Mircea Basescu, a cerut, dreptul la, vizite conjugale, la domiciliu, Foto: captura youtube
Mircea Basescu a fost eliberat din penitenciar dupa ce acesta a depus peste douazeci de cereri de eliberare. Putina lume stie insa ca avocatul lui Mircea Basescu a inaintat cam tot atatea cereri pentru clientul sau in care cerea dreptul la vizite conjugale la domiciliu. In cererile inaintate autoritatilor Mircea Basescu solicita:
Eu, Mircea Baronul de la Apa cea Mare, solicit prin aceasta jalba dreptul viata conjugala, dreptul la condimentarea vietii mele sexuale cu micile placeri ale vietii. De aceea cer autoritatilor, sa-mi fie indeplinite dorintele expuse in aceasta jalba si promit in acelasi timp ca in timpul vizitelor conjugale nu vom pune la cale alte infractiuni si nici nu ne vom mai constitui in grup organizat pentru orgii. De asemenea tin sa va incredintez ca nu vom incalca regulamentele de ordine interioara, nu vom imbuca substante interzise si nici nu ne vom baga limbile in gura sau in alte orificii. Vom efectua doar raporturi sexuale normale. Conform constitutiei Romaniei, interpretate de catre lacheii si pupincuristii fratelui meu, am dreptul la vizite conjugale oricand doreste muschiul meu inghinal.Cu deosebita lipsa de respect,Mircea Baronul de la Apa cea Mare
PS: Acesta este un pamflet. Orice asemanare cu realitatea este pur si simplu intamplatoare dar nu si neintentionata!
În anul 2020, istoricul român Vasile Lechințan publica un cutremurător studiu despre atrocitățile petrecute în…
19 Iunie 1821 - Bătălia de la Drăgășani a avut loc pe 7/19 iunie 1821…
Pe 19 iunie 1824, în satul Șepreuș (județul Arad, Transilvania), a izbucnit o răscoală țărănească…
„În faţa proporţiei de masă a bejeniei, autorităţile sunt silite să ia măsuri de întărire…
Aceasta este o relatare istorică semnificativă despre rezistența identitară în fața maghiarizării forțate în perioada…
Domnule Președinte, Doamnă Avocat al Poporului, Domnilor judecătoriai CCR, Considerăm că vă revine o imensă responsabilitate deoarece,…
Leave a Comment