Pe 22 august 1907, la Beiuş, alegerea patriotului memorandist, preotul Vasile Lucaciu ca delegat în parlament are parte de o scenă de-a dreptul înfiorătoare. Jandarmii străpung cu baionetele pe ţăranul I. Drăgoi şi-l poartă şiroind de sânge prin satele din jur ca să înspăimânte alegătorii lui Vasile Lucaciu

În ziua de 22 august 1907, la Beiuș, istoria neamului românesc din Transilvania a fost scrisă cu sânge și durere, dar și cu demnitate și credință. Alegerea preotului memorandist Vasile Lucaciu, „Leul de la Șișești” ca delegat în Parlament a fost o biruință a conștiinței naționale, o afirmare a voinței românilor de a-și ridica glasul în fața nedreptății.

Însă, stăpânirea maghiară, temându-se de trezirea puterii românești, a răspuns cu violență oarbă. Țăranul I. Drăgoi, simplu fiu al satului, dar purtător al unei demnități strămoșești, a fost străpuns de baionetele jandarmilor și purtat sângerând prin satele din jur pentru a răspândi frica. Dar sângele său n-a stins curajul, ci l-a aprins, devenind o mărturie vie că jertfa românilor nu este în zadar.

Această scenă cutremurătoare ne arată cât de mare era spaima cotropitorilor în fața unității și credinței noastre. Vasile Lucaciu nu era doar un om, ci un simbol al năzuinței românești spre libertate, dreptate și unire.

Jandarmii străini puteau răni trupul țăranului Drăgoi, dar nu puteau înăbuși sufletul neamului care, prin jertfe ca aceasta, se pregătea pentru marea înfăptuire a libertății. Sângele vărsat atunci la Beiuș a hrănit rădăcina luptei naționale, a dat putere generațiilor viitoare și a pregătit drumul spre Marea Unire.

În fața acestei amintiri, datoria noastră este să păstrăm vie recunoștința și să cinstim pe cei care, prin suferința lor, au clădit România de astăzi.

Vasile Lucaciu, „Leul de la Șișești”, a fost una dintre cele mai mari figuri ale luptei românești pentru libertate în Transilvania. Preot și patriot înflăcărat, el și-a pus întreaga viață în slujba drepturilor națiunii sale. Nu a fost doar un slujitor al altarului, ci și un apostol al demnității românești, care a știut să îmbine credința creștină cu idealul național. Membru marcant al Partidului Național Român și unul dintre inițiatorii Memorandului din 1892, Lucaciu s-a ridicat ca un adevărat tribun al poporului, cu voce tunătoare și inimă neînfricată, apărând cauza românilor din Ardeal în fața lumii întregi.

Pentru românii din satele și orașele transilvănene, numele său era un steag, un îndemn la curaj și un sprijin moral în fața tuturor nedreptăților. Oriunde mergea, oamenii îl întâmpinau ca pe un părinte și un conducător, iar cuvântul său aprindea flăcări de speranță în sufletele celor asupriți. Alegerea sa ca delegat în Parlament, în 1907 la Beiuș, nu era doar un succes politic, ci o izbândă a întregului popor românesc, care își trimitea acolo glasul și credința.

În acest context, ziua de 22 august 1907 de la Beiuș a devenit o bornă a suferinței, dar și a tăriei românești. Alegerea lui Vasile Lucaciu ca delegat în Parlament nu a fost doar o victorie politică, ci și o izbândă a sufletului național, o dovadă că românii nu se lăsau înfrânți de prigoană. Însă stăpânirea maghiară, înspăimântată de trezirea poporului, a încercat să înăbușe voința acestuia prin cruzime. Țăranul I. Drăgoi, fiu al satului și al pământului, a fost străpuns de baionetele jandarmilor și purtat sângerând prin satele din jur pentru a împrăștia groaza. Dar sângele său n-a stins curajul, ci l-a aprins, transformându-l într-un legământ de neclintit al românilor pentru libertate.

Articolul 22 august 1907 – La Beiuș, jandarmii unguri străpung cu baionetele pe ţăranul I. Drăgoi şi-l poartă şiroind de sânge prin satele din jur ca să înspăimânte alegătorii lui Vasile Lucaciu apare prima dată în Glasul.info.

În data de 7 ianuarie 1917 s-a creat, la Iași, „Comitetul Național al românilor refugiați din Austro-Ungaria”, avându-i în frunte pe Vasile Lucaciu și pe Octavian Goga.

