12 August 1658 – O pagină rușinoasă din istoria intoleranței: interdicția de la Baia Mare

În ziua de 12 august 1658, în orașul Baia Mare, Consiliul local a luat o hotărâre care astăzi răsună ca un ecou amar din trecut: voievodul Moldovei, Gheorghe Ștefan, dornic să-și cumpere sau măcar să închirieze o casă în acest oraș, a fost respins cu dispreț. Nu doar că i s-a interzis cumpărarea, dar chiar și închirierea a fost îngrădită de o condiție umilitoare, să nu se adreseze consiliului cu vreo problemă legată de locuință și să accepte orice neajunsuri, fără drept de apărare.

Această măsură nu era o simplă formalitate administrativă; ea venea dintr-o politică clară și adânc înrădăcinată, menită să împiedice românii și alți „străini” să își pună piciorul pe pământul stăpânit de autoritățile maghiare ale vremii. Era o formă de segregare socială și etnică, prin care se încerca păstrarea privilegiilor doar pentru o anumită categorie, iar românii, chiar și cei de rang domnesc, erau priviți ca intruși în propriul lor spațiu istoric.

Faptul că un voievod, simbol al puterii și demnității, era tratat astfel spune multe despre condiția românilor în Transilvania secolului al XVII-lea. Românii erau majoritari pe aceste meleaguri, dar erau ținuți în afara zidurilor orașelor, excluși din viața politică și economică, considerați cetățeni de mâna a doua pe propriul lor pământ.

Astăzi, când privim înapoi, nu o facem din dorința de ură, ci din datoria de a nu uita. Aceste nedreptăți trebuie să rămână vii în memoria noastră, ca lecție despre cât de ușor libertatea și demnitatea pot fi călcate în picioare atunci când un popor nu își apără drepturile. Gheorghe Ștefan nu a fost doar un domnitor refuzat la o poartă de oraș el a devenit, fără voia lui, un simbol al umilințelor îndurate de români și al nevoii noastre de unitate și statornicie pe aceste pământuri.

Articolul 12 August 1658 – O pagină rușinoasă din istoria intoleranței: interdicția impusă românilor de a nu cumpăra case la Baia Mare apare prima dată în Glasul.info.

La 23 noiembrie 1577 avea loc Bătălia de la Docolina, în care Ioan Nicoară Potcoavă îl înfrânge pe voievodul Moldovei, Petru Şchiopul. Practic, pentru o perioadă foarte scurtă, începând cu data de 23 noiembrie 1577 are loc urcarea pe tronul Moldovei a lui Ioan Nicoară Potcoavă (din 23 noiembrie şi până după 28 decembrie 1577).

Docolina a fost un sat în județul Vaslui, situat între Crasna şi Roşieşti, astăzi dispărut. Bătălia între cazacii lui Ioan Nicoară Potcoavă și forțele domnitorului Petru Şchiopul, sprijinite de tătarii din Bugeac și turcii din sudul Dobrogei, dar și de oșteni din Muntenia (n.r. gioseni), s-a dat undeva în apropierea satului Docolina din județul Vaslui.

“Împăratul turcesc au poruncit la dobrogeani şi la tătarii Bujacului şi la domnul muntenesc să meargă într-ajutoriu lui Petru-Vodă asupra lui Potcoavă Creţul. Aşea, Petru-Vodă, cu oştile, au purces asupra lui Potcoavă şi, întrând în Moldova, i-au venit moldoveanii, gioseanii, într-ajutoriu. Iar căzacii, după ce înţeleaseră de Petru-Vodă că le vine asupră, au sfătuit pe Potcoavă de au ieşit din Iaşi şi au purces înaintea lui Petru-Vodă la Docolina. Fost-au şi moldoveani oaste cu căzacii, că mulţi se închinasă lui Potcoavă, căruia în domnie îi pusease numele Ioan-Vodă. Şi când era să se tocmească la bătaie, voia Potcoavă să puie pe moldoveani în frunte, să dea ei întâiu bătaie, ci nu primea aceasta căzacii, necrezind de tot moldoveanilor şi temându-se ca nu, înainte fiind, să treacă la Petru-Vodă. Pentru aceaea, Şeahul au rănduit câţiva căzaci carii să ia aminte ce fealiu de rânduială face Petru-Vodă oştilor sale şi au văzut cum au poruncit Petru-Vodă să puie înainte turme de cai şi de boi, ca cu acelea să calce pedestrimea lui Petru-Vodă”, relata reprezentantul Școlii Ardelene, Samuil Micu în Istoria și lucrurile și întâmplările românilor 

