Categories: Antiromanism

Dorel Vișan: “Există un curent antiromânesc bine organizat, din afara țării!”

Suntem asaltați de ceva vreme, atât în România cât și la nivel mondial, de un curent antagonic care își propune să distrugă toate valorile morale, culturale și spirituale ale românilor. De la o zi la alta, detractorii istoriei, culturii și spiritualitatii românești își fac norma zilnică, improșcând cu noroi și cu dejecții în etosul românesc.

Începand de la Mihai Eminescu, cel mai mare poet național al României, până la mari domnitori și eroi ai istoriei românilor, precum Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul și ajungând uneori chiar până și la atacuri deosebit de murdare îndreptate împotriva ortodoxismului, cultul religios majoritar din Romania, detractorii puși în slujba unor interese oculte atacă zilnic și lovesc direct în plin în valorile morale, culturale și spirituale ale românilor prin intermediul mass media sau al rețelelor de socializare.

Invitat la una dintre emisiunile lui Daniel Roxin, actorul Dorel Visan reactioneaza la aceste atacuri antiromanesti si atrage atentia asupra tot mai deselor actiuni indreptate impotriva etosului romanesc:

 

“Lucrurile astea se fac fie din ignoranta, fie dintr-o atitudine voita, care are un scop ascuns si, in general, urat si murdar; pentru ca nu se poate construi nimic pe gol. Orice faci, orice constructie, fie ea si sociala, nu se poate face fara sa se tina cont de ce s-a facut inaintea noastra. Aceste personalitati au in ele suflul genialitatii, iar geniul actioneaza la convulsiile dintre libertate si necesitate. Geniul nu este negociabil, cu geniul nu poți negocia pentru ca geniul are, in general, o atitudine despotica si dictatoriala, pentru ca are puterea de a lansa idei fundamentale. Aceste mari personalitati, aceste mari spirite, ne-au fixat pe noi in istorie. (…) Exista si un curent antiromanesc din afara tarii care este foarte subtil si foarte bine organizat si care urmareste sa creeze o piata de desfacere. Aceasta nu se poate realiza decat distrugand celelalte lucruri care ii fac pe oameni sa-si pastreze o anumita forma de constiintasi de rezistenta.”, a spus Dorel Visan potrivit cunoastelumea.ro

 

 

Nota noastra: Personal, am facut in ultima vreme un experiment prin care sa ne delimitam si sa ne dabarasam aproape in totalitate de informatia negativa pe care detractorii valorilor morale, culturale, istorice si spirituale romanesti o arunca zilnic pe canalele lor  de propagare a minciunilor si a denigrarilor din mass media sau de pe retelele de socializare.

Cunoasteti si multi dintre dumneavoastra care sunt aceste tunuri propagandistice care raspandesc aceasta otrava profund antiromaneasca. Cea mai mare lovitura pe care le-o puteti aplica acestor cuiburi de naparci este ignorarea lor! Nu le mai urmariti/cititi/vizionati laturile care le devarsa zilnic impotriva neamului romanesc! Prin reducerea audientei, loviti fix in punctul cel mai important pentru aceste vipere mercantile, fiindca audienta pentru ei inseamna bani.

Glasul.info

 

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

25 Iunie 1942 – Cum se petrecea colonizarea cu unguri a unei comune din Cluj prin deposedarea de locuințe a românilor

În perioada interbelică comuna Cuzdrioara ( acum în județul Cluj) făcea parte din județul Someș,…

21 de ore ago

20 Iunie 1942 – O pagină dramatică din istoria Transilvaniei: uciderea lui Lungu Ioan, un bătrân român de 70 de ani din satul Vânători, Cluj

În anul 2020, istoricul român Vasile Lechințan publica un cutremurător studiu despre atrocitățile petrecute în…

6 zile ago

19 Iunie 1824 – Răscoala de la Şepreuş din județul Arad, răscoala țăranilor români împotriva opresiunii maghiare

Pe 19 iunie 1824, în satul Șepreuș (județul Arad, Transilvania), a izbucnit o răscoală țărănească…

7 zile ago

18 Iunie 1942 – La Baia Mare ceferistul Bontoș Mihai a fost invitat de primarul orașului să-și maghiarizeze numele. A refuzat

Aceasta este o relatare istorică semnificativă despre rezistența identitară în fața maghiarizării forțate în perioada…

o săptămână ago