„Nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită!”

 Ipoteza Voicu Tolan

 Domnul VOICU TOLAN a lucrat toată viața în aviație, în aeronautică. Nu prea cunosc detalii. Nici pe domnul TOLAN nu-l cunosc de multă vreme și am vorbit mai ales la telefon. Faină invenție!…

La ultima conversație, de nici trei minute, în câteva vorbe cu multe subînțelesuri, imposibil de reprodus în scris, căci scrisul are acest defect – nu consemnează mai deloc semnificațiile rezultate din intonația enunțului, domnul TOLAN mă pune în fața următoarei întrebări:

Nu cumva există o legătură între Diktatul de la Viena și ajutorul dat Poloniei de România în 1939?!

„Nici o faptă bună nu rămâne nepedepsită!”

Prin ocuparea Poloniei Hitler, în bună înțelegere cu Stalin, țintise probabil și tezaurul Poloniei!… Care, din nefericire pentru Hitler, în loc să ajungă la nemți, a ajuns în Anglia, via portul Constanța… Cum bine știm cu toții!

Mai mult de atât: abominabila crimă de la Katyn nu lichida în întregime elita militară a Poloniei! O bună parte dintre cei mai destoinici militari polonezi au reușit tot cu ajutorul României să se refugieze în Occident. Via Constanța, din nou!

Unii dintre combatanții polonezi au luptat în Africa, în trupele britanice care i-au zdrobit pe italieni, făcând necesară intervenția Germaniei, care s-a dovedit atât de costisitoare pentru nemți. Un întreg corp de armată, de câteva divizii, alcătuit din combatanți polonezi, a luptat sub comanda generalului englez Alexander în Africa. Probabil că azi se știe exact cât de mulți au fost acești militari polonezi care s-au salvat trecând prin România. Militari polonezi care au luptat împotriva Germaniei cu o dăruire rar întâlnită la ceilalți combatanți!

E foarte probabil că și Hitler a aflat cât de mulți sunt militarii polonezi care au ajuns în Anglia datorită /din cauza României! La un loc cu tezaurul, acești militari polonezi au constituit o grea pierdere pentru Germania. Hitler putea să vadă lucrurile în acest fel și nu greșea deloc trăgând concluzia că România i-a cam încurcat socotelile!…

Au contat aceste resentimente inevitabile atunci când Hitler a clocit în mintea sa Diktatul de la Viena?! Va fi fost acel act samavolnic al lui Hitler răzbunarea sa? Pedeapsa cu care a sancționat România pentru mâna întinsă creștinește unui vecin aflat la aman?…

 Cam aceasta este întrebarea cu care m-a încercat în seara asta domnul TOLAN VOICU.

Ar mai fi de adăugat, tot din partea domnului TOLAN, că o parte dintre aviatorii polonezi au făcut parte din escadrila britanică care a atacat și bombardat România în WW2. Adică după numai patru ani!…

Dar domnul TOLAN, corect și cavaler ca orice aviator român, nu uită să-mi precizeze, cu amărăciune, că în aviația britanică bombardieră a României a acționat și un „pluton românesc”, adică trei bombardiere, cu vreo 30 de servanți la bord.

Capitol cam rușinos pentru „aripile Patriei”! Ba chiar unul dintre acești piloți, doborît de aviatorii români, a reușit să scape de câteva ori, să nu cadă prizonier, și să se întoarcă în Anglia prin Yugoslavia. Adică, nenorocitul, s-a întors „la bază” și s-a înscris din nou în raidurile atât de barbare ale aviației anglo-americane efectuate asupra țării sale. Domnul TOLAN îmi dă o explicație posibilă: aviatorii anglo-americani erau plătiți pentru orele de zbor în asemenea raiduri, erau în fapt niște mercenari… Luptau pe contract, cât timp voiau mușchii lor!… Așa o fi fost? N-aș fi crezut, cu gândul la bravii noștri aviatori!

(O fi adevărată această urîtă poveste?! Nu cumva greșește aici domnul TOLAN? Există dovezi pentru această poveste de coșmar?… Nu cumva face parte din scorniciunile anti-românește atât de multe?!…)

Domnul TOLAN nu uită să-mi relateze și ultimul episod al acestei fabule: în 2009, când în Polonia s-au comemorat cu mult fast și cu multă emoție cele șapte decenii de la declanșarea războiului, de s-au adunat la Varșovia toată lumea bună a planetei, România nu prea a fost invitată!… Chiar deloc!… Deranja oare amintirea datoriilor de recunoștință ale gazdelor?

Firește, acesta nu este un motiv să ne pară rău de părinții noștri, care, imprudenți și fără să-și facă nicio socoteală, nici un calcul, nicio grijă că-i supără pe alții, n-au închis granița cu Polonia în toamna lui 1939!… Cu beneficii extraordinare pentru polonezi! Iar pentru noi, iată, cu pagube pe care niciodată nu ne-am gândit să le calculăm! E prea târziu acum să le prezentăm bravilor urmași ai șleahtei leșești nota de plată?…

Nu a fost nici prima, nici ultima oară când am plătit scump omenia noastră! Omenia noastră cea fără de leac! Deh! Nu-i de colo să deții o asemenea exclusivitate planetară! Costă!

Dar merită oare?!… Nu ne învățăm minte odată și odată?!

Ion Coja

Sursa:

[1] ioncoja.ro

Articolul „Nici o faptă bună nu rămâne nepedepsită!” apare prima dată în Glasul.info.