25 Octombrie

De la WikiGlasul
Sari la navigare Sari la căutare


Evenimente

  • 1858 Este dată în folosință calea ferată Szolnok–Arad. Aradul devine al doilea oraș de pe teritoriul actual al României, după Timișoara, conectat la rețeaua feroviară
  • 1935 A avut loc, la Opera Română, premiera operei bufe „O noapte furtunoasă” de Paul Constantinescu (libretul dupa I.L. Caragiale), sub bagheta lui Ionel Perlea
  • 1944 În Al Doilea Război Mondial, armata română intră în orașul Carei (Bătălia de la Carei), preluând controlul asupra întregului teritoriu pierdut în urma Dictatului de la Viena din 1940
  • 1944 Al Doilea Război Mondial: Armata română eliberează municipiul Carei (1944), consemnându-se în anale eliberarea nord-vestului Transilvaniei, ocupată de Ungaria hortystă în baza Dictatului de la Viena, din 30 august 1940
  • 1965 A fost înființat, la Mangalia, primul Muzeu al Marinei
  • 1974 A avut loc premiera piesei Matca, de Marin Sorescu
  • 1991 Mormântul Ostaşului Necunoscut al României este relocat de la Mausoleul eroilor de la Mărăşeşti în Parcul Carol I din Bucureşti (1991)
  • 2006 Se dezveleşte Monumentul eroilor români de la Erevan (Armenia), prima operă comemorativă de război ridicată în fostul spaţiu sovietic, prin iniţiativa şi contribuţia financiară a Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor, în memoria a 90 de militari morţi în lagărul de prizonieri de la Erevan, în perioada 1944-1948 (2006)
  • 2007 Are loc ceremonia oficială de dezvelire a monumentului comemorativ, amplasat în parcela de onoare din Cimitirul Rákoskeresztúr, Budapesta, unde sunt înhumaţi 164 de militari români, căzuţi în luptele pentru eliberarea capitalei Ungariei în cel de-Al Doilea Război Mondial (2007). Monumentul, operă a artistului plastic Valentin Tănase, a fost realizat la iniţiativa şi cu finanţarea Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor
  • 2008 Se reinaugurează Cimitirul eroilor români de la Miclăuşeni, Republica Moldova, reconstruit de Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor (2008)
  • 2015 Se inaugurează Cimitirul eroilor români de la Rossoşka, regiunea Volgograd (ex-Stalingrad), fiind centralizate osemintele a 72 de eroi români, exhumate de la Gromki, Izbuşenski, Selivanov, şi Plodovitoie. Cimitirul s-a amenajat prin implicarea Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor şi a Ambasade României la Moscova, finanţarea fiind realizată de către Guvernul României (2015).
  • 2016 Osemintele a 594 de eroi români, morţi în luptele de la Stalingrad, exhumate de la Gromki, sunt centralizate în Cimitirul eroilor români de la Roşosska, prin implicarea şi contribuţia financiară a Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor (2016)
  • 2018 Osemintele a 633 de eroi români sunt exhumate din Cimitirul vechi german de la Rossoşka şi sunt centralizate în Cimitirul eroilor români de la Roşosska, prin implicarea şi contribuţia financiară a Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor (2018)

Nasteri

  • 1858 Dimitrie Negreanu, fizician român (d. 1908)
  • 1890 Eugen Constant, poet, prozator, dramaturg român (d. 1975)
  • 1896 Aurel Jiquidi, grafician român (d. 1962)
  • 1902 Dumitru Popovici, critic literar român (d. 1952)
  • 1921 Mihai I, rege al României (1927-1930; 1940-1947) (d. 2017)
  • 1925 Ioan Chirilă, jurnalist și scriitor român (d. 1999)
  • 1925 Valeria Guțu Romalo, lingvistă română, membră de onoare (2006) a Academiei Române

Decese

  • 2011 Liviu Ciulei, regizor, scenograf, actor român (n. 1923)

Zile speciale

  • Ziua Armatei României