“Lupta se dă la Docolina, în părțile Falciului. Șah nu lasa insa pe moldoveni in frunte, amintindu-si de tradarea de la Cahul.Turcii vreau să intrebuinteze o stratagemă si pun inaintea lor cirezi de vite ca sa stâmpere armele in dobitoace”. Focul cazacesc face insa si mai mare zapaceală; se pare ca Ioan Vodă (n.r. Ioan Nicoară Potcoavă) avea și tunurile luate în cea dintâi ciocnire cu Petru.Astfel, si data aceasta birui Potcoavă.”, scrie istoricul Nicolae Iorga în lucrarea “Istoria armatei românești”

Astfel, după victoria repurtată în fața domnitorului Petru Șchipul în Bătălia de la Docolina, Ioan Nicoară Potcoavă împreună cu cazacii săi ocupă Iașii și se proclamă domn al Moldovei, în timp ce Petru Șchiopul se refugiază în Muntenia.

Articolul 23 Noiembrie 1577 – Bătălia de la Docolina, în care Ioan Nicoară Potcoavă îl înfrânge pe voievodul Moldovei, Petru Şchiopul apare prima dată în Glasul.info.

30 Octombrie 1497 – Bătălia de la Cernăuţi, de la Vadul Prutului. victorie deplină a voievodului Moldovei, Ştefan cel Mare, împotriva resturilor armatei polone

Se vorbește din păcate mult prea puțin despre această bătălie a lui Ștefan cel Mare, locul prioritar ocupându-l Bătălia de la Codrii Cosminului. Însă bătălia este de o mare importanță, moldovenii inducând polonezilor o demoralizare atât de mare încât armata poloneză nici măcar nu a mai încercat să se regrupeze și să contraatace, unicul gând al polonezilor fiind acela de a scăpa cu fuga către Stanislau și Liov. Este o pagină de istorie care ilustrează dibăcia lui Ștefan cel Mare ca strateg militar și vitejia arhicunoscută a moldovenilor, indiferent de adversarul pe care îl aveau în fața lor.

Pierzând avantajul strategic al cetăților Chilia și Cetatea Albă în 1484, Ștefan cel Mare trece peste divergențele sale cu regele Poloniei Casimir IV Jagiellon și acceptă o alianță antiotomană cu Polonia. La un an de la pierderea celor două cetăți, în anul 1485, Ștefan cel Mare a depus Jurământul de la Colomeea, prin care se recunoștea drept vasal al regelui Poloniei. Însă după moartea regelui Casimir al Poloniei, fiul acestuia, Ioan Albert, nu doar că nu a respectat alianța ci a dorit pe ascuns chiar detronarea lui Ștefan cel Mare și cucerirea Moldovei. Ștefan cel Mare i-a aflat planurile și de aici pornește un conflict total între Polonia și Moldova.

Așa se face că anul 1497 îi regăsește pe cei doi, nu pe post de aliați, ci de dușmani. După asediul eșuat al cetății Suceava, armata poloneză cade în capcana pregătită de moldoveni la Codrii Cosminului unde mii de nobili polonezi și-au găsit sfârșitul într-o luptă de o ferocitate maximă. După acest măcel suferit de cavalerii polonezi la Codrii Cosminului, armata poloneză a regelui Ioan Albert a fost atât de demoralizată încât nu a fost în stare să se regrupeze și lanseze o contraofensivă, ba mai mult, s-au retras în dezordine către Vadul Prutului de la Cernăuți, cu intenția de a fugi prin Codrii Plonini și apoi prin Pocuția în direcția Stanislau și Liov, hărțuiți continuu de către oastea moldovenilor.

La 30 octombrie 1497 oastea moldovenească, beneficiind de avantajul terenului și controlând Vadul Prutului, s-a postat strategic pentru a împiedica trecerea resturilor armatei polone. Cronicile moldovenești nu descriu desfășurarea luptei, în schimb afirmă clar că rezultatul luptei a fost risipirea armatei polone și că “însuşi regele a scăpat cu puţină oaste”. Scăpând din ghearele moldovenilor, regele Ioan Albert reușește să treacă Prutul și să se îndepărteze în mare grabă spre Sniatyn, ajungând în vecinătatea oraşului la 2 noiembrie 1497.

Această înfrângere dezastruoasă a armatei poloneze avea să-i bântuie pe polonezi chiar și la multe decenii distanță.

Articolul 30 Octombrie 1497 – Bătălia de la Cernăuţi, victorie deplină a voievodului Moldovei, Ştefan cel Mare, împotriva resturilor armatei polone apare prima dată în Glasul.info.