Comitetul, alcătuit din doisprezece membri, printre care Ion Nistor și Onisifor Ghibu, a semnat Declarația de război împotriva Austro-Ungariei.

În această declaraţie se exprima hotărârea de autodeterminare şi separare definitivă de Austro-Ungaria, a Transilvaniei şi Bucovinei, precum şi unirea lor cu România, patria mamă.

Onisifor Ghibu consemnează în memoriile sale că „declaraţia aceasta avea să fie făcută cunoscută în toată lumea, ea exprimând voinţa autentică a poporului român din cele două provincii”.

Conţinutul ei a fost făcut cunoscut public şi în cadrul unei mari adunări ţinută în sala Eparhială, la ea participând sute de români transilvăneni, bucovineni şi basarabeni. Manifestarea a avut loc cu încuviinţarea generalului A. Văitoianu, comisarul general al guvernului român pe lângă Directoratul general al Basarabiei.

Informaţi că în localitate se află în vizită, de câteva zile, Charles Vopicka – ministrul plenipotenţiar al S.U.A. pe lângă guvernul român de la Iaşi – (de origine ceh, în scopul de a lua contact cu conaţionalii săi, în privinţa măsurilor ce se impuneau în legătură cu formarea iminentă a Republicii Cehoslovace), organizatorii ardeleni şi bucovineni l-au invitat direct cât şi prin generalul A. Văitoianu să participe la adunarea populară românească, care avea să adopte importante hotărâri politico-naţionale.41 A fost invitat, de asemenea, R. Sarrit, consulul Franţei la Chişinău.

Deosebit de semnificativ este faptul că prima parte a serbării a fost consacrată aniversării evenimentului istoric crucial petrecut cu un an în urmă şi anume declararea autonomiei Basarabiei şi crearea Republicii Democrate Moldoveneşti, ceea ce confirmă încă o dată solidaritatea dintre mişcările româneşti pentru unitate naţională din diferite provincii istorice.

Partea a doua a programului serbării, în cadrul căreia avea să se citească Declaraţia de Unire a Transilvaniei şi Bucovinei cu România, a fost ţinută în secret până în dimineaţa zilei de 21 octombrie 1918, despre aceasta având cunoştinţă doar trei membri ai Comitetului şi anume dr. G. Baiulescu, fost primar al oraşului Braşov după eliberarea sa temporară de către armata română; dr. Ioan Nistor, profesor la Universitatea din Cernăuţi, unul dintre principalii conducători ai mişcării de eliberare naţională din Bucovina, şi dr. Onisifor Ghibu.

Cuvîntul de deschidere a fost rostit de dr. G. Baiulescu, care, după ce a adus basarabenilor omagiul românilor din Austro-Ungaria, „a abordat cu un curaj impresionant problema viitorului acestora, declarând că acest viitor urmează să se pecetluiască astăzi, aici, la Chişinău, prin singurul lor organ reprezentativ autentic, care este Comitetul Naţional.

În încheiere, G. Baiulescu a declarat că „românii din Transilvania şi Bucovina se consideră desprinşi pentru totdeauna de cătuşele care i-au ţinut veacuri de-a rândul ferecaţi de o împărăţie fără suflet şi că începând de astăzi ei se socotesc cetăţeni ai României Mari, de la Nistru până la Tisa”.

Preşedintele Comitetului Naţional a dat apoi citire Declaraţiei oficiale prin care se consfinţea marele act istoric al Unirii. O. Ghibu relatează că „întreaga sală a fost cuprinsă, la citirea acestei Declaraţii, de un delir cum nu s-a mai pomenit vreodată până aici”.

În intenţia românilor ardeleni şi bucovineni  a fost ca o manifestare similară să se organizeze în aceeaşi zi şi la Iaşi, în Piaţa Unirii, în cadrul căreia să se prezinte aceeaşi Declaraţie.

Din ordinul lui Al. Marghiloman, primul-ministru al guvernului , adunarea de la Iaşi a fost zădărnicită de poliţie. La sfârşitul manifestaţiei de la Chişinău a sosit o telegramă de la Iaşi din partea Comitetului Românilor transilvăneni şi bucovineni de aici, prin care se relata despre imposibilitatea desfăşurării proiectatei adunări naţionale. În aceeaşi telegramă se relatau unele aspecte în legătură cu reacţia „publicului, cu incidentele din Piaţa Unirii, determinate de măsurile restrictive ale guvernului filogerman condus de Al. Marghiloman.

