BRAVUL ROMÂN-AMERICAN, MAESTRUL DE DANS JOHN OMOREAN, foto: zorilebucovinei.com
La 27 aprilie 1980 a avut loc cel mai spectaculos program românesc în SUA Pentru prima data grupul coregrafic românesc „Izvoraşul” a demonstrat măiestria dansurilor etnice la Festivalul Naţiunilor. Din 1980 şi până astăzi dansurile populare româneşti au fost demonstrate la diferite evenimente culturale datorita maestrului John (Ion) Omorean. Măiestria, entuziasmul şi devotamentul acestui incomparabil român, pe buna dreptate, sunt un dar splendid, care este preţuit la cel mai nalt nivel.
Dl John Omorean e demult numit director coregraf al Ansamblului „Dunărea”. Paralel cu grupul coregrafic al celor adulţi „Izvoraşul”, maestrul Omorean a format şi un colectiv de dansatori de copii, care se numeşte „Rândunica”. Ansamblul „Izvoraşul” este mereu invitat să evolueze şi în alte state, la activităţi folclorice etnice, prezentând comorile populare ale românilor. Cu trecerea anilor, unii membri ai „Izvoraşului” au plecat din colectiv, au venit alţii, mai tineri. „Veteranii” nu sunt uitaţi, ei primesc invitaţii în calitate de oaspeţi şi îmi amintesc cu drag de cea mai frumoasă perioadă din viaţa lor. Însă neschimbat rămâne dl John Omorean, românul de excepţie, cu dragoste şi suflet mare pentru dansul şi muzica româneasca, pentru vatra strămoşească.
Cititi intreg articolul pe zorilebucovinei.com
[tp_product id=”194131813″ feed=”396″]Evenimentul din 16 iulie 1479, legat de lucrările de construcție/reconstrucție a Cetății Chilia de către…
Evenimentul din 16 iulie 1894, în care guvernul maghiar de la Budapesta a dizolvat Partidul…
Evenimentul de la Lupșa, din 14 iulie 1910, este un episod mai puțin cunoscut, dar…
La începutul lunii iulie 1601, Mihai Viteazu îşi schimbă tabăra militară de la Debreţin, trece…
Evenimentul din 12 iulie 1907, petrecut la Petroman (azi în județul Timiș), este un episod…
Evenimentul din 11 iulie 1848, când Lajos Kossuth, liderul revoluției maghiare, a cerut recrutarea de…
Leave a Comment