Sunt stupefiat nu de faptul că un individ isi descrie cosmarurile, este dreptul sau, ci ca o revista din Romania i le face publice. Ca omul delireaza e limpede. Iata: „un grup de intelectuali romani, intruniti la Alba Iulia, au decis unirea[…]  Ceilalti romani, care traiau la tara, nici nu se gandeau la unire.”

La 1 Decembrie 1918, pe Platoul Romanilor din Alba Iulia au fost prezenti peste 100.000 de delegati ai tuturor localitatilor din Transilvania. Aici nu a fost o adunare spontana, un „miting”, asa cum fusese cea de pe Campia Libertatii de la Blaj in 3/15 Mai 1848, ci un For, o Mare Adunare Nationala constituita din reprezentantii alesi ai tuturor romanilor din Transilvania, delegati abilitati sa ia hotarari in numele acestora.

Era in realitate un Parlament ad hoc. Fiecare delegat avea asupra sa un „credentional”, o lista cu numele si prenumele locuitorilor din localitatea pe care el o reprezenta, in numele carora era autorizat sa decida.

Iar acum nu ma refer la omul de rand care nu este foarte la curent cu ce s-a intamplat acolo, ci ii am in vedere pe istoricii profesionisti. Toti pomenesc cu un prilej sau cu altul de 1 Decembrie, dar nu stiu cati dintre ei au avut in mana un „credentional” in original.

Ei bine, eu am avut nu unul, sute. Am studiat nume cu nume insirate acolo. Rubrica ultima din dreapta se intitula „Semnatura”. Aceasta era cea care ma emotiona pana la lacrima (pentru cinicii carora asemenea formulari le provoaca o grimasa incarcata de tot dispretul fac precizarea ca unii oameni, printre care ma prenumar, au si lacrimi ale sufletului).

Rar aparea si cate o semnatura, a preotului, a dascalului, a vreunui taran mai rasarit. De regula, se insirau de sus pana jos cruci apasate cu degetul, amprenta dupa amprenta. Dovada elocventa a nivelului cultural ce le era harazit romanilor din luminatul Imperiu.

Degetele acelor romani „care traiau la tara” si care „nici nu se gandeau la unire” erau manjite cu pamant si cu gunoi de grajd, erau tocite de manerul toporului, de coada sapei si de darjala coasei, dar ei tineau din toata fiinta sa-si pecetluiasca pe coala de harte care-i intimida vointa vietii lor.

Pe acele cruci s-a rastignit intreg Ardealul pentru ca sa poata invia La Alba Iulia.

Poetul patimirii noastre a spus:
Avem un vis neimplinit,
Copil al suferintii,
De jalea lui ne-au raposat
Si mosii, si parintii…

Cei a caror febra s-a cronicizat nu au decat sa-si debiteze aiurelile in cadru privat sau in casele de sanatate. Nu le vom ingadui sa-si bata joc de mosii si parintii nostri care nu numai au raposat de jalea unui vis, ci au facut si ca acel vis, providentialul vis al Unirii, sa fie infaptuit.

Miron Scorobete

Sursa:

[1] ioncoja.ro , ( text primit de la Anonimul Transilvan)