Organizatorii ieşeni aduceau la cunoştinţa confraţilor de la Chişinău că „în clipa învălmăşelii se anunţă automobilul regal. Publicul îl opreşte şi M. S. Regele se scoboară din automobil, dând ordin armatei să se îndepărteze. Apoi, urmat de mulţime, regele Ferdinand continuă drumul pe jos până la Palatul regal, în aclamaţiile incontenite ale manifestanţilor care strigau: «Trăiască M. S. Ferdinand, împăratul tuturor românilor».

De aici manifestanţii s-au îndreptat în cântece naţionale spre Legaţia Franţei, „unde d. ministru Saint Aulaire a rostit un patriotic discurs, pe care l-a încheiat cu cuvintele: „Acum, vă rog să cântaţi Deşteaplă-te române”.

„De la Legaţia franceză publicul s-a îndreptat spre celelalte legaţii aliate, în drum, trecând pe lângă Ambasada germană, s-au făcut demonstraţii ostile”.

Relatarea acestor evenimente petrecute la Iaşi prin citirea telegramei, arăta Onisifor Ghibu, „a trezit în sufletul românilor ardeleni, bucovineni, basarabeni, regăţeni, macedoneni şi timoceni adunaţi de soartă în capitala Basarabiei valuri de sentimente patriotice ce nu pot fi exprimate prin viu grai omenesc”.

Evenimentele de însemnătate istorică, politico-naţională de la Chişinău au avut repercusiuni asupra vieţii politice de la Iaşi. În primul rând ambasada germană a cerut lămuriri de la Legaţia americană şi de la cea franceză şi şi-a exprimat protestul faţă de declaraţiile reprezentanţilor lor făcute în cadrul adunării româneşti de la Chişinău, prin care au susţinut hotărârea românilor din Transilvania şi Bucovina de a uni aceste provincii istorice cu România.

Dar cele mai vehemente proteste au fost întreprinse de ambasadorul german pe lângă guvernul condus de Al. Marghiloman, ceea ce l-a determinat pe acesta să-şi prezinte demisia regelui Ferdinand.

Voința poporului român a fost mai puternică decât orice joc politic și la data de 1 Decembrie 1918 s-a înfăptuit Marea Unire a românilor, de fapt refacerea Unirii făcute de Mihai Viteazul.

Preluare Buletin de Carei

Articolul  7 ianuarie 1917 – s-a creat, la Iași, „Comitetul Național al românilor refugiați din Austro-Ungaria”, avându-i în frunte pe Vasile Lucaciu și pe Octavian Goga apare prima dată în Glasul.info.

Memorandumul Transilvaniei a fost o petiție prezentată în 28 mai 1892 de liderii românilor din Transilvania împăratului Austro-Ungariei Franz Josef prin care erau solicitate pentru populația română drepturi etnice egale cu ale populației maghiare, precum și încetarea persecuțiilor și a încercărilor de maghiarizare.

Acesta prezenta consecinţele instaurării dualismului austro-ungar şi cuprindea principalele revendicări ale românilor transilvăneni, printre care se număra recunoaşterea drepturilor politice şi confesionale.

Totodată, memorandumul se dorea a fi un semn de protest faţă politica de maghiarizare practicată de autorităţi împotriva românilor din Ardeal şi faţă de persecuţiile la care erau supuşi aceştia, cuprinzând o analiză bine documentată a situaţiei economice, politice, sociale şi culturale a românilor transilvăneni de la formarea dualismului austro-ungar în februarie 1867.

A fost al treilea moment major de manifestare al ardelenilor faţă de tendinţele evidente de deznaţionalizare promovate de autorităţile maghiare, după Supplex Libellus Valachorum (1791) şi Pronunciamentul de la Blaj din mai 1868.

Memorandumul a marcat apogeul luptei de emancipare a românilor din Transilvania din sec al XIX-lea, aducând problema românească în conştiinţa europeană.Între 12 şi 14 mai 1881 la Sibiu a avut loc conferinţa de unificare a Partidului Naţional Român din Transilvania, prilej cu care liderii noului partid au hotărât trimiterea unui memoriu Curţii de la Viena, care să aducă problema românilor transilvăneni în atenţia opiniei publice europene.

