimul alimentar sever administrate la Aiud și Pitești. La Târgu Ocna, Valeriu Gafencu deja ajunsese cu niște boli grave în stare foarte avansată, căpătate la Pitești și Aiud: TBC și reumatism.

“Cunocându-și ziua despărțirii de cele pământești, Valeriu Gafencu se va slobozi din greaua zbatere a durerii abia după ce-și va lua rămas bun de la cei care i-au fost alături.” (Sursa: Sfinții închisorilor, Petru Vodă, 2019)

Articolul La 18 februarie 1952 pleca dintre cei vii Valeriu Gafencu: Târgu Ocna, lacrimi și răni apare prima dată în Glasul.info.