Doi moldoveni au trecut ilegal frontiera pe podul de gheaţă al râului Prut

Şi-au riscat viaţa trecând pe gheaţă Prutul, numai ca să ajungă în U.E. Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti au depistat în zona de responsabilitate doi cetăţeni moldoveni, care au încercat să intre ilegal în România, traversând râul Prut pe un pod de gheaţă.

În cadrul unei acţiuni de colaborare cu autorităţile de frontieră din R. Moldova, poliţiştii de frontieră români au fost informaţi că două persoane încearcă să treacă râul Prut şi să intre pe teritoriul României. Astfel, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti au depistat, la scurt timp, pe direcţia localităţii de frontieră Vlădeşti, în apropierea malului românesc al râului Prut, două persoane de sex masculin, care nu-şi justificau prezenţa în zonă.

Doi moldoveni au trecut ilegal frontiera pe podul de gheaţă al râului Prut

În vederea stabilirii identităţii şi efectuării cercetărilor, bărbaţii au fost conduşi la sediul sectorului. În urma verificărilor specifice efectuate cu sprijinul autorităţilor din R. Moldova şi din declaraţiile bărbaţilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că aceştia sunt cetăţenii din Republica Moldova, Oleg G. şi Nicolae R., în vârstă de 20, respectiv 22 ani, care au trecut pe podul de gheaţă format pe râul Prut, cu intenţia de a ajunge într-o altă ţară a Uniunii Europene, în vederea găsirii unui loc de muncă.

Lucrătorii noştri au mai stabilit faptul că Oleg G. a mai fost depistat si în anul 2010 încercând să intre ilegal pe teritoriul României”, a precizat cms.şef Vică Tănase, Poliţia de Frontieră Galaţi.

Poliţiştii de frontieră au întrerupt călătoria băbaţilor şi le-au întocmit lucrare penală lui Oleg G. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de intrarea în ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat a României de către un străin declarat indezirabil ori căruia i-a fost interzis în orice mod dreptul de intrare sau de şedere în ţară , iar lui Nicolae R. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat. La finalizarea cercetărilor, bărbaţii au fost predaţi autorităţilor de frontieră ale Republicii Moldova.

Doi moldoveni au trecut ilegal frontiera pe podul de gheaţă al râului Prut, foto: presagalatibraila.com

Sursa:

[1] deschide.md via presagalatibraila.com

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

Interviu cu Nicolae Patraşcan, manager de proiect într-o corporaţie

Radu Buţu: Spui despre tine că eşti un moldovean, născut şi crescut în Braşov, dar…

2 zile ago

În România românii cer în stradă dreptul la învățământ în Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Sfântu-Gheorghe

În România lucrurile au scăpat total de sub control. Românii nu mai sunt cei care …

o săptămână ago

17 Mai 1876 – Hristo Botev și cetnicii lui pleacă din București spre Giurgiu pentru a reîncepe răscoala înăbușită între timp de turci

Hristo Botev ( Христо Ботев) a fost un poet și revoluționar bulgar. Începând cu anul…

2 săptămâni ago

17 Mai 1653 – Are loc Bătălia de la Finta, între armata moldoveană condusă de Vasile Lupu şi cea munteană, condusă de Matei Basarab

La 17 mai 1653 are loc Bătălia de la Finta, între armata moldoveană condusă de…

2 săptămâni ago

17 Mai 1882 – Ceremonia predării steagului lui Tudor Vladimirescu păstrat cu sfințenie de căpitanul artileriei lui Tudor

La 17 mai 1882 (n.r. pe stil vechi) a avut loc ceremonia de predare a…

2 săptămâni ago

Veneția

Voi dezveli un tablou cu stimă de sine Cântecul și arta să-i faci prieteni cu…

2 săptămâni ago