Memorandumul a fost redactat de Iuliu Coroianu şi elaborat la Sibiu în prezenţa lui Ioan Raţiu, preşedintele PNR, Vasile Lucaciu, Gheorghe Pop de Băseşti, Eugen Brote şi Septimiu Albini.

Preluare: Buletin de Carei

Articolul  28 mai 1892 – Memorandumul Transilvaniei, o petiție a liderilor românilor din Transilvania prin care erau solicitate drepturi etnice egale cu ale populației maghiare apare prima dată în Glasul.info.

În conștiința colectivă recentă a poporului român, Fenomenul Pitești are o mai mare rezonanță decât orice alte orori întâmplate prin închisori de-a lungul istoriei. Puțini sunt însă cei care cunosc faptul că Fenomenul Seghedin este poate cel puțin la fel de cutremurător ca Fenomenul Pitești.

Așa arăta Închisoarea de la Seghedin, din Ungaria, unde erau trimiși mulți dintre fruntașii românilor din Transilvania pentru simple delicte de opinie.

Șovinismul unguresc era atât de puternic, încât în închisoarea de la Seghedin au trecut pe parcusul a multor decenii, generații întregi ale elitelor românești din Ardeal: Vasile Lucaciu, Ioan Russu-Șirianu, Valeriu Braniște, dr. Ştefan Petrovici, pr. Mihail Gașpar, av. dr. Ioan Jucu, dr. Voicu Nițescu, pr. Ion Lupaș, Nicolae Jugănaru redactor la Drapelul, pr. Ion Nicorescu, pr. Petru Lăslău, Silvestru Moldovan, Victor Braniște, Octavian Goga, etc și mulți alții.

Din lista de mai sus se vede clar că e vorba numai de intelectuali: ziariști, preoți, mulți preoți, istorici, avocați, oameni politici, doctori, profesori, practic toată elita culturală românească a Transilvaniei.

Așa a apărut și un cântec popular românesc în Ardeal:

“Seghedine, Seghedine

Dumnezeu cum te mai ține…”

|

Ziaristul Valeriu Braniște avea să scrie în 1918 cele mai dureroase pagini despre experiențele trăite în închisoarea de la Seghedin, pagini adunate sub titlul “Amintiri din închisoare”, cea mai importantă scriere memorialistică a sa, care a fost publicată postum, lucrare republicată prin anii ’90 în România sub titlul de “Scrisori din închisoare (Seghedin, 1918)”.

Articolul Fenomenul Seghedin, la fel de cutremurător ca Fenomenul Pitești apare prima dată în Glasul.info.

La 21 ianuarie 1852 se năștea în satul Apa din  Comitatul Sătmar, Vasile Lucaciu, una dintre cele mai importante personalități politice, culturale și istorice ale românilor ardeleni din perioada dualismului Austro-Ungar, militant pentru drepturile românilor din Transilvania.

Cei cu suflet românesc, cu trăiri și sentimente patriotice, cu dragoste de neam și de luptători pentru drepturile românilor, sunt  invitați astăzi, 21 ianuarie, să își facă timp preț de 10 minute și să cânte sau să murmure măcar DOINA LUI LUCACIU.

Preotul Vasile Lucaciu a fost numit Leul de la Șișești pentru dârzenia de care a dat dovadă în lupta sa neobosită și consecventă pentru drepturile românilor, pentru Marea Unire. A fost una dintre cele mai reprezentative personalităţi care a luptat toată viaţa sa pentru drepturile românilor aflaţi sub ocupaţie austro-ungară.

,,…în două mii de ani n-a trecut o zi în care să nu se vorbească româneşte în Transilvania!  Niciun român nu s-a născut vreodată rob !”   spunea Pr. Vasile Lucaciu în pledoaria sa la Procesul Memorandiștilor de la Cluj.

Pledoaria sa de la Procesul memorandiștilor este o lecție ce ar trebui predată săptămânal fiecărui elev din școlile românești. Această pledoarie nu ar trebui să lipsească din casa niciunui român.

