Unirea Principatelor Române serbată la Chișinău, sursa imagine: nouadreapta.md
Una dintre preocupările excesive ale PCRM în Parlament va fi “combaterea tendinţelor unioniste”, a declarat liderul comuniştilor de la Chişinău, Vladimir Voronin, într-un interviu pentru Puls.
De asemenea, potrivit liderului PCRM, comuniştii vor mai insista în Parlament pe „corectarea unor compartimente din Acordul de Asociere”, „dezvoltarea statutului de neutralitate” şi „fortificarea suveranității”.
Deşi Vladimir Voronin doreşte eliminarea “tendinţelor uninioniste”, realitatea socială a Republicii Moldova îl contrazice semnificativ la acest capitol. Rezultatele unui sondaj de opinie realizat în luna februarie 2014 în Republica Moldova, de către Centrul Român de Studii și Strategii, arată că 52% dintre respondenţi sunt în favoarea unirii cu România, iar 54% dintre cei intervievaţi au declarat că Unirea este realizabilă, față de 32% care au afirmat că acest act nu ar putea avea loc.
Sursa:
[1] infoprut.roÎn perioada interbelică comuna Cuzdrioara ( acum în județul Cluj) făcea parte din județul Someș,…
În anul 2020, istoricul român Vasile Lechințan publica un cutremurător studiu despre atrocitățile petrecute în…
19 Iunie 1821 - Bătălia de la Drăgășani a avut loc pe 7/19 iunie 1821…
Pe 19 iunie 1824, în satul Șepreuș (județul Arad, Transilvania), a izbucnit o răscoală țărănească…
„În faţa proporţiei de masă a bejeniei, autorităţile sunt silite să ia măsuri de întărire…
Aceasta este o relatare istorică semnificativă despre rezistența identitară în fața maghiarizării forțate în perioada…
Leave a Comment