Categories: CulturalIstorie

Imperiul Foamei, exterminarea prin foamete a dusmanilor politici

Diplomatul Vadim Guzun revine in atentia cititorilor cu un nou volum intitulat “Imperiul foamei” publicat la editura Filos. Este vorba de exterminare prin foamete ca instrument politic, utilizat in URSS in perioada sovietica a anilor 1920-1940.Astfel sunt cercetate cauzele acestei tragedii dar si situatia romanilor din Ucraina si Basarabia.

Autorul cercetează cauzele şi mecanismul tragediei; situaţia românilor din Ucraina şi Basarabia – victime ale celor trei episoade majore ale foametei; conexiunea cu alte mijloace leninist-staliniste de sovietizare; efectele înfometării asupra României; nivelul cunoaşterii, impactul asupra relaţiilor bilaterale şi a celor multilaterale; reacţia autorităţilor naţionale, internaţionale şi a opiniei publice; legătura dintre foametea artificială şi inventarea naţiunii „moldoveneşti”; cum a fost tratat subiectul în literatura de specialitate.

Imperiul Foamei, exterminarea prin foamete a dusmanilor politici

In tarile sau teritoriile care au cazut sub influenta si conducerea directa a sovieticilor, au fost implementate la o scara larga campanii de exterminare a “dusmanilor politici” printr-o gama variata de masuri, printre care si infometarea.

Unele dintre cele mai barbare forme de opresiune si exterminare fizica a “dusmanilor revolutiei” au fost gandite si aplicate in epoca sovietica, regimul instaurat in URSS dupa revolutia din 1917 facand mai multe victime chiar si decat nazistii.

Puteti cumpara cartea Imperiul foamei si online de pe Librarie.net sau de pe alte site-uri de profil.

Surse:

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

Interviu cu Nicolae Patraşcan, manager de proiect într-o corporaţie

Radu Buţu: Spui despre tine că eşti un moldovean, născut şi crescut în Braşov, dar…

2 zile ago

În România românii cer în stradă dreptul la învățământ în Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Sfântu-Gheorghe

În România lucrurile au scăpat total de sub control. Românii nu mai sunt cei care …

o săptămână ago

17 Mai 1876 – Hristo Botev și cetnicii lui pleacă din București spre Giurgiu pentru a reîncepe răscoala înăbușită între timp de turci

Hristo Botev ( Христо Ботев) a fost un poet și revoluționar bulgar. Începând cu anul…

2 săptămâni ago

17 Mai 1653 – Are loc Bătălia de la Finta, între armata moldoveană condusă de Vasile Lupu şi cea munteană, condusă de Matei Basarab

La 17 mai 1653 are loc Bătălia de la Finta, între armata moldoveană condusă de…

2 săptămâni ago

17 Mai 1882 – Ceremonia predării steagului lui Tudor Vladimirescu păstrat cu sfințenie de căpitanul artileriei lui Tudor

La 17 mai 1882 (n.r. pe stil vechi) a avut loc ceremonia de predare a…

2 săptămâni ago

Veneția

Voi dezveli un tablou cu stimă de sine Cântecul și arta să-i faci prieteni cu…

3 săptămâni ago