În anul 1892 a participat, împreună cu fruntaşii românilor din Transilvania, la redactarea faimosului Memorandum  care dorea să prezinte împăratului Austro-Ungariei, Franz Joseph, nedreptăţile la care sunt supuşi românii. După redactarea Memorandului, cea mai mare parte a fruntaşilor români a fost de părere ca acesta să fie păstrat în dosare şi să fie înaintat împăratului altădată, când se va ivi o ocazie favorabilă. Vasile Lucaciu a fost cel mai aprig susţinător al acţiunii imediate, ceea ce nu s-a întâmplat. Retras la Şişeşti după participarea la redactarea Memorandului, el a continuat să publice articole în presa românească, articole care vorbeau de persecuţiile la care erau supuşi românii de către autorităţile maghiare. Ca urmare, a fost din nou arestat şi întemniţat. Această arestare i-a determinat pe membrii Comitetului Naţional să decidă înaintarea Memorandului către împăratul habsburg imediat ce Vasile Lucaciu va ieşi din închisoare.

Trei sute de delegaţi români au fost aleşi pentru a prezenta Memorandul la Viena, împăratului, şi ei au fost conduşi de dr. Vasile Lucaciu. Împăratul a refuzat să se întâlnească cu delegaţii şi să primească Memorandul, trimiţându-l guvernului maghiar, care a dezlănţuit teroarea împotriva petiţionarilor.

Întors acasă, Lucaciu scrie o circulară, pentru a convoca membrii Comitetului Naţional la sfat, pentru a vedea ce e de făcut în situaţia creată. Circulara sa “dacă n-aş avea cerneală v-aş scrio cu sângele meu, pentru a vă face să lăsaţi teama şi să veniţi să începem lupta, lupta cea mare, care ne va aduce izbăvirea. Trebuie să ne-o aducă, fiindcă dreptatea e cu noi” nu a mai fost multiplicată, pentru că au intervenit din nou autorităţile. Din nou Vasile Lucaciu a fost arestat şi aruncat în închisoare, la Szeged, Ungaria.

Deja Vasile Lucaciu devenise personaj de legendă pentru români, care au înţeles că lupta pentru drepturile lor naţionale, astfel încât poporul i-a compus o doină, numită ,,Doina lui Lucaciu,,

 Aceasta devenise un asemenea simbol, încât cei care îndrăzneau să o cânte erau vânaţi de jandarmii maghiari.

După eliberarea din închisoarea din Szeged, Lucaciu a fost urmărit permanent de autorităţi, i s-a cenzurat corespondenţa sau i s-a reţinut la poliţie, a fost izolat pentru a nu mai putea comunica cu nimeni.

DOINA LUI LUCACIU

Cântă mierla prin păduri, of, of, of,
Robu-i Lucaciu la unguri
Pentru sfânta libertate
De care noi n-avem parte,
Pentru sfânta libertate
De care noi n-avem parte.

Nu fi mierlă supărată, of, of, of,
Nu-i robia ne-ncetată,
Vine dalba primăvară
Fi-va Lucaciu liber iară,
Vine dalba primăvară
Fi-va Lucaciu liber iară.

Nu suspina în zadar, of, of, of,
Du-mi-te pân-la Sătmar,
Unde-i Lucaciu la-nchisoare,
Nu vede nici cer, nici soare,
Unde-i Lucaciu la-nchisoare,
Nu vede nici cer, nici soare.

Vântul bate, frunza pică, of, of, of,
Inima mi se despică,
De durere şi de chin
Că-i Lucaciu la Seghedin,
De durere şi de chin
Că-i Lucaciu la Seghedin.

Seghedine, Seghedine, of, of, of,
Dumnezeu cum te mai ţine?
Mureş, Tisa până când
Te mai ţine pe pământ?
Mureş, Tisa până când
Te mai ţine pe pământ?

Articolul ,,Niciun român nu s-a născut vreodată rob !”. La 21 ianuarie 1852 se năștea patriotul român Vasile Lucaciu apare prima dată în Glasul.info.

Marcăm 98 de ani de la trecerea la cele veșnice a pr.dr.Vasile Lucaciu, Leul de la Șișești. Acum 98 de ani se stingea în locuința sa din Satu Mare cel care a luptat toată viața pentru drepturile românilor. Cel care  i-a fost alături până în ultima clipă a fost profesorul Aurel Coza, ulterior  președinte al ASTRA Carei.

Ca semn de recunoaștere a întregii sale activități, Parlamentul României a decis să îi organizeze funeralii naționale în ziua de 1 Decembrie 1922. La aceeași dată a fost  omagiat și de Academia Română.

