1271 – Brasu: Acest toponim este atestat într-un document latin, aflat în Arhivele Statului din Budapesta și în fotocopie la Institutul de Istorie Cluj, act prin care Ștefan, regele Ungariei, aproba contractul dintre „Chyel comes, filius Erwin de Calnuk” și „Teel, filius Ebl deBrasu cognatus eiusdem”.
Într-un alt document emis de regele Ungariei, Venceslav, la 10 decembrie 1301, se confirmă că Detricus, fiul lui Theel sau Tyl de Prejmer, este în posesiunea localităților Mikofalva și Nyen (Teliu). Pe baza acestui document, precum și a altora, privind familia comiților din Prejmer, nu este sigur dacă denumirea de „Barasu” se referă la localitatea Brașov sau la Țara Bârsei.
La 23 februarie 1271 avea loc prima mentiune documentara a orasului Brașov
Astfel, din documentele anilor 1252 si 1271 se poate deduce ca numele topic “Brasov” avea odinioara un sens mai larg, desemnând un teritoriu mai întins, poate chiar Tara Bârsei, cum afirma Pavel Binder.

1288 – Braso: Este consemnat într-un document latin, aflat în Biblioteca Bathyaneum din Alba Iulia, iar în copie la Institutul de Istorie din Cluj. Se dovedește a fi primul act păstrat care a fost emis în Brașov, purtând mențiunea expresă: „Datum in Braso”, fiind emis de regeleLadislau al IV-lea.
Cititi si:La 23 februarie 1443 se năștea Matei Corvin, unul dintre cei mai mari regi ai Ungariei

Sursa:
[1] ro.wikipedia.org- 27 iunie 1849 – Avram Iancu le răspunde colonelului ungur Iosif Simonffy și deputatului Ioan Gozman, nerenunțând la scopurile pentru care a început lupta, dar nici refuzând posibilitatea unor negocieri pentru depunerea armelor - 27 iunie 2025
- 25 Iunie 1942 – Cum se petrecea colonizarea cu unguri a unei comune din Cluj prin deposedarea de locuințe a românilor - 25 iunie 2025
- 20 Iunie 1942 – O pagină dramatică din istoria Transilvaniei: uciderea lui Lungu Ioan, un bătrân român de 70 de ani din satul Vânători, Cluj - 20 iunie 2025