Impacarea poporului cu Neamul

Am asistat zilele trecute la o discutie intre doi romani referitoare la situatia satului romanesc. Am cautat sa aflu unde este Adevarul. Unul dintre ei spunea ca asfaltul spre si in sat este absolut necesar pentru un trai mai bun, pentru civilizarea si integrarea acestuia in vremurile noi. Celalat roman spunea ca, dimpotriva, asfaltul, adica drumul cel lesne strabatut de straini nu aduce numai lucruri pozitive, acesta fiind mijlocitorul instrainarii si degradarii specificului romanesc.

Impacarea poporului cu Neamul

“Si cum vin cu drum de fier, toate cântecele pier!”, spunea al doilea roman, care pleda impotriva miturilor civilizatiei si tehnologiei ca factori de “progres” si “evolutie”. “Dar fiecare om vrea sa scape de glod”, spunea primul roman. „Cu ce pret? Cum iti explici ca oamenii dinainte, inglodati cum spui, cu curtea plina de copii, fara curent electric si televiziuni, erau mai buni si mai credinciosi? Folosite fara cumpatare, de cele mai multe ori asa-zisa civilizatie si tehnologia usuca sufletul.”

Mi-am dat seama ca amandoi au adevarul lor. Vorba primului prieten era a poporului, cuvantul celuilalt era al neamului. Un singur lucru vreau sa spun, daca sufletul poporului ar fi varf de munte si neam, atunci in fiecare sat ar putea sa fie nu asfalt, ci aeroport. Dar atunci cand stramosii sunt aproape uitati, cand inima acestora bate numai in pamant si in cer, acestia, stramosii, isi scot oasele in drum sub forma de bolovani, de gropi daunatoare limuzinelor si altor lucruri de acest gen.

Daca noi, cei de astazi nu suntem intotdeauna in stare a ne apara, de cele mai multe ori nedandu-ne nici macar seama ca trebuie sa ne aparam, cei urcati in Cer ne vegheaza. Nu dati cu piciorul in piatra cea pravalita de-un munte in drum, ea poate fi cusma lui Iancu Jianu lasata-n tarana udata de doina si pasita de lup. Tarana din praful drumului fara asfalt este ramasa in urma de la copitele cailor plaiesilor lui Stefan cel Sfant, pandurilor lui Tudor Vladimirescu, luptatorilor lui Baba Novac. Luati pietrele din Carare, lipiti-le de inima si puneti-le la loc, copiii vostri le vor mangaia.

Cheia sta in scopul vietii noastre. Pentru crestini el nu poate fi decat mântuirea. Cum ajungem s-o dobandim? Prin Mantuitorul Iisus Hristos: „Eu sunt Adevarul, Calea si Viata”.