Ion I. C. Brătianu a depus pe sicriul patriotului român, din însărcinarea regelui, insignele ”Marelui Cordon al Ordinului Steaua României” iar episcopul de Gherla, Dr. Iuliu Hossu, i-a conferit rangul de Vicar episcopal.

Sicriul a fost dus de la Satu Mare la Șișești unde a fost înmormântat alături de soția sa. La Carei există un bust al său în fața școlii gimnaziale care îi poartă numele, fost liceu.

Nu putem să vorbim sau să îl omagiem pe marele patriot Vasile Lucaciu fără a face referire la pledoaria sa de la Procesul Memorandiştilor de la Cluj– 1894.

Această pledoarie nu ar trebui să lipsească din casa niciunui român. Această pledoarie ar trebui citită copiilor şi nepoţilor noştri periodic mai ales în aceste vremuri tulburi pe care le trăim.

Pr.dr. Vasile Lucaciu a fost una dintre cele mai reprezentative personalităţi care a luptat toată viaţa sa pentru drepturile românilor aflaţi sub ocupaţie austro-ungară.

Vasile Lucaciu, supranumit „Leul din Şişeşti”  a fost preot român greco-catolic, luptător pentru drepturile românilor din Transilvania, deputat în Parlamentul de la Budapesta, deputat în Parlamentul de la Bucureşti, politician, memorandist.

În anul 1892 a participat, împreună cu fruntaşii românilor din Transilvania, la redactarea faimosului Memorandum  care dorea să prezinte împăratului Austro-Ungariei, Franz Joseph, nedreptăţile la care sunt supuşi românii. După redactarea Memorandului, cea mai mare parte a fruntaşilor români a fost de părere ca acesta să fie păstrat în dosare şi să fie înaintat împăratului altădată, când se va ivi o ocazie favorabilă. Vasile Lucaciu a fost cel mai aprig susţinător al acţiunii imediate, ceea ce nu s-a întâmplat. Retras la Şişeşti după participarea la redactarea Memorandului, el a continuat să publice articole în presa românească, articole care vorbeau de persecuţiile la care erau supuşi românii de către autorităţile maghiare. Ca urmare, a fost din nou arestat şi întemniţat. Această arestare i-a determinat pe membrii Comitetului Naţional să decidă înaintarea Memorandului către împăratul habsburg imediat ce Vasile Lucaciu va ieşi din închisoare.

Trei sute de delegaţi români au fost aleşi pentru a prezenta Memorandul la Viena, împăratului, şi ei au fost conduşi de dr. Vasile Lucaciu. Împăratul a refuzat să se întâlnească cu delegaţii şi să primească Memorandul, trimiţându-l guvernului maghiar, care a dezlănţuit teroarea împotriva petiţionarilor.

Întors acasă, Lucaciu scrie o circulară, pentru a convoca membrii Comitetului Naţional la sfat, pentru a vedea ce e de făcut în situaţia creată. Circulara sa “dacă n-aş avea cerneală v-aş scrio cu sângele meu, pentru a vă face să lăsaţi teama şi să veniţi să începem lupta, lupta cea mare, care ne va aduce izbăvirea. Trebuie să ne-o aducă, fiindcă dreptatea e cu noi” nu a mai fost multiplicată, pentru că au intervenit din nou autorităţile. Din nou Vasile Lucaciu a fost arestat şi aruncat în închisoare, la Szeged, Ungaria.

Deja Vasile Lucaciu devenise personaj de legendă pentru români, care au înţeles că lupta pentru drepturile lor naţionale, astfel încât poporul i-a compus o doină, numită “Doina lui Lucaciu“. Aceasta devenise un asemenea simbol, încât cei care îndrăzneau să o cânte erau vânaţi de jandarmii maghiari.

După eliberarea din închisoarea din Szeged, Lucaciu a fost urmărit permanent de autorităţi, i s-a cenzurat corespondenţa sau i s-a reţinut la poliţie, a fost izolat pentru a nu mai putea comunica cu nimeni.

Pledoaria Părintelui VASILE LUCACIU, preot greco-catolic, pentru drepturile românilor din Ardeal, la Procesul Memorandiştilor de la Cluj – 1894

” Niciun român nu s-a născut vreodată rob !” ( Pr. Vasile Lucaciu ).

.

