Scandal în satul Coștei din Serbia, localitate populată aproape în totalitate numai de români
Satul Coștei, din Serbia, este o localitate aflată în imediata apropiere a frontierei cu România și este populat aproape în exclusivitate de români. Așezarea este plină de oameni harnici, veseli la petreceri și bine dispuși când este vorba despre discuții legate de tradiții, origini, istorie, cultura, arta, folclor, etc
De curând însă, a fost un scandal la Coștei pe care unii localnici chiar l-au numit un scandal monstru. Un localnic român a tras cu arma de foc în preajma caselor a mai multor localnici rromi din aceeași localitate, iar unui localnic de etnie maghiara i-a omorât toți câinii. Tot în timpul acelor evenimente săteanul de etnie maghiara a fost rănit la o mână, fiind împușcat de către localnicul român.
Priviți imaginea de mai sus. Acesta este unul dintre motivele supărarii românului, vandalizarea unui imobil de catre unul dintre cei doi adversari pe care românul a încercat să le dea câte o lecție, iar celălalt se pare că i-ar fi datorat o sumă de 3000 de Euro. După intervenția polițiștilor din Vârșeț, s-a găsit un adevărat arsenal de muniție la unul din domiciliile românului.
Aflând de pățania românului din Serbia, un alt român din secuime (?) l-a rugat mai în glumă, mai în serios să vină să facă “puțină ordine” și în Timiș, Harghita și Covasna. Partea hazlie este că s-a auzit de defrișarile din secuime până și în Serbia!
În aprilie 1775, a urmat o convenție turco-austriacă în Constatinopole, prin care Bucovina este cedată…
Informație zilei, lansată de către postul de televiziune România TV, este combătută și contrazisă chiar…
Cu ceva timp în urmă am intrat în posesia unei cărți foarte interesante care redă…
Eram și noi ca stele aprinse în boltă Clipesc fermecător și se salută Am dat…
S-a vorbit din păcate și se vorbește extrem de puțin despre un eveniment semnificativ din…
Atunci când se vorbește despre maghiarizarea forțată a românilor de pe teritoriul Transilvaniei, majoritatea au…
Leave a Comment