Domnilor judecători, domnilor juraţi, onorată curte ! Am fost aduşi aici, în faţa dumneavoastră pentru a răspunde de faptele noastre, dar mai ales de cugetul nostru care este autorul acestor fapte. N-ar fi trebuit să ne chemaţi la judecată!  Ar fi trebuit ca mai întâi să vă cercetaţi    propria conştiinţă şi să vă-ntrebaţi dacă un popor poate fi acuzat pentru că doreşte să fie liber; fiindcă  dumneavoastră vreţi, de fapt, să judecaţi poporul Român…Dar nici un popor nu are dreptul să judece un alt popor.  Atâta timp cât trăim pe pământul nostru, ce argumente pot fi invocate pentru a ni se impune stăpâni dinafară? Permiteţi-mi să vă răspund: Nici unul! Pentru că nici un român nu s-a născut vreodată rob !

Domnilor judecători, noi avem două mii de ani de patrie! Există vreo forţă în lume care să facă istoria să uite aceşti două mii de ani ???
Şi chiar dacă ar îndrăzni cineva, să-ncerce numai!!! Secolele  vor rămâne şi pe mai departe în noi, fiindcă le purtăm cu fiecare cuvânt pe care-l rostim şi în credinţa noastră.
Onorată curte! Priviţi aceşti  oameni care au umplut această sală de judecată şi care vă privesc tăcuţi şi acuzatori… sunt preoţi şi ţărani, profesori şi studenţi care au venit din toate colţurile Transilvaniei pentru a asista la procesul nostru. Nu sunt ei, oare, o dovadă de netăgăduit că Memorandul a fost scris din voinţa întregului popor român??? Fiindcă Memorandul nu e altceva decât voinţa românilor de-a trăi liberi pe acest pământ alături de celelalte popoare.
Cauza românească îşi are legile ei mai presus de codul dumneavoastră juridic şi nici un paragraf nu i se potriveşte poporului român, fiindcă singura lege e Transilvania! Dacă vreţi să călcaţi această lege călcaţi în picioare toate legile acestei lumi. Cu ce drept, domnilor judecători??? Nu vedeţi că e inadmisibil să ne judecaţi în propria noastră casă!?

Şi dacă ne acuzaţi pentru că luptăm pentru drepturile noastre, şi dacă ne găsiţi vinovaţi pentru că idealul nostru e Libertatea, atunci chemaţi la judecată şi Someşul, şi Mureşul, şi Crişurile, şi munţii, şi plaiurile, şi cerul de deasupra  noastră…Condamnaţi-ne pe toţi şi faceţi din Transilvania o imensă închisoare pentru   români,  dar vă previn, domnilor judecători, că apele râurilor noastre nu vor putea fi niciodată stăvilite de verdictul vreunui tribunal, iar munţii noştri vor rămâne şi pe mai departe înalţi şi neclintiţi ca şi credinţa noastră.

Domnilor judecători!

După ce că jandarmii şi husarii s-au năpustit asupra mulţimii   şi-au împrăştiat-o, deşi mulţimea venise aici doar pentru a-şi îmbărbăta proprii reprezentanţi; după ce că au fost plătiţi câţiva oameni fără căpătâi  să ne arunce sudălmi şi vorbe de ocară, acum, ca o   încălcare fără precedent a legii, nu ne daţi dreptul să ne apărăm în limba noastră?

Vă e teamă de limba noastră, domnilor judecători?

Noi o vorbim de două mii de ani şi n-am ucis cu ea pe nimeni.Vroiţi a ne opri să vorbim româneşte? Niciodată! Pentru că în două mii de ani n-a trecut o zi în care să nu se vorbească româneşte în Transilvania!

Limba noastră e cartea de istorie a poporului Român. În două milenii de existenţă nimeni şi nimic nu ne-a putut clinti de pe acest pământ.
Am rămas aici! V-aţi întrebat cum, oare, a fost cu putinţă?!

Cotropirile s-au ţinut lanţ; neamuri de alte limbi au năvălit peste noi, dar noi am continuat să vorbim româneşte…Mulţi ne-au adus credinţele lor, felul lor de-a gândi, dar noi ne-am păstrat cugetul curat şi necorcit.

Am trecut prin Istorie purtând în suflete această mare taină a Unirii Româneşti întru pământ şi ideal, iar această taină este forţa cu care venim astăzi în faţa lumii întregi şi ne cerem drepturile, pentru că noi nu venim în faţa unui tribunal ci în faţa  întregii lumi şi o spunem răspicat: Noi suntem români!
Pământul acesta este românesc! Sufletul nostru este românesc! Trecutul românesc, şi vrem ca şi viitorul să fie tot românesc!
Domnilor judecători, există, mai presus ca dumneavoastră, un alt tribunal: al Istoriei! Care nu iartă. El hotărăşte până la urmă.

Şi vine un timp  când el nu mai poate fi evitat.

Acel timp se  numeşte LIBERTATE!,,

Preluare: Buletin de Carei

Articolul Au trecut 98 de ani de la înveșnicirea românului memorandist Vasile Lucaciu apare prima dată în Glasul.info.

Marți, 21 ianuarie 2020, la Apa, județul Satu Mare, în localitatea natală a marelui patriot român și luptător pentru drepturile politice, culturale și istorice ale românilor ardeleni, dr. Vasile Lucaciu, reprezentanții Consiliului Județean Satu Mare l-au comemorat pe Vasile Lucaciu, depunând jerbe de flori la bustul marelui erou din curtea Casei Memoriale Dr. Vasile Lucaciu.

“În data de 21 Ianuarie 2020 sărbătorim 168 de ani de la nașterea celei mai reprezentative personalități ale comunei noastre, dr. Vasile Lucaciu. Pentru a marca această zi, începand cu ora 11, la Casa Memoriala dr. Vasile Lucaciu Apa va avea loc o ceremonie de depunere de coroane, eveniment continuat la Centrul Cultural Emil Matei cu alocuțiuni și un scurt program artistic. “, se arată într-un comunicat publicat pe facebook de Primăria Apa, din județul Satu Mare

“La 168 de ani de la nașterea preotului Dr. Vasile Lucaciu, marele patriot a fost comemorat în localitatea Apa, locul de naștere al uneia dintre cele mai importante personalități politice, culturale și istorice ale românilor ardeleni. Vicepreședintele Consiliului Județean Satu Mare, Ioan Rus, a depus astăzi o jerbă de flori la bustul marelui erou din curtea Casei Memoriale Dr. Vasile Lucaciu. Figura acestei mari personalități a fost evocată la Căminul Cultural din localitate, acolo unde a avut loc și un moment artistic dedicat memoriei Dr. Vasile Lucaciu.”, se arată în comunicatul Consiliului Județean Satu Mare

Articolul Marele patriot român Vasile Lucaciu comemorat în localitatea sa natală, la 168 de ani de la nașterea sa apare prima dată în Glasul.info.

La 22 ianuarie 1852 se năștea în satul Apa, pe atunci aflat în Comitatul Sătmar, Vasile Lucaciu, una dintre cele mai importante personalități politice, culturale și istorice ale românilor ardeleni din perioada dualismului Austro-Ungar, militant pentru drepturile românilor din Transilvania. În perioadele în care a fost deținut politic, românii ardeleni i-au dedicat în semn de prețuire și solidaritate un cântec: Doina lui Lucaciu.

“Cântă-o mierlă prin păduri, / Robu-i Lucaciu la Unguri / Vine-o dalba primăvară. / Fi-va Lucaciu liber iară ” (Doina lui Lucaciu )

“Un popor există din ziua când conștiința lui trezită știe să-l afirme ca națiune. În promovarea acestui principiu rezidă însemnătatea istorică a lui Vasile Lucaciu. Până când majoritatea contemporanilor săi luptau pentru drepturile poporului român din Transilvania, Lucaciu cu un elan profetic viziona orizontul larg al Unirii tuturor Românilor.

[one_half]

Institutiuni filosofice Vol.1+2+3, de Vasile Lucaciu

[/one_half]

Viața lui a fost o consacrare integrală și fecundă a acestei viziuni. Avea toate calitățile unui apostol național: presimțirea tainei viitorului, puterea de fascinare și curajul de a înfrunta martiriul.

E firesc deci, ca atunci când recunoștința și admirația generației vârstei noastre îi imortalizează memoria în mărețul monument din piața Sătmarului, să-i păstreze pentru posteritate și în scris viața și faptele lui.”, spunea în 1936 dr. Octavian Ardelean

Galerie Foto:

[envira-gallery id=”106098″]

Articolul La 22 ianuarie 1852 se năștea Vasile Lucaciu, “Leul de la Șișești” apare prima dată în Glasul.info.